Sermons

[11-1] < Exod 27:9-21 > Mântuirea păcătoşilor, revelată în Cort



< Exod 27:9-21 >

„Curtea cortului s-o faci astfel. Înspre partea de miazăzi, pentru că alcătuirea curţii, să fie nişte pânze de in subţire răsucit, pe o lungime de o sută de coţi pentru această întâie lature, cu douăzeci de stâlpi, care să stea pe douăzeci de picioare de aramă; cârligile stâlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint. Înspre partea de miază noapte să fie de asemenea nişte pânze, pe o lungime de o sută de coţi, cu douăzeci de stâlpi şi cu cele douăzeci de picioare ale lor de aramă; cârligile stâlpilor şi beţele lor de legătură, să fie de argint. Înspre partea de apus, să fie pentru lăţimea curţii nişte pânze de cincizeci de coţi, cu zece stâlpi şi cele zece picioare ale lor. Înspre partea de răsărit, pe lângă cei cincizeci de coţi pentru lăţimea curţii, să mai fie cincisprezece coţi de pânză pentru o aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor şi cincisprezece coţi de pânză pentru a doua aripă, cu trei stâlpi şi cele trei picioare ale lor.

Pentru poarta curţii cortului, să fie o perdea lată de douăzeci de coţi, albastră, purpurie şi cărămizie şi de in subţire răsucit, lucrată la gherghef, cu patru stâlpi şi cele patru picioare ale lor. Toţi stâlpii curţii de jur împrejur să aibă beţe de legătură de argint, cârlige de argint şi picioare de aramă. Lungimea curţii să fie de o sută de coţi, lăţimea de cincizeci de coţi de fiecare parte, şi înălţimea de cinci coţi; pânzele să fie de in subţire răsucit, iar picioarele să fie de aramă. Toate uneltele rânduite pentru slujba cortului, toţi tăruşii lui, şi toţi ţăruşii curţii, să fie de aramă. 

Să porunceşti copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic untdelemn curat de măsline fără drojdii, ca să ardă în candele necurmat. Aaron şi fiii săi să-l pregătească în cortul întâlnirii, dincoace de perdeaua care este înaintea cortului mărturiei, pentru ca să ardă de seara până dimineaţa înaintea Domnului. Aceasta este o lege veşnică pentru urmaşii lor, şi pe care copiii lui Israel vor trebui s-o ţină”.



Gardul curţii rectangulare al Cortului, a măsurat 100 cubi în lungime. În Biblie, un cub a fost stabilit ca lungimea care se întinde de la cot până la vârful degetului , în jur de 45 cm în măsurile de azi. Astfel, că gardul curţii Cortului era lung de 100 de cubi, înseamnă că era de aproximativ 45 m, iar că lăţimea sa era de 50 cubi, înseamnă că era larg de aproximativ 22.5 m. Astfel, aceasta a fost măsura casei în care Dumnezeu a locuit printre poporul lui Israel din timpul Vechiului Testament.



Curtea exterioară a Cortului a fost înconjurată de un gard


Ai văzut din întâmplare un model de Cort, într-o fotografie sau pictură?. Pe larg vorbind, Cortul era împărţit în curtea sa şi Cortul însuşi, Casa lui Dumnezeu. În Casa lui Dumnezeu, Cortul, era o structură mică, numită Sanctuar. Sanctuarul era acoperit de patru învelişuri: un înveliş făcut din in subţire răsucit şi aţă albastră, purpurie şi cărămizie; altul, din păr de capră; cea din piei de miel, vopsite în roşu; şi un înveliş din piei de bursuc. 

În partea de est a curţii Cortului a fost găsită poarta sa, făcută din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit. Intrând pe această poartă, am fi văzut altarul jertfei arse şi ligheanul de aramă. Dincolo de lighean, am fi văzut însuşi cortul. Cortul era împărţit în Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor, unde a fost găsit chivotul lui Dumnezeu. Gardul curţii Cortului a fost construit de 60 de stâlpi cu perdele din in subţire răsucit. Însuşi Cortul, pe de altă parte, a fost construit cu 48 de scânduri şi 9 stâlpi. Trebuie să avem cel puţin o idee generală a trăsăturilor externe ale Cortului, pentru a putea înţelege că Dumnezeu ne vorbeşte prin formele sale.

Dumnezeu a locuit în interiorul Cortului, construit cu 48 de scânduri. Dumnezeu Şi-a manifestat prezenţa poporului lui Israel ziua, prin stâlpul de nor, iar noaptea prin foc, deasupra Cortului. În interiorul Sanctuarului, unde a locuit Însuşi Dumnezeu, gloria lui Dumnezeu a umplut locul. În interiorul Locului Cortului, era masa cu pâinile pentru punerea înaintea Domnului, sfeşnicul, şi altarul pentru tămâie, iar în interiorul Sfintei Sfintelor, era chivotul şi scaunul de milă. Acestea erau locurile fără limită pentru poporul obişnuit al lui Israel; doar preoţii şi Mrele Preot putea intra în locurile potrivit sistemului Cortului. Este scris, „Şi după ce au fost întocmite astfel lucrurile acestea, preoţii care fac slujbele intră întotdeauna în partea dintâi a cortului. Dar în partea a doua intră numai marele preot, odată pe an, şi nu fără sânge, pe care îl aduce pentru sine însuşi şi pentru păcatele din neştiinţă ale norodului”. (Evrei 9:6-7). Aceasta ne spune că în timpul de azi, doar cei care au credinţa de aur care crede în evanghelia apei şi a Duhului, poate locui cu Dumnezeu în timp ce Îl serveşte pe El. 

Care este înţelesul pâinii aşezate pe masă?. Aceasta înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu. Ce înseamnă altarul pentru tămâie, atunci?. Ne spune de rugăciuni. În interiorul Sfintei Sfintelor era chivotul, cele două table de piatră în care erau sculptate cele Zece Porunci, toiagul înmugurit al lui Moise, şi recipientul cu mană. Chivotul era acoperit cu un înveliş de aur, (capacul ispăşirii), iar deasupra acestuia, heruvimul se uita în jos înspre capacul ispăşirii.



Unde trăiesc cei care au primit ştergerea păcatului?


Locul unde trăiesc cei care au primit ştergerea de păcat, este în interiorul Sanctuarului. Sanctuarul a fost construit cu 48 de scânduri, dintre care toate au fost acoprite cu aur. Gândeşte-te la aceasta. Cânde te uiţi la peretele de aur, nu doar cât o mână, ci din 48 de scânduri, cât de sclipitor ar străluci?. Deoarece interiorul Sanctuarului şi toate ustensilele sale erau făcute din aur curat în acest fel, străluceau sclipitor. 

Altarul jetfei arse şi ligheanul de aramă din curtea exterioară a Cortului, erau făcute din toate din bronz, iar gardul curţii era făcut din coloane acoperite cu argint şi in alb subţire. În contrast, toate ustensilele din interiorul Sanctuarului erau făcute din aur; sfeşnicul era din aur, la fel şi masa pentru pâini. Deoarece toate obiectele din Sanctuar şi pereţii cu trei părţi, erau astfel făcute din aur curat, interiorul Sanctuarului întotdeauna strălucea în radiere sclipitoare.

Că interiorul Sanctuarului astfel strălucea sclipitor în radierea de aur, ne spune că sfinţii mântuiţi trăiesc vieţi de credinţă preţioase, în interiorul Bisericii lui Dumnezeu. Sfinţii care trăiesc în credinţa lor în evanghelia apei şi a Duhului, sunt ca aurul curat găsit în Sanctuar. Viaţa pe care astfel de sfinţi o trăiesc în interiorul Sanctuarului, este viaţa binecuvântată care locuieşte în Biserică, se hrăneşte cu Cuvântul lui Dumnezeu, se roagă şi-L laudă pe El, şi se duce înaintea tronului lui Dumnezeu şi este îmbrăcat în Harul Său în fiecare zi, în întreaga Biserică. Aceasta este viaţa de credinţă din interiorul Sanctuarului. Trebuie să le acceptaţi în inimile voastre că doar cel neprihănit care a fost mântuit prin evanghelia apei şi a Duhului, poate trăi această viaţă preţioasă de credinţă din Sanctuar.



Dumnezeu a împărţit interiorul şi exteriorul Sanctuarului cu claritate


Aşa cum cele mai multe case au garduri, curtea Cortului, de asemenea, avea un gard făcut din 60 de stâlpi şi înconjurat de perdele de in subţire. La estul curţii, o poartă făcută din aţă albastră, prurpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit, era localizată pentru ca toţi să o vadă, măsurând 9 m în lăţime.

În studierea Cortului trebuie să realizăm clar ce este credinţa strălucitoare pe care Dumnezeu o doreşte de la noi, ce fel de credinţă este credinţa mântuitului, şi, prin materialele folosite pentru Cort, cum ne-a mântuit Domnul. Pentru a învăţa ce este credinţa de aur şi sclipitoare, capturată în interiorul Sanctuarului, trebuie să ne uităm mai întâi cu grijă la ligheanul de aur, altarul jertfei arse, şi gardul care era plasat în curtea exterioară a Cortului, şi toate materialele folosite pentru ele. Făcând astfel, putem afla cu ce fel de credinţă putem intra în Sanctuarul de aur sclipitor şi radiant.

Ce era în curtea exterioară a Cortului?. Era ligheanul de aramă şi altarul jertfei arse. Şi era înconjurat de 60 de coloane de lemn, iar pe aceste coloane, perdelele din in subţire erau plasate ca şi gard al curţii. Coloanele făcute din acest lemn era de aproximativ 2.25 m înălţime, făcând imposibil pentru cei mai mulţi oameni cu înălţime normală, să se caţere în interiorul Cortului, din afara gardului curţii exterioare. Dacă ceva era plasat în mod deliberat, pentru a păşi, posibil se putea vedea în interiorul curţii, dar fără astfel de ajutor, era imposibil să priveşti înăuntru. Aceasta ne spune că prin eforturile noastre proprii nu poate intra niciodată în Împărăţia lui Dumnezeu. 

La capătul de jos al coloanelor de lemn din curtea exterioară, erau plasate verigi de bronz, iar vârfurile lor erau acoperite cu capitele de arginte. Deoarece stâlpii nu puteau sta în picioare, verigi de argint strângeau ferm stâlpii adiacenţi, unul spre altul. Şi, pentru a sprijini ferm stâlpii în direcţii inverse, cârligii de argint aşezaţi în învelişul de argint al stâlpilor, erau legaţi de cârligul de bronz, cu funii. (Exod 35:18)



Care au fost materialele folosite pentru Curtea Cortului?


