Sermons

[11-24] < Exodul 38:1-7 > Altarul Jertfei Arse Făcut din Lemn de Salcâm, Acoperit cu Aramă



< Exodul 38:1-7 >

“După aceea a făcut jertfelnicul pentru arderile de tot, din lemn de salcâm, lung de cinci coţi, lat de cinci coţi, adică cu faţa pătrată şi înalt de trei coţi. I-a făcut patru coarne, ce ieşeau din el, în cele patru colţuri ale lui, şi l-a îmbrăcat cu aramă. A făcut apoi toate lucrurile trebuitoare jertfelnicului: oale, lopăţele, cupe, furculiţe şi vase pentru cărbuni; toate obiectele acestea le-a făcut din aramă. A mai făcut pentru jertfelnic o cămaşă, un fel de împletitură de aramă, care îmbrăca partea lui de jos până la jumătatea lui. A turnat apoi patru verigi de aramă pentru cele patru colţuri ale împletiturii celei de aramă, pentru petrecut prin ele pârghiile de purtat; Iar pârghiile le-au făcut din lemn de salcâm şi le-a îmbrăcat cu aramă. Pârghiile se petreceau prin inelele din laturile jertfelnicului, ca să poată fi purtat cu ajutorul lor. Jertfelnicul l-a făcut din scânduri, gol înăuntru.”



Fiecare păcătos trebuia să aducă o jertfă de sacrificiu la altarul jertfei arse


Pentru ca oricare păcătos dintre oamenii lui Israel să poată fi iertat de păcatele sale, el trebuia să aducă un animal de sacrificiu în Cort, să treacă păcatele lui pe ea prin punerea mâinilor pe capul său, să ia sângele ei, şi apoi să-i dea acest sânge preotului. Preotul care era la datorie apoi punea acest sânge al animalului sacrificial pe coarnele altarului pentru arderile de tot, punea grăsimea şi carnea pe altar, şi le ardea cu foc ca o aromă dulce pentru Domnul Dumnezeu. Chiar şi Marele Preot a trebuit să pună mâna pe un animal de sacrificiu şi să treacă păcatele sale pe animal înaintea altarului pentru arderile de tot, în scopul de a primi iertarea păcatelor lui. Aceasta a fost jertfa de ispăşire oferită la altarul arderii de tot care a fost făcută din lemn de salcâm şi a fost acoperită cu aramă, şi acest sacrificiu al iertării păcatelor a fost oferit numai prin punerea mâinilor şi vărsarea de sânge.

Chiar înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a planificat deja calea mântuirii ca să elibereze toată lumea din toate păcatele lor, prin punerea mâinilor şi vărsarea de sânge. Planificând mântuirea noastră, Dumnezeu Tatăl a trebuit să-L trimită pe singurul Său Fiu pe acest pământ, să fie botezat de Ioan Botezătorul, şi L-a lăsat să-Şi verse sângele Său pe Cruce. Acesta este motivul pentru care Isus Hristos a acceptat toate păcatele fiecărui păcătos prin botezul Lui, care a fost la fel ca punerea mâinilor din Vechiul Testament. Şi ca să suporte toată condamnarea pentru toate păcatele lumii, Isus a purtat toate acele păcate şi Şi-a vărsat sângele Său pe Cruce în locul nostru.

Altarul pentru arderile de tot poleit cu aramă ne învaţă că Dumnezeu va condamna fiecare păcat infailibil care este scris pe tăbliţa oricărei inimi umane. Fiecare păcătos, prin urmare, a trebuit să treacă păcatele sale pe un animal de sacrificiu prin punerea mâinilor pe capul său şi apoi îi tăia gâtul său, lua sângele său, şi preotul trebuia să pună sângele animalului pe coarnele altarului pentru arderile de tot. Astfel, altarul pentru arderile de tot poleit cu aramă ne face cunoscut tuturor că Isus a purtat toate păcatele noastre, şi că a fost condamnat pe Cruce pentru toate aceste păcate în locul nostru. 



Semnificaţia altarului jertfei arse


Oricând un animal de sacrificiu era oferit lui Dumnezeu, carnea sa era tăiată în bucăţi şi pusă pe altarul jertfei arse pentru a fi arsă cu foc şi oferită ca o aromă plăcută către Dumnezeu. Dumnezeu Tatăl a fost foarte mulţumit să vadă că Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul şi crucificat murind pe cruce în locul nostru pentru toate păcatele noastre. Dumnezeu Tatăl a fost mulţumit că acest Isus fără de cusur S-a sacrificat El Însuşi ca şi împăcare veşnică pentru toţi păcătoşii.

Sacrificiile oferite pe altarul arderilor de tot ne arată cum a salvat Dumnezeu fiecare păcătos din toate păcatele lor, şi în acelaşi timp, ne arată de asemenea cum Dumnezeu condamnă fiecare păcat. Altfel pus, altarul arderilor de tot ne dezvăluie mântuirea rasei umane din toate păcatele şi condamnarea ei. Ne arată că fiecare păcătos trebuie să fie aruncat în iazul de foc şi pucioasă din iad; şi de asemenea ne arată cum poate fiecare păcătos fi eliberat din toate păcatele lui. Astfel, oricine are vreun păcat trebuie să fie aruncat în focul iadului, şi de aceea fiecare păcătos trebuie să găsească mila lui Dumnezeu fără greş.

