Sermons

[11-12] < Exod 26:31-37 > Perdeaua şi stâlpii Locului Sfânt



< Exod 26:31-37 >

„Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi. S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm, poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur, şi să stea pe patru picioare de argint. Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul sfânt şi Locul prea sfânt. Să pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfânt. Masa s-o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miază noapte. La intrarea cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie, şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur, şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.”



Locul sfânt


Mi-ar plăcea să meditez asupra înţelesurilor spirituale conţinute în stâlpii Locului Sfânt şi culorile perdelei sale. Cortul pe care îl considerăm aici măsura 13.5 m (45 feet) în lungime şi 4.5 m (15 feet) în lăţime şi era împărţit în două camere numite Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor. În interiorul Locului Sfânt era sfeşnicul, masa pentru punerea înainte şi altarul arderii de tot, în timp ce în Sfânta Sfintelor erau aşezate chivotul şi tronul harului.

Alcătuit din Locul Sfânt şi Sfânta Sfintelor, Cortul era înconjurat pe toate părţile de scânduri din lemn de salcâm, ce măsurau în jur de 70 cm (2.3 feet) în lăţime şi 4.5 m (15 feet) în înălţime. Iar la uşa Cortului, se aflau cinci stâlpi din lemn de salcâm poleiţi cu aur. Uşa însăşi, prin care se intra în Cort din partea curţii exterioare, era făcută dintr-o perdea împletită din aţă albastră, purpurie şi roşie şi in subţire răsucit.

În curtea exterioară a Cortului, stăteau şaizeci de stâlpi, fiecare măsurând 2.25 m (7.5 feet) în înălţime. Poarta curţii, care era plasată la est, era de asemenea împletită din aţă albastră, purpurie şi roşie şi I subţire răsucit şi doar trecând prin această poartă a curţii exterioare putea intra cineva curtea Cortului. În această curte a Cortului era altarul jertfei arse şi ligheanul.

Trecând de aceastea două, se ajungea la uşa Cortului, măsurând 4.5 m (15 feet) în înălţime. Această uşă a Cortului avea cinci stâlpi, ale căror copcii erau făcute din bronz. La fel ca poarta curţii Cortului, uşa Cortului era de asemenea făcută din perdeaua împletită cu aţă albastră, purpurie şi roşie şi in subţire răsucit şi agăţată pe cârlige de aur în vârful celor cinci stâlpi. Această perdea era paravanul ce despărţea interiorul de exteriorul Cortului.



Ceea ce trebuie de luat în considerare mai întâi sunt stâlpii uşii Cortului


Cei cinci stâpli ai uşii Cortului măsurau 4.5 m (15 feet) în înălţime. Peste aceşti stâlpi, era plasată o perdea împletită din aţă albastră, purpurie şi roşie şi in subţire răsucit.

Mai înainte de toate, să ne focalizăm asupra faptului că cei cinci stâlpi ai uşii Cortului măsurau 4.5 m (15 feet) în înălţime. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că Dumnezeu Însuşi a plătit un mare preţ de sacrificiu pentru a ne şterge păcatele şi să ne facă copiii Săi. Deoarece tu şi eu suntem fiinţe atât de insuficiente şi slabe în esenţa noastră, trăim în această lume comiţând atât de multe încălcări. Deoarece tu şi eu suntem cei mai răi păcătoşi care nu pot decât să comită păcat în fiecare moment în această lume, avem atât de multe pete şi încălcări. Aceşti stâpli ai uşii Cortului ne arată că pentru a ne elibera de astfe de pete şi păcate ale lumii, Dumnezeu L-a sacrificat pe unicul Său Fiu, Isus Hristos, ca plată a păcatelor noastre şi că astfel într-adevăr ne-a elibera de păcatele lumii. 

Cu alte cuvinte, pentru petele şi păcatele comise în această lume Isus Hristos a renunţat la propriul Său trup ca jertfă sacrificială înaintea lui Dumnezeu şi a plătit plata păcatelor lumii mai mult decât sufficient, astfel mântuindu-ne. Dacă o persoană a comis o încălcare şi a păcătuit în mod neintenţionat cu privire la lucrurile sfinte ale Domnului, el trebuia să aducă un berbece ca jertfă de încălcare şi trebuia să adauge o cincime din el şi să-l dea preoţilor (Levitic 5:15-16). Această înseamnă că Isus Hristos S-a dat pe Sine Însuşi pentru a te mântui pe tine şi pe mine de păcatele noastre şi S-a dat ca jertfă de încălcare pentru aceste păcate ale noastre.

Jertfele din Biblie, cum ar fi jertfele arse, de păcate şi de pace, erau oferite pentru ca păcatele oamenilor să dispară, prin întinderea păcatelor asupra lor. Dintre astfel de jertfe, cea petnru încălcare era una în care se oferea o jertfă sacrificială pentru a şterge păcatele. Această jertfă de încălcare era oferită când cineva lovea pe altcineva din neglijenţă, pentru a compensa victima şi pentru a restaura relaţia. Iar jertfa de încălcare implica să restitui 20 la sută din restituirea totală, inclusiv amenzile şi reparaţiile. Aceasta era cerinţa de bază jertfei de încălcare. Era o jertfă oferită cu un scop anume pentru ispăşirea păcatelor cuiva când el lovea pe altcineva (Levitic 5:14-6:7).

Eşti tu şi eu atât departe de păcat? Nu ne trăim întreaga viaţă în timp ce păcătuim? Nu putem decât să facem astfel, deoarece eu şi tu suntem descendenţii lui Avraam. Noi înşine ştim cât de multe greşeli avem şi cum ne trăim vieţile comiţând atât de multe păcate. Cât rele am făcut unii împotriva altora şi împotriva lui Dumnezeu? Aceasta este deoarece suntem prea înceţi şi insuficienţi pentru a recunoaşte aceste rele ca păcate pe care le uităm adesea, în timp ce ne trăim vieţile. Dar tu şi eu nu putem decât să recunoaştem înaintea lui Dumnezeu că am făcut atât de multe greşeli unii împotriva altora şi a lui Dumnezeu, că suntem simplu nişte păcătoşi înaintea Lui.

Pentru a-i elibera pe astfel de păcătoşi de toate păcatele lor, Dumnezeu a dorit să-L trimită pe Isus Hristos ca jertfa lor de încălcare. Făcându-L pe Isus Hristos să poarte condamnarea păcatelor lor cu preţul sacrificiului Său, Dumnezeu ne-a dat darul mântuirii. Când Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său pe acest pământ şi L-a făcut să Se boteze şi să fie crucificat, totul pentru a ne mântui de toate păcatele şi pentru a ne face poporul Său, cum ne putem compara vreodată cu preţiozitatea acestui sacrificiu? Pentru a ne mântui pe noi păcătoşii de toate păcatele noastre, Domnul nostru a fost sacrificat pentru a plăti toată plata păcatelor, şi astfel ne-a mântuit de păcatele lumii. Cum ar putea aceasta să fie altceva decât harul uimitor al lui Dumnezeu? Cât de profundă, largă şi înaltă sete dragostea lui Dumnezeu? Chiar faptul că stâlpii uşii Cortului erau înalte de 4.5 m (15 feet) ne spune despre dragostea lui Dumnezeu pentru noi dată prin Isus Hristos. 

Pentru a elibera astfel de fiinţe fără valoare ca noi, de condamnarea păcatului, Domnul nostru ne-a mântuit prin sacrificiul Său—Îi mulţumesc pentru acest adevăr. Când noi n-am putut decât să fim destinaţi iadului ca pedeapsă pentru păcatele noastre, iar când Domnul a renunţat la trupul Său pentru noi pentru a ne mântui de aceste păcate ale noastre, cum am putea să nu-I mulţumim? Îi mulţumim! Fiind botezat de Ioan, Isus a luat păcatele nastre asupra trupului Său preţios, a plătit plata păcatelor noastre cu sângele Crucii şi astfel ne-a mântuit de toate păcatele şi condamnarea noastră. De aceea, nu putem decât să-I mulţumim cu credinţă în această evanghelie. Acesta este înţelesul profund al mântuirii conţint îns tâlpii uşii Cortului.