Materialele folosite pentru Curtea Cortului erau albastre, purpurii şi cărămizii şi in subţire răsucit. Înălţimea porţii era de 2.25 m, iar lăţimea era de aproximativ 9 m. Era o perdea făcută din aţă albastră, purpurie şi cărămizii şi in subţire răsucit, care erea agăţată de cei patru stâlpi. Astfel, oridecâte ori cineva încerca să intre în curtea Cortului, el/ea putea să-i găsească poarta uşor. 

Materialele din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit folosite pentru poarta Cortului, manifestă că Dumnezeu ne-ar mântui de toate păcatele noastre prin cele patru lucrări ale Fiului Său, Isus Hristos. Toţi cei 60 de stâlpi din lemn şi inul subţire răsucit al gardului din curtea Cortului, manifestă de asemenea clar cu ce metodă te-ar mântui Dumnezeu pe tine şi pe mine, din păcate, prin Isus Hristos. 

Prin poarta curţii exterioare a Cortului, cu alte cuvinte, Dumnezeu ne revelează clar misterul mântuirii. Haideţi să revenim asupra materialelor folosite pentru poarta curţii Cortului: albastru, purpuriu şi cărămiziu şi in subţire răsucit. Aceste patru aţe sunt de o importanţă critică pentru noi pentru a fi mântuiţi, crezând în Isus. Dacă aceste materialele nu au fost importante, Biblia nu le-ar fi fost înregistrat cu atât detaliu.

Toate materialele folosite pentru poarta curţii Cortului erau absolut necesare pentru ca Dumnezeu să te mântuiască pe tine şi pe mine. Totuşi, faptul că poarta era făcută fără greşală din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit, este de cea mai mare importanţă pentru Dumnezeu, pentru a mântui păcătoşii, deoarece aceste patru aţe erau exact revelaţia mântuirii perfecte a lui Dumnezeu. Aşa a hotărât Dumnezeu. De aceea Dumnezeu a arătat modelul Cortului şui Moise, pe Muntele Sinai şi i-a spus să facă întocmai poarta curţi Cortului.



Care sunt înţelesurile aţei purpurii şi inului subţire răsucit?


Poarta Locului Sfânt era făcută din perdea împletită din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit, iar voalul dintre Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor era de asemenea făcut din aceste patru aţe. Nu doar aceasta, dar efodul şi platoşa Marelui Preot erau de asemenea făcute din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit. Ce ne spune atunci aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit?. Ce ne spune cu exactitate aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, care erau absolut necesar pentru Domnul nostru ca să ne mântuiască?. Trebuie să ne asigurăm că examinăm acest subiect, îndeaproape.

Mai înainte de toate, aţa albastră ne spune de botezul lui Isus Hristos. Cei care sunt ignoranţi de semnificaţia botezului, nu ştiu că aţa albastră se referă la botezul lui Isus Hristos. Astfel, cei care nu sunt născuţi din nou, în general pretind că înţelesul aţei albastre este, „Isus Hristos este Dumnezeu Însuşi , iar El a venit pe acest pământ în carne de om”. Alţii, pe de altă parte, pretind că aţ albastră înseamnă Cuvântul”. Totuşi, Biblia ne spune că aţa albastră înseamnă „Isus, baptism prin care El a acceptat păcatele lumii asupra Sa, după ce a venit pe această lume”. Scriptura ne arată clar că aţa albastră se referă la botezul cu apă pe care Isus l-a primit prin Ioan Botezătorul. Citind Cuvântul Cortului, ajung să realizez, „Aha, Dumnezeu doreşte să ne arate importanţa credinţei noastre în botezul lui Isus”. 

Mantia purtată de marele preot, în timp ce oferă jertfe, era de asemenea făcută din aţă albastră. O placă de aur era agăţată pe cununa împărătească pe care Marele Preot o purta pe capul său, iar sfoara care lega placa de cunună, era de asemenea albastră. Şi pe această placă de aur, era gravată fraza, „Sfint Domnului”. Putem vedea că sfoara albastră care lega placa de aur de cununa Marelui Preot, manifestă clar botezul lui Isus care dă sfinţenie Domnului.

În acest fel, prin sfoara albastră care lega placa de cununa Marelui Preot, ne vorbeşte Dumnezeu de adevărata noastră mântuire. Cu alte cuvinte, cuiul de osie care ne dă sfinţenie, este albastră, şţi aceasta este botezul lui Isus. Deşi culoarea albastră ne aminteşte în general de cerul albastru, albastru nu se referă doar la Dumnezeu. Cât despre aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit înseamnă cu siguranţă botezul lui Isus Hristos. Pus diferit, aţa albastră ne spune că Isus Hristos a luat păcatele tuturor păcătoşilor din această lume, prin botez (Matei 3:15). Dacă Isus nu ar fi luat păcatele fiecăruia prin botez, noi credincioşii nu am fi capabili să dăm „sfinţenie Domnului”. Dacă nu ar fi botezul pe care l-a primit Isus, noi nu am fi niciodată îmbrăcaţi în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu. 

Cunoşti înţelesul spiritual al poruncii lui Dumnezeu, de a împleti poarta curţii Cortului cu aţă albastră, potrivit formei arătate lui Moise?. Poarta Curţii care ducea înspre Cort, unde locuia Dumnezeu, se referă la Isus Hristos. Nimeni nu poate intra în Împărăţia Cerurilor, decât prin Isus Hristos. Poarta Curţii care se referă la Isus, era din aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit, clar deoarece Dumnezeu dorea să reveleze adevărul care ne conduce la mântuirea noastră. Aţa purpurie se referă la Duhul Sfânt, spunându-le, „Isus este Regele regilor”. Aţa cărămizie se referă la sângele pe care Isus l-a vărsat pe Cruce. Aţa albastră, aşa cum a fost menţionată, se referă la botezul pe care Isus l-a primit prin Ioan Botezătorul. 

Aţa albastră, purpurie şi cărămizie ne spun, deci, de botezul lui Isus, încarnarea lui Dumnezeu, şi moartea Sa pe Cruce. Lucrările lui Dumnezeu, manifestate prin aceste trei aţe, ne dă credinţa care ne face capabili să mergem înaintea lui Iehova în sfinţenie. Că Isus, Însuşi Dumnezeu, a venit pe acest pământ în carne de om, a luat prin botez nelegiuirile păcătoşilor asupra corpului Său, şi indirect a purtat condamnarea tuturor păcatelor şi blestemelor, prin vărsarea Sa de sânge-aceasta este misterul cel mai spirirual al aţei albastre, purpurii şi cărămizii. 

Astfel, probabil te-ai gândit la aţa albastră, doar ca manifestând pe Dumnezeu sau Cuvântul Său. Dar acum trebuie să ştii clar că aţa albastră de fapt de referă la botezul lui Isus Hristos. Botezul prin care Isus a acceptat toate păcatele noastre, au trecut asupra Sa, este critic important şi nu poate fi lăsat pe dinafara lucrărilor Sale; astfel, Dumnezeu ne spune importanţa sa, prin Cortul Vechiului Testament.



Botezul a fost calea prin care Isus a purtat păcatele noastre


Stâlpii gardului Cortului erau făcuţi din lemn de salcâm. Verigi de bronz erau plasaţi la capătul de jos al acestor stâlpi, iar cercuri de argint erau plasate deasupra lor. Aceasta ne spune în primul rând păcătoşii trebuie să fie judecaţi pentru păcatele lor. Doar cei care au fost judecaţi odată pentru păcatele lor, pot fi mântuiţi. Cei care nu au fost încă judecaţişi de aceea nu sunt mântuiţi, nu pot decât să fie condamnaţi să poarte pedeapsa veşnică pentru păcatele lor, când merg înaintea Domnului.

Aşa cum este scris, „Căci plata păcatului este moartea”, (Romani 6:23), păcătoşii vor fi cu siguranţă cei mai supuşi judecăţii înfricoşătoare ale lui Dumnezeu, pentru păcatele lor. De aceea, păcăctoşii trebuie să fie judecaţi de Dumnezeu, odată pentru păcatele lor, şi apoi să trăiască din nou, fiind îmbrăcaţi în Harul Său. Aceasta înseamnă să fii născut din nou. Credinţa aţei albastre, că Isus a luat toate păcatele noastre asupra Sa, prin botez, şi credinţa aţei purpurii, că Isus a eliberat pe toţi păcătoşii, fiind judecat pe Cruce-numai credinţa aceasta este ceea ce ne face să murim odată faţă de păcatele noastre şi să ne naştem din nou. Trebuie să realizezi că doar condamnarea eternă îi aşteaptă pe cei care, datorită necredinţei lor, nu pot să treacă prin judecata în credinţă.

Botezul lui Isus a fost calea prin Isus a purtat toate păcatele noastre, ca să ne mântuiască de păcatele noastre. Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul pentru a lua toate păcatele noastre asupra Sa. Isus este Dumnezeu Însuşi, şi totuşi ca să ne mântuiască, a venit pe acest pământ în carne de om, a luat toate nelegiuirile păcătoşilor asupra Sa, fiind botezat de Ioan Botezătorul, reprezentantul omenirii, şi a fost condamnat indirect în numele păcătoşilor, renunţând la propriul Său corp, pe Cruce şi vărsând apă şi sânge. Poarta curţii Cortului ne spune în detaliu elaborat despre lucrările pe care Isus le-a împlinit ca Mântuitor al nostru. Prin poarta curţii Cortului, Dumnezeu ne spunecla că Isus a devenit Mântuitorul păcătoşilor.

Inul subţire răsucit se referă la Cuvântul din Vechiul şi Noul Testament, care este atât de detaliat şi se potriveşte unul cu altul. Cât de complicat fiecare şuviţă ar fi împletită, ca să facă acest in subţire răsucit?. Prin inul subţire răsucit, Dumnezeu ne spune în detaliu cum ne-a mântuit.

Când ne uităm la covoare, vedem că ele sunt împletite, ţesând aţe diferite. Ca aceasta, Dumnezeu a spus israeliţilor să facă poarta curţii Cortului, ţesând aţă albastră, purpurie şi cărămizie şi in subţire răsucit. Aceasta ne spune că Isus, care a venit la noi prin apă (botez), sânge (Crucea), şi Duhul Sfânt (Isus este Dumnezeu), care sunt ascunse în Cuvântul complicat al lui Dumnezeu, este chiar uşa mântuirii noastre. Având credinţa potrivită în Isus Hristos, care este revelată în Cuvântul complicat al lui Dumnezeu, şi fiind îmbrăcat în dragostea Sa, am fost acum mântuiţi în întregime, prin credinţă. 