Fiecare animal de sacrificiu care era pus pe altarul jertfei arse purtase fărădelegile păcătosului şi era condamnat pentru ele. În alte cuvinte, animalul de sacrificiu accepta păcatele cuiva prin punerea mâinilor şi îşi vărsa sângele ei în locul lui. El purta condamnarea păcatului pe care păcătosul trebuia să o înfrunte. Această jertfă arsă sacrificată în Cort ne învaţă că Isus a acceptat toate păcatele acestei lumi prin botezul Său şi Şi-a vărsat sângele în locul nostru.

Fiecare utensilă din Cort ne arată cum a îndeplinit Dumnezeu iertarea păcatelor pentru noi. Aşadar, ca să trasaţi o linie clară a mântuirii voastrem trebuie să aveţi credinţa corectă în adevărul revelat în ustensilele Cortului. Cum ar trebui să trasaţi linia mântuirii voastre? Trebuie să trageţi o linie clară a mântuirii crezând în Adevărul mântuirii care este ascuns în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit. Numai cei care au o astfel de credinţă pot veni cu adevărat în dreptatea lui Dumnezeu şi pot să-şi trăiască aşa cum trebuie credinţa.

Dumnezeu a pregătit jertfa de sacrificiu care va face ispăşire pentru păcatele păcătoşilor astfel încât ei să poată intra în Sanctuar. Şi Marele Preot oferea jertfa de ispăşire în numele tuturor păcătoşilor pentru a-i mântui din toate păcatele lor. Dumnezeu a îndeplinit promisiunea Sa de mântuire prin Fiul Său Isus Hristos în evanghelia apei şi a Duhului. Trebuie aşadar să credem în Adevărul evangheliei apei şi a Duhului şi să ne trăim această credinţă a noastră. Este credinţa voastră acum plasată în evanghelia apei şi a Duhului? Ca să fiţi mântuiţi din toate păcatele voastre, trebuie să credeţi în evanghelia apei şi a Duhului din toată inima. Adevărata iertare a păcatelor poate fi primită doar dacă aveţi credinţă în Cuvântul evangheliei apei şi a Duhului aşa cum este mărturisit de firul albastru, purpuriu şi cărămiziu. Într-adevăr Adevărul mântuirii revelat în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu arătat în Cortul Vechiului Testament este conţinut în totalitate în evanghelia apei şi a Duhului revelată în Noul Testament. Pledaţi voi pentru evanghelia apei şi a Duhului? Sau adoptaţi voi evanghelia care subliniază doar sângele de la Cruce? Credeţi în evanghelia care proclamă că Isus Hristos a fost botezat şi Şi-a vărsat sângele pentru noi?

În vremea Vechiului Testament, sistemul de sacrificii al Cortului a fost legământul lui Dumnezeu de mântuire care ne promitea că ne va mântui din păcatele lumii. Dumnezeu a descoperit planul său elaborate de mântuire prin firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit utilizate pentru a tese poarta Cortului lui. Cine a vrut să intre prin această poartă trebuia să creadă în adevărul revelat în aceste materiale. În acest fel, Dumnezeu a permis poporului lui Israel să fi mântuit de toate păcatele lor prin sacrificiul a Cortului, prin punerea mâinilor pe animalul de sacrificiu şi, astfel, să-şi treacă păcatele lor asupra ei, prin credinţă, şi prin oferirea de sânge la Dumnezeu. Evanghelia apei şi a Duhului este standardul prin care iertarea păcatelor este primită şi, prin urmare, numai cei care înţeleg şi cred în această evanghelie în mod corespunzător sunt chiar oamenii lui Dumnezeu, în timp ce toată lumea încă nu a devenit unul dintre oamenii lui Dumnezeu. Asta pentru că adevărul revelat în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit utilizat în poarta curţii Cortului este evanghelia Noului Testament a apei şi a Duhului.

Domnul nostru i-a spus lui Nicodim în Ioan capitolul 3, “dacă nu se naşte din nou din apă şi Duh, el nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.” Este foarte important pentru noi toţi să înţelegem că apa de aici se referă la botezul pe care Isus l-a primit de la Ioan Botezătorul. Numai dacă vom înţelege evanghelia apei şi a Duhului putem intra în braţele lui Dumnezeu, prin credinţă.



