Sermons

[11-20] < Exod 30:1-10 > Altarul pentru arderea tămâiei



< Exod 30:1-10 >

„Să faci apoi un altar pentru arderea tămâiei, şi anume să-l faci din lemn de salcâm. Lungimea lui să fie de un cot, iar lăţimea tot de un cot; să fie în patru colţuri, şi înălţimea lui să fie de doi coţi. Coarnele altarului să fie dintr-o bucată cu el. Să-i poleieşti cu aur curat, atât partea de sus, cât şi păreţii lui de jur împrejur şi coarnele; şi să-i faci o cunună de aur de jur împrejur. Dedesubtul cununii să-i faci două verigi de aur de amândouă laturile, în cele două unghiuri, pentru punerea drugilor, care vor sluji la ducerea lui. Drugii să-i faci din lemn de salcâm, şi să-i poleieşti cu aur. Să aşezi altarul în faţa perdelei dinăuntru, care este înaintea chivotului mărturiei, în faţa capacului ispăşirii, care este deasupra mărturiei, şi unde Mă voi întâlni cu tine. Aaron va arde pe el tămâie mirositoare; va arde tămâie în fiecare dimineaţă, când va pregăti candelele; va arde şi seara când va aşeza candelele. Astfel se va arde necurmat din partea voastră tămâie înaintea Domnului din neam în neam. Să nu aduceţi pe altar altfel de tămâie, nici ardere de tot, nici jertfă de mâncare, şi să nu turnaţi pe el nici o jertfă de băutură. Numai odată pe fie care an, Aaron va face ispăşire pe coarnele altarului. Ispăşirea aceasta o va face odată pe an cu sângele dobitocului adus ca jertfă pentru ispăşirea păcatului, printre urmaşii voştri. Acesta va fi un lucru prea sfânt înaintea DOMNULUI.”



Altarul tămâiei pentru arderea tămâiei era locul de rugăciune


Altarul pentru arderea tămâiei era făcut din lemn de salcâm, era pătrat, măsurând un cot (45 cm: 1.5 feet) în lungime şi în lăţime, şi 2 coţi în înălţime. Aşezat în Locul Sfânt. Aşezat în Locul Sfânt, altarul pentru arderea tămâiei era poleit în întregime cu aur, de jur împrejur. Erau aşezate patru verigi de aur dedesubtul poleirii pentru a susţine drugii folosiţi la cărat. Pe acest altar, nu era folosit nimic altceva decât untdelemnul sfânt şi tămâia (Exod 30:22-25).

Altarul pentru arderea tămâiei era acolo unde se oferea mirosul rugăciunii. Dar înainte să ne răgăm la altarul tămâiei, trebuie mai întâi să aflăm dacă suntem calificaţi sau nu să ne rugăm lui Dumnezeu la acest altar. Oricine caută să fie calificat să se roage Dumnezeului sfânt, trebuie mai întâi să devină fără păcat, spălându-şi păcatele prin credinţă, Pentru a face astfel, trebuia să fii curăţat de taote păcatele, prin credinţa jertfei arderii de tot şi a ligheanului.

Dumnezeu nu aude rugăciunile păcătăşilor (Isaia 59:1-3). De ce? Deoarece Dumnezeu acceptă doar pe cei cărota li s-au spălat păcatele, crezând în evanghelia apei şi a Duhului. Deoarece Dumnezeu ne-a spălat toate păcatele prin adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu îi place să audă doar rugăciunile neprihăniţilor (Psalmi 34:15, 1 Petru 3:12). 



Natura şi realitatea tuturor fiinţelor umane


Când ne uităm îndeaproape, vedem că toate fiinţele umane, inclusiv tu şi eu, ne-am născut în mod fundamental dintr-o sămânţă de rău făcători. Deoarece oamenii s-au născut în mod original cu păcat, ei nu pot decât să-şi trăiască vieţile făcând fapte rele. Gândeşte-te la tine, oricine ai fi. Putem recunoaşte înaintea lui Dumnezeu că noi am fost cei răi care nu am putut decât să fin aruncaţi în iad. Mai presus de toate, când judecăm legea lui Dumnezeu care declară plata păcatului a fi moartea, simplu nu putem scăpa de judecata neprihănită a păcatului. 

Deoarece ceea ce iese din inimile fiinţelor umane nu este decât gănduri rele, ucideri, mândrie şi prostie şi aşa mai departe, ei fac aceaste lucruri oridecâte ori li se dă o şansă. (Marcu 7:21-27). Cum pot inimile fiinţelor umane, care se nasc în mod fundamental ca sămânţă de rău-făcători şi care nu pot decât să păcătuiască oridecâte ori permit circumstanţele şi se ridică oportunităţile, să fie fără ruşine vreodată înaintea lui Dumnezeu? Este imposibil prin eforturile proprii. Dar nu este decât o singură credinţă care să ne permită să fim fără ruşine înaintea lui Dumnezeu şi aceasta este aici. Noi trebuie să cunoaştem cu toţii aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit, adevărul care ne face capabili să fim spălaţi de toate păcatele şi de aceea să stăm înaintea lui Dumnezeu fără ruşine. Astfel, noi toţi avem nevoie de evanghelia apei şi a Duhului.

Nimeni dintre noi nu poate nega faptul că am fost cu toţii destinaţi iadului, pentru păcatele noastre, cid oar să recunoaştem această faptă. Iar pentru cei care admit înaintea lui Dumnezeu că sunt destinaţi iadului, nu este atât de dificil de crezut în inimile lor, în mântuirea pe care Dumnezeu le-a dat-o. Când Îl întâmpinăm pe Dumnezeu cu adevăr şi sinceritate, nu putem ascunde inimile noastre dinaintea Lui şi astfel ajungem să conştientizăm dreptatea neprihănirii lui Dumnezeu. Fiecare este poziţionat într-un astfel de loc din care nu poate decât să fie pedepsit pentru păcatele lor, prin judecata neprihănită a lui Dumnezeu. 