Isus Hristos nu ne-a mântuit la întâmplare. Putem vedea aceasta când ne uităm la cort. Isus a mântuit păcătoşii în mod elaborat. Putem realiza cât de elaborat ne-a mântuit, doar când ne uităm la stâlpii gardului. De ce, dintre toate numerele, numărul stâlpilor gardului este 60?. Este deoarece numărul 6 se refereă la om, în timp ce numărul 3 se referă la Dumnezeu. În Apocalipsa 13, apare marca 666, şi Dumnezeu ne spune că acest număr este numărul Bestiei, şi că înţeleptul cunoaşte misterul acestui număr. De aceea, numărul 666 înseamnă că omul acţionează ca Dumnezeu. Care este dorinţa omenirii?. Nu este ca să devenim la fel ca o fiinţă divină, perfectă?. Dacă dorim cu adevărat să devenim o fiinţă divină, atunci trebuie să ne naştem din nou, crezând în Isus şi să devenim copii ai lui Dumnezeu. Cei 60 de stâlpi se referă la implicare, în mod elaborat. 

Totuşi, în loc de a avea credinţă, oamenii comit lăudăroşenii, actul rău de a încerca să devină participanţii naturii divine, prin propriile lor eforturi. Nu este altul, decât acest motiv, de ce oamenii reinterpretează tot Cuvântul, potrivit poftei oamenilor şi cred greşit în propriile lor gânduri făcute de om, deoarece ei nu au credinţă, cu doar pofta omului care stă împotriva lui Dumnezeu. Datorită poftei cărnii, care încearcă să devină întregi prin ei înşişi şi să atingă perfecţiunea cărnii lor, ei sfârşesc prin a fi îndepărtaţi de Cuvântul lui Dumnezeu.



Cuvântul mântuirii revelat în toate obiectele Cortului 


Pentru ca Isus Hristos să mântuiască păcătoşii, şi să-i tragă în Sanctuar, toate ustensilele şi materialele Cortului erau necesare. Altarul jertfei arse era necesar, ligheanul de aramă era necesar, şi stâlpii, verigile de bronz, capiteli de argint, cârligi şi fâşii de argint, erau de asemenea necesare. Toate aceste lucruri sunt ustensilele găsite în interiorul Sanctuarului, iar materialele lor erau necesare toate, pentru a întoarce dintr-un păcătos, într-unul neprihănit.

Toate aceste lucruri erau necesare, pentru a-i face capabili pe păcătoşi să intre şi să locuiască în Împărăţia lui Dumnezeu, dar cea mai importantă dintre ele este aţa albastră (botezul lui Isus). Aţele albastre, purpurii şi cărămizii erau folosite pentru a face poarta curţii Cortului. Aceste aţe se referă la cele trei lucrări ale lui Isus, de care avem nevoie când credem în Dumnezeu. În primul rând, Isus a venit pe acest pământ şi a luat toate păcatele noastre asupra Sa, cu botezul Său; în al doilea rând, Isus este Dumnezeu (Duh); şi în al treilea rând, Isus a murit pe Cruce pentrru a purta condamnarea tuturor păcatelor pe care El a acceptat-o asupra Sa, prin Ioan Botezătorul la Râul Iordan. Aceasta este ordinea corectă a adevăratei credinţe de care este nevoie pentru păcătoşi, pentru a fi mântuiţi şi să devină neprihăniţi.

Când citim Biblia, realizăm cât de complicat este Domnul nostru. Putem afla clar că Unicul care ne-a mântuit atât de desăvârşit, aţă cu aţă, la fel ca inul subţire răsucit, nu este altul decât Dumnezeu Însuşi. Şi mai mult, Dumnezeu i-a făcut pe israeliţi să construiască poarta curţii Cortului, ţesând aţa albastră, purpurie şi cărămizie în inul subţire răsucit, care era lung de 9 metri. La fel, Dumnezeu S-a asigurat că oricine se uita la Cort, chiar de departe, putea discerne poarta curţii Cortului. 

Perdelele din in subţire răsucit atârnate de stâlpii curţii Cortului manifestă sfinţenia lui Dumnezeu. Astfel, putem realiza că păcătoşii nu îndrăznesc să se apropie de Cort şi că ei pot intra pe curţile sale doar când ei sunt mântuiţi, crezând în misiunile lui Isus, manifestate în aţa albastră, purpurie şi cărămizie ţesută în poarta curţii Cortului. În acest fel, Dumnezeu i-a împuternicit pe păcătoşi să cunoască că Isus Hristos le-au spălat toate păcatele şi că i-a mântuit prin apă, sânge şi Duhul Sfânt.

Nu doar aceasta, dar materialele tuturor obiectelor care alcătuiesc Cortul, inclusiv poarta curţii sale, de asemenea ne arată Cuvântul complicat de care are nevoie Dumnezeu ca să-i schimbe pe păcătoşi în neprihăniţi.

Poarta curţii Cortului ne spune că Dumnezeu ne-a mântuit în întregime, pe noi care eram ca lemnul de salcâm, din păcate prin aţa albastră (botezul lui Isus), aţa purpurie (sângele Crucii), şi aţa cărămizie (Isus este Dumnezeu). Dumnezeu a hotărât ca doar cine crede clar, crede în aceasta poat intra în Sanctuar, Casa lui Dumnezeu.



Isus Hristos ne spune


Dumnezeu ne spune că, pentru a trăi viaţa de aur, strălucitoare, a credinţei, trebuie să fim spălaţi de toate păcatele noastre, prin botezul lui Isus şi să mergem înaintea Domnului. De aceea Dumnezeu Însuşi a arătat modelul Cortului lui Moise, l-a construit prin Moise, şi a făcut poporul lui Israel să primească ştergerea păcatului, prin instituţia acestui Cort. Să recapitulăm credinţa care ne-a luat prin curtea Cortului şi în Sanctuar. Prin curtea Cortului, Dumnezeu continuă să ne vorbească de credinţa noastră în adevărul că Isus ne-a mântuit prin apă şi Duhului Sfânt. Credinţa în poarta curţii, că era aţă albastră, purpurie şi cărămizie, în întinderea mâinilor Marelui Preot, asupra mielului sacrificial şi vărsarea de sânge a acestuia şi credinţa cu care Marele Preot îşi spăla mâinile şi picioarele în lighenaul de aramă-toate acestea ne fac să cunoaştem că doar credinţa noastră în evanghelia apei şi a Duhului, este credinţa aurului pur, care ne face capabili să intrăm în Sanctuar şi să trăim acolo în glorie.

Prin Cort, Dumnezeu ne-a permis tuturor să primim harul mântuirii şi binecuvântarea Sa. Prin Cort putem cunoaşte bincuvântările că Dumnezeu s-a îndurat de noi. Putem realiza şi crede în harul mântuirii care ne-a împuternicit să mergem înaintea tronului harului lui Dumnezeu şi să fim mântuiţi odată pentru totdeauna. Realizezi aceasta?. 

Prin Cort, vedem exact cât de desăvârşit ne-a mântuit Domnul nostru pe tine şi pe mine, cât de desăvârşit ne-a planificat mântuirea, şi cât de definitiv a împlinit-o, potrivit cu acest plan şi ne-a schimbat din păcătoşi în neprihăniţi.

Crezi tu, din întâmplare în Isus doar vag, tot timpul?. Ai crezut că culoarea albastră înseamnă doar cer?. Ai fost conştient doar de credinţaculorilor purpurii şi cărămizii, că Isus Hristos, Regele regilor, a venit pe acest pământ şi ne-a mântuit pe Cruce, ai crezut aşa?. Dacă da, acum este timpul să afli adevărata credinţă. Sper că vei cunoaşte clar botezul lui Isus, credinţa culorii albastre, şi astfel să realizezi şi să crezi în harul nemăsurat al mântuirii, pe care Dumnezeu ţi l-a dat. 

Dumnezeu nu ne-a mântuit doar prin sânge şi Duhul Sfânt. De ce?. Deoarece Dumnezeu ne vorbeşte clar de culorile albastru, purpuriu şi cărămiziu şi prin aceste aţe El ne spune clar cum ne-a mântuit Isus. Prin Cort, Dumnezeul nostru ne-a arătat în detaliu lucrările lui Isus de mântuire. După ce a vorbit prin Moise să construiască, prin acest cort, Dumnezeu ne-a promis că ne va mântui în acest fel. După cum a promis, Isus Hristos a venit în carne de om şi a luat păcatele noastre asupra Sa, fiind botezat în apa (albastru) râului Iordan. Prin botezul Său, Isus i-a mântuit de fapt pe păcătoşi de toate păcatele sale. Cât de desăvârşit, cât de corect exact, şi atunci cât de certă este mântuirea noastră!.

Când intrăm în Locul Sfânt vedem sfeşnicul, masa pentru punerea pâinilor şi altarul pentru tămâie. Înainte de a intra în Sfânta Sfintelor, trăim pentru un timp, în acest Loc Sfânt care străluceşte sclipitor în aur, fiind hrăniţi cu pâinea Cuvântului, după pofta inimii noastre. Cât de binecuvântat este aceasta?. Înainte de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, trăim în Biserica Sa ca cei care au fost mântuiţi în întregime, fiind născuţi din nou prin evanghelia apei şi a Duhului. Biserica lui Dumnezeu care ne dă pâinea vieţii este Locul Sfânt. 

În Locul Sfânt-care este Biserica lui Dumnezeu-erau sfeşnicul, masa pentru pâini şi altarul pentru tămâie. Sfeşnicul, cu piciorul, braţele, potiraşele, gămălioarele şi florile sale, erau făcute dintr-o singură piesă, bătând untalant de aur curat, în acest fel ne spune că noi neprihăniţii trebuie să ne unim cu Biserica lui Dumnezeu.

Pe masa pentru pâini, era aşezată pâinea nedospită, simbolizând pâinea Cuvântului curat al lui Dumnezeu ce nu conţine rău şi învăţăturile murdare ale lumii. Sanctuarul lui Dumnezeu-care este Biserica lui Dumnezeu-predică acest Cuvânt al lui Dumnezeu, care este nedospit, şi vieţile credinţei curate, fără a face rău înaintea lui Dumnezeu.

În faţa Sfintei Sfintelor era aşezataltarul pentru tămâie. Altarul pentru tămâie era unde rugăciunile erau date lui Dumnezeu. Prin ustensilele din Sanctuar Dumnezeu ne spune că atunci când mergem înaintea Sa, trebuie să avem unitate, credinţă în Cuvântul Său pur, şii rugăciuni. Doar cel neprihănit se poate ruga, deoarece Dumnezeu ascultă doar rugăciunile celui neprihănit (Isaia 59:1-2, Iacov 5:16). Şi doar cei care se roagă înaintea lui Dumnezeu, Îl pot întâlni.