Fiecare trebuie să realizeze că va fi condamnat inevitabil pentru păcatele lui


După cum este descris în Marcu 7:21 şi în continuare, toată lumea are aceleaşi douăsprezece păcate care purced din inima lui. Mai întâi de toate, gândurile rele sunt un păcat înaintea lui Dumnezeu. Şi crima, adulterul, furtul, lăcomia, răutatea, trufia, nebunia sunt toate păcate, de asemenea. Gândurile rele care se află în inimile oamenilor sunt surse reale de păcat care jignesc sfinţenia lui Dumnezeu. Chiar dacă Dumnezeu l-a făcut pe Adam în asemănarea chipul Său ca o fiinţă veşnică, Adam a păcătuit împotriva lui Dumnezeu, şi ca urmare a acestui fapt, noi toţi lui Adam descendenţii s-au născut, de asemenea, ca păcătoşi, în imposibilitatea de a scăpa de condamnarea lui Dumnezeu. Pentru că am fost cu toţii născuţi ca descendenţi ai primului om, Adam, este în natura noastră inerentă de a comite nimic altceva decât păcatul şi de a ofensa sfinţenia lui Dumnezeu, atât în gândurile şi acţiunile noastre, şi, prin urmare, nu putem să nu comitem păcate până în ziua în care vom muri. Într-adevăr, toate fiinţele umane sunt în esenţă rele în gândurile lor, prin natura, şi ele sunt, de asemenea, fiinţe fragile uşor de înşelat de Satana, care provoacă continuu sfinţenia lui Dumnezeu.

Dumnezeu a spus că nimic altceva decât gânduri rele ies din inima omului. Fiecare fiinţă umană este într-adevăr, expusă ca un păcătos depravat plin cu cele douăsprezece feluri de păcate enumerate în Marcu capitolul 7, de la crimă la adulter, furt, lăcomie, curvii, nebunie, şi aşa mai departe. Toată lumea în natura fundamentală ale omului, este umplut cu gânduri rele. Şi nenumăraţi oameni îi provoacă sfinţenia lui Dumnezeu cu propria lor pietate religioasă. Deci, noi toţi a trebuit să fim condamnaţi de Dumnezeu pentru păcatele noastre, fără greş. Acesta este motivul pentru care animalele de sacrificiu au fost în mod constant arse pe altarul pentru arderile de tot zi după zi în Cort. Curtea Cortului era de fapt plină cu mirosul de carne prăjită şi fumul lemnului de foc.



Trebuie să ne spălăm de murdăria noastră cu apa din ligheanul de aramă


Preoţii Vechiului Testament au fost nevoiţi să se umple în fiecare zi cu miros urât de carne şi fum negru. Deci, a fost imposibil pentru ei să fie curaţi, fiindcă feţele lor se înnegreau de fum şi trupurile lor se acopereau cu funingine. De aceea aveau nevoie de ligheanul de aramă din curtea Cortului, astfel încât să se poată spăla. Preoţii trebuiau să se spele de mizeria lor cu apă în ligheanul de aramă în fiecare zi. 

Acest ligheanul de aramă din Cort denotă că, în zilele Noului Testament Isus a spălat toate păcatele acestei lumi, fiind botezat de Ioan Botezătorul. Faptul că preoţii din Vechiul Testament îşi spălau trupurile lor cu apa din ligheanul de aramă din Cortului se referă la botezul lui Isus Hristos, care a fost la fel de important pentru lucrarea Lui de mântuire ca şi sângele vărsat de El pe Cruce. Botezul pe care Isus l-a primit de la Ioan Botezătorul a fost un pas absolut indispensabil de a spăla toate păcatele noastre, fără de care nimeni nu ar putea fi curăţit. Într-adevăr, preoţii îşi puteau menţine sfinţenia lor, deoarece ei se puteau duce la ligheanul de aramă al Cortului şi se puteau spăla de toată murdăria acumulată din timpul slujirii în Cort. 

Faptul că preoţii se spălau de mizeria lor în ligheanul de aramă presupune că cineva trebuie să se recunoască pe sine ca păcătos şi să recunoască faptul că toţi vor fi condamnaţi şi distruşi de Dumnezeu pentru păcatele lor. Calea de mântuire este deschisă pentru tine, atunci când admiţi faţă de Dumnezeu că vei fi condamnat şi aruncat în focul iadului pentru totdeauna ca să suferi pentru păcatele tale. Singura cale prin care poţi intra în prezenţa lui Dumnezeu este a admite păcatele tale şi a crede în adevărul real al mântuirii pe care Isus l-a îndeplinit pentru tine. Mesia a venit de fapt pe acest pământ pentru a ne salva, pe tine şi pe mine din toate păcatele lumii; El a purtat de fapt toate păcatele noastre fiind botezat de Ioan Botezătorul, şi El a fost, de fapt, condamnat pe Cruce în locul nostru. Acesta este adevărul evangheliei apei şi a Duhului, şi acesta este adevărul absolut indispensabil al mântuire în care noi trebuie să credem.

Fiecare fiinţă umană dă naştere la gânduri rele, şi, prin urmare, toată lumea are dorinţe rele de a-i răni pe ceilalti, de a le provoca durere şi chiar de a-i omorî. Trebuie să recunoaştem cât de malefice şi depravate sunt fiinţele umane. De ce sunt atât de malefice fiinţele umane atunci? Deoarece acestea sunt nişte pui de vipere sau de nelegiuiţi, prin natură, nutrind mereu gânduri rele şi comiţând întotdeauna păcat. Deoarece fiinţele umane comit toate cele douăsprezece felul de păcate tot timpul, ele sunt ca o bombă care poate exploda oricând. Într-adevăr, ei practică răutatea tot timpul, stau unul împotriva celuilalt în mod constant, fură unul de la altul, comit adulter şi desfrânare, hulesc înaintea slavei lui Dumnezeu, şi iubesc prostia şi nebunia. Ca un soi de nelegiuiţi din natură, fiinţele umane poartă mereu gândurile rele şi provoacă sfinţenia lui Dumnezeu pe tot parcursul vieţii lor.