Fiecare din cei cinci stâlpi ai uşii Cortului era înalt de 4.5 m. Numărul „5” semnifică „Harul lui Dumnezeu” în Biblie. De aceea, faptul că erau cinci stâlpi semnifică darul mântuirii pe care ni l-a dat Dumnezeu. Iubindu-ne şi îmbrăcându-ne în dragostea Sa a mântuirii, Dumnezeu ne-a făcut să nu pierdem nimic deloc pentru a deveni poporul Său. În Biblie, aurul se referă la credinţa ce crede în Dumnezeul care ne-a mântuit prin aţa Sa albastră, purpurie şi roşie inul fin răsucit. Cu alte cuvinte, prin aur Biblia vorbeşte despre „credinţa” care crede din toată inima în adevărul că Dumnezeu Însuşi a venit pe acest pământ, a luat asupra Sa păcatele noastre fiind botezat, a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a făcut perfect neprihăniţi.

De aceea stâlpii Locului Sfânt au fost poleiţi cu aur în întregime. Faptul că copciile stâlpilor uşii cortului erau făcute din bronz manifestă faptul că Domnul, fiind condamnat în mod indirect, ne-a mântuit pe noi care nu se putea decât să fim destinaţi iadului datorită păcatului nostrum prin botezul Său şi sângele Crucii. Deoarece noi am fost atât de plini de greşeli, am fost fiinţe fără valoare care nu se putea decât să fim omorâţi şi totuşi pentru a ne face poporul Său, Dumnezeul absolut şi sfânt S-a sacrificat, El care este cu mult mai valoros decât noi şi astfel ne-a făcut copiii Dumnezeului Tată. De aceea aurul se referă la credinţa care crede în acest adevăr. Astfel noi trebuie să înţelegem culorile uşii Cortului şi de asemenea să medităm asupra acestuia, să-I mulţumim pentru el şi să credem în el din adâncul inimile noastre.



Copciile de bronz ai stâlpilor Cortului


În Cort, doar copciile stâlpilor uşii sale erau făcute din bronz. Aceasta înseamnă că pe acest pământ tu şi eu am comis multe păcate unii împotriva altora şi împotriva lui Dumnezeu şi că de aceea nu puteam decât să fim condamnaţi pentru aceste păcate. Adevărul ascuns în aceste copcii de bronz ne face să ne gândim la altarul jertfei arse. Primul lucru pe care îl întâmpinau păcătoşii când intrau în curtea Cortului prin poartă, era acest altar al jertfei arse unde erau oferite jertfe arse.

Aici cuvântul „altar” are înţelesul de „ridicare”. Altarul jertfei arse nu se referă decât la adevărul că Isus Hristos a fost botezat şi apoi sacrificat pe Cruce în mod indirect în locul nostru, al păcătoşilor. Altarul jertfei arse a fost locul unde jertfele, care acceptaseră păcatele prin întinderea mâinilor, erau omorâte ca pedeapsă pentru aceste păcate. Preoţii puneau sângele acestor jertfe sacrificiale pe coarnele altarului jertfei arse, turnau restul sângelui jos pe nisip şi-i ardeau cu foc carnea pe altar. Era locul morţii unde erau omorâte jertfele care luau păcatele asupra sa.

Altarul jertfei arse era plasat între poarta curţii Cortului şi Cortul însuşi. Astfel, oricine căuta să intre în Cort trebuia să treacă mai întâi prin acest altar al jertfei arse. De aceea, fără să treacă prin altarul jertfei arse, nu era nici o cale de a intra în Cort. Nu mai trebuie să menţionăm faptul că altarul jertfei arse este cu precizie umbra botezului lui Isus Hristos şi Crucea. Iar botezul Domnului nostru şi Crucea sunt ceea ce şterge nelegiuirile tuturor păcătoşilor care vin înaintea lui Dumnezeu.

Astfel, fără să-şi aducă păcatele şi să se oprească la altarul jertfei arse şi fără să-şi amintească faptul că jertfa sacrificială i-a mântuit de păcatele lor, luând asupra lor aceste păcate prin întinderea mâinilor şi vărsându-i sângele sacrifical în acest loc, nici un păcătos nu poate să meargă vreodată înaintea lui Dumnezeu. Această credinţă este calea de a merge înaintea lui Dumnezeu şi în acelaşi timp este ceea ce ne conduce spre binecuvântarea ştergerii păcatului nostru şi de a purta pedeapsa păcatului (adică, moartea faţă de păcat).

Când poporul Israel aducea o jertfă de ştergere a păcatelor lor, mai întâi îşi treceau păcatele asupra jertfelor, întinzându-şi mâinile asupra capului său, îl omorau şi îi trăgeau sângele de sacrificiu, îi turnau tot sângele care mai rămânea, la baza altarului. Dedesubtul altarului jertfei arse era pământ. Pământul aici se referă la inimile fiinţelor umane. Astfel, aceasta ne spune că păcătoşii primesc ştergerea păcatului, crezând în inimile lor că jertfa sacrificiului le-au acceptat păcatele şi că a murit în locul lor, totul potrivit legii mântuirii.Coarnele altaruluijertfei arse ne spune despre păcatele care sunt scrise în Cartea Judecăţii, în mod spiritual.

Păcătoşii din timpul Vechiului Testament puteau primi ştergerea păcatelor lor crezând în faptul că îşi întindeau mâinile asupra capului jertfei sacrificiale şi astfel îşi treceau păcatele asupra acesteia, şi că această jertfă îi turna apoi sângele şi era oferit pe altarul jertfei arse. Dacă nu ar fi fost întinderea mâinilor, moartea şi arderea jertfei sacrificiale, care era posibilă pentru păcătoşi pentru a-şi răscumpăra păcatele, calea ca ei să meargă înaintea lui Dumnezeu ar fi fost complet blocată şi nu ar mai fi putut merge înaintea Dumnezeu sfânt. Pe scurt, nu era alt adevăr cu excepţia acestui sistem sacrificial care le făcea posibil să meargă înaintea lui Dumnezeu.

În felul acesta, fără credinţa în botezul lui Isus Hristos, moartea şi sacrificiul Său pentru ispăşire, nu există o altă cale ca noi să primim ştergerea păcatelor noastre şi să mergem înaintea lui Dumnezeu. Indiferent cum poporul Israel aducea preoţilor lor mielul cel mai frumos, perfect, draguţ şi fără cusur, dacă nu şi-ar fi întins mâinile asupra capului său, dacă astfel acesta nu le-a fi acceptat păcatel, dacă nu ar fi sângerat şi murit, aceasta nu ar fi avut nici un efect.

Când e vorba de credinţa noastră, dacă nu credem că botezul lui Isus Hristos, pe care l-a primit Ioan şi sângele preţios pe care l-a vărsat pe Cruce, ne-a şters toate păcatele, nu putem spune că am primit ştergerea perfectă a păcatelor. Botezul pe care l-a primit Isus Hristosşi moartea Sa de pe Cruce, stă clar între păcătoşi şi Dumnezeu Tatăl şi de aceea ei au devenit factorii de mijlocire care îi poate mântui pe păcătoşi de nelegiuirile lor.

Altarul jertfei arse este un model ce conţine planul de mântuire pe care Dumnezeu Însuşi cel Atotputernic din Cer îl aranjase şi împlinise în Isus Hristos. Moise a construit Cortul potrivit metodei de mântuire şi modelul pe care I l-a arătat Dumnezeu pe Muntele Sinai. Când ne uităm în Biblie, putem vedea că această construcţie era oferită în mod repetat. După cum afirmă Exod 25:40: „Vezi să faci după chipul, care ţi s-a arătat pe munte.”

Oamenii au putut face o cruce şi să-L atârne pe Isus Hristos pe ea, dar dincolo de aceasta, nu puteau face nimic altceva. L-au putut lega de mâini şi să-L tragă pe Calvar. L-au crucificat în timp ce nu ştiau ce fac înaintea lui Dumnezeu. Păcătoşii au putut merge atât de departe deoarece toate aceste lucruri trebuiau să se împlinească potrivit providenţei pe care Dumnezeu o planificase. Totuşi, este Isus Hristos cel care i-a mântuit pe toţi păcătoşii prin botezul şi sângele Său de pe Cruce odată pentru totdeauna, fiind botezat de Ioan Botezătorul şi astfel luând asupra Sa păcatele lumii, spălându-le pe toate odată pentru totdeauna şi vărsându-şi sângele pe Cruce.

Astfel, înainte de moartea Domnului Isus Hristot pe Cruce, botezul primit de la Ioan a fost evenimentul cel mai critic absolute indispensabil pentru mântuirea noastră. Faptul că El le-a purtat păcatele şi condamnarea a fost hotărâtă de Dumnezeu chiar înainte de creaţie. În Ioan 3 Isus i-a spus lui Nicodim că aceasta este evanghelia apei şi a Duhului. De aceea, botezul lui Isus şi Crucea sunt providenţa lui Dumnezeu planificată şi hotărâtă dinainte în Isus Hristos.