Legea neprihănită a lui Dumnezeu care declară plata păcatului a fi moartea, nu este o lege pe care toţi păcătoşii o pot evita cu gândurile sau credinţa lor religioasă. Deoarece Legea lui Dumnezeu este detaliată, exactă şi dreaptă, forţează pe oricine îi stă înainte să recunoască că este destinat iadului pentru păcatele sale. Toţi păcătoşii ajung să realizeze că nu pot scăpa de judecata lui Dumnezeu chiar şi pentru păcatele cele mai mici.

De aceea, avem nevoie de un Mântuitor care ne elilberează pe toţi de păcat şi trebuie să aflăm cine este acest Mântuitor. Acesta este Isus Hristos, Mântuitorul întregii omeniri. El este Mântuitorul care a venit pe acest pământ, care a fost botezat de Ioan pentru a lua asupra Sa păcatele omenirii, care a purtat pedeapsa nelegiuirilor tuturor păcaătoşilor, fiind crucificat şi vărsându-Şi sângele şi care astfel ne-a mântuit de toate păcatele.

Noi toţi am înţeles greşit că primind ştergerea păcatului va fi extreme de dificil. De fapt, am crezut că vom fi mântuiţi doar dacă cunoaştem în întregime Biblia, sau că mântuirea noastră cere vreo faptă bună. Dar adevărul mântuirii dat de Dumnezeu era diferit. Acest adevăr al mântuirii ne-a deschis şi ne-a arătat calea de a fi mântuiţi de toate păcatele noastre, examinând conştiinţele noastre înaintea Legii lui Dumnezeu, recunoscând toate păcatele care se găsesc în inimile noastre şi crezând în evanghelia apei şi a Duhului. Acest adevăr a fost simbolizat prin în uşa Cortului.

Ştergerea de pcăat a omenirii vine din adevărul mântuirii preţioase împlinit prin aţa albastră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit. Crezând în acest adevăr, noi putem primi cu toţii ştergerea veşnică a păcatului, odată pentru totdeauna. Pentru a face astfel, fiecare treuie să recunoască faptul că sunt destinaţi iadului pentru păcatele lor şi să creadă în evanghelia apei manifestată în aţa albastră, purpruie şi roşie, astfel primind ştergerea păcatelor lor, odată pentru totdeauna. Evanghelia pe care ne-a dat-o Dumnezeu este evanghelia care se găseşte în evanghelia adevărului ţinut în aţa albastră, purpruei şi roşie şi inul subţire răsucit.

Toţi trebuie să creadă în această evanghelie a adevărului deoarece, dacă nu cred în adevărul ţinut în această evanghelie, nu pot fi eliberaţi de păcatele lor. Dar cei care cred în evanghelia mântuirii pe care a împlinit-o Dumnezeu cu evanghelia apei şi a Duhului, merită destul să fie mântuiţi de toate păcatele lor şi să devină copiii lui Dumnezeu. Astfel, pentru a deveni cei care pot merge înaintea lui Dumnezeu şi să ne rugăm Lui, trebuie mai întâi să credem în adevărul apei şi a Duhului, evanghelia ştergerii păcatului. Când suntem mântuiţi de toate păcatele, cunoscând evanghelia adevărată şi crezând în ea în inimile noastre adevărate, putem atunci deveni calificaţi să ne rugăm lui Dumnezeu. Credinţa care ne face capabili să ne rugăm lui Dumnezeu se obţine crezând în inimile noastre evanghelia apei şi a Duhului, evanghelia de la Dumnezeu.

Este greşit să ne rugăm lui Dumnezeu fără credinţa care cunoaşte şi crede în adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii, manifestat în uşa Cortlui. O astfel de credinţă este asemănător cu comiterea blasfemiei şi a batjocorii împotriva lui Dumnezeu. Cum am putut deveni duşmanii lui Dumnezeu, refuzând să credem în inimile voastre în adevărul manifestat în Cort?

Când refuzi să crezi în Isus Hristos care a venit prin adevărul aţei albastre, purpurii şi roşie, este un scurt circuit să aduni mania lui Dumnezeu. Este un act de necredinţă oribilă ce stă împotriva lui Dumnezeu. Sufletele care continuă să continuă să comită păcatul de dispreţ a sfinţeniei lui Dumnezeu, sunt cei ce nu cred în mântuirea pe care a împlinit-o Dumnezeu pentru ei, ci cred potrivit propriilor lor gânduri şi după bunul lor plac. Astfel de suflete sunt cei care, acoperindu-se cu haine din frunze de smochin, numite „ipocrizie”, dispreţuiesc dragostea şi mila lui Dumnezeu.

Dar trebuie să realizezi că, deşi aceşti oameni pot să-şi înşele inimile, nu pot scăpa de judecata lui Dumnezeu. Acei cu o astfel de necredinţă vor fi condamnaţi să sufere pedeapsa teribilă a păcatului, potrivit legii neprihănite a lui Dumnezeu. De ce? Deoarece nici nu au căutat să cunoască evanghelia apei şi a Duhului cu care le-a şters Domnul păcatele, nici nu cred în această evanghelie.

Când conştiinţele noastre sunt murdare în propriii noştri ochi, cum ne putem ascunde păcatele de Dumnezeul cel sfânt? Aceasta este pur şi simplu imposibil! Oricine caută să-şi ascundă păcatele, va fi lăsat pe dinafara dragostei şi milei lui Dumnezeu. Cei ce-şi înşală inimile vor sfârşi ca slujitori răi ai diavolului care Îl înşală pe Dumnezeu şi fiinţele umane. Chiar noţiunea că Îl pot înşela cumva pe Dumnezeu, legându-se la ochi, este o reflecţie a ignoranţei lor, ce vine din gândurile lor concepute. De fapt, cei care se bazează pe propriile lor gânduri sunt cei care provoacă evanghelia apei şi a Duhului şi care caută să devină slujitori ai lui Satan, cu voia.