Cam cât de răi suntem noi înaintea lui Dumnezeu?


Este în toată lumea natura inerentă umană căreia îi place să fie egoistă. Oamenii de ştiinţă spun ca o fiinţă umană are peste o sută de trilioane de celule, iar fiecare dintre aceste celule nenumărate este atât de egoistă că nu face nici o concesie cu altă celulă. Acesta este motivul pentru care o fiinţă umană este o fiinţă complet egoistă. Pentru că toată lumea este genetic programat să fie egoist aşa, nimeni nu ar putea supravieţui în această lume, dacă nu ar fi normele sociale şi normele care reglementează comportamentul cuiva. Fiinţele umane sunt atât de egoiste încât, fără astfel de norme, s-ar ucide unul pe altul. Pentru supravieţuirea lor reciprocă au fost stabilite regulile de convieţuire. Acesta este modul în care normele sociale şi normele au apărut. Normele sociale au fost făcute pentru a constrânge înclinaţia omului distructivă şi a crea unui mediu mai cooperativ. Pe scurt, fiindcă fiinţele umane sunt atât de malefice şi rele, a fost necesar să se stabilească normele sociale şi legile care să reglementeze comportamentul lor şi pentru a limita tendinţele lor rele. Cu cât s-a înmulţit răutatea în lume, cu atât a devenit mai necesar să se creeze norme sociale şi legi. 

Dacă doriţi cu adevărat să credeţi în Isus Hristos ca Mântuitor personal şi să intraţi în prezenţa lui Dumnezeu Tatăl, trebuie să realizaţi mai întâi, fără a eşua, că sunteţi în esenţă răi prin natura voastră, să recunoaşteţi că sunteţi păcătoşi complet depravaţi legaţi de iad, şi apoi să credeţi în evanghelia apei şi a Duhului. Trebuie să credeţi în neprihănirea lui Isus Hristos şi să primiţi astfel, iertarea tuturor păcatelor voastre. Deşi Dumnezeu este sfânt, fiinţele umane sunt absolut rele, şi, prin urmare, ele nu pot decât să comită păcat tot timpul. Chiar dacă oamenii au fost făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, ei hulesc împotriva sfinţeniei Lui. Acesta este motivul pentru care fiinţele umane pot fi salvate numai în cazul în care credeţi din toată inima în evanghelia apei şi a Duhului dată de Isus Hristos. Puteţi ajunge la mântuirea voastră numai dacă vă uitaţi la dreptatea lui Isus Hristos, dacă o înţelegeţi, şi dacă credeţi în ea. Trebuie să căutăm dreptatea lui Dumnezeu şi să credem în harul Său, spunându-i: “Doamne, eu recunosc că eu sunt întotdeauna cel rău. Sunt plin de deficienţe tot timpul. Am comis păcat în mod constant, şi, prin urmare, merit să fiu pedepsit în iad. De aceea, mântuirea pe care mi-o oferi, prin evanghelia apei şi a Duhului este atât de absolut indispensabilă pentru mine. Eu cred că m-ai salvat prin evanghelia apei şi a Duhului” Numai cei care-şi recunosc slăbiciunile şi răutatea pot să creadă în neprihănirea lui Isus Hristos.

Se spune că Socrate a fost inspirat de un bileţel pe care l-a găsit pe un perete al toaletei, care spunea, “Cunoaşte-te pe tine însuţi!” Acest lucru pur şi simplu i-a lăsat o impresie de neuitat lui Socrate încât a expus ceea ce era în mintea lui. Deci, ori de câte ori Socrate văzut pe cineva de auto-justificat care pretindea a fi virtuos şi atot-ştiutor, el a mustrat persoana spunându-i, “Cunoaşte-te mai întâi!” Această simplă declaraţie în monoterapie a fost de ajuns să-l facă un mare filosof căci Socrate este amintit chiar şi astăzi.

Nu pot sublinia suficient cât de important este pentru tine să-ţi dai seama de sinele tău păcătos, să ştii că vei fi aruncat în iad pentru plata acestor păcate, şi să recunoşti acest lucru cu toată inima ta. Nu poţi înţelege cu adevărat dreptatea lui Dumnezeu cu excepţia cazului în care îţi dai seama întâi ce păcătos depravat eşti înaintea lui Dumnezeu şi cât de inexorabil te îndrepţi direct spre iad. În acest fel, toată lumea trebuie să recunoască consecinţele păcatelor sale mai întâi. Altarul pentru arderile de tot a fost făcut din lemn de salcâm, şi în afara acestuia a fost suprapus cu aramă. Acest lucru implică faptul că toată lumea trebuie să fie condamnată pentru păcatele sale, şi că fiecare păcătos nu poate să scape din drumul său spre iad. Dar cei care ştiu cât de complet neajutoraţi sunt pe cont propriu pot cinsti neprihănirea lui Isus şi pot crede în dragostea Lui. 

