Sermons

[11-15] < Exod 26:15-37 > Două picioare de argint şi două copcii pentru fiecare scândură a Cortului



< Exod 26:15-37 >

„Apoi să faci nişte scânduri pentru cort; scândurile acestea să fie de lemn de salcâm, puse în picioare. Lungimea fiecărei scânduri să fie de zece coţi, şi lăţimea fiecărei scânduri să fie de un cot şi jumătate. Fiecare scândură să aibă două urechi unite una cu alta; aşa să faci la toate scândurile cortului. Să faci douăzeci de scânduri pentru cort, înspre latura de miazăzi. Sub cele douăzeci de scânduri, să pui patruzeci de picioare de argint, câte două picioare sub fiecare scândură pentru cele două urechi ale ei. Pentru a doua latură a cortului, latura de miază noapte, de asemenea să faci douăzeci de scânduri, împreună cu cele patruzeci de picioare de argint ale lor: câte două picioare sub fiecare scândură. Pentru fundul cortului, înspre latura de apus, să faci şase scânduri. Să mai faci două scânduri pentru unghiurile din fundul cortului; să fie câte două la un loc, începând de jos, şi bine legate la vârf cu un cerc; amândouă aceste scânduri, care sunt puse în cele două unghiuri, să fie la fel. Vor fi astfel opt scânduri, cu picioarele lor de argint, adică şaisprezece picioare, câte două picioare sub fiecare scândură. Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile cortului cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a cortului, şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul cortului dinspre apus. Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt la celălalt al scândurilor. Să poleieşti scândurile cu aur, şi verigile în care vor intra drugii, să le faci de aur, iar drugii să-i poleieşti tot cu aur. Cortul să-l faci după chipul care ţi s-a arătat pe munte. Să faci apoi o perdea albastră, purpurie şi cărămizie, şi de in subţire răsucit; să fie lucrată cu măiestrie, şi să aibă pe ea heruvimi. S-o prinzi de patru stâlpi de salcâm, poleiţi cu aur; stâlpii aceştia să aibă nişte cârlige de aur, şi să stea pe patru picioare de argint. Să atârni perdeaua de copci, şi în dosul perdelei să vâri chivotul mărturiei: perdeaua să facă despărţirea între Locul sfânt şi Locul prea sfânt. ă pui capacul ispăşirii pe chivotul mărturiei, în Locul prea sfânt. Masa s-o pui dincoace de perdea, şi sfeşnicul în faţa mesei, în partea dinspre miazăzi a cortului; iar masa s-o pui înspre partea de miază noapte. La intrarea cortului să mai faci o perdea albastră, purpurie şi cărămizie, şi de in subţire răsucit; aceasta să fie o lucrare de cusătură la gherghef. Pentru perdeaua aceasta să faci cinci stâlpi de salcâm şi să-i îmbraci cu aur; stâlpii aceştia să aibă cârlige de aur, şi să torni pentru ei cinci picioare de aramă.”



Cortul însuşi era construit cu 48 de scânduri; câte douăzeci de scânduri pentru ieşirile din sud şi nord, şase scânduri pentru partea de vest şi două scânduri pentru cele două din colţ. Diecare scândură măsura 4.5 m (15 feet) în lungime şi în jur de about 67.5 cm (2.2 feet) în lăţime. Pentru ca fiecare scândură să stea drept, erau două copcii de argint şi două picioare care se potriveau corect împreună. Aceasta arată din nou că mântuirea lui Dumnezeu este dată doar prin harul Său, prin credinţa în Hristos.



Mântuirea prin har, prin credinţa în Hristos


Cei mai mulţi creştini ştiu şi chiar recită pasajul renumit din Efeseni 2:8-9: „Căci prin ahr aţi fost mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu vine de la voi ci este darul lui Dumnezeu, nu prin lucrări ca să nu se laude nimeni”. Dar din nefericire, ei nu ştiu ce este mai exact harul Său ş ice fel de credinţă ar trebui să aibă ca să fie mântuiţi. Totuşi, misterul celor două copcii şi două picioare care se potriveau corect împreună, ne arată misterul mântuirii lui Dumnezeu.

Pentru ca noi să realizăm adevărul „celor două picioare şi două copcii de argint”, aşezate la baza scândurilor, avem nevoie să cunoaştem adevărul de bază al evangheliei. Toate uşile Cortului erau împletite din aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit. Cele patru culori ne arată că, pentru ca noi să fim mântuiţi de păcatele şi distrugerea noastră, botezul şi sângele lui Isus au fost necesare. Şi ele ne fac posibil să credem în adevărul mântuirii lui Isus, să fim eliberaţi de orice îndoială. Noi trebuie să avem o cunoaştere clară a adevărului care ne-a mântuit, manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie şi să credem în ea. 

Isus a spus: „Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi” (Ioan 8:32). Astfel, trebuie să primim cu toţii ştergerea perfectă a păcatelor noastre, cunoscând adevărul care este ascuns în cele patru culori manifestate în paravanul Cortului şi în perdeaua Sfântei Sfintelor. Aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit sunt materialele uşii Cortului.

Cu alte cuvinte, Isus Hristos este Mântuitorul nostru şi Regele celor care cred, Cel care ne-a mântuit o singură dată de toate păcatele lumii, fiind botezat de Ioan, luând asupra trupului Său toate păcatele lumii, odată pentru totdeauna, ducând păcatele lumii şi vărsându-Şi sângele pe Cruce. Faptul că Isus Hristos, care este Regel, ne-a putut mântui definitiv de păcate, este deoarece a fost botezat şi crucificat. De aceea, aţa albastră şi purpurie ne spune despre un adevăr clar şi sigur care nu poate fi lăsat de noi pe dinafară, pentru a ne mântui de păcate. Pentru a lua asupra Sa păcatele noastre, Isus a fost botezat de Ioan şi ducând păcatele lumii şi vărsându-Şi sângele pe Cruce ne-a mântuit odată pentru totdeauna de toate păcatele, astfel completându-Şi lucrările de mântuire.

Aici trebuie să credem că aceste patru puncte ale aţei albastre (boteul lui Isus), aţa roşie (vărsarea Sa de sânge) şi aţa purpurie (El este Regele nostru) şi inul subţire răsucit (El este Dumnezeu Cuvântului elaborate şi ne-a făcut neprihănit), sunt toate materialele folosite pentru mântuirea noastră. Trebuie să realizăm că dacă în ciuda acestui fapt, încercâm să ne mântuim de toate păcatele, crezând doar în una din ele, astfel de mântuire nu va fi întreagă. De ce? Deoarece la baza fiecărei scânduri din Cort erau două picioare ce ieşeau pentru a fi trecute prin copcii de argint pentru a sprijini scândura. 

Argintul în Biblie denotă harul lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu. Şi este scris în Romani 5:1-2: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem.) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu.” Mântuirea noastră poate fi oferită nouă când credinţa noastră întâlneşte harul lui Dumnezeu în mod corect. La fel cum există două picioare la baza fiecărei scânduri iar aceste picioare erau potrivite în copciile de argint pentru a sprijini scândura, Dumnezeu ne spune că mântuirea noastră este completă doar când la fel credem atât în botezul lui Isus, cât şi botezul Crucii.

Toţi a trebuit să credem în motivul şi substanţa reală de ce se introduceau două picioare în fiecare scândură.

Aceste două copcii şi două picioare ale scândurilor sunt umbra evangheliei apei şi a Duhului, că avea să vină Isus Hristos în era Noului Testament, va fi botezat de Ioan Botezătorul, va fi crucificat şi Îşi va vărsa sângele şi va muri pe Cruce şi astfel va împlini mântuirea noastră în mod complet.

Cu alte cuvinte, harul ştergerii păcatului este acordat doar peste inimile celor care cred de fapt în mântuirea lor neprihănită pe care a împlinit-o Isus, fiind botezat de Ioan şi vărsându-Şi sângele pe Cruce pentru a ne şterge păcatele. Astfel, pentru ca noi să fim mântuiţi de păcatele noastre, avem nevoie de credinţă în aceste două lucrări ale lui Isus. De fapt, totul din Cort a oferit portretul detaliat al lui Isus care ne-a mântuit de păcate. Nu fără nici un motiv Isus i-a făcut pe evrei să folosească două picioare şi două copcii de argint pentru fiecare scândură a Cortului.