Isus Însuşi a spus: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (Ioan 3:16). Iar cu privire la botezul lui Isus, Petru a mai spus: „Icoana aceasta închipuitoare vă mântuieşte acum pe voi, şi anume botezul”   (1 Petru 3:21). De asemenea este scris în Faptele Apostolilor: „pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege” (Faptele Apostolilor 2:23).

Botezul pe care l-a primit Isus şi sângele Crucii au fost toate împliniteprin scopul şi planul Dumnezeului cel Atotputernic. Astfel, deoarece nimeni nu putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu fără să accepte acest adevăr în inimile lor şi crezând în acest adevăr, trebuie să realizăm că Dumnezeu cere credinţă de la noi şi că trebuie să o avem. Fără credinţa care crede în evanghelia apei şi a Duhului, nu poate fi nimeni mântuit. Şi dacă Isus nu S-ar fi decis după propria Sa voie, să fie botezat de Ioan, de a Se da în mâinile păcătoşilor şi de a vărsa sângele Său pe Cruce, păcătoşii nu ar fi putut niciodată să-L crucifice. Isus nu a fost constrâns să fie dus la Cruce de către alţii, ci a fost în întregime din propria Sa voie faptul că a luat asupra Sa păcatele lumii şi astfel i-a mântuit pe păcătoşi de toate păcatele lor.

Isaia 53:7 afirmă: „Când a fost chinuit şi asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie, şi ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.” De aceea, botezul Domnului Isus Hristos şi moartea Sa de pe Cruce a fost în întregime prin voia Sa şi prin aceastea El a mântuit odată pentru totdeauna pe cei care cred în botezul şi sângele Său de pe Cruce, de toate păcatele lor. Despre aceste lucrări ale Domnului, scriitorul cărţii Evrei mai scrie: „pe când acum, la sfârşitul veacurilor, S-a arătat o singură dată, ca să şteargă păcatul prin jertfa Sa” (Evrei 9:26).

În altarul jertfei arse care ne arată umbra botezului lui Hristos şi moartea Sa de pe Cruce, putem fi martori cu adevărat la darul spiritual al mântuirii din Cer. Moartea jertfei sacrificiale de pe altarul jertfei arse nu a implicat altceva decât chiar botezul şi moartea lui Isus de care era nevoie datorită păcatelor fiecăruia. În Vechiul Testament, păcătoşilor li se ispăşeau nelegiuirile prin jertfa lor sacrificială care le lua păcatele cu întinderea mâinilor lor asupra acesteia, iar jertfa murea în locul lor. În acelaşi fel, în Noul Testament, înainte ca Fiul lui Dumnezeu să fie omorât de mâinile celor cruzi la Calvar, a luat mai întâi asupra Sa păcatele lumii, fiind botezat de Ioan şi datorită acestui lucru Isus trebuia să fie crucificat, să-Şi verse sângele şi să moară. 

Astfel, Dumnezeu L-a planificat şi L-a predestinat pe Isus să se pună mâinile peste El şi să fie omorât prin crucificare, toate pentru a aduce pace între aceşti criminali care L-au omorât pe Fiul Său şi El Însuşi. Dumnezeu a planificat legea mântuirii constituită din întinderea mâinilor şi moartea şi potrivit acestei legi, El a permis poporului Israel să primească ştergerea păcatelor lor, oferindu-I jertfe sacrificiale. 

Cu alte cuvinte, Dumnezeu Însuşi a devenit jertfa de pace doar pentru a-i mântui pe păcătoşi. Cât de profundă, înţeleaptă şi neprihănită este această mântuire a lui Dumnezeu! Înţelepciunea şi adevărul Său sunt extraordinar de minunat şi simplu impenetrabil de către noi. Cine poate chiar să îndrăznească să-şi imagineze providenţa Sa a mântuirii constituită din întinderea mâinilor şi vărsarea de sânge şi manifestată în altarul jertfei arse? La fel ca Pavel, tot ceea ce putem face nu este decât să ne minunăm: „O, adâncul bogăţiei, înţelepciunii şi ştiinţei lui Dumnezeu! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui, şi cât de neînţelese sunt căile Lui!” (Romani 11:33) Evanghelia apei, a asângelui şi a Duhului este singura evanghelie neprihănită cu care Dumnezeu i-a mântuit pe păcătoşi în mod perfect.



Coarnele altarului jertfei arse


Pe cele patru coţuri ale altarului jertfei arse aşezat în curtea Cortului, erau ataşate coarnele de bronz. În Biblie, aceste coarne arată judecata păcatului (Ieremia 17:1; Apocalipsa 20:11-15). Aceasta ne arată că evanghelia apei şi a Duhului se bazează pe botezul pe care l-a primit Isus. De aceea apostolul Pavel a spus: „Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului” (Romani 1:16). De asemenea în 1 Corinteni 1:18 este scris: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării: dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu”.

Acele coarne ale atarului jertfei arse declară clar faptul că judecata şi mântuirea neprihănită a lui Dumnezeu au fost împlinite în întregime prin botezul, moartea Sa de pe Cruce şi învierea Sa.



Cei doi drugi puşi în inelele altarului jertfei arse


Toate ustensilele Cortului construite în pustie, se puteau mişca. Aceasta a fost o metodă potrivită cu natura nomadă a vieţii poporului Israel. Ei trebuiau să călătorească prin pustie până când se stabileau în ţara Canaan. Deoarece viaţa lor de pelegrini a continuat în timp ce treceau prin pustie, Dumnezeu i-a făcut să pregătească doi drugi pentru a-i introduce prin altar, când Dumnezeu îi poruncea poporului Israel să înainteze.

După cum afirmă Exod 27:6-7: „Efodul să-l facă de aur, de fir albastru, purpuriu şi cărămiziu, şi de in subţire răsucit; să fie lucrat cu măiestrie. Să aibă doi umerari uniţi cu el; la cele două capete ale lui, să fie legat de ei.” Deoarece cei doi drugi erau trecuţi prin cele patru inele de bronz ale altarului jertfei arse pe ambele părţi ale sale, leviţii îl puteau căra pe umeri şi transporta când mergea poporul Israel. Altarul jertfei arse reprezintă botezul lui Hristos şi Crucea. Astfel, aşa cum leviţii ridicau altarul jertfei arse cu cei doi drugi şi-l cărau în pustie, la fel şi evanghelia botezului şi Crucea este răspândită în întregul pustiu al acestei lumi prin slujitorii Săi.

Alt subiect pe care trebuie să-l examinăm înainte să înaintăm este faptul că erau doi drugi care-i incapacita pe evrei să mute altarul jertfei arse. La fel, evanghelia apei şi a Duhului este compusă din două părţi. Una este botezul pe care l-a primit Hristos de la Ioan, iar cealaltă este pedeapsa pe care Domnul nostru Isus Hristos a purtat-o pe Cruce. Când aceste dou sunt unite, mântuirea ştergerii păcatului este completă. Altarul jertfei arse avea doi drugi. Un drug nu era destul, deoarece doar cu unul singur, altarul nu putea fi echilibrat când era mutat.

În felul acesta, evanghelia apei şi a Duhului este de asemenea constituită din două părţi. Acestea sunt botezul pe care l-a primit Isus Hristos de la Ioan şi vărsarea Sa de sânge de pe Cruce. Cu alte cuvinte, botezul lui Isus şi moartea Sa de pe Cruce complementează în mod mutual elemente care împreună constituie adevărul neprihănit. Botezul şi sângele lui Isus au realizat în mod neprihănit ştergerea de păcat a păcătoşilor. Dintre acestea două (botezul lui Isus şi moartea Sa de pe Cruce), dacă este una ignorată, este la fel cu a ignora pe cealaltă. Nu poate fi nici o mântuire fără botezul lui Hristos şi vărsarea Sa de sânge.

Bineînţeles că învierea Sa este de asemenea importantă. Fără învierea lui Hristos, moartea Sa ar fi în zadar, neavând nici un rezultat. Dacă am crede doar într-un Hristos mort, El n-ar putea mântui pe nimeni, nici măcar pe El Însuşi. Dar Hristos, care a fost botezat, a murit sângerând pe Cruce şi a învins moartea înviind şi a devenit Mântutorul adevărat pentru cei care cred în evanghelia apei şi a Duhului şi S-a dus la Dumnezeu. El a mai devenit şi Domnul lor veşnic al mântuirii şi Protectorul.