În felul acesta, Locul Sfânt ne spune cât de glorios este pentru noi să fim mântuiţi în Biserica lui Dumnezeu. Materialele-cheie folosite pentru Cort- aţa albastră (Isus a fost botezat), aţa purpurie (luând toate păcatele noastre asupra Sa, prin botezul Său), Isus a murit pe Cruce şi a purtat condamnarea păcatelor noastre), şi aţa cărămizie (Isus este Dumnezeu)-se referă la credinţa pe care nu putem eşua în a o avea. Acestea trei constituie întreaga noastră credinţă. Când credem că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu Însuşi în esenţă, şi că ne-a mântuit, putem atunci intra în Locul Sfânt, strălucind în aur, unde locuieşte Dumnezeu. Dacă nu credem în lucrările lui Isus care sunt manifestate în aceste trei aţe, atunci nu putem niciodată intra în Locul Sfânt, indiferent de cât de ardent credem în Isus. Nu toţi creştinii pot intra în Sfânta Sfintelor.



Cei care stau în curtea Cortului cu credinţă greşită


Astăzi sunt mulţi creştini care nu pot intra în Locul Sfânt, chiar îşi profesează credinţa. Cu alte cuvinte, sunt mulţi oameni care încearcă să fie mântuiţi cu credinţa lor oarbă. Nimeni altcineva decât cei care cred că pot fi mântuiţi doar crezând în sângele lui Isus Hristos, şi că El este Dumnezeu Însuşi şi Regele regilor, sunt precis astfel de oameni. Ei cred în Isus simplist. Crezând doar în sângele lui Isus, ei stau înaintea altarului jertfei arse şi se roagă orbeşte, „Doamne, sunt încă un păcăctos astăzi. Iartă-mă, Doamne. Îţi dau toate mulţumirile mele, Doamne, pentru că ai fost crucificat şi că ai murit în locul meu. Oh, Doamne, te iubesc!”.

După ce fac aceasta dimineaţa, ei se întorc la vieţile lor, apoi se întorc la altarul jertfei arse, din nou seara, şi se roagă aceeaşi rugăciune. Oamenii bântuiesc altarul jertfei arse în fiecare dimineaţă, seara şi în fiecare lună, nu pot fi născuţi din nou, ci cad în falsitatea credinţei, potrivit gândurilor lor proprii. 

Ei pun jertfa sacrificială pe altarul jertfei arse, arzând cu flăcări roşii şi dându-şi jertfele focului. Deoarece carnea este arsă acolo în flăcări, se răspândeşte mirosul cărnii arse, şi continuă să se ridice fum alb şi negru. Altarul jertfei arse nu este un loc unde strigăm, cerând lui Dumnezeu să facă păcatele noastre să dispară, ci este, de fapt, un loc care ne aminteşte de focul înfricoşător al iadului.

Totuşi, oamenii se duc în acest loc în fiecare dimineaţă şi seară, şi spun, „Doamne, am păcătuit. Te rog iartă-mi păcatele”. Atunci ei se întorc acasă, mulţumiţi de ei înşişi, de parcă ar fi fost chiar iertaţi de păcatele lor. Pot fi chiar atât de fericiţi de să cânte, „♫Am fost iertat, ♪ai fost iertat, ♫am fost cu toţii iertaţi”. Dar astfel de sentimente sunt doar efemere. Ei nu păcătuiesc niciodată din nou şi se găsesc pe ei înşişi stând în faţa altarului jertfei arse, din nou, mărturisind, „Doamne, sunt un păcătos”. Cei care se mută în fiecare zi înspre, de la altarul jertfei arse, sunt încă păcătoşi, indiferent de credinţa lor profesată în Isus. Astfel de oameni nu pot intra niciodată în Împărăţia sfântă a lui Dumnezeu.

Atunci, cine poate primi în întregime ştergerea păcatului şi să intre în Locul Sfânt al lui Dumnezeu?. Aceia sunt cei care cunosc şi cred în misterul aţei albastre, purpurii şi cărămizii, stabilite de Dumnezeu. Cei care cred în aceasta, trec pe lângă altarul jertfei arse, prin credinţa lor în moartea lui Isus care le-a acceptat păcatele asupra Sa, le spală mâinile şi picioarele în ligheanul de aramă şi le reaminteşte că toate păcatele lor au fost trecute asupra lui Isus, prin botezul Său. Cei care cred în evanghelia apei şi a Duhului şi care au primit ştergerea păcatului, intră în Împărăţia Cerurilor, prin credinţa lor, deoarece credinţa lor este aprobată de Dumnezeu.

Sper că toţi veţi realiza şi veţi crede că înţelesul biblic al aţei albastre este botezul lui Isus. Sunt astăzi mulţi care profesează pentru a crede în Isus, dar puţin merg atât de departe cât să ccreadă în apă (aţa albastră), botezul lui Isus. Acesta este un fenomen adânc trist. Acesta este un motiv pentru un mare necaz, că atât de mulţi oameni lasă pe dinafara credinţei creştine, credinţa cea mai importantă a botezului, chiar când Isus nu a venit simplu pe acest pământ ca Dumnezeu şi a murit doar pe Cruce. Sper şi mă rog că, chiar acum cu toţii veţi cunoaşte şi veţi credeîn credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii, şi de aceea să deveniţi cei care intraţi în Împărăţia lui Dumnezeu.



Trebuie să credem în Domnul manifestat în aţa albastră, purpurie şi cărămizie a Cortului, substanţa sa actuală care ne-a mântuit 


Domnul nostru ne-a mântuit pe tine şi pe mine. Când ne uităm la Cort, aflăm cu ce metodă desăvârşită ne-a mântuit Domnul. Nu putem să-I mulţumim îndeajuns pentru aceasta. Cât de mulţumitori suntem că Domnul ne-a mântuit prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie, şi că de asemenea ne-a dat credinţa care crede în aceste aţe albastre, purpurii şi cărămizii!.

Păcătoşii nu pot intra niciodată în Locul Sfânt fără să fie îmbrăcaţi în harul lui Dumnezeu şi să treacă prin judecata Sa înfricoşătoare a păcatelor lor. Cum poate cineva care nu a fost judecat de păcatele lui/ei, să deschidă vreodată uşa Cortului şi să intre în Locul Sfânt?. Nu pot. Când astfel de oameni intră în Locul Sfânt, ei vor fi blestemaţi să se întoarcă orbi dintr-o singură lumină. „Wow, este atât de luminos aici!. Uh-oh, cum de nu pot vedea nimic?. Când am fost afară, am crezut că pot vedea totul în Locul Sfânt, dacă trebuia doar să intru înăuntru. De ce nu pot să văd nimic, deloc şi de ce este atât de complet întunecat aici? Am putut vedea bine când am fosta în afara Locului Sfânt...mi s-a spus că Locul Sfânt este strălucitor; cum de este chiar mai întunecat?”. Ei nu pot vedea deoarece ei au orbit spiritual, deoarece nu au credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii. În felul acesta, păcătoşii nu pot intra niciodată în Locul Sfânt. 

Domnul nostru ne-a făcut capabili să nu orbim în Locul Sfânt, ci să primim binecuvântarea trăirii în Locul Sfânt, pentru totdeauna. Prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, găsit în fiecare sfert al Cortului, Dumnezeu ne-a spus exact metoda mântuirii noastre, potrivit acestui Cuvânt al profeţiei, El ne-a eliberat într-adevăr de toate păcatele noastre. Domnul nostru ne-a mântuit prin apă, sânge şi Duhul Sfânt (1Ioan 5:4-8), astfel, ca noi să nu orbim, ci să trăim pentru totdeauna în harul Său strălucitor. El ne-a mântuit prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit. Domnul nostru ne-a promis cu Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu, şi ne-a spus că ne-a mântuit, împlinind această promisiune. 

Crezi că tu şi eu am fost mântuiţi prin lucrările desăvârşite ale lui Isus, manifestate în aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit?. Da!. Am fost mântuiţi doar la întâmplare?. Nu!. Nu putem fi mântuiţi fără să credem în aţa albastră, purpurie şi cărămizie.

Aţa albastră nu se referă la Dumnezeu. SE referă la botezul lui Isus cu care a luat toate păcatele fiecărui păcătos al lumii, la râul Iordan. 

Este posibil, incidental, să stai înaintea altarului de jertfă arsă, fără să crezi în aţa albastră, botezul lui Isus. Oamenii pot ajunge până la ligheanul de aramă, lângă altarul jertfei arse, dar nu pot intra în Locul Sfânt unde locuieşte Dumnezeu.. Cei care pot să deschidă uşa cortuluişi să intre în Locul Sfânt sunt doar copiii lui Dumnezeu care au primit ştergerea de păcat, doar crezând în evanghelia apei şi a Duhului. Dar cel păcătos, indiferent cine e, nu poate intra niciodată în Locul Sfânt. Atunci, cât de departe trebuie să intrăm, pentru a atinge mântuirea noastră?. Suntem mântuiţi nu doar când intrăm în curtea Cortului, ci când intrăm în Locul Sfânt unde este Dumnezeu. 



Diferenţa dintre credinţa din Cort şi credinţa din afara Cortului


Altarul jertfei arse şi ligheanul de aur din curtea exterioară, erau toate făcute din bronz, iar gardul era făcut din lemn, argint şi bronz. Dar când intrăm în Cort, materialele erau complet diferite. O caracteristică cheie a Cortului este că, este o „casă de aur”. Pereţii cu trei părţi erau construiţi cu 48 de scânduri din lemn de salcâm, şi poleit cu aur. Masa cu pâinile şi altarul pentru tămâie erau de asemenea făcute dintr-un talant de aur pur. Astfel, toate ustensilele din Locul Sfânt erau făcute din aur pur sau poleite cu acesta. 

Pe de altă parte, din ce erau făcute picioarele de dedesubtul scândurilor?. Erau făcute din argint. În timp ce picioarele pentru stâlpii gardului curţii Cortului erau făcute din bronz, picioarele scândurilor Cortului erau făcute din argint. Şi, în timp ce stâlpii gardului curţii erau făcuţi din lemn, scândurile Cortului erau făcute din salcâm poleit cu aur. Dar picioarele pentru cei cinci stâlpi ai uşii Cortului erau făcute din bronz.