Haideţi să întoarcem la Luca 18:10-14 aici: “Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage: unul fariseu şi celălalt vameş. Fariseul, stând, aşa se ruga în sine: Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. Iar vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului.

Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.”

Fariseii în zilele lui Isus erau foarte evlavioşi în aparenţa lor exterioară, învăţându-i pe toţi să trăiască virtuos. Dar n-au comis niciodată de fapt, vreun furt sau vreun adulter? Da, bineînţeles că da! Chiar dacă fariseii pretindeau a fi în cale afară de evlavioşi, atunci când nimeni nu se uita la ei, ei comiteau păcate chiar mai multe şi mai rele decât oricine altcineva. Totuşi, în ciuda acestui fapt, ei s-au hipnotizat să creadă că erau fără păcat, şi ei, de asemenea, pretindeau a fi evlavioşi înaintea celor din jurul lor. Este exact astfel de oameni care sunt cei mai depravaţi păcătoşi care provoacă sfinţenia lui Dumnezeu.

Rugăciunea vameşului a fost diferită de rugăciunea fariseului. Era clar pentru toată lumea că vameşul a fost un păcătos. Într-adevăr, atunci când s-a dus la Dumnezeu, el nu-şi putea ridica chiar şi capul şi privi în sus la cer, dar în schimb el se bătea în piept, mărturisindu-i lui Dumnezeu: “Dumnezeule, ai milă de mine, căci sunt un păcătos!” El apoi a ascultat motivul celui care cerea milă, şi l-a salvat din toate păcatele sale fiindcă el credea în adevărul apei şi a Duhului. În contrast, fariseul a fost expus ca şi răufăcător în ochii lui Dumnezeu. A fost vameşul cel care a fost aprobat de către Dumnezeu pentru dreptatea lui, nu fariseul.

Doar crezând în neprihănirea lui Dumnezeu cu inimile noastre, noi am primit iertarea păcatelor, nu bazându-ne pe propriile noastre lucrări. Pentru că faptele noastre întotdeauna sunt lipsite de sfinţenia lui Dumnezeu, nu putem decât să comitem păcate tot timpul, şi, prin urmare, noi toţi merităm să fim condamnaţi cu foc pentru păcatele noastre, la fel ca animalele de sacrificiu care au fost omorâte în mod constant şi arse pe altarul jertfei arse pentru păcatele poporului lui Israel. Noi trebuie să mărturisim, prin urmare, la Dumnezeu doar cât de păcătoşi suntem şi să fim salvaţi din toate păcatele noastre şi condamnarea, crezând în Isus Hristos.

Când ne uităm la focul şi la fumul ridicându-se din altarul pentru arderile de tot acoperit cu aramă, putem vedea că în ochii lui Dumnezeu, noi înşine suntem păcătoşi obligaţi de a fi condamnaţi la focul iadului pentru păcatele noastre. Fiecare dintre voi trebuie să realizeze acest fapt. Numai atunci puteţi fi complet eliberaţi de toate păcatele voastre şi de toată condamnarea păcatelor voastră, crezând în botezul lui Isus Hristos şi-n sângele Său de sacrificiu. Isus Hristos vă oferă mântuirea de toate păcatele voastre, dar nu puteţi cu adevărat să priviţi la această mântuire şi sincer cu nerăbdare, dacă nu recunoaşteţi faţă de Dumnezeu mai întâi că sunteţi complet răi, şi că nu puteţi decât să fiţi condamnaţi pentru păcatele voastre. Şi numai atunci când credeţi în acest adevăr al mântuirii cu toată inima voastră puteţi ajunge la mântuirea voastră, puteţi fi eliberaţi de toate păcatele voastre şi de toată condamnarea, şi puteţi accepta dragostea lui Dumnezeu. Dar, după cum s-a menţionat, înainte de a putea crede în adevărul mântuirii, trebuie să realizaţi prima dată adevăratul vostru sine şi să recunoaşteţi sincer natura voastră păcătoasă şi deficienţele voastre înaintea lui Dumnezeu. Numai cineva care se recunoaşte pe sine ca păcătos este cineva care recunoaşte cu adevărat sfinţenia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui. Cu alte cuvinte, puteţi primi iertarea păcatelor, crezând în botezul lui Isus şi în sângele Său numai dacă admiteţi în primul rând că în timp ce Dumnezeu este absolut drept, cinstit, şi adevărat, voi sunteţi absolut nedrepţi, murdari, şi răi înaintea Lui. 

Dacă în loc de aceasta vă auto-îndreptăţiţi ca fariseul care se considera foarte eminamente virtuos în faţa lui Dumnezeu, atunci ar trebui să realizaţi aici, că staţi pe gheaţă foarte subţire. Departe de a găsi mila lui Dumnezeu, veţi fi părăsiţi de Dumnezeu. În schimb, dacă sunteţi ca vameşul, atunci poate admiteţi că sunteţi păcătoşi obligaţi să fiţi condamnaţi la iad pentru păcatele voastre, şi pentru a găsi milă de la Dumnezeu faceţi această admitere umili. Într-adevăr, tuturor celor care sunt smeriţi ca vameşul, Dumnezeu Tatăl le-a ştes toate păcatele lor cu evanghelia apei şi a Duhului şi i-a mântuit trimiţându-L pe Fiul Său Unul-Născut Isus Hristos. 