Răspândind doar moartea lui Hristos, fără învierea Sa nu este decât o contradicţie şi o impostură. Şi fără învierea lui Hristos, Crucea Sa nu ar fi decât un eşec al lui Dumnezeu. De asemenea L-ar preschimba pe Isus într-un simplu criminal nesemnificativ. Nu doar aceasta, dar L-ar face şi pe Dumnezeu un mincinos, rezultând într-o mascaradă a Cuvântului Bibliei. Deoarece Hristos a fost botezat, El a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel a devenit Mântuitorul adevărat pentru cei care cred în El.

Evanghelia care lasă pe dinafară botezul lui Isus din întreaga evanghelia, ceea ce fac mulţi dintre creştinii din ziua de azi, Îl trădează pe Dumnezeu, îi înşală pe oameni şi le conduce sufletele înspre iad. Credinţa într-o astfel de evanghelie ignoră şi respinge Cuvântul adevărului veşnic al lui Dumnezeu. Profeţii falşi care învaţă pe alţii doar Crucea lui Hristos preschimbă creştinismul într-una dintre multele religii ale lumii. Aceste este motivul pentru care evanghelia pe care o urmează este total diferită de evanghelia adevărată a apei şi a Duhului. 

Creştinismul este singura religie care crede într-un singur Dumnezeu şi în Hristosul cel viu. Totuşi, chiar dacă creştinismul poate părea a fi deasupra tuturor celorlalte religii ale lumii şi se proclamă adevărul real, dacă explică doar credinţa sa monoteistă în timp ce lasă pe dinafară credinţa în evanghelia apei şi a Duhului, atunci nu este o credinţă a iubirii şi a adevărului, ci doar o religie a aroganţei.



Localizarea altarului jertfei arse


Aici, să luăm încă odată în considerare localizarea unde era plasat altarul jertfei arse din curtea Cortului. Dontre toate obiectele Cortului, altarul jertfei arse era cel mai mare. De asemenea era primul dintre instrumentele Cortului unde preoţii veneau secvenţial când căutau să intre în Locul Sfânt pentru slujire. Altarul jertfei arse este punctul de pornire al cedinţei în Dumnezeu şi cere oamenilor să-I urmeze formula pentru a se apropia de El. Cu alte cuvinte, altarul jertfei arse semnifică adevărul că oameni trebuie să-şi resolve problema tuturor păcatelor lor, devenind credincioşi, în loc să devină necredincioşi, căci necredinţa în botezul pe care l-a primit Isus de la Ioan şi Crucea, nu poate permite să mergi înaintea Dumnezeului cel viu.

Crezând în botezul şi moartea Fiului lui Dumnezeu noi am fost mântuiţi de păcatele noastre, nu prin necredinţă. Noi am fost mântuiţi de păcatele noastre şi am primit o viaţă nouă daor crezând în botezul şi vărsarea de sânge a Fiului lui Dumnezeu. Deoarece chiar această evanghelie a apei şi a Duhului este atât de importantă, fundamentală şi cea mai perfctă, trebuie să continuăm să medităm în mod repetat asupra ei, în inimile noastre. Trebuie să recunoaştem această evanghelie şi să credem în ea. Trebuie să credem în inimile noastre că am fost cu toţii destinaţi iadului şi de asemenea trebuie să credem, împreună cu această credinţă, că Domnul a luat asupra Sa toate păcatele noastre, fiind botezat şi că a purtat condamnarea păcatelor noastre, vărsându-Şi sângele pe Cruce.

Împreună cu acest altar al jertfei arse, faptul că copciile stâlpilor uşii Cortului erau făcuţi din bronz, ne spune că trebuie să recunoaştem faprul că merităm cu toţii, să fim aruncaţi în iad, datorită greşelilor noastre. Şi potrivit judecăţii lui Dumnezeu, ce declară că „plata păcatului este moartea”, este clar că suntem destinaţi iadului, datorită păcatelor noastre.

Totuşi, pentru a mântui pe astfel de suflete mici cum suntem noi, care trebuie să mergem cu adevărat în iad, din judecata tuturor păcatelor noastre, Domnul nostru incarnat a venit pe acest pământ, a luat păcatele lumii la Cruce, a fost condamnat vărsându-Şi sângele şi astfel te-a mântuit perfect pe tine şi pe mine de păcate şi condamnare. Doar cei care cred în acest adevăr pot să se alăture Bisericii lui Dumnezeu şi să devină poporul Său. Perdeaua şi stâlpii uşii Cortului ne arată că daor cei care au această credinţă pot deveni poporul lui Dumnezeu şi să intre în Împărăţia Sa.



Trebuie să credem în adevărul manifestat în cele patru culori ai perdelei uşii Cortului


Crezi că Domnul te-a mântuit, venind pe acest pământ prin misiunile Sale ale aţei albastre, purpurii şi roşii şi inul fin răsucit? Aţa purpurie înseamnă că Isus este Dumnezeul Însuşi; aţa albastră înseamnă că Isus, Dumnezeu Însuşi a devenit om şi a luat asupra Sa păcatele noastre, fiind botezat pe acest pământ; iar aţa roşie înseamnă că Isus Hristos, care astfel ne-a acceptat toate păcatele, Şi-a sacrificat trupul preţios fiind crucificat. Este critic de important să credem că Isus cel botezat şi curcificat a înviat din morţi şi astfel te-a mântuit perfect pe mine şi pe tine.

Doar cei care cred cu adevărat în acest adevăr, pot deveni lucrătorii din Biserica lui Dumnezeu. Stâlpii uşii Cortului se referă la lucrători. Ei ne arată că doar cei care cred în felul acesta, sunt poporul lui Dumnezeu şi că doar astfel de eomani pot fi folosiţi de Dumnezeu ca lucrători şi stâlpi ai Săi.

Inul alb, fin împletit sunt cei care au devenit poporul lui Dumnezeu, neprihăniţi, sunt cei care nu au deloc cu adevărat nici un păcat în inimile lor. Cei neprihăniţi sunt cei care au primit ştergerea păcatelor lor, crezând în adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii. Domnul nostrum a venit pe acest pământ şi i-a mântuit pe toţi păcătoşii prin botezul pe care l-a primit de la Ioan şi sângele Crucii. Din moment ce Domnul ne-a mântuit, renunţând la viaţa Sa preţioasă, nu putem decât să credem în El, Cel care a venit prin apă şi sânge (1 Ioan 5:6).

Aţa purpurie se referă la faptul că Isus este Regele regilor. Cu alte cuvinte, trebuie să credem că Domnul ne-a mântuit pe noi cei care suntem mici şi plini de greşeli, renunţând la viaţa Sa preţioasă şi că astfel ne-a făcut poporul Său. Acum, daor dacă credem în acest adevăr din inimă, prin credinţa noastră în mântuirea perfectă putem deveni cu toţii cei neprihăniţi care sunt fără păcat. Trebuie să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a dat acest dar al credinţei, pentru a avea o astfel de credinţă.

Faptul că am ajuns să credem în acest adevăr este în sine însuşi un dar de la Dumnezeu. Mântuirea noastră de păcat este de asemenea un dar al lui Dumnezeu. Nun e-a eliberat Dumnezeu de toate păcatele, renunţând la viaţa Sa preţioasă, cu mult mai de preţ decât noi? Deoarece Isus a fost botezat, a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a dat darul mântuirii, toţi cei care cred acum în această evanghelie, pot primiacest dar al mântuirii şi să devină poporul lui Dumnezeu. Când e vorba de mântuire, nu există absolut nici o lucrare care să fie a noastră. Nu este nimic ce putem face decât să crede în Isus Hristos care a venit prin aţa albastră, purpurie şi roşie. Această mântuire este darul lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţa în Isus începe mai întâi gândindu-ne „dacă suntem cu adevărat destinaţi iadului sau nu” De ce? Deoarece când recunoaştem mai întâi şi ne admitem păcătoşenia adevărată, nu putem decât să credem în adevărul că Isus a devenit jerta noastră de încălcare pentru păcatele noastre. Faptul că putem fi mântuiţi chiar şi când păcătuim este tot ce putem face şi este făcut posibil prin darul mântuirii dat de Domnul care S-a sacrificat în locul nostru. Am fost mântuiţi doar crezând în El? Am devenit de aceea poporul lui Dumnezeu prin credinţă? Putem mărturisi că mântuirea noastră este darul lui Dumnezeu, nu a lucrărilor noastre? Am recunoscut cu adevărat faptul că am fost destinaţi cu toţii iadului, înainte să credem în darul mântuirii date de Dumnezeu? Noi trebuie să examinăm încă odată aceste subiecte.