Oamenii trebuie să realizeze că, deşi pot să-şi înşele inimile, nu-L pot înşela niciodată pe Dumnezeu. Şi trebuie să-şi schimbe minţile, potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Cum poate cineva să-şi spele păcatele, fără să creadă în evanghelia apei şi a Duhului? După cum este scris că plata păcatului este moartea, nici un păcătos care-şi înşeală inima înaintea lui Dumnezeu, nu poate scăpa vreodată de judecata lui Dumnezeu.Dacă conştientizăm Legea lui Dumnezeu, este clar că toţi suntem destinaţi iadului, petnru păcatele noastre. Astfel, toţi cei care caută să vină la Dumnezeu, trebuie să fie mântuiţi, crezând în adevărul evangheliei manifestat în uşa Cortului.

Totuşi, deoarece mulţi nu au realizat faptul că treuie să fie condamnaţi pentru păcatele lor, de asemenea nu au acceptat în inimile lor evanghelia mântuirii care a venit din adevărul aţei albastre, purpurii şi roşii şi ca drept rezultat, înaintează înspre iad. Indiferent dacă sunt deja creştini sau nu, cei care nu cred în evanghelia apei şi a Duhului vor întâmpina aceeşi pedeapsă. Astfel, nu trebuie să ne înşelăm conştiinţele înaintea Dumnezeului nostru, ci să ţinem în inimile noastre evanghelia apei şi a Duhului şi să o conştientizăm şi să credem în această evanghelie a adevărului.



Trebuie să ne curăţăm păcatele, crezând în Cuvântul adevărului


Oamenii au două conştiinţe: una este conştiinţa cărnii, iar cealaltă este conştiinţa credinţei cu privire la adevăr. Noi trebuie să fim sinceri cu privire la aceste două domenii, conştiinţa credinţei ce recunoaşte evanghelia adevărului. Trebuie să ne examinăm conştiinţa credinţei noastre înaintea Cuvântului lui Dumnezeu; să credem că Isus ne-a acceptat păcatele, fiind botezat, a fost condamnat pe Cruce şi astfel ne-a mântuit; şi să ne spălăm prin această credinţă păcatele conştiinţelor noastre. Mămânie că, chiar şi când acesta este adevărul care nu poate fi mai definitive, totuşi sunt aomeni care nu cred în evanghelia adevărului.

Există o ordine a credineţi care ne curăţă conştiinţele. Mai întâi, trebuie să recunoaştem şi să confirmăm faptul că suntem destinaţi iadului, şi în al doilea rand, trebuie să credem în inimile noastre că Mântuitorul nostru a venit pe acest pământ, a fost botezat de Ioan pentru păcatele noastre, a murit pe Cruce, a înviat din morţi şi astfel ne-a mântuit de toate păcatele. Păcătoşii trebuie să fie mântuiţi de nelegiuirile lor şi să primească viaţa veşnică prin credinţa în evanghelia apei şi a Duhului care este astfel manifestată în aţa albastră, purpurie şi roşie. 

În ciuda faptului că trebuie să fim mântuiţi de păcatele noastre, unii oameni încă nu cred, chiar dacă ştiu despre ştergerea păcatului, împlinit prin aţa albastră, purpurie şi roşie. Cum pot ei să facă aceasta? Cu siguranţă, trebuie să fie responsabili pentru totate sonsecinţele propriei lor necredinţe. Dacă doar am cunoaşte adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie dar nu am crede, încă am fi păcătoşi, şi dacă încă suntem păcătoşi, atunci n-ar trebui să fim judecaţi pentru păcatele noastre, potrivit legii lui Dumnezeu? Fiecare dintre noi, bărbat sau femeie, toţi trebuiau să fie mântuiţi de păcat, crezând din inimă în adevărul mântuirii pe care l-a împlinit Dumnezeu, prin aţa albastră, purourie şi roşie.

Oamenii trebuie să aibă felul de credinţă care îi mântuieşte de păcatele lor. Ei trebuie să aibă credinţa ce crede doar în evanghelia apei şi a Duhului. Crezi în evanghelia manifestată în aţa albastră, purpurie şi roşie, că Dumnezeu ne-a purtat toate păcatele, fiind botezat şi ne-a mântuit cu vărsarea Sa de sânge de pe Cruce? Când te gândeşti mai întâi la tine, nu recunoşti faptul că ai fost într-adevăr destinat iadului? Crezi că, deşi am fost destinaţi iadului, Domnul ne-a mântuit totuşi de păcatele noastre cu adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie?

Trebuie să realizezi că pentru a avea grijă de toate păcatele noastre, Domnul a venit pe acest pământ, a fost botezat şi Şi-a vărsat sângele. Pentru a-ţi şterge păcatele tale şi ale mele, Domnul nostru a venit pe acest pământ în carne de om, a acceptat asupra trupului Său o singură dată toate păcatele întregii omeniri, fiind botezat de Ioan la Râul Iordan, la vârsta de 30 de ani şi a purtat condamnarea păcatului, odată pentru totdeauna, fiind crucificat şi vărsându-Şi sângele. Totul o singură dată, Dumnezeu a şters toate păcatele celor care cred.

Noi putem fi mântuiţi de toate păcatele noastre, crezând în adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie. Trebuie să examinăm şi să confirmăm dacă am fost sau nu mântuiţi de toate păcatele, prin acest adevăr. Trebuie să avem credinţa ce crede în Isus Hristos care a venit din aţa albastră, purpurie şi roşie, ca Mântuitorul. După cum spune Biblia: „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea, şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire,” (Romani 10:10). Romani 10:17 mai declară: „Astfel, credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”

Acest Cuvânt al lui Hristos ne spune că am fost mântuiţi, crezând în mântuirea împlinită cu aţa albastră, purpurie şi roşie. Ştergerea păcatului nu este ceva ce este obţinut crezând cu propriile noastre gânduri, ci este ceva ce este luat, crezând în inimile noastre, în mântuirea ce a venit prin aţa albastră, purpurie şi roşie. Credinţa care ne poate elibera cu adevărat de păcate, este credinţa care crede în evanghelia apei şi a Duhului.