Deşi picioarele pentru scândurile Cortului erau făcute din argint, picioarele pentru stâlpii Cortului erau acoperiţi cu bronz. Ce înseamnă aceasta?. Înseamnă că oricine vine în prezenţa lui Dumnezeu, trebuie să fie judecat pentru păcatele sale. Atunci, cum putem merge înaintea lui Dumnezeu, când suntem judecaţi şi trimişi la moarte?. Dacă noi înşine murim, nu am putea merge înaintea lui Dumnezeu.

Prin bronzul folosit pentru picioarele celor cinci stâlpi ai Cortului, de aceea, Dumnezeu ne spune că deşi a trebuie să fim judecaţi pentru păcatele noastre, Isus a luat păcatele noastre asupra Sa, prin botezul Său şi a fost condamnat pentru păcatele noastre. Dar altcineva a purtat această condamnare a tuturor păcatelor noastre în locul nostru. În locul nostru, altcineva a murit pentru noi. Singurul care a fost indirect condamnat şi a murit în locul nostru nu este altcineva decât Isus Hristos.

Credinţa care este manifestată aţa albastră, este credinţa care crede că Isus Hristos a acceptat toate păcatele noastre trecute asupra Sa, prin botezul Său şi ne-a iertat de toate păcatele. Aşa cum Dumnezeu a luat viaţa lui Isus Hristos pentru condamnarea tuturor păcatelor trecute asupra Sa, prin botezul Său şi astfel a rezolvat înlăturarea tuturor păcatelor noastre, nu mai înfruntăm orice condamnare pentru păcatele noastre. Credinţa manifestată de aţa purpurie este credinţa în sângele pe care Isus l-a vărsat pe Cruce. Această credinţă crede că Isus Hristos a purtat indirect condamnarea păcatelor noastre, pecare noi înşine trebuia să o înfruntăm. 

Doar cei care şi-au trecut toate păcatele lor asupra Isus, crezând în botezul Său, şi au fost judecaţi pentru toate păcatele lor, crezând în sângele pe care Isus l-a vărsat pe Cruce cu moartea cărnii Sale, datorită tuturor acestor păcate, pot intra în Locul Sfânt. De aceea picioarele uşii Cortului erau făcuţi din bronz. Astfel, trebuie să credem în sângele lui Hristos care a luat toate păcatele noastre asupra Sa, prin botezul Său şi a fost condamnat în locul nostru. 

Dumnezeu a hotărât ca doar cei care sunt convinşi de faptul că Isus Hristos care i-a mântuit, este Însuşi Dumnezeu (aţa purpurie), a botezului lui Isus (aţa albastră), şi al adevărului că Isus a fost condamnat indirect pentru păcatele lor în locul lor (aţa cărămizie), ar putea intra în Locul Sfânt. Dumnezeu a permis doar celor care au fost judecaţi odată pentru toate păcatele lor, crezând în Isus, şi care crede că Isus i-a mântuit din toate păcatele lor, să intre în Locul Sfânt.

Picioarele stâlpilor uşii Cortului erau acoperite cu bronz. Picioarele de bronz au înţelesul spiritual că Dumnezeu a permis păcătoşilor care sunt născuţi ca descendenţi ai lui Adam, să intre în Locul Sfânt al locuinţei lui, doar când au credinţa aţei albastre (botezul lui Isus), aţa puruprie, (judecata indirectă în locul păcătoşilor), şi aţa cărămizie (Isus este Dumnezeu Însuşi) , indiferent cine sunt ei. Că cele cinci picioare ale stâlpilor uşii, erau toate făcute din bronz, ne spune că evanghelia lui Dumnezeu, care este scrisă în Romani 6:23, „Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru”, Isus ne-a iertat toate păcatele noastre cu apă, sânge şi Duh.



Nu trebuie să ignorăm, ci să credem în Cuvânt şi Dumnezeu


Să crezi în Isus nu înseamnă că eşti mântuit necondiţionat. Nici frecventând biserica ta nu înseamnă că ai fost născut din nou, necondiţionat. Domnul nostru spune în Ioan 3 că doar cei care au fost născuţi din nou din apă şi Duh, pot vedea şi intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Isus i-a spus decisiv lui Nicodim, un lider al iudeilor şi un credincios devotat al lui Dumnezeu, „Tu eşti un învăţător al iudeilor, şi totuşi nu ştii cum să te naşti din nou?. Doar când cineva este născut din nou din apă şi Duh, poate vedea şi intra în Împărăţia lui Dumnezeu”. Oamenii care cred în Isus pot să se nască din nou doar când au credinţa aţei albastre (Isus a luat odată toate păcatele noastre asupra Sa, când a fost botezat), aţa purpurie (Isus a murit pentru păcatele noastre), şi aţa cărămizie (Isus este Mântuitorul, Dumnezeu Însuşi, şi Fiul lui Dumnezeu). Astfel, prin aţa albastră, puruprie şi cărămizie, găsită în fiecare sfert al Cortului, toţi păcătoşii trebuie să creadă că Isus este Mântuitorul păcătoşilor.

Este, deoarece mulţi oameni cred în Isus, fără să creadă în acest adevăr că nu sunt capabili nici să se nască din nou, şi nici să cunoască Cuvântul naşterii din nou. Domnul nostru ne-a spus clar că, chiar dacă credem în Isus, dacă nu suntem născuţi din nou, atunci nu putem intra niciodată în Locul Sfânt, Împărăţia Tatălui, nici să trăim o viaţă potrivită de credinţă.

În gândurile noastre omeneşti, ne putem întreba cât de drăguţ ar fi dacă toţi creştinii ar fi aprobaţi să fie născuţi din nou, indiferent cum cred. Nu este aşa?. Dacă am putea fi mântuiţi doar chemând numele lui Isus şi profesând credinţa noastră în El doar în cuvinte, fără măcar să cunoaştem detaliile a ceea ce El a făcut pentru a mântui omenirea, oamenii ar găsi aceasta uimitor de uşor să crezi în Isus. Putem să-i mulţumim oricând întâlnim un nou creştin, cântând, „♫Am fost iertat; ♪ai fost iertat; ♫am fost iertaţi”. „Din moment ce sunt atâţia credincioşi, de ce am mai fi martori?. Lucrurile sunt bune aşa cum sunt. Dacă într-adevăr acesta ar fi cazul, oamenii ar vedea mântuirea prea uşoară, din moment de oricine cheamă numele Domnului, poate fi mântuit, şi mântuirea lor ar veni chiar dacă locuiesc în orice fel doresc. Dar Dumnezeu ne-a spus că niciodată nu putem fi născuţi din nou cu o astfel de credinţă oarbă. Din contră, El ne-a spus că cei care pretind că au fost mântuiţi, fără măcar să cunoască evanghelia apei şi a Duhului, practică toţi fărădelegea.



Ceea ce este naşterea din nou, este Duhul, nu carnea


Isus a devenit un om, a venit pe acest pământ, şi ne-a mântuit prin evanghelia apei şi a Duhului. Iosif, tatăl lui Isus, a fost tâmplar în carne (matei 13:55), iar Isus a Şi-a servit familia sub acest tată tâmplar, El Însuşi lucrând ca tâmplar, pentru primii 29 ani ai vieţii Sale. Dar când a avut 30 de ani, a trebuit să-Şi înceapă lucrările divine, ceea ce este, ducând-Şi misiunile Sale publice. 

Astfel, aşa cum Isus a avut o natură atât divină, cât şi umană, noi, cei născuţi din nou neprihăniţi, avem de asemenea două naturi diferite. Avem atât carnea, cât şi Duhul. Totuşi, când cineva crede în Isus, chiar dacă Duhul său ne este născut din nou, atunci această persoană nu este născută din nou-ceea ce este, el/ea nu are un Duh născut din nou. Dacă cineva încearcă să creadă în Isus, fără să fie născut din nou în Duhul său, atuci această persoană este simplu cineva care încearcă să fie născut din nou în carne, ca şi Nicodim, şi nu este niciodată cineva care e născut din nou. Deşi Isus a fost Dumnezeu Însuşi în substanţa Sa, El totuşi a fost în carnea unui om, plin de slăbiciune. Astfel, când spunem că am fost născuţi din nou, înseamnă că Duhurile noastre au fost născute din nou, nu carnea noastră. 

Dacă toţi cei care cred în Isus, cumva ar fi născuţi din nou, într-adevăr, aş fi încercat să fiu cunoscut ca un pastor benevolent. De ce?. Pentru că nu aş fi fost atât de exasperat de cei care nu cred în adevăr, şi de aceea, nu aş fi fost atât de necioplit în predicile mele, sperând că vor ajunge să cunoască adevărul. Aş fi cunoscut ca un pastor manierat, nobil, benevolent, tandru şi umoristic, explicând cum oamenii pot să devină sfinţi în carnea lor. Desigur, pot să le înfrumuseţez imaginea să fie aşa, dar nu fac niciodată aceasta. Nu este deoarece nu am nici o abilitate să plantez în inimile voastre impersia, „Acest pastor chiar seamănă cu imaginea sfântă şi miloasă a lui Isus”. Este deoarece carnea unui om nu se poate schimba, şii deoarece fiind puţin amabil, benevolent şi milos în carne, nu înseamnă că această persoană este un neprihănit născut din nou. Nimeni nu se poate naşte din nou în carne. Este Duhul, alt element natural uman, care trebuie să fie născut din nou, crezând în Cuântul lui Dumnezeu.

Când crezi în Isus, trebuie să cunoşti adevărul. „Veţi cunoaşte şi adevărul vă va face slobozi”. (Ioan 8:32). Doar adevărul lui Dumnezeu ne face născuţi din nou, ne eliberează sufletele din strânsoarea păcatului, şi ne face născuţi din nou ca neprihăniţi. Doar când cunoaştem, credem şi predicăm evanghelia potrivit, putem intra în Locul Sfânt. Evanghelia apei şi a Duhului care este în inimile noastre, ne face capabili să trăim ca şi copii ai lui Dumnezeu în domeniul spiritual şi strălucitor, în fericire. 