Cortul este un portret detaliat al lui Isus


Adevărul manifestat în Cort închide gurile profeţilor falşi. Când deschidem Cuvântul Cortului şi vorbim despre aceasta înaintea lor, dezamăgirea lor iese la iveală.

Stâlpii uşii Cortului erau în întregime poleiţi cu aur. Aceasta arată că nicăieri în Cort nu este vreo urmă de om. Totul în interiorul Cortului era poleit cu aur. Stâlpii uşii sale erau poleiţi cu aur, iar acoperământul de deasupra stâlpilor era de asemenea poleit cu aur. Totuşi, copciile stâlpilor erau făcute din bronz. Aceasta ne spune că datorită păcatelor şi greşelilor noastre, tu şi eu am fost cu toţii destinaţi iadului. Nu este adevărat? Nu este acesta cazul? Faptul că ai fost destinat iadului pentru păcatele tale, este o judecată neprihănită oferită de Dumnezeu. Recunoşti atunci această judecată? Trebuie! Aceasta nu este o simplă recunoaştere, dar trebuie să o accepţi, crezând în ea.

Biblia spune: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” (Romani 10:10). Când recunoaştem în inimile noastre că am fost destinaţi iadului şi când credem în adevărul că Domnul ne-a mântuit dându-ne darul mântuirii, împlinit prin lucrările Sale, manifestate în aţa albastră, purpurie şi roşie, putem intra cu toţii în Locul Sfânt şi să trăim în el. Noi credem că Domnul a venit pe acest pământ, că El, care este cu mult mai preţios decât noi, a luat asupra Sa păcatele noastre, fiind botezat, că Şi-a vărsat sângele şi a murit pe Cruce şi că, făcând astfel, ne-a spălat toate păcatele şi ne-a mântuit de condamnarea noastră. Mântuindu-ne prin aţa albastră, purpurie şi roşie, Domnul ne-a făcut neprihăniţi.

Noi trebuie să credem cu adevărat în aceasta din adâncul inimii noastre. Doar cei care cred în acest adevăr din adâncul inimii lor pot deveni poporul lui Dumnezeu şi lucrătorii Săi. Acceptând acest adevăr ca una din gândurile omului, nu este credinţa adevărată. „Oh, deci Cortul a avut acest înţeles. Am auzit adesea despre aţa albastră, purpurie şi roşie în biserica mea şi astfel înţelesul lor se poate interpreta astfel!” Deşi ai crezut în adevăr doar în gândurile tale în felul acesta până acum, este timpul acum să crezi cu sinceritate în evanghelia apei şi a Duhului.

Copciile stâlpilor uşii Cortului erau făcute din bronz. Dar copciile de bronz erau folosite doar pentru cei cinci stâlpi ai uşii Cortului; în contrast, stâlpii pentru despărţitoarea Sfintei Sfintelor nu avea nici o copcie de bronz, dar cele patru copcii ale stâlpilor erau toate făcute din argint. În Biblie, argintul demonstrează darul şi harul lui Dumnezeu, în timp ce aurul denotă judecata păcatului. Nu am fost noi nu doar destinaţi să fim judecaţi de Dumnezeu pentru păcatele noastre? Fiecare dintre voi trebuia să fiţi judecaţi pentru păcatele şi greşelile voastre înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Mai degrabă, recunosc înaintea lui Dumnezeu că şi eu am fost aşa. Cu alte cuvinte, îţi cer nu doar ţie, dar şi mie. Şi cât despre mine, recunosc în întregime înaintea lui Dumnezeu că am fost destinaţi să fim judecaţi de El pentru greşelile noastre şi că în conformitate cu legea Sa, am fost de asemenea destinat iadului, datorită păcatelor noastre. Recunosc aceasta clar.

Pentru o astfel de fiinţă ca mine, Domnul a venit pe pămân. El a venit în carne de om, mi-a luat păcatele asupra trupului Său fiind botezat, a purtat întreaga condamnare păcatelor mele, murind pe Cruce şi a devenit Mântuitorul meu perfect, înviind din morţi. Aceasta credem noi. Şi când am crezut astfel, mântuirea mea pe care o planificase Dumnezeu chiar înainte de creaţie. S-a împlinit când am crezut în aceasta din adâncul inimii mele

Inimile voastre sunt la fel. Crezând în acest adevăr, faptul că Dumnezeu planificase în Isus Hristos chiar înainte de creearea acestei lumi, mântuirea voastră este de asemenea împlinită în inimile voastre. Planul lui Dumnezeu de a vă face poporul Său este împlinit când credeţi în acest adevăr din adâncul inimii voastre. Crezând în inimile voastre mântuirea adevărată vine din adâncul inimii voastre. Mântuirea nu se realizează prin gândurile cărnii. Mântuirea nu vine prin orice fel de doctrină teologică. Mai degrabă, vine doar prin credinţa în adevăr.



Această mântuire fusese planificată în Isus Hristos chiar înainte de creaţie


Mântuirea este un dar care ne-a fost dat în Isus Hristos prin botezul ţi sângele Crucii. Această mântuire a fost de fapt împlinită pe acest pământ acum aproximativ 2000 de ani în urmă. Şi nimeni nu este exclus din acest dar al mântuirii, deoarece Isus a împlinit planul lui Dumnezeude mântuire de a şterge păcatele fiecăruia. Astfel, cei care au crezut în această mântuire din adâncul inimii lor au devenit cu toţii copiii lui Dumnezeu. Toate păcatele lor au fost şterse albe ca zăpada şi au primit gratuit cu toţii ştergerea păcatelor lor. 

Totuşi, există mulţi oameni în această lume care nu au primit ştergerea păcatului. Cine sunt aceşti oameni? Sunt cei care nu cred în adevăr, chiar dacă îl cunosc. Cei care nu au mărturisit în adâncul inimii lor că sunt destinaţi iadului şi cei care nu au recunoscut evanghelia apei, a sângelui şi a Duhului—astfel de oameni nu au nimic de-a face cu Domnul.

Mântuirea lui Dumnezeu este dată doar celor care-şi cunosc natura păcătoasă şi recunosc că sunt destinaţi să fie condamnaţi şi aruncaţi în iad datorită păcatelor lor. Pe ce au fost înălţaţi au fost cei cinci stâlpi ai perdelei uşii Cortului, care au fost aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul fin împletit? Au fost ridicaţi pe copcii de bronz. Tu şi eu am fost destinaţi iadului datorită păcatelor noastre. Doar când admitem acest fapt, mântuirea noastră se poate ridica pe această recunoaştere. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea” pentru tine şi pentru mine, Domnul a venit pe acest pământ a fost botezat de Ioan Botezătorul, Şi-a vărsat sângele pe Cruce, a fost crudificat şi astfel ne-a dat mântuirea de păcatele noastre.

Astfel, tu şi eu trebuie să credem cu adevărat în evanghelia apei şi a Duhului, din adâncul inimii noastre. Cel puţin o singură dată, inimile noastre trebuie să recunoască: „Sunt cu adevărat destinat iadului şi totuşi Domnul m-a mântuit prin apă şi Duh.” Atunci noi trebuie să credem în inimile noastre pentru a fi mântuiţi. După cum afirmă Romani 10:10: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.”

Trebuie să credem cu adevărat în mântuirea noastră din adâncul inimii noastre şi să o mărturisim cu gura noastră: „Domnul m-a mântuit prin aţa albastră, purpurie şi roşie. Trebuia să fiu aruncat în iad şi condamnat, dar Domnul mi-a spălat păcatele în numele meu, a luat asupra Sa păcatele mele, a purtat toată condamnarea în locul meu şi astfel m-a mântuit în întregime. El m-a făcut copilul lui Dumnezeu în mod perfect.” În felul acesta, trebuie să credem din adâncul inimii noastre şi să mărturisim cu gura noastră. Tu crezi?

Încă nu recunoşti din întâmplare faptul că ai fost destinat iadului, chiar dacă crezi în adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii chiar dacă crezi că Domnul te-a mântuit în felul acesta? Biblia spune. „Căci toţi am păcătuit şi suntem lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Adevărata credinţă crede că, deşi am păcătuit cu toţii şi de aceea trebuia să mergem cu toţii în iad, Domnul a venit pe acest pământ, a fost botezat, a murit pe Cruce, a înviat şi astfel ne-a făcut neprihăniţi în mod perfect. 