Atunci, trebuie să ne rugăm lui Dumneze. Punându-ne credinţa în acest adevăr? Bineînţeles! Trebuie să ne rugăm întotdeauna în Duhul şi cu rugăciuni de mijlocire, încingându-ne talia cu adevărul (Efesenis 6:14, 18). Atunci ce este acest adevăr?

Este evanghelia care ne spune că Domnul nostru a venit pe acest pământ, a fost botezat de Ioan Botezătorul la vârsta de 30 de ani, a purtat toate păcatele lumii, a fost crucificat în mâini şi în picioare, scuipat, Şi-a vărsat sângele şi astfel ne-a spălat păcatele. Noi trebuie să mărturisim că prin credinţa noastreă în acest adevăr, ştergerea păcatului nostrum a fost împlinită. Domnul nostru ne-a mântuit de păcatele noastre, fiind condamnat pentru păcatele omenirii prin botezul Său şi sângele Său de pe Cruce.

„Doamne, Tu m-ai iubit atât de mult, că m-ai făcut propriul Tău copil.” Aşa trebuie să ne mărturisim credinţa. Când tot ce am avut nu era decât păcat, Domnul nostru ne-a dat calificarea de a intra în Împărăţia Cerului, ştergându-ne toate păcatele prin botezul şi crucificarea Sa.Noi trebuie să credem cu toţii în acest adevăr şi să primim viaţa veşnică.

Ce motiv este să nu crezi în acest adevăr? Cât despre mine, n-aş avea nimic de spus dacă Domnul nu fi fost astfel botezat pentru a mământui de păcate şi totuşi de dragul meu, a fost de fapt botezat, ŞI-a vărsat sângele şi astfel m-a mântuit de păcate. Aşa astfel eu cred! Nu există nici un motiv pentru care noi toţi să nu credem în această evanghelie. Este clar că dacă păcătoşii nu cred în adevărul evangheliei apei şi a Duhului, vor fi arubcaţi cu siguranţă în iad. Dar eu doresc ca fiecare dintre voi să fiţi mântuiţi acum de păcat, crezând în evanghelia aţei albastră, purpurii şi roşii.

A existat un timp când eu însumi rămăsesem un păcătos în timp ce credeam în Isus. Dorind să fiu un bun creştin, am încercat foarte mult să nu-mi fie ruşine sub Cer. Dar, contrar dorinţelor mele, continuma să păcătuiesc mereu şi mereu; singura consolare era aceea când m-am comparat cu alţii, credeam că eram cel puţin mai bun ca ei. Totuşi, conştiinţa mea continua să-mi spună că încă aveam păcat şi din moment ce plata păcatului este moartea, potrivit Legii lui Dumnezeu, eram cineva destinat iadului, pentru nelegiuirile mele.

După zece ani din viaţa mea grea şi regalistică, apropae că eram mort spiritual. Totuşi, Dumnezeu m-a trezit prin harul că Isus Hristos a fost botezat pentru mine şi că a luat asupra Sa păcatele mele. El a luat asupra Sa nu doar păcatele mele, dar şi păcatele fiecăruia din întreaga lume. Apoi a purtat condamnarea acestor păcate, ducându-le la Cruce şi fiind crucificat şi murind pe ea, a înviat din morţi şi astfel a devenit Mântuitorul meu adevărat care trăieşte chiar acum. Când am ajuns să cunosc această evanghelie a adevărului, nu am putut decât să cred în el. Şi crezând că Isus Hristos a devenit Dumnezeul meu prin botezul Său şi vărsarea de sânge de pe Cruce, toate păcatele mele au fost spălate. Am primit ştergerea păcatului în inima mea prin credinţă.

Nu deoarece am cunoscut bine despre întreg Cuvântul lui Dumnezeu eu am primit ştergerea păcatelor mele, dar mi s-au şters păcatele deoarece mi-am cunoscut păcatele conştiinţei mele, am trecut aceste păcatele asupra lui Isus Hristos, prin botezul Său şi am crezut în inima mea că Isus a fost condamnat pe Cruce pentru a plăti plata păcatelor mele. Deoarece am primit această ştergere a păcatului, îmi trăiesc acum viaţa, predicând evanghelia. Tu şi eu suntem la fel; nu există nici o diferenţă între noi, în realitate.

La fel ca tine, înaintam şi eu înspre iad şi la fel ca tine, am primit de asemenea ştergerea păcatului, crezând în aceeaşi evanghelia apei şi a Duhului. Crezând în evanghelia cu care Domnul ne-a şters păcatele, tu şi eu am fost mântuiţi prin credinţă. Îi dau mulţumirile mele Domnului. Deoarece în felul acesta avem acum conştiinţa credinţei, primind ştergerea perfectă a păcatului prin apă şi Duh, putem acum să mergem înaintea lui Dumnezeu şi să I ne rugăm la deoarece copii Săi au primit ştergerea păcatului.

Aşa cum ne spune Biblia că mireasma de pe altarul arderii tămâiei, era făcut din untdelemn sfânt şi tămâie, Isus ne-a curăţit, spălându-ne păcatele cu evanghelia sfântă a adevărului. În era străveche a Vechiului Testament, poporul Israel trebuia să facă această mireasmă şi s-o ardă pe altar, exact cum cum le poruncea Dumnezeu. Astfel în Locul Sfânt mireasma şi aroma sa se ridica în fiecare zi. Această mireasmă înseamnă rugăciunea către Dumnezeu. 