Noi am fost mântuiţi şi eliberaţi de toate păcatele şi condamnarea păcatului în întregime prin lucrările botezului şi vărsarea de sânge pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Cu alte cuvinte, crezând în evanghelia apei şi a Duhului noi am primit dreptul de a deveni copiii lui Dumnezeu. Credinţa noastră care este ca aurul pur, s-a construit, primind acest dar al lui Dumnezeu.



Încă nu ştii cine eşti cu adevărat, chiar dacă crezi în Isus?


Te consideri bun? Te crezi că ai un character neprihănit care nu paote tolera nici o nedreptate, sub orice împrejurare şi sub orice formă? Crezi că eşti cumva neprihănit înaintea lui Dumnezeu, doar pentru că ţii poruncile lui Dumnezeu în inimă în fiecare zi şi încerci să le asculţi şi să le aplici în viaţă? Tot ceea ce facem nu este decât a pretinde că suntem neprihăniţi, în timp ce comitem adulter şi curvie în ascuns.

În ziua de azi, sute de canale sunt valabile pentru vizionare prin cablu sau satelit TV. Timp de 24 de ore, aceste canale au programele lor de specialitate şi le întreţin încontinuu. Printre aceste canale, cele mai comerciale, de success sunt mai presus de toate, canalele adulte. Există atât de multe canale adulte unde sunt valabile tot felul de materiale pornografice, pentru vizionare, simplu schimbând canelele. Dar website-urile pornografice? Nu e nevoie să spunem, Un potop spam-mail-uri inundă acum lumea. Fiecare plânge relele acestor website-uri obscene, dar când ne gândim la „legea cererii şi a ofertei”, succesul lor nu poate decât să însemne nenumăraţi oameni care de fapt se bucură de astfel de website-uri în intimitatea lor.

Acest fenomen ne arată că finnţele umane sunt corupte şi obscene în mod fundamental. Biblia scaote în evidenţă inimile păcătoase ale omenirii, referindu-se la vruvari, adultery şi obscenitate. Dumnezeu a spus că aceste lucruri vin din inimile oamenilor şi-i murdăresc şi clar că sunt păcate. Nu suntem atunci cu toţii umpluţi cu păcat? Dumnezeu ne-a spus în mod repetat că proprietăţile intrinsece nouă sunt păcătoase. 

Dar recunoaştem cu adevărat aceasta? Cum este? Putem scăpa de proprietăţile păcatului care ne sunt intrinsece, închizând ochii şi acoperindu-ne urechile? Noi nu putem decât să comitem tot felul de păcate cu imaginaţiile minţii şi a gândurilor noastre. Indiferent cât de mult ne spunem că trebuie să ne îndepărtăm de astfel de păcate şi indiferent cât de mult încercăm să facem astfel, totul este în zadar. De fapt, carnea noastră este de o aşa natură că nu numa că nu putem deveni niciodată sfinţi perfecţi care nu comit nici un păcat carnal, dar de fapt avem afinitate cu păcatul cu nici odorinţă de a fi distanţat de el. Carnea şi inimile omenirii sunt întotdeauna mult îndepărtate de lucrurile care sunt sfinte şi mai mult, este un fapt dat că ele doresc să comită păcate chiar şi mai mari. 

În Est, mulţi învaţă învăţăturile lui Confucius de când se nasc şi încearcă foarte mult să pună aceste învăţături în practică. Pe de altă parte, în Vest catolicismul şi bisericile creştine legalistice au dominat peisajul său religios şi mulţi vestici au încercat din greu să ţină Legea lui Dumnezeu, crezând că pot fi tot mai sfinţi, atâtta vreme cât încearcă tot mai mult. Dar indiferent care poate fi originea lor religioasă, când se pun înaintea lui Dumnezeu şi sunt goliţi de ei înşişi, cu toţii nu sunt decât nişte mase de păcat şi seminţe de răufăcători, la fel.

Fiinţele umane nu sunt neprihănite, pline de greşeli şi mase de păcat, făcute din praf şi pământ. Chiar şi oamenii apparent buni, cei ale căror fapte bune nu sunt făcute pentru recunoaştere, ci din inimile lor sincere şi care de fapt sunt incomozi să primească laude pentru faptele lor bune, nu pot scăpa de faptul că atunci când esenţa lor fundamentală este reflectată înaintea lui Dumnezeu, ei sunt mase de păcat şi seminţe de răufăcători. Deoarece apărarea celor neprihăniţi din omenire este un mare rău înaintea lui Dumnezeu, oamenii nu pot scăpa de condamnarea păcatului dacă nu-şi recunosc pedeapsa şi acceptă evanghelia apei şi a Duhului, dragsotea lui Dumnezeu. Înaintea lui Dumnezeu, eforturile omenirii nu pot fi traduse în vreo bunătate, nici măcar mici cât praful, iar voia omenirii nu este dcât murdară înaintea Lui.

În Biblie, fiinţele umane sunt adesea implicate ca lemn. O buturugă din lemn de salcâm nu se putea ridica ca stâlp la intrarea în Templul lui Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu îl poleia cu aur. Şi fără harul mântuirii dat de Dumnezeu, oamenii nu sunt nimic mai mult decât praf care nu pot decât să întâmpine judecata focului. 

Totuşi Dumnezeu a ne-îndepărtat toate păcatele şi încălcările, făcându-L pe Isus Hristos, Mesia, să primească botezul şi să sângereze până la moarte, chiar dacă am rămas păcătoşi. Astfel de mântuire a fost profeţită în detaliu de către regale David, în jur de aproximativ o mie de ani înainte să vină Mesia: „cît este de departe răsăritul de apus, atît de mult depărtează El fărădelegile noastre dela noi. Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa Se îndură domnul de ceice se tem de El. Căci El ştie din ce sîntem făcuţi; Îşi aduce aminte că sîntem ţărînă” (Psalmi 103:12-14).

Înainte să cunosc neprihănirea lui Dumnezeu, neprihănirea omenirii a fost standardul nostru de viaţă. Şi eu am fost aşa când nu am cunoscut darul lui Dumnezeu şi nu am avut credinţa în Cuvântul Său. De fapt, eu nu am avut o neprihănire a mea, dar tot mă consideram decent. Astfel, din copilărie de multe ori n-am putut tolera nedreptatea şi intram în luptă chiar şi cu oamenii cu care nu mă potriveam. „Trăieşte o viaţă neprinită” fusese motto-ul meu. În felul acesta, deoarece nu mă puteam vedea înaintea lui Dumnezeu, eram plin de neprihănirea mea. Aşa că mă consideram mai bun ca alţii şi încercam din greu să trăiesc în mod neprihănit. 

Dar o astfel de fiinţă ca mine nu a fost decât o masă mare de păcat înaintea neprihănirii lui Dumnezeu. Eram cineva care nu putea ţine nici măcar cele zece porunci sau cele 613 legi pe care Dumnezeu a poruncit să le ţinem. Faptul că aveam dorinţa să le ţinem era însuşi un fapt lipsit de neprihănire care era în vrăjmăşie cu Cuvântul lui Dumnezeu, declarându-mă complet incapabil de nu face ceva decât să păcătuiesc şi stăteam împotriva Lui. Toată neprihănirea omenirii nu este decât lipsa neprihănirii înaintea lui Dumnezeu.

Această generaţie, care L-a pierdut pe Dumnezeu şi legea Sa în mijlocul unui potop de lascivitate şi corupţie, a pierdut şi orice simţ de vinovăţie. Totuşi, trebuie să recunoaştem că noi fiinţele umne nu pot decât să păcătuim zilnic şi de aceea suntem destinaţi să mergem în iad, fără nici o excepţie.