Deşi există nenumăraţi oameni în această lume, toţi aceştia pot fi împărţiţi în două tipuri specifice: Cei care au primit iertarea păcatelor şi cei care nu au primit-o încă. Primii sunt cei care şi-au recunoscut depravarea totală a lor şi soarta lor destinată iadului şi, ca rezultat, au tânjit mila lui Dumnezeu. Astfel de oameni au primit iertarea păcatelor, crezând în mântuirea lui Isus Hristos. Ei îl recunosc cu sinceritate pe Dumnezeu şi au încredere în sfinţenia Sa, în dreptatea, şi în credincioşia Sa. În schimb, aceştia din urmă nu numai că refuză de a primi iertarea păcatelor lor, dar aceştia, de asemenea, stau împotriva lui Dumnezeu, pentru că ei nici nu cred că Isus Hristos este Salvatorul lor şi nici nu recunosc că ei înşişi sunt păcătoşi. Trebuie să credeţi că Dumnezeu a spălat complet toate păcatele cu adevărul firului albastru, purpuriu şi cărămiziu. Numai cei care au această credinţă de neclintit au ajuns cu adevărat la mântuirea lor.

Altarul pentru arderile de tot poleit cu aramă ne arată că, deşi toţi am fost destinaţi să fim condamnaţi de Dumnezeu pentru păcatele noastre, am fost spălaţi de toate păcatele noastre, crezând în botezul Domnului nostru şi în răstignirea Lui. Dar, înainte de a mărturisi că credeţi în Isus ca Mântuitor personal şi de a mărturisi credinţa ta, trebuie să recunoaşteţi mai întâi că meritaţi să fiţi condamnaţi de Dumnezeu pentru păcatele nenumărate pe care le-aţi comis, la fel ca animalele de sacrificiu care au fost arse pe altarul jertfei arse care a fost poleit cu aramă. Numai dacă admiteţi mai întâi sinele păcătos puteţi înţelege cu adevărat şi crede în botezul lui Isus Hristos şi în sângele Său de la Cruce ca mântuirea voastră, şi numai atunci veţi putea deveni unul dintre oamenii lui Dumnezeu.



Credinţa doar în sângele lui Isus nu este destul


Unii dintre voi s-ar putea gândi, “De ce ne tot spune Rev. Jong că eu trebuie să recunosc eul meu păcătos, când eu deja cred în sângele lui Isus? Este adevărat că am câteva pete puţine, dar eu nu sunt atât de păcătos încât să merit să fiu condamnat de Dumnezeu pentru păcatele mele. Nu cred că fiecare gând al meu, fiecare intenţie a mea, şi orice act al meu este atât de păcătos încât să merit să fiu condamnat.” Dacă asta este ceea ce gândeşti acum, atunci ar trebui să realizezi că greşeşti grav ca şi acest fariseu. Faci o mare greşeală făcând asemenea afirmaţii despre tine.

Biblia afirmă în mod clar că plata păcatului este moartea. În ochii lui Dumnezeu, fiecare păcat este acelaşi, indiferent dacă este mic sau mare. Oricine are vreun păcat în ochii lui Dumnezeu, chiar dacă este cel mai mic dintre toate păcatele, va fi condamnat pentru acest păcat şi aruncat în focul iadului. Nu contează cât de mari sau mici sunt păcatele voastre, atâta timp cât aveţi vreun păcat, sunteţi la fel ca orice alt păcătos în ochii Sfântului Dumnezeu. 

De ce este asta? Este pentru că Dumnezeu însuşi este sfânt, şi, prin urmare, El nu poate tolera nici un păcat, deloc, indiferent de cât de grave sau triviale aţi putea crede că păcatele voastre sunt. E pentru că Dumnezeu trebuie să condamne fiecare păcat, fără excepţie. 

Când ne-am expune sincer toată viaţa noastră în faţa lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu poate pretinde că a comis doar câteva păcate. Dacă spuneţi că aţi comis doar câteva păcate, atunci poate vă consideraţi virtuoşi, cel puţin în conformitate cu standardul din lume. Dar spuneţi acest lucru doar pentru că percepţia dumneavoastră de judecată a lui Dumnezeu şi de condamnare a păcatului este complet greşită, fiindcă nu aveţi nici o idee cât de strict este Dumnezeu. Cu alte cuvinte, vă evaluaţi pe baza criteriilor proprii şi de auto-absorbţie mai degrabă decât bazat pe standardul lui Dumnezeu, şi de aceea greşiţi foarte mult. Trebuie să vă examinaţi, prin urmare, din nou în mod obiectiv, înaintea Legii lui Dumnezeu, întrebându-vă, “Cum apar în ochii lui Dumnezeu? Atunci când Dumnezeu se uită la mine, nu eu apar ca cineva care merită să fie condamnat? Nu am comis păcate nenumărate, care m-ar trimite cu siguranţă în iad din timp în timp?” Aşa ar trebui să vă examinaţi în mod obiectiv în faţa lui Dumnezeu şi să realizaţi în mod clar că voi înşivă sunteţi păcătoşi destinaţi să fie aruncaţi în focul iadului pentru pedeapsa păcatelor voastre.