În era Noului Testament, pentru a arde această mireasmă în Locul Sfânt, trebuia mai întâi să credeţi în evanghelia adevărului şi să primiţiştergerea păcatului în inimile voastre. Cu alte cuvinte, crezând în această evanghelie a adevărului, se poate arde mireasma rugăciunii. Cum altfel am putea arde mireasma în acelaşi fel cum era arsă în timpul Vechiului Testament? Când nu se mai află în jurul nostruastfel de unelte ale Cortului, cum sunt altarul jertfei arse şi arderii pentru arderea tămâiei, cum am putea tu şi eu să facem mierasmă şi să o ardem pe altar? Putem arde mireasma rugăciunii prin credinţă, deoarece Isus Hristos ne-a şters păcatele când am primit ştergerea păcatului, putem arde acum mireasma ce se ridică la Dumnezeu, cu rugăciunile noastre frecvente.

Noi credem aceasta cu credinţa noastră din toată inima în evanghelia apei şi a Duhului, toate păcatele noastre au fost trecute asupra lui Isus Hristos şi că Isus Hristos a purtat în mod indirect condamnarea păcatelor noastre în locul nostru. Inimile voastre şi ale mele au devenit astfel curate. Din moment ce toate păcatele din inimile voastre au fost trecute asupra lui Isus, inimile voastre au devenit prin credinţă, complet curate, odată pentru totdeauna. Dacă toate păcatele voastre au fost trecute asupra lui Isus prin botezul pe care l-a primit de la Ioan, atunci toate păcatele voastre au fost spălate şi şterse odată pentru totdeauna. Nu mai există păcat rămas în inimile voastre. Deoarece păcatele noastre au fost şterse şi curăţite, crezând în evanghelie, putem acum să mergem la Dumnezeul sfânt şi să-I cerem ajutorul. Faptul că noi putem să ne rugăm lui Dumnezeu, este condiţionat de credinţa noastră, pentru că am primit ştergerea păcatului, crezând în mod definitive în evanghelia care este acum la baza inimilor noastre sincere.

Fraţi şi surori, mergeţi la altarul arderii tămâiei şi rugaţi-vă neîncetat: „Tată, te rog să mă ajuţi. Aceasta este situaţia în care sunt, am nevoie de aceasta. Doresc să răspândesc evanghelia adevărată şi să trăiesc neprihănit, Tată. Doresc să trăiesc o viaţă virtuoasă care se potriveşte cuiva căruia I s-au şters păcatul cu adevărat. Şi doresc să produc roadele neprihănirii. Dă-mi credinţă în Tine. Doresc să-mi trăiesc viaţa potrivit vopii Tale.” În felul acesta, rugăciunea este vorba despre cererea nevoilor. Este vorba despre a cere ajutorul lui Dumnezeu potrivit neprihănirii Sale.

Probabil ai şi diferite pasiuni şi dorinţe. Deoarece am fost făcuţi neprihăniţi princ reidnţa noastră în evanghelia apei şi a Duhului care ne-a justificat, a devenit posibil pentru noi să cerem lui Dumnezeu toate lucrurile, cu rugăciunile noastre. Cei care pot să-I ceară lui Dumnezeu ajutorul Său, este cei fericiţi. Acum, faptul că toţi dintre noi care am primit ştergerea păcatelor noastre, crezând în evanghelia apei şi a Duhului, nu este nici o îndoială că putem să ne rugăm cu toţii lui Dumnezeu.

Cei care, prin credinţa lor în Dumnezeu şi evanghelia apei şi a Duhului, au primit ştergerea păcatului în inimile lor, au devenit cel puţin calificaţi să meargă înaintea lui Dumnezeului sfânt şi să-I ceară ajutorul. Şi toţi credincioşii născuţi din nou au venit în mod inevitabil şi instinctive să ceară în rugăciune ajutorul Tatălui în vieţile lor, aşa cum un copil plânge după ajutorul părinţilor săi când are probleme. Credinţa lor care le-a adus ştergerea păcatului nu este doar credinţa care-i ajută să-L cheme pe Dumnezeu, Tată, dar este şi credinţa care le face posibil să ceară tottimpul ajutorul Tatălui, ca fii şi fiice ale Sale. Deoarece Dumnezeu a devenit într-adevăr prin credinţăTatăl nostru, este potrivit acum să-I cerem ajutorul prin rugăciunea naostră, potrivit nevoilor noastre.

Bineînţeles că nu ştiu cum au fost rugăciunile tale personale sau cum au fost rezolvate de Dumnezeu, după ce ai primit ştergerea păcatului. Dacă ceea ce ştiu este că atunci când ne rugăm la Dumnezeu pentru a ne uni cu Biserica Sa şi să răspândim evanghelia, cu siguranţă El ne ascultă rugăciunile. În acest proces noi venim să ne rugăm pentru alţii. Mai întâi, fiecare se roagă doar pentru nevoile cărnii sale. Dar prin lucrările Duhului Sfânt, noi ajungem să realizăm că suntem în nevoie urgentă de rugăciuni pentru alţii şi astfel venim să ne devotăm rugăciunii pentru mântuirea altor suflete şi pentru răspândirea evangeliei apei şi a Duhului, în întreaga lume. De ce? Deoarece rugăciunile sfinţilor nou născuţi sunt conduse de Duhul Sfânt. Domnul ne-a spus: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

Dar printre cei născuţi din ou, cei care încă sunt iamturi spiritual nu ştiu cum să se roage pentru lucrurile potrivite, deaorece nu au experimentat răspunsul lui Dumnezeu la rugăciunile lor. Aceaste se întâmplă deoarece ei încă nu cunosc cât de puternică este credinţa în neprihănirea lui Dumnezeu. Cei cu credinţă mică nu doar că nu cunosc dacă rugăciunile lor vor fi ascultate sau nu, dar mai mult, sunt bântuiţi de îndoieli.