Am fost lipsii de neprihănire şi umpluţi de păcat, dar Domnul ne-a făcut acum poporul Său, mântuindu-ne de păcatele noastre cu evanghelia apei şi a Duhului


Noi am fost cu toţii lipsiţi de neprihănire, dar prin darul neprihănirii, Domnul a mântuit astfel de fiinţe umane ca noi, de toate păcatele. Fiecare scândură din Locul Sfânt, ce măsura 4.5 m (15 feet) în înîlţime şi 67.5 cm (2.2 feet) în lăţime, era făcut din lemn de salcâm poleit cu aur şi ridicat ca pereţi ai Locului Sfânt. Dedesubtul fiecărei scânduri, erau plasate două copcii pentru a susţine scândura. Copciile de argint simbolizează aici faptul că Dumnezeu singur te-a mântuit pe tine şi pe mine în întregime.

Adevărul că Dumnezeu ne-a mântuit de păcat este dragostea Sa, în faptul că Isus Hristos a venit pe acest pământ şi a fost botezat pentru a lua asupra Sa păcatele noastre, a purtat condamnarea păcatelor noastre, murind pe Cruce, astfel ne-a mântuit de toate păcatele lumii şi de toată condamnarea. Crezând în darul mântuirii pe care ni l-a dat, noi ne-am născut din nou. Acest dar al mântuirii pe care ni l-a dat Domnul, este incoruptibil la fel ca aurului şi astfel este neschimbător pentru totdeauna.

Mântuirea pe care ne-a dat-o Dumnezeu este făcută din botezul şi sângele lui Isus şi ne-a şters în întregime toate păcatele. Deoarece Domnul ne-a mântuit de toate păcatele tu şi eu am fost eliberaţi în întregime de toate păcatele pe care le comitem cu minţile, gândurile şi faptele noastre actuale. Crezând în datul mântuirii pe care ni l-a dat Dumnezeu în inimile noastre, noi am devenit sfinţii Săi preţioşi. Prin cele două copcii care susţineau fiecare scândură a Cortului, Dumnezeu ne spune despre mântuirea apei şi a Duhului. Dumnezeu ne spune că este 100 la sută harul şi darul Său faptul că am devenit copiii Săi.

Dacă scoatem credinţa noastră în botezul şi sângele lui Isus, nu mai rămâne nimic în noi. Noi am fost astfel de fiinţe care am fost destinaţi să fim condamnaţi pentru păcat. Noi am fost nişte oameni muribunzi destinaţi să tremurăm înaintea morţii noastre sigure, potrivit legii lui Dumnezeu care declară plata păcatului a fi moartea, care trebuia să realizăm şi să jelim asupra judecaţii neprihănite a focului care ne aşteaptă. De aceea noi nu suntem nimic dacă lăsăm credinţa pe dinafară, în evanghelia apei şi a Duhului.

Trăind acum în era care este permeată de păcat, nu trebuie să uităm niciodată că soarta naostră a fost aceea de a aştepta focul. Noi am fost astfel de fiinţe muribunde. Totuşi, harul lui Dumnezeu ni s-a acordat în întregime deoarece ne-a dat mântuirea apei şi a Duhului. Mesia a venit pe acest pământ, a fost botezat de Ioan, Şi-a vărsat sângele şi a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit de toate păcatele, de toată neprihănirea şi de toată condamnarea. Crezând în această perfectă evanghelie a apei şi a Duhului, am fost acum mântuiţi de toate păcatele şi nu putem decât să-I mulţumim lui Dumnezeu cu credinţa noastră.

Deşi suntem insuficienţi în carne, lucrătorii, misionarii noştri şi eu predicăm această evanghelie a apei şi a Duhului în întreaga lume. Deşi această eră este una atât de coruptă, deoarece noi credem în evanghelia apei şi a Duhului, am putut să-L slujim pe Domnul în mod curat, fără vreo răutate. Faptul că am ajuns să avem această mite nu este datorită puterii noastre proprii, ci deoarece Domnul ne-a dat sfinţenie, îmbrăcându-ne în harul mântuirii Sale.

Deoarece Domnul ne-a mântuit perfect de păcat şi condamnare, noi am fost îmbrăcaţi în puterea acestei mântuiri şi este în întregime datorită acesteia faptul că am putut să-L slujesc pur pe Domnul. Deoarece Domnul ne-a mântuit de toate păcatele cu apă şi sânge, cred că putem să-I slujim în ciuda insuficienţelor naostre, fără a mai fi destinaţi păcatelor noastre, greşelilor şi a condamnării noastre.



Faptul că sunt ceea ce sunt este absolute prin harul lui Dumnezeu


Cu adevărat, aceastea sunt lucururi imposibile de făcut dacă nu ar fi harul Domnul nostru. Râspândirea evangheliei apei şi a Duhului în întreaga lume şi slujirea aceastei evanghelii nu ar fi fost posibilă deloc fără harul Domnului. Este 100 la sută prin harul mântuirii pe care ni l-a dat Dumnezeu, faptul că tu şi eu putem să ne trăim vieţile apărând şi slujind evanghelia.

Noi am devenit stâlpii Templului lui Dumnezeu (Apocalipsa 3:12) şi poporul Împărăţiei Sale, prin credinţă. Deoarece Domnul ne-a dat credinţa ca aurul, trăim acum în casa lui Dumnezeu. În această eră când uităm şi chiar Îl blesfemiem pe Dumnezeu, am fost curăţiţi cu apă limpede, am devenit curaţi, am putut bea apă clară şi să-L slujim pe Domnul în mod curat—cuvintele nu pot exprima cât de profund mulţumitor sunt pentru această binecuvântare.

Aceasta este într-adevăr credinţa naostră. Cum am putut deveni neprihăniţi? Cum am putut să ne numim neprihăniţi când nu există nici o neprihănire în noi? Cum am putut astfe de fiinţe păcătoase ca tine şi ca mine să devenim fără păcat? Cum am putut deveni fără păcat şi neprihăniţi prin neprihănirea cărnii noastre? Gândurile cărnii, propriile voastre eforturi şi faptele voastre—au putut acestea în schimb să vă facă fără păcat, pe voi cei neprihăniţi? Aţi putut deveni neprihăniţi prin credinţa voastră în mântuirea lui Dumnezeu, amnifestată în aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit? Aţi fi putut deveni neprihăniţi fără să credeţi în mântuirea voastră prin evanghelia apei şi a Duhului, împlinită prin mesia şi revelată în Vuvântul lui Dumnezeu? Niciodată n-aţi putut fi putut! Crezând doar în aţa roşie, nu outem deveni neprihăniţi niciodată.

Deoarece Isus Hristos, Mântuitorul nostru, a luat pe umerii Săi toate păcatele lumii, inclusiv toate păcatele din întreaga viaţă, prin botezul pe care l-a primit de la Ioan pentru a şterge toate păcatele noastre în locul nostru, am devenit neprihăniţi prin credinţă. La fel cum jertfa sacrificială din Vechiul Testament purta păcatul, când păcătoşii sau Marele Preot îşi punea mâinile asupra capului Său, în timpul Noului Testament, Isus a acceptat toate păcatele lumii să treacă asupra Sa, fiind botezat de Ioan. De fapt Isus a luat asupra Sa toate păcatele, prin botezul Său (Matei 3:15). Şi a fost mărturisit de Ioan ca „Miel al lui Dumnezeu care ridică toate păcatele lumii” (Ioan 1:29).

Primind botezul Său, Isus a trăit următorii trei ani din viaţa Sa pentru mântuirea naostră, sfârşind toate păcatele şi condamnarea noastră, mergând la Cruce şi renunţând la propriul Său trup al lui Dumnezeu, ca mile tăcut înaintea celor care tund şi ne-a dat viaţă nouă.

Deoarece Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele noastre, prin botezul pe care l-a primit de la Ioan, El S-a dat pe Sine în tăcere şi a fost bătut în cuie în ambele mâini şi picioare când a fost crucificat de soldaţii romani. Întins pe Cruce, Isus Şi-a vărsat tot sângele care era în trupul Său. Şi a pus punctul final la mântuirea noastră, spunând: „S-a sfârşit!” (Ioan 19:30).