Este absolut imperativ pentru voi să recunoaşteţi că orice lucru care nu este făcut prin credinţă este un păcat înaintea lui Dumnezeu (Romani 14:23), că voi comiteţi astfel de păcate în mod constant, şi că veţi fi condamnaţi pentru aceste păcate. Numai după aceea vă veţi putea da seama de Adevărul mântuirii şi înţelege că Domnul a salvat astfel de păcătoşi depravaţi ca voi din toate păcatele voastre prin firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul fin ţesute, şi chiar din acest moment puteţi primi iertarea păcatelor voastre.

Aşa cum ne uităm la Cuvântul lui Dumnezeu care explică Cortul în detaliu, nu putem să ne abţinem de a mărturisi după cum urmează: “Doamne, am fost într-adevăr toţi destinaţi a fi condamnaţi pentru păcatele noastre, pentru că noi nu puteam decât să comitem păcat tot timpul. Cu toate acestea, chiar şi aşa, Tu ne-ai eliberat complet de toate păcatele şi condamnarea fiind botezat şi vărsându-ţi sânge Tău pentru a ne salva. Doar crezând în adevărul evangheliei Tale a apei şi a Duhului, noi am fost salvaţi din toate păcatele noastre şi de toată condamnarea. Am fost, de fapt, toţi destinaţi pentru a fi aruncaţi în iad. Dar datorită Ţie, am fost salvaţi din toate păcatele noastre, crezând în sistemul de sacrificii care a fost înfiinţat de către Tine. Noi credem că acesta este darul mântuirii pe care ni l-ai dat nouă. Tot ce putem face înaintea măreţului har este doar să credem în evanghelia apei şi a Duhului şi să-Ţi dăm toate mulţumirile noastre Ţie.”

Există încă nenumăraţi oameni în această lume care nu au intrat în neprihănirea lui Hristos încă. Prea mulţi oameni sunt încă ignoranţi faţă de Adevărul mântuirii, nu-şi dau seama că Domnul a salvat pe fiecare păcătose de toate păcatele lumii prin Adevărul firului albastru, purpuriu şi cărămiziu. Aceşti oameni nu au nici o idee cât de răi sunt, şi modul în care ei înşişi sunt destinaţi să fie condamnaţi pentru păcatele lor. Chiar dacă ei comit păcate nenumărate tot timpul şi vor fi condamnaţi pentru păcatele lor, ei nu-şi dau seama că ei înşişi sunt astfel de păcătoşi depravaţi, şi ei doar se înşeală. Mai mult, ei cred greşit că ei chiar fac fapte bune înaintea lui Dumnezeu, şi sunt foarte dornici de a-şi scoate în evidenţă virtuţile lor. Atunci când se apropie de Dumnezeu, ei nu ezită să-şi evidenţieze propria lor neprihănire, mai degrabă decât neprihănirea lui Dumnezeu. În aroganţa lor auto-justificată, ei cred că nu vor merge în iad, chiar dacă au păcat. Ei sunt absolut convinşi că niciodată nu vor merge în iad, gândindu-se la faptul că, deoarece ei au doar câteva păcate, ei trebuie doar să primească iertarea de aceste păcate. 

De fapt sunt mulţi creştini în întreaga lume care cred că, chiar dacă ei cred în Isus, ei încă mai au câteva păcate rămase cu ei, şi că aceste păcate pot fi cu uşurinţă spălate doar prin oferirea rugăciunilor de pocăinţă; şi că ei vor fi sfinţiţi în cele din urmă într-un fel, şi că aceştia vor intra în cele din urmă toţi în Împărăţia Cerurilor. Mulţi creştini sunt siguri că, chiar dacă ei rămân păcătoşi, Dumnezeu nu îi va judeca doar pentru că ei cred în Isus. Dar indiferent cât de mulţi oameni sunt absolut convinşi de acest lucru, toţi sunt destinaţi să ajungă în focurile arzătoare ale iadului. Dacă credeţi că nu veţi merge în iad, chiar dacă nu cunoaşteţi cu adevărat misterul mântuirii, care este revelat în firul albastru, purpuriu, şi cărămiziu al Cortului şi inul subţire răsucit, sau dacă pur şi simplu credeţi că Isus Hristos a fost răstignit pentru voi fără a crede în botezul Lui, atunci credinţa voastră este defectuoasă şi imperfectă. Astfel, dacă credeţi că nu veţi merge în iad, chiar dacă inimile voastre rămân păcătoase, totul pentru că într-un fel credeţi în Isus Hristos ca Mântuitor personal, atunci de fapt voi provocaţi sfinţenia lui Dumnezeu. Iadul este locul pregătit exact pentru astfel de oameni aroganţi care nu cred că ei se vor confrunta cu condamnarea lui Dumnezeu.