Cât de uimitoare este această mântuire? Nu este simplu extraordinară? Cortul nu a fost făcut în orice fel, ci a fost construit potrivit Cuvântului lui Dumnezeu cu detalii complicate. Prin Cort, Dumnezeu ne-a spus dinainte în mod detaliat faptul că ne-a mântuit, dându-ne viaţa Sa preţioasă. El ne spune prin Cort că Isus ne-a dat mântuirea preţioasă, fiind botezat şi murind pe Cruce şi ceea ce trebuie să facem este să credem în aceasta din adâncul inimii noastre. Cine poate să-ţi dea mântuirea, de dragul tău? Tu poţi fi mântuit, crezând în Isus Hristos care a venit în carne de om, la fel ca tine.

Dacă cineva ar lua asupra sa păcatele tale şi ar fi condamnat în mod indirect în locul tău, ai avea mai mult decât un motiv de a fi mulţumitor, dar Domnul Isus care este de un million de ori mai nobil şi mai bogat decât noi, ne-a făcut sacrificiul Său preţios de dragul nostru—cât este de apreciat aceasta? Cât de preţiosca dar este faptul că Domnul cel înălţat ne-a dat mântuirea cu aţa Sa albastră, purpurie şi roşie? Cât de nepreţuit este acest dar? Cum am putea să nu credem aceasta în inimile noastre?

De aceea toţi cei care-şi recunosc păcătoşenie, trebuie să creadă în acest adevăr. Cei care sunt calificaţi să creadă în acest adevăr sunt cei care recunosc că nu pot decât să fie aruncaţi în iad. Doar cei care recunosc că sunt păcătoşi cu adevărat şi că sunt destinaţi iadului cu siguranţă, sunt calificaţi să creadă în mântuirea preţioasă a lui Dumnezeu, precum şi s-o primească prin credinţă. Şi cei care cred în adevărul din inimile lor pot deveni lucrătorii Bisericii lui Dumnezeu.

Noi suntem doar nişte fiinţe josnice care nu avem nimic cu care să ne lăudăm, chiar şi cu abilităţile lor marginale. Când acesta este cazul, cum putem îndrăzni vreodată să ne lăudăm înaintea Dumnezeului sfânt, perfect şi omnipotent? Tot ceea ce putem face înaintea Lui este să recunoaştem că Domnul ne-a mântuit deşi nu-am putut decât să murim datorită greşelilor noastre.

Biblia ne spune: „Căci plata păcatului este moartea, dar darul fără plată este viaţa veşnică în Hristos Isus, Domnul nostru” (Romani 6:23). Într-adevăr, noi trebuia să plătim cu moartea datorită păcatelor noastre. Dar deoarece Domnul nostrum ne-a mântuit pe noi care am fost destinaţi iadului, putem intra acum în Cer prin această credinţă. Dacă scoatem această credinţă, suntem destinaţi cu toţii iadului pentru a suta oară. Nu este acesta cazul? Bineînţels că da. Noi merităm cu toţii să fim aruncaţi în iad.

Dar deoarece Domnul cel înălţat, cu dragoste necuprinzătoare a venit pe acest pământ, a fost botezat, Şi-a vărsat sângele şi a fost condamnat pe Cruce, noi am scăpat acum de destinaţia noastră sigură către iad. Dar deoarece Domnul a renunţat la viaţa Sa preţioasă de dragul nostru, noi am primit ştergerea păcatului. Când este astfel cazul, cum am putea să nu credem că Domnul ne-a mântuit toate păcatele odată pentru totdeauna şi că de aceea ne-a dat datul mântuirii? Cum am putea refuza să devenim neprihăniţi? Cum aţi putea să nu credeţi în aceasta? La fel cum stâlpii pentru perdeaua Cortului era poleită cu aur şi noi trebuie să ne învăluim inimile în credinţă. Trebuie să ne acoperim complet şi în întregime în credinţă. Trebuie să credem în evanghelia apei şi a Duhului din adâncul inimii noastre. Fără să credem în această evanghelie din adâncul inimii noastre, nu putem merge înaintea lui Dumnezeu.

Prin credinţă am putut deveni păcătoşi destinaţi cu adevărat iadului. Prin credinţă am putut deveni neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, prin credinţă păcătoşii pot primi ştergerea păcatelor lor—crezând că Domnul ne-a mântuit prin apa şi sângele Lui. Astfel Cuvântul Domnului nostrum este împlinit „după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27). 

Când noi ne-am născut cândva în această lume, am fost deja condamnaţi pentru păcatele naostre. Totuşi, Dumnezeu ne-a dat darul mântuirii prin Domnul nostrum Isus Hristos. De aceea, crezând în evanghelia apei şi a Duhului din adâncul inimii noastre, am putut deveni copiii lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a dat dragsotea Sa necondiţionată a mântuirii, tuturor celor care cred. Dar noi îi vom judeca şi condamna pe cei care nu cred îna ceastă evanghelie, din cauza păcatelor lor de necredinţă (Ioan 3:16-18).



Noi trebuie să credem în aceste două fapte ale mântuirii


Noi am fost păcătoşi care eram destinaţi să fim condamnaţi şi omorâţi pentru păcatele noastre, dar crezând în mântuirea aţei albastre, purpurii şi roşii şi inul fin răsucit, pe care Dumnezeu a planificat-o şi ne-a dat-o, am primit ştergerea păcatelor noastre. Cu adevărat, trebuie să-I mărturisim lui Dumnezeu „sunt destinat iadului” şi mai trebuie să mărturisim „dare u cred că Domnul m-a mântuit prin apă şi sânge”. Noi trebuie să credem în evanghelia apei, a sângelui şi a Duhului; adică în adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii şi inul fin răsucit. Crezând în acest adevăr din adâncul inimii noastre, noi am fost mântuiţi. Crezând în evanghelie, noi suntem mântuiţi.

Noi am fost mântuiţi crezând în evanghelia apei şi a Duhului. Omenii pot deveni poporul însuşi al lui Dumnezeu doar când cred că Domnul a mântuit toate fiinţele umane care au fost destinate iadului prin aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul fin răsucit. Crezi? Doar credinţa în aţa astră, purpurie şi roşie şi inul fin răsucit este credinţa adevărată.

Acesta este înţelesul spiritual manifestat în perdeaua Cortului. Crezi? Când oamenii ajung să creadă în adevăr, în inimile lor, pot vorbi corect despre credinţa adevărată. Credinţa adevărată nu este mârturisirea adevărului doar cu buzele, fără să crezi în inimă, ci este a mărturisi credinţa cu gura, crezând în adevăr, din adâncul inimii. Voi toţi trebuie să credeţi în mântuirea aţei albastre, purpurie şi roşie şi inul fin răsucit care v-a mântuit în mod veşnic.

Nu putem să-I mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu, indiferent cât de greu Îi slujim. Cum am putea atunci să uităm de mântuirea noastră? Cum am putea să uităm că Domnul te-a mântuit pe tine şi pe mine, care nu am putut decât să fim destinţai iadului, datorită tuturor păcatelor noastre? Cum am putea uita evanghelia apei şi a Duhului când greşelile noastre sunt revelate zilnic? Cum am putea ignora această evanghelie când nu există altă cale de a fi mântuit decât prin chiar această evanghelie? Noi suntem mereu mulţumitori. Întotdeauna ne bucurăm. Nu putem decât să-L lăudăm întotdeauna.

Cei care nu cunosc acest adevăr spun că Dumnezeu a făcut fiinţele umane doar ca jucării şi se distrează cu ele. Stând împotriva lui Dumnezeu, ei zic: „Probabil Dumnezeu e plictisit. El ne-a creat ca jucării pentru El, iar El se joacă cu noi. El ştie că păcătuim, şi totuşi ne priveşte cum comitem păcat, iar acum spune că i-a mântuit pe păcătoşi. Nu se joacă El cu noi? El ne face şi apoi se joacă cu noi după cum Îi place. Nu ne-a făcut Dumnezeu ca jucării?” Nenumăraţi oameni gândesc în felul acesta. Ei ţin ranchiună împotriva lui Dumnezeu, spunând că, dacă i-ar iubi cu adevărat, ar fi treuit să-i facă fiinţe perfecte, în loc să-i facă păcătoşi insuficienţi. Există atât de mulţi oameni care rămân ignoranţi cu privire la inima lui Dumnezeu şi Îl acuză pe Dumnezeu cu degetul. 