Murind astfel, El a înviat din morţi în trei zile, S-a ridicat în Împărăţia Cerului şi a devenit Mântuitorul nostru, dându-ne viaţă veşnică. Luând pe umerii Săi păcatele lumii, prin botezul pe care l-a primit de la Ioan Botezătorul şi prin Crucea, învierea şi ridicarea Sa la Cer, Isus a devenit Mântuitorul nostru perfect. Astfel, Biblia declară: „Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat” (Evrei 10:18).



Credinţa doar în sângele Crucii şi doctrina sfinţirii incrementale nu te-a mântuit niciodată în întregime de păcatele tale


Creştinii ar trebui să ştie că nu pot fi mântuiţi perfect de păcatele lor, crezând daor în sângele lui Isus de pe Cruce. Deoarece oamenii păcătuiesc zilnic cu ochii şi faptele lor, nu pot să-şi şteargă păcatele doar crezând în sângele Crucii. Una din nelegiuirile cele mai persistente comise în vieţile oamenilor în ziua de azi, este imoralitatea sexuală. Deoarece cultura sexualităţii explicite şi obscene inundă lumea, acest păcat este integrat în carnea noastră. Biblia porunceşte să nu comitem adultery, dar realitatea din ziua de azi este aceasta, datorită împrejurărilor care o înconjoară, mulţi oameni sfârşesc să comită acest păcat, chiar dacă nu doresc.

Dumnezeu declară că oricine se uită la o femeie să o poftească a comis deja adulter cu ea în inima sa (Matei 5:28), şi totuşi ceea ce văd ochii noştri în fiecare zi, este cu totul obscene. Astfel, oamenii comit astfel de păcate lascive în fiecare minut şi-n fiecare secundă. Când se întâmplă aceasta, cum pot fi ei mulţumiţi să se roage rugăciuni de pocăinţă şi să intre în Împărăţia lui Dumnezeu? Cum pot deveni neprihăniţi? Devin inimile lor neprihănite când se disciplinează mult timp şi se sfinţesc cumva când îmbătrânesc? Devine caracterul lor mai smerit? Devin ei mai răbdători? Bineînţeles că nu! Ceea ce se întâmplă este exact opusul.

Printre doctrinele creştine învingătoare este „doctrina sanctificării incrementale”. Această doctrină susţine că, atunci când creştinii cred mult timp în moartea lui Isus de pe Cruce, se roagă zilnic rugăciuni de pocăinţă şi-I lsujesc zilnic Domnului, apoi treptat devin sfinţi şi bine temperaţi. Aceasta susţine că, cu cât trece mai mult timpul de când am început să credem în Isus, cu atât mai mult suntem transformaţi în cineva care nu are nimic de-a face cu păcatul, şi ale căror fapte sunt virtoase şi că, până se apropie moartea de noi, noi vom deveni complet sfinţiţi şi de aceea, complet fără păcat.

Şi de asemenea mai învaţă că, deoarece ne vom ruga tot timpul rugăciuni de pocăinţă, ne vom spăla zilnic de păcate, căci hainele noastre sunt spălate şi de aceea, când murim în final, vom merge la Dumnezeu ca cineva care a devenit complet neprihănit. Sunt mulţi care cred în felul acesta. Dar aceasta nu este decât o speculaţie ipotetică, conjurată de gândurile omului.

Romani 5:19 spune: „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulţi au fost făcuţi păcătoşi, tot aşa, prin ascultarea unui singur om, cei mulţi vor fi făcuţi neprihăniţi.” Pasajul ne spune că toţi suntem făcuţi păcătoşi prin ascultarea unui singur Om. Ceea ce tu şi eu nu putem face, Isus Hristos a realizat când a venit în mod personal pe acest pământ. Ştiind bine că tu şi eu nu ne puteam elibera de păcat, Isus ne-a şters păcatele în locul nostru, ceva ce nici eu. Nici tu nu puteam face vreodată. Venind pe acest pământ, El te-a mântuit pe tine şi pe mine şi ne-a curăţit de toate păcatele, odată pentru totdeauna.

Faptul că Isus Hristos a putut da poporului Său mântuirea, prin ştergerea păcatelor lor, a fost deoarece a ascultat de voia lui Dumnezeu. Ascultând de voia lui Dumnezeu ca Mesia, Isus Hristos ne-a acordat harul mântuirii prin botezul Său, Crucea şi învierea. Dându-ne astfel darul mântuirii, Isus a împlinit în mod perfect ştergerea păcatului. Iar acum, prin credinţă, am fost îmbrăcaţi în harul acestei mântuiri, deoarece Domnul a împlinit mântuirea noastră de păcat, care n-ar fi putut să fie realizată niciodată prin propriile noastre eforturi. 

Totuşi, cei ami mulţi creştini nu cred în botezul pe care l-a primit Isus, ci în schimb doar în sângele pe care l-a vărsat pe Cruce şi încearcă să devină sfinţiţi prin faptele lor. Cu alte cuvinte, deşi Isus a luat asupra Sa toate păcatele omenirii când a fost botezat de Ioan, oamenii nu cred în acest adevăr.Capitolul 3 din Matei ne spune că primul lucru pe care l-a făcut Isus în viaţa Sa publică a fost de a primi botezul de la Ioan. Acesta este adevărul atestat de toţi cei patru scriitori ai evangheliei.

Isus a luat asupra Sa păcatele noastre, fiind botezat de Ioan Botezătorul, reprezentantul omenirii şi cel mai mare născut de femeie şi totuşi sunt atât de mulţi oameni care ignoră acest fapt şi nu cred în el. Astfel de oameni cred în Isus fără să creadă în botezul Său şi laudă în mod fervent doar sângele preţios al Crucii pe care l-a vărsat. Îndurerat de moartea lui Isus de pe Cruce, şi-au stârnit emoţiile, au făcut tot felul de zarvă în laudele lor, strigând: „♫Este putere minnată în sânge. ♪Este puterea ce lucrează minuni în sângele preţios al Mielului!♫” Cu alte cuvinte, ei încearcă să meargă la Dumnezeu, umpluţi de propriile lor emoţii, vigoare şi putere. Dar trebuie să realizezi că, cu cât mai mult fac aceasta, cu atât mai ipocriţi devin, pretinzând a fi sfânţi, dar de fapt acumulând păcate în inimile lor, în secret.



Cum am putea crede în Isus ca Mântuitor al nostru, fără ca măcar să cunoaştem evanghelia apei şi a Duhului?


Când îi auzim pe oameni vorbind despre Cort, adesea vedem că nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce vorbesc. Când vine vorba de credinţa în Cort, cum putem crede în orice fel considerăm convenabil şi potrivit? Deoarece mântuirea de păcat pe care a împlinit-o Domnul a împlinit-o, este atât de elaborată, Dumnezeu ne-a făcut posibil să realizăm cât de elaborate şi concret a fost împlinită mântuirea noastră.

Prin Cort, El ne-a mai făcut să realizăm că Domnul ne-a mântuit cu aţa albastră, purpurie şi roşie, apa şi sângele. Am ajuns să realizăm că, pentru a ne şterge păcatele, Domnul a venit „nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge” (1 Ioan 5:6). Apa, sângele şi Duhul în care credem, sunt una. Venind ca om, fiind botezat de Ioan Botezătorul, murind şi înviind din morţi, Dumnezeu ne-a mântuit.

Prin Cort, noi am putut descoperi şi crede în acest portret detaliat al mântuirii. Studiind cele două picioare şi cele două copcii ale fiecare scânduri, am ajuns să realizăm metoda prin care Isus ne-a mântuit de păcate. Şi astfel am găsit adevărul că trebuie să-l credem cu siguranţă în misiunile lui Isus, manifestate în aţa albastră, purpurie şi roşie.