Astfel, ei trebuie să se roage împreună cu cei care au crezut înainte de ei. Cei a căror credinţă este la început, ezită să se roage lui Dumnezeu. Iar când se roagă într-adevăr, ei cer doar ceea ce doresc—„dă-mi, dă-mi, dă-mi.” Dar dacă cei tineri în credinţă se unesc cu Biserica, chiar şi fără o credinţă mare în Dumnezeu, învaţă totuşi ce este adevărata rugăciune, deoarece predecesorii săi în credinţa în Dumnezeu, din Biserică, se roagă pentru neprihănirea lui Dumnezeu. De asemenea, deoarece Duhul Sfânt dă credinţa rugăciunii celor care sunt uniţi cu Biserica, ajung treptat să se roage pentru neprihănirea lui Dumnezeu „Mărturisiţi-vă unii altora păcatele, şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit” (Iacov 5:16).

Rugăciunile credincioase ale celor născuţi din nou au dreptul de a se se ruga lui Dumnezeu, valorează mult. Rugăciunile celor care au credinţa în Dumnezeu, sunt de fapt ascultate de Dumnezeu. Când oamenii se roagă lui Dumnezeu, pentru ca rugăciunile lor să fie ascultate, trebuie să creadă mai întâi că Dumnezeu este Tatăl lor şi că El le ascultă rugăciunile exact potrivit credinţei lor. Astfel, când predecesorii credinţei se undesc să se roage pentru cei ce merg pe urmele lor şi pentru lucrările neprihănite de răspândire a evangheliei, ajung să experimenteze mari lucrări. Dacă stai lângă predecesorii tăi în credinţă, care cred în Dumnezeu, te va ajuta mult în credinţa ta. Deoarece Dumnezeu ştie că avem nevoie de un mare ajutor, nu doar cu harul mântuirii, dar şi în alte aspecte ale vieţii, El ne răspunde la rugăciunile noastre. De aceea, tot ce avem nevoie este credinţa care este unită cu Biserica lui Dumnezeu.

Când ne rugăm pentru lucrurile care Îl mulţumesc pe Dumnezeu, credinţa noastră capătă mult curaj. Aşa cum copii spirituali care se întrec să se roage ajung să ia astfel de rugăciuni la nivel personal şi se maturizează, venim şi noi să ne rugăm lui Dumnezeu Tatăl, pentru problemele noastre, mai târziu. Cei care făcând astfel, cred cu adevărat în Dumnezeu, ajung apoi să umble prin credinţă pe calea care duce la adevărul real. După cum ne spune Biblia că cel neprihănit va trăi doar prin credinţă, ei ajung să trăiască nu doar pentru ei înşişi, dar pentru mântuirea altor suflete.

Cum am câştiga calificarea să ne rugăm lui Dumnezeu? Am câştigat-o, născându-ne din nou, prin credinţa noastră în evanghelia apei şi a Duhului, dată de Dumnezeu. Doar pe cei care au primit ştergerea păcatului, crezând în evanghelia apei şi a Duhului, îndrăzneala credinţei îi face capabili să se roage lui Dumnezeu. A câştiga calificarea de a ne ruga este a primi marea binecuvântare a credinţei de la Dumnezeu.

Dintre mulţi credincioşi creştini de pe această planetă, câţi crezi că sunt calificaţi să se roage cu o astfel de credinţă? Nu mulţi! Una din darurile cele mai binecuvântate de la Dumnezeu este, în primul rând, faptul că am ajuns să avem credinţa care ne-a mântuit de păcate cu adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie. Iar în al doilea rând este că am primit puterea şi calificarea de a ne ruga lui Dumnezeu ca şi copii ai Săi; iar în al treilea rând, faptul că am ajuns să avem credinţa care ne permite să trăim ca lucrători ai lui Dumnezeu.



Dumnezeu nu ascultă rugăciunile păcătoşilor


Unii păcătoşi, chiar şi cei care obişnuiesc să creadă în Isus, se roagă pentru a-şi şterge păcatele, suindu-se pe un munte şi strigând numele Domnului, neîncetat. Chiar şi în nopţile reci şi friguroase, ei tot se suie pe munte, acoperindu-se cu folii de plastic şi deşi adesea le este teamă, ei tot se roage fervent cu tot devotamentul lor. Dar rugăciunile lor se învârt doar în spaţiu gol.

Deşi se roagă întreaga noapte, nu au nici o credinţă că Dumnezeu le va asculta rugăciunile. Motivul pentru care se roagă atât de fervent în ciuda acestei lipse de creidnţe este deoarece se roagă pentru a arăta altora, pur şi simplu ca să se expună. Rugăciunile lor sunt rugăciuni neascultate. De fapt, ei ştiu în conştiinţa lor că rugăciunile lor nu ajung la Dumnezeu, deoarece încă au păcat în inimile lor. Deoarece încă trebuie să primească ştergerea păcatelor lor, nu există nici un răspuns la multe din ruăciunile lor, indiferent cât de mult se roagă, plâng şi strigă din toţi plămânii şi fac tot felul de lucruri pentru a-I cere lui Dumnezeu ceea ce doresc.

Ceea ce au nevoie să realizeze este că, condiţia rugăciunii către Dumneze este realizată doar când primesc pentru prima dată ştergerea păcatului. Dar deoarece mulţi păcătoşi nu au nici o alternativă decât să continuie să-şi trăiască vieţile de credinţă ca păcătoşi. Când oamenii nu sunt curăţaţi odată pentru totdeauna, crezând în inimile lor evanghelia apei şi a Duhului dat de Domnul, rugăciunile lor sunt de fapt toate în van. Oridecâte ori păcătoşii încearcă se roage lui Dumnezeu, conştiinţa lor strigă: „Crezi că rugăciunile tale vor ajunge la Dumnezeu? Visează! Ele sunt toate în van!” Astfel, chiar în timp ce se roagă, „Dă-mi aceasta, dă-mi cealaltă,” rugăciunile lor sunt de fapt zadarnice.