Crezând în Isus orbeşte nu este credinţa corectă. Privind din perspectivă umană, am multe defecte. Nu spun aceasta doar cu buzele mele, ci oridecâte ori fac ceva, de facpt ajung să realizez că am multe defecte. De exemplu, când mă pregătesc pentru o tabără biblică, ca sfinţii şi noii veniţi care participă să audă Cuvântul în comfort, să fie inspiraţi în inimile lor de harul lui Dumnezeu, să primescă binecuvântarea naşterii din nou, şi să se întoarcă după ce s-au odihnit în corpurile lor, cât şi inimile lor, aflu că sunt atâtea lucruri la care nu m-am gândit şi să mă pregătesc dinainte. Lucrurile de care uşor s-ar fi avut grijă, dând doar puţin mai multă atenţie şi grijă, întotdeauna apar când timpul de pregătire s-a terminat iar tabăra este pe punctul de a începe. Mă întreb de ce nu m-am gândit la astfel de lucruri, înainte şi le-am pregătit dinainte, când am fost doar puţin mai mult atent şi grijuliu în planificarea taberei biblice, sfinţii şi sufletele noi ar fi auzit Cuvântul bine şi ar fi petrecut un timp bun. De asemenea, când când lucrez toată ziua, datorită lipsei de eficienţă din partea mea, de multe ori rezultatele nu se potrivesc cu eforturile mele. Eu însumi sunt bine conştient de faptul că am prea multe defecte.

„De ce nu pot face aceasta? De ce nu m-am gândit la aceasta? Tot ce trebuie să fac este s doar să fiu puţin mai atent, şi totuşi de ce nu pot face aceasta?”. Când, de fapt, servesc evanghelia, realizez defectele mele foarte adesea. Aşa că recunosc eu însumi şi admit, „Acesta sunt eu. Aşa sunt, insuficient”. Nu spun aceasta doar cu buzele mele, şi nu pretind să fiu modest, dar sunt de fapt, cineva care nu poate să lege potrivit capetele slabe chiar ale afacerilor mici, ci să meargă la întâmplare. Uitându-mă la mine însumi, îmi simt într-adevăr defectele mele multe.



Primim sfinţenia prin credinţa aţei albastre


Când oamenii se gândesc la ei înşişi, simt că pot face bine totul fără să facă vreo greşală. Dar când de fapt abordează o muncă, competenţa şi defectele lor adevărate sunt clar revelate. Ei află că sunt insuficienţi cu adevărat şi că nu pot decât să păcătuiască şi să facă greşeli. De asemenea, când oamenii cred că sunt bine, se înşală pe ei înşişi, crezând că merg în Împărăţia lui Dumnezeu, deoarece credinţa lor este atât de bună. 

Dar carnea nu se schimbă niciodată. Nu este nici o carne fără defecte şi aceasta greşeşte întotdeauna şi-i revelează defectele. Dacă, din întâmplare, crezi că poţi merge în Împărăţia Domnului nostru, deoarece carnea ta a făcut ceva bun, trebuie să realizezi că, indiferent ce bine a făcut carnea ta, este absolut nefolositor înaintea lui Dumnezeu. Singurul lucru bun care ne face capabili să intrăm în Împărăţia Domnului este credinţa noastră în Cuvântul adevărului-aţa albastră, purpurie şi cărămizie, putem intra în Locul Sfânt, doar crezând în aceasta. 

Dacă Dumnezeu nu ne-ar mântui prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie, nu am fi niciodată capabili să intrăm în Locul Sfânt. Indiferent cât de puternică ar fi credinţa noastră, nu putem intra. De ce?. Deoarece dacă ar fi cazul, ar însemna că, credinţa noastră a cărnii, trebuie să fie bună în fiecare zi, ca noi să putem intra. Dacă putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu doar când credinţa noastră este destul de bună în fiecare zi, cum putem noi vreodată, care avem o astfel de carne slabă, să facem crednţa noastră bună şi să putem intra?. Când nu este nici o cale pentru noi să primim ştergerea păcatului de noi înşine, şi când nu avem nici o credinţă să ne întoarcem în fiecare zi, oricând păcătuim, cum putem face credinţa noastră destul de bună, pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu?. Corpurile noastre ar trebui să fie corpuri sfinte, care nu păcătuiesc deloc, sau ar trebui să ridicăm rugăciunile noastre de pocăinţă şi să postim în fiecare zi, dar al cui corp este sfânt şi cine poate face aceasta vreodată?. 

Dacă nu ne-ar fi mântuit Dumnezeu prin aţa albastră, purpurie şi cărămizie, nu ar fi nimeni printre noi care ar putea intra în Împărăţia Cerurilor. Noi suntem aşa, că, credinţa noastră poate fi bună un moment, dar să dispară în următorul moment. Când credinţa noastră devine bună doar pentru a dispărea din nou în mod repetat, devenim confuzi, indiferent dacă avem sau nu credinţă, şi sfârşim prin a ne pierde chiar credinţa pe care am avut-o la început. În ultimul rând, devenim chiar şi mai păcătoşi, mult timp după ce credem în Isus prima dată. Dar Isus ne-a mântuit perfect, păcătoşii insuficienţi, potrivit planului Său de mântuire, manifestat în aţa albastră, purpurie şi cărămizie, şi inul subţire răsucit. El ne-a dat ştergerea păcatelor noastre. 

Doar când avem această evindenţă, putem să punem farfuria de aur, „sfinţenie Domnului” (Exod 28:36-38), oamenilor care între timp Îl servesc, ca preoţi ai Săi, sunt cei care au evidenţa în inimile lor că au primit ştergerea păcatului, prin evanghelia apei şi a Duhului. 

O farfurie de aur era ataşată la turbanul Marelui Preot şi ce lega această farfurie de turban era de asemenea o sfoară albastră. Atunci, de ce Dumnezeu a spus că turbanul ar trebui să fie legat cu această sfoară albastră?. De ceea ce a fost nevoie ca Domnul nostru să ne mântuiască, era aţa albastră, şi această aţă albastră se referă la botezul pe care l-a primit pentru a lua toate păcatele noastre asupra Sa. Dacă Domnul nu ne-ar fi şters păcatele, luându-le asupra Sa în Noul Testament, prin botezul Său, aceeaşi formă ca întinderea mâinilor din Vechiul Testament, nu putem primi sfinţenia de la Iehova, indiferent cât de bine credem în Isus. De acee farfuria de aur era legată de turban, cu o sfoară albastră. Şi oricine îl vede pe Marele Preot cu farfuria de aur, în care este gravată „sfinţenie Domnului”, poate să-i reamintească că pot fi sfinţi înaintea lui Dumnezeu, primind ştergerea păcatelor lor. Şi aceasta îi face pe oameni să se gândească cum pot fi sfinţi înaintea lui Dumnezeu.

Noi, de asemenea, trebuie să ne aducem aminte cum am devenit neprihăniţi. Cum am devenit neprihăniţi?. Să citim Matei 3:15. „Drept răspuns Isus i-a zis: „Lasă-Mă acum, căci aşa se cade să împlinim tot ce trebuia împlinit.” Atunci Ioan L-a lăsat”. Isus ne-a mântuit de toate păcatele noastre, prin botez. Deoarece Isus a luat păcatele noastre asupra Sa, cu botezul Său, cei care cred în aceasta sunt fără păcat. Ai primit ştergerea păcatului doar prin mărturisirea ta de credinţă în moartea lui Isus pe Cruce, cu lacrimi sincere în ochii tăi?. Sunt atâţia oameni, care, găsind că e dificil să fii întristat de moartea lui Isus, cineva cu care nu ai nici o relaţii, orice ar fi, încearcă să stoarcă lacrimi gândindu-se la moartea bunicilor săi, dificultăţile pe care le-au avut când s-au simţit bolnavi, sau greutăţile şi suferinţele trecutului lor. Dacă născoceşti să plângi în felul acesta, sau dacă eşti întristat cu adevărat de crucificarea lui Isus, păcatele tale nu pot niciodată să fie spălate în acest fel.

Aşa cum farfuria de aur, cu gravura „Sfinţenie Domnului”, era legată cu o sfoară albastră de turbanul Marelui Preot, ceea ce şterge păcatele noastre şi ne face sfinţi, este botezul lui Isus. Inimile noastre au primit ştergerea păcatului, deoarece Isus a luat toate păcatele noastre asupra Sa, cu botezul Său, deoarece Iehova a înmormântat toate păcatele noastre asupra Sa, şi deoarece toate păcatele lumii au fost trecute asupra lui Isus prin botezul Său. Indiferent cât de lipsite de emoţie pot fi inimile noastre, şi indiferent cât de insuficienţi putem fi în acţiunile noastre , am devenit neprihăniţi şi am fost mântuiţi perfect prin Cuvântul aţei albastre, scrise în Biblie. Când ne uităm la carnea noastră, nu putem fi demni, dar deoarece credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii este în inimile noastre-ceea ce este, deoareceavem evanghelia perfectă a apei şi a Duhului care ne spune că Isus a luat asupra Sa toate păcatele noastre, prin botezul Său şi a purtat condamnarea noastră pe Cruce-putem vorbi de evanghelie cu îndrăzneală şi fără frică. Este deoarece avem evanghelia apei şi a Duhului pe care o putem trăi ca neprihăniţi, şi de asemenea, putem predica oamenilor această credinţă neprihănită.

Nu putem mulţumi destul pentru harul Domnului. Aşa cum mântuirea noastră nu a venit la întâmplare, suntem chiar mai mulţumitori pentru aceasta. Mântuirea pe care noi am primit-o, nu este una trivială, pe care cam oricine o poate primi, chiar dacă el/ea nu crede în mod corect. Chemând pe Domnul după toane, spunând: „Doamne, Doamne”, nu înseamnă că oricine poate face aşa, poate fi mântuit. Deoarece avem în inimile noastre evidenţa că păcatele noastre au dispărut prin evanghelia apei şi a Duhlui, că Domnul ne-a mântuit desăvârşit cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, suntem atât de mulţumitori pentru această mare mântuire. 

Biblia ne spune că oricine crede în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, are martorul în inima sa (1Ioan 5:10). Dacă nu este nici un martor în inimile voastre, L-am face mincinos pe Dumnezeu, şi astfel noi toţi trebuie să avem evidenţa conclusivă în inimile noastre. Astfel, nu este nici un motiv să te dai înapoi, dacă unii oameni te provoacă şi cer de la tine, „Arată-mi dovada că ai fost mântuit. Tu spui că, atunci când oamenii primesc ştergerea păcatului, ei primesc pe Duhul Sfânt ca şi cadou, şi că este o evidenţă clară a mântuirii. Arată-mi această evidenţă”. Poţi arăta evidenţa cu îndrăzneală, după cum urmează:

„Am în mine evanghelia apei şi a Duhului cu care Isus m-a mântuit în întregime. Deoarece am fost mântuit perfect de El, nu am nici un păcat”.