În afara Bibliei, nicăieri nu-şi poate găsi originea această mântuire. Avem nevoie de darul mântuirii care este făcut din aceste două elemente ale botezului şi Crucea. Cei care cred în acest adevăr pot deveni cei care sunt născuţi din Dumnezeu. Eliberându-ne de păcate cu apă şi Duh, Dumnezeu ne-a împlinit mântuirea în mod perfect.

Cu alte cuvinte, două picioare erau făcute sub fiecare scândură şi introdusă în cele două copcii. Acest adevăr este absolut necesar şi deosebit de important pentru noi şi ştergerea noastră de păcat. Cel mai critic, trebuie să credem în mântuirea noastră pe care a completat-o Dumnezeu pentru noi, căci dacă nu credem în adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii, nu putem fi mântuiţi niciodată. 

Deoarece fiecare scândură a Cortului Sfânt avea nevoie de două copcii de argint ca să stea drept, când era vorba de credinţa în Isus Hristos, două adevăruri ale harului Său sunt absolut necesare. Care sunt acestea? Ele sunt că Isus a luat asupra Sa păcatele noastre, fiind botezat şi că a purtat toată condamnarea şi blestemurile păcatelor noastre, ducându-le la Cruce şi fiind crucificat. Oricine este făcut neprihănit poate fi făcut astfel doar cel ce crede în întregime în aceste haruri ale mântuirii perfecte. Credinţa noastră atât în botezul lui Isus, cât şi sângele Crucii, cele două pivoturi ale darului mântuirii Sale, ne face să stăm ferm în Casa lui Dumnezeu. Deoarece cele două picioare erau puse în cele două copcii de argint, fiecare scândură putea sta drept.

În felul acesta, prin credinţa noastră corectă care crede în aceste două pivoturi ale mântuirii, noi suntem făcuţi poporul Său Său ce adevărat fără vină. Crezând în evanghelia apei şi a Duhului dat de Isus, primim credinţa ca aurul care este neschimbător pentru totdeauna. Crezând în această evanghelie a apei şi a Duhului manifestată în aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit, noi devenim sfinţii care au primit mântuirea ştergerii perfecte a păcatului.



Teologia de până acum şi era evangheliei apei şi a Duhului


Excluzând perioada Bisericii Primare, din timpul Edictului de la Milano în anul 313 A.D., creştinismul, inclusiv creştinismul din ziua de azi, a răspândit evanghelia Crucii care lasă pe dinafară botezul lui Isus. Din perioada Bisericii Primare în anul 313 A.D, care a legalizat creştinismul ca noua religie romană, creştinsmul perdicase evanghelia apei şi a Duhului, dar după aceea Biserica Romano-Catolică a ajuns să domine scena religioasă. Atunci, din timpul timpuriu al secolului al 14-lea, o cultură care centra totul pe gândurile umane şi a necesita restaurarea umanităţii, a început să iasă, mai întâi în câteva oraşe-state prospere din nortul Italiei. Acesta a fost Renascentismul.

Până în secolul al 16-lea, subcurentul acestei culture care a început în Italia a început să se răspândească în întreaga lume vestică, iar scolasticii care studiau umanistica, filozofia făcută de om a început să studieze teologia. Interpretând Biblia cu propriile lor capuri, au început să construiască teologii creştine. Dar deoarece nu au cunoscut adevărul, nu au putut înţelege Biblia corect şi în întregime. Astfel, ceea ce nu au putut înţelege cu capurile lor, au învins incoporându-şi cunoaşterea şi gândurile seculare, astfel producându-şi propriile doctrine creştine. 

Drept rezultat, s-au ridicat o multitudine de doctrine şi teologii creştine în istoria creştină: luteranismul, calvinismul, arminianismul, noua teologie, teologia liberalistă, teologia feministă, teologia neagră şi chiar teologia ateistă., etc.

Istoria creştinismului poate părea foarte lungă, dar de fapt nu este atât de lungă. Timp de 300 de ani din perioada Bisericii Primare, oamenii puteau învăţa despre Biblie, dar aceasta urmată de Era Medievală, era întunecată a creştinismului. În timpul acestei ere, era o crimă care se pedeapsea cu moartea prin decapitare ca laicii să citească Biblia. Aceasta până abia în anii 1700, când vântul teologiei a început să sufle şi când creştinismul părea să înflorească în anii 1800 şi 1900, în timp ce teologiile lor au devenit vibrante şi active, dar acum, mulţi oameni au căzut în doctrinele mistice, crezând în Dumnezeu bazaţi pe propriile lor experienţe. Dar în ciuda diversităţilor sale teologice, toate ramurile creştinismului au un denominator comun al credinţei, adică, crezând doar în sângele lui Isus.

Dar este acesta adevărul? Când aţi crezut în acest fel, v-au dispărut de fapt păcatele? Voi păcătuiţi zilnic. Voi păcătuiţi zilnic cu inimile, gândurile, faptele şi greşelile voastre. Atunci vi se pot şterge aceste păcate doar crezând în sângele pe care l-a vărsat Isus pe Cruce? Faptul că Isus a luat asupra Sa păcatele voastre, fiind botezat şi a murit pe Cruce, este adevărul biblic. Totuşi există atât de mulţi oameni care spun că păcatele lor au fost şterse, crezând doar în sângele Crucii şi rugându-se zilnic rugăciuni de pocăinţă. Au fost curăţite inimile şi conştiinţele voastre, rugându-vă rugăciuni de pocăinţă? Aceasta este imposibil.

Dacă sunteţi creştini, trebuie să cunoaşteţi şi să credeţi în mântuirea acestui adevăr, că Isus Hristos a venit pe acest pământ şi a luat asupra Sa păcatele noastre, ale lumii, fiind botezat de Ioan. În ciuda acestui lucru, ignoraţi totuşi acest adevăr, nici măcar încercând să-L cunoaşteţi, nici să-L credeţi? Dacă este aşa, comiteţi păcatul de a vă bate joc de Isus, de a-I diminua şi dipreţui numele şi nu pot spune că credeţi cu adevărat în Isus, ca Mântuitor al vostru. Lăsând botezul lui Isus în afara acestei mântuiri împlinite Isus Hristos şi crezând în El oricum doriţi, nu puteţi fi îmbrăcaţi în harul mântuirii.

Totuşi mulţi creştini nu cred în adevăr aşa cum este, că Isus ne-a şters păcatele, ci în schimb îşi urmează propriile gândurile şi cred în orice adevăr întors în care doresc să creadă. În ziua de azi, inimile lor s-au întărit tot mai mult, prin credinţa lor greşită doctrinală, crezând că păcatele lor pot fi şterse doar crezând în sângele Crucii.

Dar răspunsul mântuirii planificate de Dumnezeu este după urmează: Putem primi ştergerea veşnică a păcatului, crezând în botezul lui Isus, moartea lui Isus, oartea Sa de pe Cruce şi învierea Sa. Totuşi, s-au ridicat nenumăraţi oameni care cred în Isus, scoţând botezul Său din acest adevăr al mântuirii, înţelegând şi crezând greşit următoarea ecuaţie ca fiind legea neschimbătoare: „Isus (Crucea şi învierea Sa) + rugăciuni de pocinţă + fapte virtuoase = mântuirea primită prin sfinţirea incrementală.” Cei care cred în felul acesta spun doar cu buzele lor cu au primit ştergerea păcatului lor. Totuşi, adevărul este că inimile sunt umplute cu o mulţime de păcate încă rămase nerezolvate.

Încă ai păcat în inimile voastre? Dacă aveţi păcat în inimile voastre chiar dacă credeţi acum în Isus, atunci clar este o problemă serioasă cu credinţa voastră. Deoarece credeţi în Isus simplu ca o problemă de religie, conştiinţele voastre nu sunt curate şi aveţi păcat. Totuşi, chiar faptul că realizaţi că încă aveţi păcat rămas în inimile voastre, este un cay extreme de fericit în sine însuşi. De ce? Deoarece cei care realizează cu adevărat că au păcat, vor realiza că nu pot decât să fie destinaţi iadului pentru acest păcat, iar când realizează pot deveni în final săraci în săraci şi astfel vor putea să audă Cuvântul adevăratei mântuiri. 