„Înainte să te rogi Mie, trebuie mai întâi să primeşti ştergerea păcatelor tale.” Aceasta este voia lui Dumnezeu. Când cei care nu au primit ştergerea păcatului, se roagă lui Dumnezeu, realizează din experienţa lor că conştiinţele lor nu se potrivesc cu motivul lor. Când păcătoşii se roagă, ei continuă să spună: „Dă-mi aceasta, Doamne, şi dă-mi şi aceasta,” dar nu este nici un răspuns la rugăciunile lor. De parte de aceasta, conştiiinţele lor le spun doar: „Nicidecum! Rugăciunile tale vor fi neascultate, deoarece eşti păcătos!” Când, chiar şi în conştiinţele lor păcătoşii nu-şi pot tolera credinţa, cum pot să-L înşele pe Dumnezeu, cum pot fi aprobaţi de El şi cum pot rugăciunile lor să fie ascultate? Păcătoşii pur şi simplu nu sunt calificaţi să se roage lui Dumnezeu De parte de aceasta, nici inimile lor nu au încredere în rugăciunile lor.



Rugăciunile noastre încep să fie ascultate când devenim neprihăniţi prin credinţă


Dar rugăciunile multora care fuseseră păcătoşi înainte încep să fie ascultate odată ce primesc ştergerea păcatelor lor, crezând în evanghelia apei şi a Duhului manifestată prin aţa albastră, purpurie şi roşie a Cortului. Cei ce cred în evnaghelia apei şi a Duhului din adâncul inimilor lor, pot fi insuficienţi singuri, dar pot merge la Dumnezeu prin credinţă şi prin credinţă pot să I se roage cu îndrăzneală, cerându-I pentru nevoile lor. Când cei ce au primit ştergerea păcatului prin credinţă, se roagă lui Dumnezeu, potrivit voii Sale, ei ajung să se roage cu îndrăzneală. 

Dar când ei se roagă pentru carnea lor, uneori se simt nepotriviţi.Noi cei neprihăniţi suntem cei mai fericiţi când ne rugăm pentru răspândirea evangheliei apei şi a Duhului, pentru sufletele altora. Când ne rugăm pentru răspândirea dinamică a evangheliei, neprinşi în cursă de piedicile cărnii, putem învinge obstacolele limitărilor noastre, prin rugăciunile credinţei. Dar uneori, ne simţim frustraţi când nu putem învinge astfel de obstacole, prin crednţă. În timpuri ca acestea, tot ce putem face este să ne rugăm şi să credem că Dumnezeu ne va răspunde. Şi cu siguranţă, în timp vedem că această rugăciune este într-adevăr ascultată de Dumnezeu. 

Ceea ce trebuie să facem este să ne rugăm şi ă aşteptăm, nu să ne întrebăm cu nerăbdare de ce rugăciunile noastre nu sunt ascultate. Dumnezeu doreşte să ne rugăm cu credinţă şi să credem că, dacă rugăciunile noastre sunt în armonie cu voia lui Dumnezeu, atunci El le va asculta când vine timpul. Şi când primim ştergerea păcatului prin credinţă şi când ne rugăm prin credinţă în vieţile noastre, vom vedea din prima experienţă că multe din rugăciunile noastre sunt într-adevăr ascultate.

Dar ai trăit prin credinţă în felul acesta? Dacă da, te poţi ruga cu adevărat lui Dumnezeu. Când ne reexaminăm încă odată, realizăm că suntem destinaţi adului şi de asemenea realizăm din nou că ne putem califica să ne rugăm daor primind ştergerea păcatului, prin crednţa noastră în evanghelia apei şi a Duhului. Astfel, trebuie să ne amintim cu siguranţă că cei care se pot ruga, sunt cei care au primit ştergerea păcatului, crezând că Domnul a şters toate păcatele întregii lor vieţi, cu evanghelia apei şi a Duhului.

Printre cei care nu s-au născut din nou încă, sunt mulţi oameni care sunt atât de mândri de ei înşişi. Dar tu? Ai ceva de care să fii mândru? Sunt puternice braţele tale? Picioarele tale sunt puternice? Indiferent cât de puternice pot fi trupurile noastre, ei nu suporta nici măcar viruşii obişnuiţi de răceală, nici nu pot rezista mult timp orice forţă fizică extremă contrazicându-şi slăbiciunea adevărată. Tu realizezi cât de slabe sunt fiinţele umane? Noi putem muri dintr-o singură muşcătură de ţânţar sau să cădem morţi loviţi de un piatră care cade, în timp ce umblăm. Noi nu suntem nimic. Dacă cineva rosteşte o singură frază care ne răneşte mândria, inimile noastre pot fi lovite atât de mult, încât devenim pe jumătate morţi. Nu este aşa? Bineînţeles că este!

Câţi oameni mor înainte să împlinească 60 de ani? Nenumăraţi oameni mor chiar înainte să ajungă de 30 de ani. Astfel de fiinţe slabe nu sunt altele decât fiinţele umane. Puterea veşnică a fiinţelor umane nu se poate găsi nicăieri. Atunci, ar trebui astfel de fiinţe slabe să se întărească doar în inimile lor şi să nu creadă în Cuvântul lui Dumnezeu, din adâncul inimii lor? Fără să aibă ceva cu care să se mândrească, sau să pretindă că sunt pterinici în ceva—acestea sunt fiinţele umane.

Astfel, trebuie să ne realizăm slăbiciunile, să ne recunoaştem insuficienţele şi păcatele, să credem în evanghelia adevărului, împlinită prin aţa albastră, purpurie şi roşie în inimile noastre şi astfel să câştigăm calificarea de a ne ruga lui Dumnezeu. Noi treuie să avem credinţă în Dumnezeu. Pentru a avea această credinţă care-L mulţumeşte pe Dumnezeu din adâncul inimii noastre, oamenii trebuie să creadă în evanghelia apei şi a Duhului, dar sunt mulţi care încă nu cred în ea. Ai fi putut să-şi câştigi dreptul de a te ruga lui Dumnezeu din altă evanghelie, alta decât această evanghelie a apei şi a Duhului? Ar fi putut păcatele tale să fie şterse dacă Isus, venind pe acest pământ, nu ne-ar fi luat păcatele asupra Sa, fiind botezat de dragul nostrum? Ai fi putut să-ţi treci păcatele inimii asupra lui Isus, şi să le speli fără să crezi în botezul pe care l-a primit Isus?