Noi suntem creaturi făcute de Dumnezeu


La fel ca plantele şi animalele, fiinţele umane sunt de asemenea făcute de Dumnezeu. Dar Dumnezeu nun e-a făcut fiinţe umane la fel ca plantele şi animalele. Chiar înainte ca El să ne facă, Dumnezeu S-a decis să ne facă poporul Său în Isus Hristos Fiul Său şi ne-a permis să ne bucurăm de gloria Sa şi cu acest scop ne-a creat Dumnezeu.Scopul creaţiei pentru fiinţele umane a fost diferit de cel al altor creature. Atunic care a fost scopul cu care Dumnezeu i-a făcut pe oameni? A fost ca ei să trăiască veşnic în Împărăţia Sa în toatp gloria şi splendoarea, spre deosebire de plante şi animale care au fost create simplu pentru a lăuda gloria lui Dumnezeu. Scopul creaţiei lui Dumnezeu a fiinţelor umane a fost pentru a le face posibil să-şi cunoască păcătoşenia, de a recunoaşte şi crede în Mântuitorul care i-a mântuit ca Domn al creaţiei şi astfel să devină întregi şi să intre în viitor în Împărăţia lui Dumnezeu.

Dumnezeu nun e-a facăut roboţi sau jucării, cu ne-a făcut în aşa fel ca să devenim copiii Săi, recunoscând Creatorul, crezând în Mântuitorul şi renăscându-se prin evanghelia apei şi a Duhului. Astfel, urmând acest scop al creaţiei noastre, vom primi şi ne vom bucura de glorie. Deşi pe acest pământ ne sacrificăm pentru a sluji altor suflete cu evanghelia, în Împărăţia lui Dumnezeu vom fi slujiţi. Care crezi că a fost scopul fundamental al lui Dumnezeu pentru omenire? A fost de a le face posibil fiinţelor umane să se bucure de splendoarea şi gloria lui Dumnezeu,, pentru totdeauna. Scopul lui Dumnezeu în crearea fiinţelor umane a fost de a-i face poporul Său şi de a le permite să facă parte din propria Sa splendoare şi glorie.

De ce ne-am născut? Care este scopul vieţii? De unde am venit şi unde mergem? La astfel de întrebări filozofice nu s-au răspuns încă şi astfel oamenii sunt încă chin încercând să resolve problema. Necunoscându-şi propriul viitor, unii oameni chiar se duc la prezicători şi vrăjitori. Toate acestea sunt rezultatele eşecului omenirii de a-L recunoaşte chiar pe Dumnezeul care ne-a creat şi de a crede în mântuirea pe care El le-a dat-o. 

Totuşi, pentru a ne face copiii Săi, Dumnezeu ne-a făcut în mod diferit de toate celelalte creature. Iar El ne-a mântuit prin apă şi Duh, planificându-ne mântuirea chiar înainte de creaţie, cu aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul fin împletit. Mântuindu-ne cu legea mântuirii manifetată în aţa albastră, purpurie şi roşie, Dumnezeu Şi-a împlinit într-adevăr scopul pentru noi.

De aceea, trebuie să ştim şi să credem acum în acest scop al lui Dumnezeu pentru a ne da viaţa veşnică în Isus Hristos. Dacă nu cunoaştem aceasta, atunci misterul vieţii rămâne întotdeauna nerezolvat. De ce ne-am născut în această lume? De ce trebuie să trăim? De ce trebuie să mâncăm? De ce trebuie să ne trăim vieţile cu un destin? Cum putem rezolva problema vieţii şi a morţii, a îmbătrânirii şi a bolii? De ce trebuie să mergem în iad pentru păcatele noastre? De ce este viaţa atât de tragică? De ce este viaţa atât de dureroasă? Toate astfel de întrebări ăşi pot găsi răspunsurile de la Dumnezeu, prin evanghelia apei şi a Duhului care ne-a mântuit în Isus Hristos.

Dumnezeu ne-a permis să ne naştem pe acest pământşi ne-a dat speranţă pentru Împărăţia Cerurilor în mijlocul vieţilor noastre obositoare şi grele, pentru ca El să te poată mântui pe tine şi pe mine de toate păcatele, pe noi care am fost destinaţi iadului, şi pentru a primi viaţă veşnică. Când credem în evanghelia apei şi a Duhului, misterul vieţii este în întregime rezolvat. 



Dumnezeu a avut un plan măreţ şi splendid pentru tine şi pentru mine


Aşa cum a planificat Dumnezeu, El L-a trimis pe Unicul Său Fiu Isus Hristos pe acest pământ, ne-a trecut toate păcatele asupra trupului Său preţios, botezându-L, condamnându-L şi omorându-L de dragul nostru şi astfel ne-a mântuit de toate păcatele şi blestemurile pe noi care eram faţă în faţă cu distrugerea veşnică. Acum noi trebuie să credem în acest adevăr şi trebuie să-I dăm mulţumiri lui Dumnezeu pentru că ne-a străumutat din soarta distrugerii de neevitat, în Împărăţia Fiului lui Dumnezeu şi că ne-a făcut capabili să ne bucurăm de viaţă veşnică. Cu alte cuvinte, adevărul mântuirii de la Dumnezeu este evanghelia apei şi a Duhului, care este manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit şi agăţat pe uşile uşa Cortului. 

Copciile de bronz ai stâlpilor uşilor Cortului ne arată păcătoşenia fundamentală ţi astfel ne face capabili să credem în evanghelia apei şi a sângelui lui Isus. Stâlpii uşii Cortului şi perdeaua împletită din aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul fin împletit, manifestat în mila lui Dumnezeu care astfel ne-a mântuit pe care am fost dsetinaţi iadului, de condamnarea noastră, prin sacrificiul preţios al lui Isus Hristos. Astfel crezând în evanghelia apei şi a Duhului, am fost mântuit de toate păcatele. Crezi şi tu aceasta?

Crezi în adevărul manifestat în Cort? Tu şi eu suntem cu toţii fericiţi. Este o adevărată binecuvântare, căci chair dacă sunt mulţi oameni care înaintează spre iad, noi am găsit adevărul iar acum trăim în Isus Hristos. Într-adevăr noi nu am avut valoare şi am fost fără de folos în această lume, unde, fiind născuţi în ea, nu am putut decât să păcătuim şi suntem destinaţi iadului, să ne trăim vieţi în mod laş şi să fim aruncaţi în iad. Dar chiar şi aşa, Domnul nostru a venit pe acest pământ, a fost botezat, a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit pentru totdeauna de toate păcatele. Noi nu putem decât să fim uimiţi de faptul că nu doar că nu mai avem nimic de-a face cu iadul, dar de asemenea am devenit capabili să facem lucrări valabile, utile, valabile şi drepte.

Cei care pot intra în Locul Sfânt sunt cei care au primit ştergerea păcatelor lor odată pentru totdeauna. Domnul nostru nu doar că ne-a şters păcatele din trecut, dar fiind botezat, ne-a luat toate păcatele din întreaga viaţă şi murind pe Cruce, ne-a şters păcatele pentru totdeauna. De aceea, doar cei care au credinţa preoţilor şi doar astfel de oameni pot intra în Locul Sfânt.

Strict vorbind, potrivit sistemului Cortului, preoţii obişnuiţi nu puteau intra în Sfânta Sfintelor, cid oar Marii Preoţi puteau. Iar Marele Preot veşnic nu este altul decât Isus Hristos. Doar cei care cred că Isus Hristos ne-a mântuit astfel pot intra în Casa lui Dumnezeu, chiar şi în Sfânta Sfintelor, împreună cu Isus Hristos.

„Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat. Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul prea sfânt, pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: – şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu, să ne apropiem cu o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un cuget rău, şi cu trupul spălat cu o apă curată” (Evrei 10:18-22). Cei care se recunosc că sunt răi, destinaţi iadului şi primesc ştergerea tuturor păcatelor lor, fiind curăţaţi cu apă curată (Botezul lui Isus) şi sângele lui Isus, pot intra în Împărăţia lui Dumnezeu pentru a locui cu El pentru totdeauna.