Dacă doriţi să realizaţi ştergerii păcatului de la Dumnezeu, inimile voastre trebuie să fie pregătite. Cei ale căror păcate sunt gata înaintea lui Dumnezeu, recunosc: „Dumnezeule, doresc să primesc să primesc ştergerea păcatului. Am crezut în Isus mult timp, dar încă am păcat. Deoarece plata păcatului este moartea, nu pot decât să fiu aruncat în iad.” În felul acesta, ei se recunosc complet păcătoşi înaintea lui Dumnezeu. Cei care recunosc Cuvântul lui Dumnezeu, cei care cred Cuvântul lui Dumnezeu sunt umpluţi cu siguranţă aşa cum spune—nimeni decât aceştia sunt cei ale căror inimi sunt gata.

Dumnezeu întâlneşte astfel suflete fără excepţie. Astfel de oameni aud Cuvântul Său, văd Cuvântul cu proprii lor ochi şi-l confirmă şi făcându astfel, ei ajung să realizeze: „Ah, am crezut greşit. Şi nenumăraţi oameni cred acum în mod greşit.” Şi crezând în evanghelia apei şi a Duhului, indiferent de ceea ce cred alţii, ei primesc ştergerea păcatului lor.



Cei care au fost mântuiţi de toate păcatele lor trebuie să-şi apere credinţa, crezând în evanghelia apei şi a Duhului


Totuşi, această lume este plină de un doctrine rele de nemăsurat care pot destabilize şi murdări inimile celor născuţi din nou. Domnul Isus ne-a avertizat: „Luaţi seama, să vă păziţi bine de aluatul Fariseilor şi de aluatul lui Irod!” (Marcu 8:15). Dar noi nu putem nici măcar să numărăm cât de multe învăţături de aluat există, murdărinf inima oamenilor, doar auzind o singură dată. Trebuie să realizăm cum se unduieşte această lume în imoralitate sexuală.

Noi cei care credem trebuie să cunoaştem exact în ce fel de eră trăim acum şi să ne apărăm credinţa. Totuşi, chiar dacă trăim într-o astfel de lume păcătoasă, în inimile noastre există adevărul insaţiabil că Domnul ne-a eliberat de păcat. Cuvântul mărturiei care poartă mărturie mântuirii noastre neschimbătoare, este evanghelia apei şi a Duhului. Noi trebuie să avem credinţa în adevărul care nu este nici scuturat, dar nici atras de lume.

Totul din această lumen u este adevărul. Dumnezeul ne-a spus că cei neprihăniţi înving lumea. Prin credinţa lor în evanghelia adevărului neschimbător că cei neprihăniţi îl înving pe diavol şi triumfă asupra lumii. Deşi suntem insuficienţi în inimile, gândurile noastre, trupurile noastre sunt încă în Casa lui Dumnezeu şi stau ferm pe evanghelia mântuirii prin credinţă. Noi stăm neclintiţi pe evanghelia apei şi a Duhului cu care Domnul ne-a mântuit.

Datorită acestui lucru, Îi suntem atât de mulţumitori lui Dumnezeu. Indiferent cum păcatul abundă în această lume, cel puţin noi cei neprihăniţi avem cu adevărat conştiinţe nepătate şi credinţa care străluceşte ca aurul, în inimile noastre. Noi cei neprihăniţi vom trăi cu toţii o viaţă care învinge lumea, prin această credinţă. Până în ziua întoarcerii Domnului şi chiar când suntem în Împărăţia Sa, noi vom lăuda cu toţii această credinţă. Noi Îl vom lăuda întotdeauna pe Domnul care ne-a mântuit şi-L vom lăuda pe Dumnezeuul nostrum care ne-a dat această credinţă.

Deoarece această credinţă adevărată pe care o avem cu noi înaintea lui Dumnezeu, este zidită pe stâncă, nu este scuturată sub orice împrejurare. Astfel, indiferent ce ni se întâmplă cât trăim pe acest pământ până în ziua când stăm înaintea Domnului, ne vom apăra inimile, prin credinţă. Chiar dacă totul este distrus în acesată lume, chiar dacă această lume se scufundă în păcat, şi chiar dacă această lume devine mai rău ca Sodoma şi Gomora din vechime, nu vom urma această lume, ci vom crede în Dumnezeu neclintit, Îi vom căuta neprihănirea şi vom continua să facem lucrările de răspândire a acestor două haruri (botezul lui Isus şi moartea Sa de pe Cruce) a mântuirii, adevăratele haruri ale lui Dumnezeu.



Cei care pretind să creadă în evanghelia adevărată


Unii oameni, chiar dacă nu cred de fapt în evanghelia apei şi a Duhului, încă pretind să creadă în adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii. Dar noi putem vedea că astfel de oameni au păcat în inimile lor datorită necredinţei în evanghelia apei şi a Duhului, în mod sincer. Ei sunt la fel ca cei care au pierdut în apă capul toporului de fier pe care au împrumutat de la vecinul lor (2 Împăraţi 6:5).

În mod asemănător, este posibil, după cum e nevoie, ca unii oameni să folosească evanghelia apeişi a Duhului pentru un scurt timp. Dar fără să creadă că această evanghelie a apei şi a Duhului este adevărul, nu pot vorbi cu credinţă adevărată când predică sau au părtăşie. Şi cei fără credinţa în adevăr, sfârşesc tragic renunţând la viaţa lor de credinţă, la jumătatea drumului. Dar adevărul evangheliei apei şi a Duhului nu se schimbă şi de aceea ei trebuie să creadă în această evanghelie a apei şi a Duhului.

Dar citând Evrei 7:12, care spune: „Pentru că, odată schimbată preoţia, trebuia numaidecât să aibă loc şi o schimbare a Legii” unii oameni pretind că „şi legea s-a schimbat. Astfel mântuirea pe care a împlinit-o Isus nu a fost cu adevărat împlinită potrivit aceleiaşi metode din Vechiul Testament. Isus Hristos a venit şi ne-a mântuit, murind pe Cruce, o metodă modificată.” Unii oameni pretind: „pare posibil că a fost atunci când Isus a murit pe Cruce, Dumnezeu ne-a trecut păcatele asupra Fiului Său.”

Dar astfel de pretinderi sunt toate greşite şi fără temei. Nou putem uşor să le respingem pretinderile, întrebând: „Înseamnă aceasta că Dumnezeu L-a crucificat pe Isus numai, pe El care era fără păcat şi doar atunci au trecut păcatele lumii asupra Sa?” Când credem în Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să credem aşa cum este, nu insistând asupra gândurilor noastre. Chiar dacă se întâmplă să avem certurile noastre, dacă Biblia ne spune că aceste certuri sunt greşite, atunci trebuie să ne întrerupem propria neprihănire şi să credem în Cuvântul lui Dumnezeu.

Cu cât mai mult trece timpul, cu atât mai mulţumitor şi preţios este faptul că Domnul ne-a mântuit cu evanghelia apei şi a Duhului. Când noi am crezut potrivit gândurilor noastre proprii, au fost timpuri când viaţa noastră de credinţă a fost în risc şi aproape că am căzut din Biserică. Dar exact aşa cum cele două picioare susţineau fiecare scândură a Cortului, fiind puşi în dou copcii de argint, credinţa noastră în adevărul lui Isus, care ne-a laut păcatele, fiind botezat şi Şi-a vărsat sângele, ne ţine neclintiţi. Fiind botezat de Ioan şi purtându-ne condamnarea, fiind crucificat şi vărsându-Şi sângele, Domnul nostru ne-a mântuit de toate păcatele. Astfel, credinţa noastră nu se va clătina niciodată.