Răspunsurile sunt: nu, nu şi absolut nu! Deoarece Isus a luat pe umerii Săi păcatele lumii lumii cu botezul primit de la Ioan, El a fost crucificat şi a purtat condamnarea tuturor păcatelor, cu propriul său sânge. Ai fi putut să fii mântuit fără botezul lui Isus şi Crucea? Bineînţeles că nu! Isus a fost botezat pentru a lua asupra Sa păcatele noastre, odată pentru totdeauna şi pentru a le spăla, pentru a ne curăţi păcatele. El a fost crucificat pentru a purta pedeapsa păcatelor noastre. Crezând în acest adevăr al evangheliei apei şi a Duhului, ni s-au şters toate păcatele. 

Astfel, noi putem merge înaintea lui Dumnezeu şi să mărturisim cu îndrăzneală: „Doamne, sunt atât de insufucient, dar deoarece Tu m-ai mântuit cu apa şi sângele Tău, sunt acum fără păcat. Tu ai venit pe acest pământ, ai luat odată toate păcatele, fiind botezat, ai dus la Cruce aceste păcate ale lumii, ai fost pedepsit pentru ele şi ai înviat din morţi. Făcând astfel Doamne, ai devenit cu adevărat Dumnezeul mântuirii mele. Cu credinţa mea în acest adevăr, cred în Tine.” Cu alte cuvinte, cînd ne ţinem credinţa, putem merge la Dumnezeu şi să I ne rugăm în ciuda insuficienţelor noastre. Noi ne putem ruga pentru lărgirea Împărăţiei Sale, ne putem ruga pentru fraţii şi surorile noastre şi ne putem ruga pentru alte suflete care încă trebuie să primească ştergerea păcatului.

Doar când oamenii cred în evanghelia apei şi a Duhului, pot fi întotdeauna fără nici o ruşine sub ceruri. Dar neavând această credinţă în evanghelia apei şi a Duhului, unii oameni încearcă să umple golul cu altceva—ar trebuie să realizezi că astfel de eforturi sunt complet zadarnice. De aceea inimile lor sunt necăjite şi chinuite, transformându-şi vieţile de nesuportat. Fiecare doreşte să creadă în ceva, în adevăr, sau minciuni. Gândeşte-te la tine.

Examinaţi-vă să vedeţi dacă credeţi cu adevărat în Domnul cu credinţa în evanghelia apei şi a Duhului sau dacă credeţi sau nu în această evanghelie a apei şi a Duhului. Domnul v-a şters păcatele cu apă şi sânge— ar mai fi păcat în inimile voastre dacă credeţi în aceasta? Dacă credeţi din adâncul inimilor şi a duhurilor voastre, în această evanghelie a apei şi a Duhului, cu siguranţă că nu mai este păcat deloc. Primiţi ştergerea păcatelor voastre acum, cu credinţa voastră din toată inima în acest adevăr.

Deoarece Dumnezeu ne-a dat ştergerea păcatului prin adevărul manifestat în aţa albstră, purpurie şi roşie şi inul subţire răsucit, am primit acum această ştergere veşnică de păcat. Şi datorită acestui lucru, cei ce cred în acest adevăr au devenit proprii copii ai lui Dumnezeu, îmbrăcaţi în harul care îi face capabili să vină la El. De aceea, trebuie să ne iubim unii pe alţii, să înţelegem insuficienţele unii altora, să lsujim lucrările lui Dumnezeu până la capăt şi apoi să mergem la El şi să stăm înaintea prezenţei Lui.

Cei ce au primit ştergerea păcatului, îi iubeşte pe toţi păcătoşii. Inimile celor neprihăniţi doresc ca fiecare păcătos să cunoască adevărul manifestat în aţa albastră, purpurie şi roşie şi să se nască din nou. Dar există un fel de oameni care nu-i pot iubi de fapt pe alţii. Aceştia sunt păcătoşii încăpăţânaţi—creştinii care-şi înşală propriile lor conştiinţe ale credinţei şi se amăgesc crezând că cred în Dumnezeu chiar dacă încă rămân păcătoşi. 

Crezând în evanghelia apei şi a Duhului, şi primind ştergerea păcatului în inimile noastre, trebuie să ne apărăm cu toţii conştiinţele crednţei. Să alergăm bine până la final, ţinându-ne conştiinţele credinţei şi fără să ne pierdem credinţa. Şi când cineva, care pare să treacă printr-o perioadă dificilă din punct de vedere spiritual, apoi se ajută unii pe alţii şi se ţin strâns unii de alţi. Indiferent de ceea ce se întâmplă, cei neprihăniţi nu au voie să părăsească Biserica. Dacă cei neprihăniţi părăsesc Biserica lui Dumnezeu, vor muri imediat. A părăsi Biserica lui Dumnezeu este ca şi cum ţi-ai pierde casa ta. A-ţi pierde casa este a-ţi pierde refugiul şi astfel inimile voastre nu vor găsi nicăieri nici odihnă, nici mângâiere şi vei muri în final.

Biserica lui Dumnezeu este un loc unde oile Sale sunt hrănite şi li se dă odihnă şi mângâiere. Astfel, când oile îşi pierd puterea şi devin prea încovoiate, Biserica lui Dumnezeu le ajută inimile să se întărească, auzind Cuvântul. Când voi acceptaţi Cuvântul, crezând în inimile voastre, Duhul Sfânt se va bucura în voi, inimile voastre se vor întări de asemenea şi ca rezultat final, veţi primi viaţa veşnică. 

Noi toţi cei neprihăniţi îi mulţumim Domnului nostru. Îi mulţumim Domnului că, pentru a ne califica să ne rugăm, El ne-a dat evanghelia apei şi a Duhului. Aleluia! Mă rog Dumnezeului cel viu să ne facă capabili să ne încredem în El şi să trăim prin credinţă.