Dacă nu aveţi evidenţa mântuirii voastre în inimile voastre, atunci nu sunteţi mântuiţi. Indiferent cât de ardent pot crede oamenii în Isus, aceasta nu constituie mântuirea lor. Este doar o iubire neîmpărtăşită. Este o iubire care nu are nici o consideraţie pentru cum cealaltă persoană se poate simţi. Când cineva, pe care nu putem iubi, are o inimă fâlfâitoare, aşteaptă ceva de la noi, simte iubire, şi se uită la noi ca şi cum moare să fie iubit, nu înseamnă că trebuie să iubim această persoană la rândul nostru. De asemenea, Dumnezeu nu îmbrăţişează în braţele Sale pe cei care nu au primit ştergerea păcatelor lor, doar pentru că inimile lor se apleacă în reverenţă pentru El. Nici una decât aceasta, este iubirea neîmpărtăşită a păcătoşilor pentru Dumnezeu.

Când Îl iubim pe Dumnezeu, trebuie să-L iubim, crezând în Cuvântul Său, în adevăr. Dragostea noastră pentru El nu trebuie să fie doar de o singură parte. Trebuie să-I spunem dragostea noastră pentru El, şi trebuie să aflăm în primul rând dacă ne iubeşte cu adevărat sau nu, înainte ca noi să-L iubim. Dacă ne dăm toată dragostea noastră celeilalte persoane, care cu adevărat nu ne iubeşte, tot prin ce noi sfârşim, este o inimă zdrobită. 

Domnul nostru ne-a îmbrăcat în gloria mântuirii de păcatele noastre, ca noi să nu fim condamnaţi pentru ele. El ne-a permis să intrăm în Împărăţia Cerurilor şi să trăim cu Dumnezeu, iar El ne-a dat darul car ne face capabili să primim ştergerea păcatului, prin harul lui Dumnezeu. Mântuirea lui Dumnezeu ne-a adus nenumărate binecuvântări spirituale din Cer. Doar această mântuire pe care ne-a dat-o Dumnezeu, cu alte cuvinte, ne-a făcut capabili să primim toate aceste binecuvântări de la El.



Mântuirea pe care Isus Însuşi ne-a adus-o


Domnul nostru ne-a mântuit prin aţa albastră, purpurie, cărămizie şi inul subţire răsucit. El ne-a dat mântuirea, făcută din trei aţe diferite. Această mântuire a prin aţei albastre, purpurii şi cărămizii nu este alta decât darul mântuirii dat de Dumnezeu. Este acest dar al mântuirii care ne fafce capabili să intrăm şi să locuim în Locul Sfânt. 

 Evanghelia apei şi a Duhului ne-a preschimbat pe mine şi pe tine în neprihăniţi. Ne-a permis să venim în Biserica lui Dumnezeu şi să trăim o viaţă de puritate. Iar evanghelia adevărată, de asemenea, ne-a făcut capabili să ne hrănim cu Cuvântul Spiritual şi să primim harul Său. De asemene, ne-a permis să mergem înaintea tronului harului lui Dumnezeu şi să ne rugăm, şi astfel, ne-a dat credinţa cu care putem lua harul abundent, acordat de Dunmezeu ca al nostru. Doar prin mântuirea noastră, Dumnezeu ne-a făcut atâtea mari binecuvântări să fie ale noastre. De aceea mântuirea este atât de preţioasă. 

Isus ne-a spus să construim pe stâncă casele noastre de credinţă (Matei 7:24). Această stâncă nu este alta decât mântuirea noastră care vine prin evanghelia apei şi a Duhului. Astfel, trebuie să ne trăim vieţile de credinţă, fiind mântuiţi-să devenim neprihăniţi, fiind mântuiţi, să ne bucurăm de viaţă veşnică, fiind mântuiţi şi să intrăm în Rai, fiind mântuiţi.

Timpurile din urmă ale acestei lumi sunt aproape de noi. De aceea, în această eră oamenii au chiar mai mult motiv să fie mântuiţi de Cuvântul exact. Sunt unii oameni care spun că poţi fi mântuit, doar crezând în Isus, cu greu fără să cunoşti credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii, şi că nu este nevoie să vorbeşti despre viaţa de credinţă, deoarece e de ajuns să fii mântuit în acest fel.

Totuşi, motivul pentru care spun aceasta repetat, este pentru că doar cei care au primit ştergerea păcatului în inimile lor, pot trăi vieţile de credinţă pe care Dumnezeu le aprobă. Deoarece inima fiecărui sfânt care a primit ştergerea păcatului, este templul sfânt, unde locuieşte Duhul Sfânt, el/ea trebuie să-şi trăiască viaţa de credinţă, pentru a nu polua această sfinţenie. 

Cum îşi trăiesc vieţile cei neprihăniţi, este pe o dimensiune total diferită de cum trăiesc păcătoşii. Din punctul de vedere al lui Dumnezeu, cum trăiesc păcătoşii este complet dedesubtul standardului Său. Vieţile lor sunt umplute doar de ipocrizie. Ei încearcă foarte greu să trăiască potrivit cu Legea. Ei îşi stabilesc propriile standarde de cum ar trebui să meargă, cum ar trebuie să-şi trăiască vieţile, cum ar trebui să vorbescă şi cum ar trebui să râdă. 

Dar aceasta este îndepărtat de viaţa de credinţă pe care o trăieşte cel neprihănit. Dumnezeu îi spune detaliat celui neprihănit, „Iubeşte-L pe Domnul, Dumnezeul tău cu toată inima şi puterea ta şi iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Acesta este modul de viaţă pe care Dumnezeu l-a dat celui neprihănit. Este potrivit pentru noi, cei neprihăniţi, să-şi trăiască vieţile, iubindu-L pe Dumnezeu cu toată inima lor, şi urmându-I voia cu toată puterea şi voinţa lor. A-l mântui pe aproapele nostru, trebuie să facem investiţii nenumărate în lucrările Sale. Aceasta este viaţa creştinilor. 

Dacă rămânem la un nivel unde credem că tot ce contează este că noi nu păcătuim, atunci nu putem urma viaţa de credinţă a creştinilor născuţi din nou. Înainte de a mă naşte din nou, am dus o viaţă legalistică de credinţă, într-o denominaţiune prezbiteriană, conservativă şi, după cum e viaţa de Lege, am încercat să o ţin strâns. În ziua de azi, oamenii nu mai au tendinţa să facă aşa, dar deoarece îmi duc o viaţa religioasă de mult timp, sunt foarte capabil să ţin Legea în viaţa de credinţă în fiecare zi. Am fost atât de complet ascultător de Lege, încât niciodată nu am lucrat în ziua Domnului, aşa cum comandă Legea, că Sabatul ar trebui ţinut sfânt şi amintit, până acolo, că duminica nici măcar nu intram în maşină. Dacă ţi-aş cere să trăieşti ca mine, virtual nu ar fi nimeni care ar putea trăi aşa o viaţă legalistică. Aşa de legalistică a fost viaţa mea, înainte să mă nasc din nou. Totuşi, indiferent cât de pios mi-am petrecut zilele mele religioase, care nu aveau nimic de-a face cu voia lui Dumnezeu şi nu avea nici un rost.

Cititori, aveţi credinţa aţei albastre, purpurii şi cărămizii?. Deoarece mântuirea lui Isus constă în aceste trei aţe, putem intra în Locul Sfânt, prin credinţa noastră. Mântuirea noastră a fost împlinită acum peste 2000 de ani. Isus Hristos, chiar înainte de a ajunge să-L cunoaştem, deja a luat asupra Sa toate păcatele noastre, fiind botezat şi a purtat condamnarea păcatelor noastre, murind pe Cruce.



Mântuirea de păcat este stabilită în Isus Hristos


Când cei care nu sunt născuţi din nou, intră în Cort, ei nu intră prin poarta curţiii sale, ci se caţără ilegal peste gard. Ei spun: „De ce inul subţire răsucit al gardului este atât de alb?. Este atât de împovărător. Trebuie că l-a colorat cu ceva roşu şi albastru. Este ceea ce e la modă în ziua de azi. Dar acest gard este prea alb!. Iese prea mult în evidenţă. Şi de ce este atât de înalt?. Este peste 2.25m. Înălţimea mea nici măcar nu atinge 2m; cum să intru, când gardul este atât de înalt?. Ei bine, pot să urc, folosind o scară!”

Astfel de oameni încearcă să intre cu faptele lor bune. Ei urcă gardul curţii Cortului cu ofertele lor,lucrări caritabile, şi răbdare, şi sar peste gard, spunând: „Cu siguranţă pot să păşesc 2.25m, în orice fel”. Astfel, urcându-se în curtea Cortului, ei privesc înapoi şi văd altarul jertfei arse. Apoi îşi întorc privirea de la altar şi se uită înspre Locul Sfânt, şi primul lucru pe care îl văd, este ligheanul de aramă, îna faţa acestuia.

Înălţimea stâlpilor gardului a curţii cortului, este 2.25m, dar înălţimea stâlpilor şi paravanul uşii Locului Sfânt, unde locuieşte Dumnezeu, este de 4.5m. Oamenii pot intra în curtea Cortului, după voi lor, dacă au destulă hotărâre. Dar chiar dacă păşesc 2.25 peste gard şi intră în curtea Cortului, când încearcă să intre unde locuieşte Dumnezeu, ei vor întâmpina stâlpii înalţi de 4.5m şi un paravan al uşii Locului Sfânt. Dar nu pot păşi peste 4.5, stabilit de Dumnezeu. Aceasta este limita lor. 

Aceasta înseamnă că, atunci când credem prima dată în Isus, putem crede simplu ca o religie. De asemenea, unii oameni pot crede după voia lor în Isus, ca Mântuitor al lor, şi că Mântuitorul este doar unul dintre cei patru mari patriarhi. Indiferent cum cred oamenii, pot avea credinţa lor proprie în orice aleg ei, dar nu pot să se nască din nou cu adevărat, printr-o astfel de credinţă. 

A fi născuţi din nou cu adevărat, ei trebuie să treacă prin poarta albastră, purpurie şi cărămizie, prin credinţa lor. Noi suntem născuţi din nou înaintea lui Dumnezeu, crezând că Isus este Mântuitorul nostru şi uşa adevărului, şi că El ne-a mântuit prin apă, sânge, şi Duh. Credinţa care crede în lucrările lui Isus, manifestată în cele trei aţe, nu este alta decât credinţa apei, sângelui şi Duhului. Oamenii sunt liberi să creadă în altceva, dar dar nu este nici o dovadă pozitivă că pot fi mântuiţi şi măreţ binecuvântaţi, dacă cred aşa. Doar cu credinţa noastră în evanghelia apei şi a Duhului, putem primi aprobarea lui Dumnezeu, marele har şi binecuvântările mântuirii lui Dumnezeu. Obiectivul acestei credinţe în evanghelia apei şi a Duhului, este a ne îmbrăca în harul lui Dumnezeu. 