Proverbe 25:4 spune. „Scoate zgura din argint, şi argintarul va face din el un vas ales.” Ca în acest pasaj, chiar dacă ies multe lucruri rele şi corupte din gândurile noastre ale cărnii, cu botezul şi sângele Său, Isus ne-a purificat de aceste lucruri murdare, de păcatele omenirii şi ne-a făcut lucrătorii neprihănirii lui Dumnezeu. Domnul ne-a purificat de păcatele lumii. Fiind botezat de Ioan şi astfel acceptându-ne toate păcatele odată pentru totdeauna şi fiind crucificat şi vărsându-Şi sângele şi astfel purtând toată condamnarea păcatelor noastre, Isus ne-a curăţit de păcatele lumii.

Astfel, celor care cred în evanghelia apei şi a Duhului, li se garantează mântuirea lor veşnică. Faptele noastre pot părea îngrijorătoate uneori, dar evanghelia apei şi a Duhului ne ţine credinţa neclintit, la fel cum copciile de argint susţineau fiecare scândură, susţinându-i cele două picioare.



Harul veşnic al mântuirii care ne susţine


Acum să ne îndreptăm atenţia către drugii care susţineau scândurile Cortului împreună. Exod 26:26-27 spune. „Să faci apoi cinci drugi de lemn de salcâm pentru scândurile uneia din părţile cortului, cinci drugi pentru scândurile din a doua parte a cortului, şi cinci drugi pentru scândurile din partea din fundul cortului dinspre apus.” Forma generală a Cortului era dreptunghiulară. Stâlpii se aflau la uşa Cortului, iar pentru perdeaua Sfântei Sfintelor şi restul, erau făcute din scânduri. 

Aceste scânduri erau împrejmuite de jur împrejur de cinci drugi. Pentru a susţine acesşti drugi, erau plasate cinci inelede aur peste fiecare scândură, iar cinci drugii înşişi, făcuţi din lemn de salcâm, erau de asemenea poleiţi cu aur. Cei cinci drugi erau plasaţi pe scânduri, peste toatecele trei părţi ale Cortului, nord, sud şi vest. Deoarece scândurile erau susţinute de aceşti drug ice treceau prin inelele de aur, rămâneau fixe. Astfel, sprijinite la baza lor prin copcii de argint şi ţinute împreună pe părţi de cinci drugi, scândurile stăteau ferme şi fixate.

Şi deoarece cele 48 de scânduri erau înconjurate de cinci scânduri şi sprijite una de alta, poporul lui Dumnezeu este de asemenea legat împreună cu Dumnezeu, cu evanghelia apei şi a Duhului. Biserica lui Dumnezeu este locul unde cei care au primit darul mântuirii apei şi a Duhului, se adună împreună şi îşi trăiesc vieţile de credinţă. Isus i-a spus lui Petru că Îşi va construi Biserica pe stâncă (Matei 16:18-19). Astfel, locul unde Împărăţia lui Dumnezeu este formată de adunarea celor care au primit ştergerea păcatului, este Biserica lui Dumnezeu. Dumnezeu ne arată că ne-a mântuit în întregime de păcatele lumii, cu lucrările lui Isus, manifestate în aţa albastră, purpurie şi roşie.

Exod 26:28 spune: „Drugul de la mijloc să ajungă de la un capăt la celălalt al scândurilor.” Acest drug din mijloc era făcut destul de lung pentru a lega împreună toate scândurile de la un capăt la celălalt. Atunci care este înţelesul acestui drug din mijloc ce trecea prin mijlocul scândurilor dintr-un capăt la celălalt. Înseamnă că cei neprihăniţi se unesc unii cu alţii şi credinţa lorcomunica una cu alta. Cu alte cuvinte, crezând în mântuirea împlinită prin evanghelia apei şi a Duhului dată de Domnul, ei pot comunica unii cu alţii în credinţă. Cei neprihăniţi se întâlnesc ochi în ochi prin credinţa lor. De aceea, când ne întâlnim fraţii sau pastorii sfinţişi avem părtăşie cu ei, simţim de fapt această comuniune a inimior.



„O singură credinţă, un singur botez şi un singur Dumnezeu”


Să ne întoarcem la Efeseni 4:3-7: „şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului, prin legătura păcii. Este un singur trup, un singur Duh, după cum şi voi aţi fost chemaţi la o singură nădejde a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez. Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi. Dar fiecăruia din noi harul i-a fost dat după măsura darului lui Hristos.” Apostolul Pavel ne-a spus să căutăm unitatea Duhului în legătura păcii. Botezul şi Crucea lui Isus—când primim darul mântuirii alcătuit din acestea două, pacea vine în inimile noastre. Când primim ştergerea păcatului în inimile noastre, devenim o familie în Hristos. Pe scurt, devenim un singur trup.

„Un singur Domn” Isus Hristos care ne-a mântuit, este unul. „Osingură credinţă” În ce crezi? Crezi în mântuirea apei şi a Duhului şi sângele lui Isus, simbolizate prin aţa alastră, purpurie şi roşie ţi inul subţire răsucit. „Un singur botez.” Apostolul Pavel a scos în evidenţă botezul lui Isus încă odată. El nu s-a referit la Cruce aici, ci mai degrabă a subliniat botezul lui Isus care i-a curăţit pe toţi păcătoşii, în mod necondiţionat. Pentru ca noi să credem în botezul Său este a ne boteza în Hristos şi astfel îmbrăcaţi cu Hristos (Galateni 3:27). „Un singur Dumnezeu” Dumnezeu este unul. Acest Dumnezeu ne-a mântuit, trimiţându-L pe propriul Său Fiu.

Toate aceste lucruri se referă la o singură credinţă în apa, sângele şi Duhul (1 Ioan 5:8). Când avem credinţa în evanghelia apei şi a Duhului, putem avea părtăşie unii cu alţii. Cei care au primit ştergerea păcatului se pot întâlni unii cu alţii, ochi în ochi. Se poate ca uneori să nu se înţeleg unii cu alţii în mod complet. Dar aşa cum drugul din mijloc trecea prin mijlocul scândurilor de la un capăt la altul, dacă au primit cu adevărat ştergerea păcatului în centrul inimii lor, ei pot comunica unii cu alţii. „Acest frate a fost de asemenea mântuit de păcat, dar carnea sa este slabă şi sunt multe rămăşiţe carnale în inima sa. La fel ca oricine, şi el, o sămânţă de răufăcători, dar Domnul i-a şters păcatul cu evanghelia apei şi a Duhului.” În felul acesta, ei ajung să se înţeleagă unii cu alţii şi să-L laude pe Domnul.

Indiferent cât insuficienţi pot fi oamenii, dacă primesc ştergerea păcatului şi stau în Biserică, feţele lor se vor lumina, gândurile lor se vor lumina, inimile lor se vor lumina de asemenea şi vor putea să aibă comuniune unii cu alţii. Cei neprihăniţi se pot vedea unii cu alţii ochi în ochi. Ce face aceasta posibil? Credinţa o face. Ei se pot vedea ochi în ochi nu datorită unei oricare condiţii, ci datorită credinţei. Atunci cum se explică incapacitatea noastră de a comunica unii cu alţii? Nu ne putem împărtăşi inimile cu cei care nu sunt în Hristos. Cei care nu cred în această evanghelie a apei şi a Duhului, nu pot comunica deloc cu noi.

Fraţi şi surori ce este mai exact Biserica lui Dumnezeu? Este adunarea celor care sunt sfinţiţi în Hristos Isus, numiţi sfinţi (1 Corinteni 1:2). Este congregaţia celor care cred în adevărul că Isus Hristos le-a spălat păcatele, fiind botezat, că El i-a mântuit luând pe umerii Săi aceste păcate şi purtându-le condamnarea pe Cruce şi că a înviat din morţi şi a devenit Mântuitorul lor. Biserica lui Dumnezeu nu este alta decât această adunare a celor care au devenit una, crezând în evanghelia apei şi a Duhului.