Este o aşa tragedie că atât de mulţi păcătoşi rămân aşa de nesăbuiţi încât nici să nu-şi dea seama că se îndreaptă drept către iad. Dar exact cu spune Biblia, “Toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23), toată lumea trebuie să fie într-adevăr aruncată în iad, pentru toată lumea este păcătoasă. Slava lui Dumnezeu nu este alta decât Isus Hristos Însuşi, care a venit prin apă şi Duh. Deşi nenumăraţi creştini pretind să creadă în Isus, cei mai mulţi dintre ei încă rămân nemântuiţi fiindcă ei nu înţeleg cu adevărat că Isus a venit prin apă, sânge, şi Duh. Dacă nu ştiţi şi nici nu credeţi în acest Isus Hristos care a venit prin firul albastru, purpuriu şi cărămiziu, atunci nu aţi fost spălaţi de toate păcatele voastre încă, şi prin urmare, nu puteţi intra în Casa strălucitoare a lui Dumnezeu. Şi dacă nu puteţi intra în Casa lui Dumnezeu, atunci acest lucru poate însemna doar că, departe a lua parte la Împărăţia lui Dumnezeu, veţi fi aruncaţi în iad în cele din urmă.

Prin urmare, indiferent dacă sunteţi sau nu nişte creştini care cred în Isus Hristos ca Mântuitor al vostru, dacă nu aţi fost cu adevărat născuţi din nou, atunci trebuie să recunoaşteţi că sunteţi destinaţi iadului pentru păcatele voastre şi să credeţi în Isus Hristos în mod corespunzător începând de acum. Legea lui Dumnezeu afirmă clar că plata păcatului este moartea, şi trebuie să recunoaşteţi această lege divină şi să credeţi în ea fără nici o rezistenţă. Numai dacă admiteţi că vă îndreptaţi direct spre iad pentru păcatele voastre vă vine să credeţi în evanghelia dată de Dumnezeu a apei şi a Duhului. Darul lui Dumnezeu de mântuire este iertarea păcatelor, şi acest cadou este acordat doar celor care cred în botezul lui Isus Hristos, în moartea Sa de pe Cruce, şi în învierea Sa. 

Mântuirea noastră şi eliberarea din toate păcatele noastre nu a venit de la noi înşine, ci ea este darul lui Dumnezeu pentru noi. Nici unul dintre noi nu s-a născut în această din lume din propria noastră dorinţă, ci Dumnezeu este Cel care ne-a permis să ne naştem pe acest pământ, în scopul de a ne face proprii Săi copii. Dându-şi seama că Dumnezeu ne permite nouă tuturor să ajunge la mântuirea noastră dacă doar credem în botezul lui Isus, în moartea Sa de pe Cruce, şi în învierea Lui, fiecare dintre noi trebuie să creadă în acest Adevăr.

După ce a stabilit legea Sa declarând că plata păcatului este moartea, Dumnezeu, de asemenea, a planificat să ne dea viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Dumnezeu a poruncit să facă altarul pentru arderile de tot din lemn de salcâm, poleit cu aramă, şi a aprins focul pe el. Acest lucru implică faptul că plata păcatului este moartea, şi că păcatul fiecăruia trebuie să fie condamnat pentru totdeauna. Astfel Dumnezeu a stabilit legea care nu poate fi nici călcată şi nici schimbată de către oricare dintre noi. De aceea noi trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi neajutoraţi şi să acceptăm Adevărul mântuirii în inimile noastre prin credinţă. Este absolut imperativ pentru noi toţi să recunoaştem şi să credem în absolut fiecare lege pe care Dumnezeu a stabilit-o şi a îndeplinit-o pentru noi. 

Dacă aveţi într-adevăr o înţelegere clară a Cortului şi credinţa corectă, atunci Dumnezeu nu numai că vă va salva pe voi din toate păcatele voastre şi condamnarea acestor păcate, ci El va acorda, de asemenea, toate binecuvântările Lui asupra voastră. Dacă, totuşi, refuzaţi să luaţi în considerare păcatele voastre în serios măcar o dată, ci în schimb credeţi cu încăpăţînare că abia dacă aveţi vreun păcat, că nu aţi comis nici un păcat de moarte, sau că puţinele păcate pe care le-aţi comis sunt nimic în comparaţie cu lucrurile bune care le-aţi făcut, atunci sufletul vostru va fi subiectul legii mâniei lui Dumnezeu.

Isus Hristos este Dumnezeu Însuşi, şi puteţi fi eliberaţi de toate păcatele voastre dacă credeţi în Hristos ca Mântuitor personal şi dacă aveţi încredere în dreptatea lui Dumnezeu, care a fost îndeplinită de către Domnul, şi odată ce sunteţi eliberaţi de toate păcatele voastre, crezând în evanghelia apei şi a Duhului, veţi ajunge cu siguranţă să locuiţi în Dumnezeu pentru totdeauna. 

Îi dau toate mulţumirile lui Isus Hristos pentru că ne-a salvat din toate păcatele noastre şi de moarte prin Adevărul mântuirii ascuns în sistemul de sacrificii al Cortului.