Priveşti Cortul ca simplu doar o curte cu formă rectangulară, cu o casă înăuntru?. Aceasta nu poate aducec vreun beneficiu credinţei tale. Cortul ne spune despre întreaga credinţă şi noi trebuie să ştim exact ce este această credinţă. 

Necunoscând bine Cortul, poţi crede că înălţimea Cortului este aproximativ înălţimea gardului său, 2.25m. Dar nu acesta este cazul. Chiar dacă nu ar trebui să intrăm în curte, ci să ne uităm la Cort din exteriorul gardului, am putea vedea că Cortul este de două ori mai înalt decât gardul. Deşi nu am putea vedea baza Cortului, am putea vedea clar uşa sa totuşi, spunându-ne că Cortul este mai înalt decât gardul curţii sale. 

Cei care au primit ştergerea păcatelor sale, crezând în Isus şi de aceea, au intrat în poarta curţii Cortului, trebuie să-şi confirme credinţa potrivită, la altarul jertfei arse şi ligheanul de aramă, apoi să intre în Locul Sfânt. Pentru a intra în Locul Sfânt, trebuie să fie negreşit negare de sine. Ustensilele din interiorul Locului Sfânt trebuie să se distingă de toate ustensilele găsite în exteriorul Locului Sfânt.

Ştii ce urăşte Satan cel mai mult?. El nu poate suferi că este desenată linia de demarcare dintre interiorul şi exteriorul curţii Locului Sfânt. Deoarece Dumnezeu lucrează printre cei care împart interiorul şi exteriorul curţii Locului Sfânt, Satan urăşte că este desenată o astfel de linie şi încearcă să prevină oamenii să o deseneze. Dar aminteşte-ţi aceasta: Dumnezeu lucrează clar prin cei care desenează clar linia de demarcare a credinţei. Dumnezeu este mulţumit de astfel de oameni care desenează această linie despărţitoare şi El Îşi acordă binecuvântările asupra lor, astfel că ei pot trăi în Locul Sfânt cu credinţa lor strălucitoare.

Crede că toate ustensilele din curtea exterioară a Cortului şi toate materialele folosite pentru ele, au fost pregătite şi prearanjate de Dumnezeu, astfel că oamenii pot primi ştergerea păcatelor lor. Şi când intri în Locul Sfânt, crezând în aceasta, Dumnezeu îţi va acorda chiar mai mare har şi binecuvântare.



Scaunul de îndurare este locul unde este primit harul mântuirii


În Sfânta Sfintelor, doi heruvimi întinzându-şi aripile, priveau în jos, de deasupra capacului care acoperea Chivotul. Spaţiul dintre cei doi heruvimi este numit scaunul de îndurare. Scaunul de îndurare este unde Dumnezeu Îşi arată harul faţă de noi. Învelişul Chivotului era pătat de sânge, deoarece Marele Preot stropea sângele sacrificiului de şapte ori dat pentru poporul lui Israel pe acest scaun de îndurare. Astfel, Dumnezeu a coborât pe scaunul de îndurare şi Şi-a arătat mila aspra poporului lui Israel. Pentr cei care cred în aceasta, încep binecuvântările lui Dumnezeu, protecţia şi călăuzirea. De atunci încolo, ei devin poporul adevărat al lui Dumnezeu şi sunt eligibili să intre în Sfânta Sfintelor. 

Printre mulţi creştini din această lume, sunt unii a căror credinţă le-a permis să intre în Sfânta Sfintelor, în timp ce alţii nu au o astfel de credinţă cu care pot intra în Locul Sfânt. Ce fel de credinţă ai?. Noi avem nevoie de crredinţa care poate desena linia clară a mântuirii şi să intre în Locul Sfânt al lui Dumnezeu, deoarece doar făcând aşa putem fi măreţ binecuvântaţi de Dumnezeu.

Dar nu este atât de uşor să ai acest fel de credinţă. Deoarece Satan urăşte când oamenii desenează linia clară a mântuirii, el intenţionează constant să păteze această linie. „Tu nu trebuie să crezi în acest fel. Nu oricine crede aşa, aşa că, de ce acorzi acesteia atâta importanţă şi te tot repeţi? Ia-o uşor; du-te cu valul”. Spunând astfel de lucruri, Satan ne revelează slăbiciunea cărnii şi încearcă să le transforme în probleme. Aţi fi voi aceia care ascultă la cuvintele înşelătoare ale lui Satan, care încearcă să ne separe de Dumnezeu?. Sau v-aţi trăi vieţile, amintindu-vă zilnic de mântuirea voastră, unificându-vă cu Biserica, urmând Cuvântul lui Dumnezeu, ducând o viaţă de rugăciune şi primind harul pe care Dumnezeu vi-l acordă?. 

De fapt, cei care au primit ştergerea de păcat, le place să-şi amintească de mântuirea lor. Le place să trăiască evanghelia apei şi a Duhului, din nou şi din nou. Meditând asupra evangheliei îţi este bine şi esenţial. Nu eşti aşa?. „Vai, din nou această istorie, când am fost mântuiţi?. Materialul opveştii şi complotul ar putea fi diferit, dar este tot aceeaşi poveste veche. Am început să mă satur atâta de ea!”. 

Este cineva care ar putea zice aceasta?. Mi-ar părea rău dacă ar trebuie să v spun aceeaşi poveste despre mine însumi, în fiecare zi. Dar când Biblia ne spune că ar trebui să medităm în fiecare zi asupra mântuirii, ce pot face?. Când atât Vechiul, cât şi Noul Testament ne vorbeşte de evanghelia apei şi a Duhului, ce este rău înaintea lui Dumnezeu, este ca oamenii să predice de fapt, altceva decât aceasta. Tot Cuvântul Bibliei ne vorbeşte de evanghelia apei şi a Duhului. „Mântuire, viaţă de credinţă, speranţă şi Duhul Sfânt”.-toate aceste concepte-cheie ale sfinţillor sunt legate de acesată evanghelie adevărată. Vorbind de altceva decât acestea, nu este altceva decât erezie şi învăţături false. Ce arată similar, dar este diferit în substanţă, nu este altceva decât învăţături false. Evangheliile care apar similare pe dinafară în substanţă, dar sunt diferite în interior de evanghelia apei şi a Duhului, sunt simplu pseudo-evanghelii ale religiilor false. 

Ce minunat este că Biserica lui Dumnezeu răspândeşte Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi, nu cuvintele înşelătoare ale religiilor false?. Este o binecuvânatare că suntem uniţi cu biserica lui Dumnezeu, auzim şi credem în Cuvântul pur al lui Dumnezeu. Predicând întotdeauna evanghelia apei şi a Duhului, Biserica lui Dumnezeu ne face capabili pe noi sfinţii să ne gândim la harul lui Dumnezeu în fiecare zi, să ne rugâm Lui, să-L venerăm şi să trăim o viaţă care nu urmăreşte răul. Nu eşti fericit că ai auzit încă odată şi ai crezut în Cuvântul adevărului, care îţi permite să primeşti ştergerea păcatului?. Şi eu sunt foarte fericit.

Dacă aş fi constrâns să predic altceva decât evanghelia apei şi a Duhului, aş suferi mult. Dacă aş fi constrâns să nu răspândesc Cuvântul mântuirii, ci alte învăţături ale oamenilor, aş dori să scap. Bineînţeles, nu este deoarece nu am altceva ce să vorbesc. Sunt multe alte subiecte umanistice la care mă pot referi, dar acestea nu sunt toate necesare şi sunt simplu învăţături ale dospirii corupte, pentru acei dintre noi care sunt născuţi din nou.

Doar această evanghelie a apei şi a Duhului, prin care Isus, Dumnezeu Însuşi, ne-a mântuit, este Cuvântul preţios al lui Dumnezeu care îşi răspândeşte dulceaţa, chiar dacă îl mestecăm din nou şi din nou. Sunt atâtea multe alte poveşti pe care aş putea să vi le spu, dar îmi place cel mai mult când vorbesc de evanghelia apei şi a Duhului, care ne mântuieşte. Atunci devin cel mai entuziasmat. Sunt cel mai fericit când vorbesc de această mântuire, deoarece atunci pot s-mi amintesc amintirile vechi, să-mi aduc aminte cum m-a mântuit Domnul, să-I mulţumesc încă odată şi să mă hrănesc din nou din pâinea mântuirii.

Sunt sigur că şi vouă vă place cel mai mult când auziţi acest Cuvânt al mântuirii. Probabil vă plângeţi că este aceeaşi poveste în fiecare zi, dar adând înăuntru, credeţi: „Acum că iar am auzit-o, e chiar mai bine. La început, nu a fost atât de minunat, dar când continui să o aud, văd că nu este altă poveste care să merite să fie ascultată ca aceasta. Am crezut că povestea de azi ar putea fi ceva special, dar concluzia îmi spune că a fost iar aceeaşi poveste. Dar totuşi, sunt fericit”. Sunt sigur că aşa se simt inimile voastre. 

Fraţi şi surori, ceea ce predic aici este Cuvântul lui Isus. Predicatorii trebuie să predice Cuvântul lui Isus. Predicând ceea ce Isus a făcut pentru noi şi răspândind adevărul apei şi a Duhului prin Cuvântul scris, nu este altceva decât ceea ce trebuie să facă Biserica lui Dumnezeu. Acum ne ducem vieţile de credinţă în Biserică. Intrând în Sfânta Sfintelor, luminându-ne sub sfeşnicul cu şapte braţe, făcut dintr-un talant de aur, mâncând pâinea în casa de aur pur, rugându-ne la altarul pentru tămâie, mergând la Templul lui Dumnezeu, slujindu-I şi trăind în această casă de aur-nimeni altcineva decât acestea, sunt vieţile noastre de credinţă. 

Tu şi eu ne ducem acum vieţile de credinţă, date de Dumnezeu. Primind ştergerea de păcat şi trăind vieţile de credinţă, despre această viaţă din Casa de aur a lui Dumnezeu este vorba. „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din nzi în zi”. (2 Corinteni 4:16). Cu credinţa noastră în aţa albastră, purpurie şi cărămizie şi inul subţire răsucit, manifestat în Cort, sufletele noastre locuiesc în Casa lui Dumnezeu, strălucind în aur.

Dau întotdeauna mulţumiri lui Dumnezeu pentru că ne-a mântuit de toate păcatele şi condamnările noastre. Aleluia!