Păcatele noastre nu au fost curăţite pentru că ne-am pocăit zilnic ele, ci pentru că Domnul a a venit pe acest pământ, a luat asupra Sa păcatele noastre ale lumii odată pentru totdeauna, fiind botezat, a fost condamnat pe Cruce şi ne-a şters toate păcatele pentru totdeauna. „Căci aşa este potrivit să se împlinească toată neprihănirea” Isus a fost botezat şi a luat asupra Sa păcatele omenirii odată pentru totdeauna, a purtat păcatele lumii la Cruce şi a murit pe ea, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit pentru totdeauna. Doar cei care cred în acest adevăr din adâncul inimii lor, potr intra în Sfânta Sfintelor. Noi primim ştergerea păcatelor noastre odată pentru totdeauna, crezând că Domnul nostru ne-a mântuit odată pentru totdeauna şi că a avut grijă de toate păcatele din întreaga viaţă şi a întregului univers. 

Crezi că Domnul a luat asupra Sa păcatele noastre odată pentru totdeauna, fiind botezat? Şi crezi că a luat asupra Sa păcatele lumii şi astfel a devenit Mântuitorul nostru perfect, odată pentru totdeauna? Prin cei 33 de ani din viaţa Sa, Domnul nostrum a şters toate păcatele acestei lumi, pentru totdeauna. El le-a făcut să dispară în întregime, nelăsând pe dinafară nici o pată. Eu cred aceasta din adâncul inimii mele. Eu cred că atunci când a fost botezat, a luat asupra Sa păcatele lumii odată pentru totdeauna, că a purtat condamnarea tuturor păcatelor mele odată pentru totdeauna, vărsându-Şi sângele pe Cruce şi că a devenit Mântuitorul meu perfect, înviind din morţi şi trăind odată pentru totdeauna. Prin această credinţă eu am fost mântuit de toate păcatele.

Crezând în aceasta, noi putem intra cu toţii în Împărăţia Cerurilor şi în timp ce trăim pe acest pământ, trebuie să medităm asupra acestui adevăr, în fiecare zi. De ce? Deoarece Domnul a luat asupra Sa chiar şi păcatele pe care le vom comite. Dar de fiecare dată când păcătuim, noi trebuie să mărturisim. Şi trebuie să credem din adâncul inimii noastre că Domnul a luat asupra Sa chiar şi acele păcatele, cu botezul Său. Trebuie să recunoaştem că Domnul a avut grijă de toate păcatele lumii, crezând din nou. De ce? Deoarece dacă nu insistăm asupra acestei evanghelii a apei şi a Duhului, din nou şi din nou, inimile noastre se vor murdări. Deoarece Domnul a luat chiar şi păcatele pe care nu le-am comis încă, ori de câte ori slăbiunea noastră este revelată, trebuie să-I mulţumim cu credinţa noastră în misiunile Sale ale aţei albastre, purpurii şi roşii.

Deoarece Isus Hristos ne-a dat mântuirea veşnică, fiind botezat şi murind pe Cruce, trebuie să credem în acest adevăr în mod ferm şi curajos. Domnul nostru Isus spune că putem lua Împărăţia lui Dumnezeu cu credinţa noastră fermă în botezul Său, primit de la Ioan. Isus a spus: „Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum, Împărăţia cerurilor se ia cu năvală, şi cei ce dau năvală, pun mâna pe ea” (Matei 11:12). Prin această credinţă ni s-au şters toate păcatele greşelilor din trupurile, gândurile, minţile şi carnea noastră. Crezând că Domnul nostru a luat asupra Sa toate aceste păcate cu botezul Său şi a purtat toată condamnarea păcatelor, trebuie să fim mântuiţi de toate păcatele, pentru a lua Împărăţia lui Dumnezeu.

Noi trebuie să credem că Domnul a venit pe acest pământ şi ne-a luat asupra Sa păcatele odată totul odată. Odată pentru totdeauna, toate păcatele noastre au fost trecute asupra lui Isus Hristos, pentru că a acceptat toate păcatele lumii prin botezul Său. Indiferent cât de insuficienţi aţi fi, dacă doar aveţi această credinţă, sunteţi poporul credinţei. Deşi sunteţi insuficienţi, Domnul v-a mântuit în mod perfect şi de aceea trebuie să credeţi în aceasta. Deoarece Domnul nostru trăieşte pentru totdeauna, la fel şi mântuirea noastră este perfectă pentru totdeauna. Tot ceea ce facem este doar de a crede în mântuirea noastră, pe care ne-a dat-o Isus Hristos. Aşa-i! Noi am fost mântuiţi crezând în El din inimă.

Deoarece Domnul este Mântuitorul nostru perfect, a rezolvat toate problemele păcatelor noastre. Crezi că Domnul nostrum a fost botezat, Şi-a vărsat sângele pe Cruce, a murit o singură dată, a înviat din morţi şi astfel ne-a oferit mântuirea veşnică? Cât de minunată este această mântuire? Deşi suntem insuficienţi în faptele noastre, totuşi putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, crezând în acest adevăr. Prin credinţă noi vom putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu şi să ne bucurăm de întreaga măreţie şi splendoare glorioasă a lui Dumnezeu. Cei care cred în evanghelia apei şi a Duhului sunt calificaţi să se bucure de ele. Dar fără această credinţă, nimeni nu poate nici măcar să pună un picior în Împărăţia lui Dumnezeu. 

Adevărul care ne-a mântuit prin aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire fusese planificat de Dumnezeu în Isus Hristos, chiar înainte de creaţie. După cum a hotărât Dumnezeu să ne mântuiască, El a venit pe acest pământ, a fost botezat şi a luat asupra Sa păcatele noastre odată pentru totdeauna, a purtat păcatele lumii la Cruce şi a fost condamnat, totul o singură dat, a murit o singură dată, a înviat din morţi o singură dată, şi astfel ne-a dar mântuireaveşnică. Aceasta este mântuireafăcută de misiunile Sale ale aţei albastre, purpurii şi roşii şi trebuie să credem în această mântuire. Doar atunci putem deveni poporul lui Dumnezeu în mod perfect, prin credinţă. Doar atunci putem deveni lucrătorii lui Dumnezeu prin credinţă. Noi vom intra în Împărăţia perfectă a lui Dumnezeu şi vom trăi pentru totdeauna.

Dumnezeul perfect ne-a mântuit în mod perfect, dar noi încă suntem insuficienţi zilnic, căci carnea noastră este insuficientă. Dr cum se întâmplă aceasta? Când Domnul a fost botezat în întregime, nu ne-a luat El de fapt păcatele asupra Sa? Bineînţeles că da! Deoarece Domnul nostru ne-a luat păcatele asupra Sa păcatele, cu botezul Său, noi recunoaştem că toate păcatele noastre au trecut într-adevăr asupra Sa cu botezul Său. Recunoşti că păcatele tale au trecut cu adevărat asupra lui Isus? Făcând astfel, Isus ne-a purtat păcatele şi păcatele lumii la Cruce, a fost crucificat şi astfel a împlinit în mod complet planul lui Dumnezeu de mântuire. Deşi suntem insuficienţi, crezând putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Crezând aceasta? Noi putem intra în Împărăţia lui Dumnezeu, crezând în msiunile Sale ale aţei albastre, purpurii şi roşii şi inul subţire răsucit.

După ce am primit ştergerea păcatului, cel insuficient este care are o credinţă bună şi este bine în Biserică. Biserica lui Dumnezeu nu este un loc unde domneşte cel puternic, ci locul unde domneşte prin credinţă cel insuficient. De ce? Deoarece în Biserica lui Dumnezeu, Îl putem urma pe Domnul prin credinţă doar când cunoaştem că suntem insuficienţi. Este un loc de îngrijit şi vindecat rănile. Deoarece Cerul este un loc unde un copil mic poate „să pună mâna gaura viperii” (Isaia 11:8) şi nu va fi muşcat, paradisul de pe acest pământ nu este alta decât Biserica lui Dumnezeu. Acesta este misterul Bisericii lui Dumnezeu.

Prin credinţă noi intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu. Cel care este violent în credinţa sa, ia Împărăţia Cerurilor. Credeţi în acest adevăr în inimile voastre? Şi eu cred şi de aceea Îi dau mulţumiri lui Dumnezeu.

Eu slujdesc această evanghelie căci sunt mulţumitor lui Dumnezeu. Trăiesc pentru acest adevăr şi slujesc evanghelia, căci sunt încă mulţi oameni care nu cunosc adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii. Dar chiar acum, punând deoparte întrebarea dacă alţii slujesc acestei evangheliii sau nu, ceea ce este nevoie este ca voi înşivă să credeţi mai întâi în aceasta.

Sper şi mă rog să credeţi cu toţii în adevărul că Isus v-a mântuit de păcate odată pentru totdeauna şi astfel să fiţi mântuiţi de toate păcatele.