Deoarece această credinţă este atât în inima mea, cât şi în ale voastre, noi ne putem vedea unii cu alţii ochi în ochi, când suntem în Biserica Sa. Aşa cum Dumnezeu nu se uită la aparenţa noastră exterioară, ci în centrul inimilor noastre când ne priveşte, nici noi care am primit ştergerea păcatului, nu ne uităm la aparenţa exterioară, ci avem părtăşie, uitându-ne în centrul credinţei unii altora. „Crede această persoană cu adevărat în adevărul din inima sa?”—aceasta căutăm noi. Indiferent ce diferenţă poate fi în personalitatea sa, aceasta nu înseamnă că atâta vreme cât ea crede într-un „singur Domn, o singură credinţă şi un singur botez; un singur Dumnezeu şi Tatăl tuturor”.

Deoarece noi credem, am devenit stâlpii şi drugii Cortului şi deoarece credem, am devenit familia lui Dumnezeu. Tu crezi în evanghelia apei şi a Duhului? Deoarece noi credem că răspândim lumina mântuirii în întreaga lume, la fel cum aurul pur (credinţa) străluceşte în Casa lui Dumnezeu. Noi ne putem împărtăşi inimile cu cei care au primit recent ştergerea păcatului, căci Duhul Sfânt locuieşte şi în inimile lor. Dacă doar am primit ştergerea păcatului, putem cumunica cu toţii unii cu alţii, dar dacă nu am primit ştergerea păcatului, nu putem comunica unii cu alţii. Păcătoşii care îi discriminează pe oameni bazaţi pe aparenţele exterioare, se tratează unii cu alţii bazaţi pe astfel de aspecte superficiale cum ar fi aspectul, bogăţia sau faima, dar noi cei neprihăniţi nu facem aceasta în inimile noastre. Nu există nici o discriminare pentru cei neprihăniţi.

Când oamenii primesc mai întâi ştergerea păcatului, adesea îi întreb: „Ai primit ştergerea păcatului? Mai încă păcat sau ţi-au dispărut toate păcatele? Apropos, cred că ai multe întrebări din Biblie, nu? Întreabă-i în timp ce îţi continui viaţa de credinţă. De asemenea, greşelile tale vor fi revelate şi probabil vei face unele greşeli de-a lungul timpului. Dar liderii şi cei ce sunt înaintea ta în Biserică te vor ajuta, aşa că totul va fi bine.”

Fraţi şi surori, noi cei neprihăniţi avem nevoie de Biserică. Cortul mai înseamnă şi Biserica lui Dumnezeu. Cei care nu cred în apă şi sânge nu pot crede în eva nghelia apei şi a Duhului, simbolizată de aţa lasbtră, purpurie şi roşie, nu pot veni să locuiască în Biserica Sa. Doar cei care cred în adevăr pot locui în Biserică, să devină poporul lui Dumnezeu şi lucrătorii Săi şi de asemenea să vadă gloria lui Dumnezeu. Nu prin sânge sau orice alte calificări ale cărnii lor oamenii pot deveni poporul lui Dumnezeu. Indifirent cât de autoritari pot fi unii pastori, dacă nu cred în evanghelia apei şi a Duhului, nu sunt copiii lui Dumnezeu. 



Isus care a venit prin apă şi sânge, ne-a mântuti perfect


Ce a făcut Domnul când a venit pe acest pământ poate fi sumarizat prin naşterea, vărsarea de sânge şi învierea Sa. Toate acestea sunt misiunile Sale de ştergere a păcatului. Isus Şi-a împlinit misiunea cu misiunile aţei albastre, purpurii şi roşii. Aţa albastră, purpurie şi roşie simbolizată în Cort a fost pentru mântuirea noastră de păcat. Mântuirea lui Dumnezeu este atât de complexă, încât nu ar trebui să vredem în El în felul nostru. Noi trebuie să credem în mântuirea Sa aşa cum este.

Credinţa noastră ar trebui să fie în corect acord cu cele două adevăruri ale mântuirii Sale: botezul şi sângele Său de pe Cruce. De aceea cele două picioare eau corect potrivite în găurile celor două copcii de argint. Noi nu putem vedea adevărul că Isus ne-a dat doar una din cunoaşterea lumii şi să credem în el doar aşa. Tu şi eu suntem cei care am fost mântuiţi înaintea lui Dumnezeu, crezând în lucrările lui Isus de mântuire, manifestate în cele două copcii de argint.

Cortul ne spune despre metoda detaliată de mântuire a lui Isus, iar această mântuire fost deja a împlinit de fapt pentru noi. Crede în cele două daruri de mântuire pe care ţi le-a dat Dumnezeu. Aurul care era folosit în Cort simbolizează credinţa. Dacă crezi în adevăr aşa cum este el, mântuirea şi gloria Domnului pot deveni ale tale, darn u dacă nu crezi. Doreşti să trăieşti în Cort prin credinţă, îmbrăcat în slava lui Dumnezeu şi protejat de El? Dacă crezi daor în sângele Crucii, nu poţi fi mântuit. Trebuie să crezi că sângele Crucii şi botezul sunt una. Darul Domnului este alcătuit din acestea două.

Duhul lui Dumnezeu locuieşte în inimile noastre doar credem în aceste două elemente (botezul lui Isus şi vărsarea de sânge). Duhul Sfânt nu locuieşte niciodată în inimile celor care nu cred în ele. Dacă vă mărturisiţi credinţa cu buzele dau nu credeţi în inimă şi dacă cunoaşterea voastră nu e mai mult decât un simplu exerciţiu intellectual, nu puteţi fi mântuiţi niciodată. A fi mântuit, trebuie să tragic o linie clară de demarcaţie ce stabileşte limitele mântuirii tale: „Până acum, nu am fost mântuit. Mântuirea în care credeam nu era una reală. Dar crezând în Isus care a venit prin apă şi sânge, am fost acum mântuit.” Oamenii pot deveni neprihăniţi doar când devin mai întâi păcătoşi cel puţin o singură dată. Ei trebuie să recunoască faptul că la fel ca cei nemântuiţi, sunt destinaţi să fie condamnaţi pentru păcatele lor şi apoi să devină cei perfect mântuiţi, crezând în evanghelia apei şi a Duhului.

Cu aţa albastră, purpurie şi roşie, botezul şi sângele lui isus, trebuie să ne primim mântuirea perfectă. Cu botezul şi sângele Său, Domnul ne-a dat darul mântuirii perfecte. Pentru a ne preveni să credem bazaţi pe propriile gânduri, Domnul a revelat această mântuire în detaliu şi prin Cort. Deoarece această mântuire este atât de preţioasă şi perfectă, oricine merită să creadă. Nu crede doar într-un singur aspect al mântuirii Sale, sângele Crucii, ci crede atât în botez, cât şi în sângele lui Isus, o singură dată! Dacă este cineva printre noi care nu a fost mântuit încă, este speranţa mea sinceră ca el/ea să se mântuiască, crezând chiar acum în acest adevăr.

Este aşa cineva printre noi? Întotdeauna este posibilitatea. Dar speranţa mea este că această posibilitate să nu se realizeze niciodată oricărui din noi. Indiferent de ce se întâmplă, nu putem aparţine unei mulţimi a celor nemântuiţi. Noi suntem cei care am fost mântuiţi în mod perfect, crezând în aceste două lucruri (aţa albastră şi roşie)—adică în botezul şi sângele lui Isus. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceste două daruri ale mântuirii prin care m-a mântuit Domnul. Deoarece Dumnezeu a împlinit mântuirea mea în mod perfect, am fost de asemenea deja eliberat de blestemuri şi judecată.

Cu adevărat, mântuirea noastră care a venit prin aţa albastră, purpurie şi roşie este preţioasă dincolo de toate cuvintele. Amintiţi-vă şi credeţi că mântuirea voastră este făcută perfectă nu doar prin sângele Crucii, nici prin botezul lui Isus, ci atât prin botezul, cât şi sângele Crucii şi crezând în acestea două, puteţi deveni copiii lui Dumnezeu. Noi am primit viaţa veşnică, crezând în Cuvântul evanghelic al apei şi al Duhului, misterul ascuns în cele două picioare şi cele două copcii ale scândurilor Cortului.

Îi dau toate mulţumirile mele Domnului care ne-a mântuit de păcatele lumii. Aleluia!