Sermons

[11-32] < Exodul 28:15-30 > Pieptarul Judecăţii



< Exodul 28:15-30 >

“Să faci pieptarul judecăţii, lucrat cu iscusinţă, la fel cu efodul: din fire de aur, de mătase albastră, purpurie, cărămizie şi de în răsucit. Acesta să fie îndoit, în patru colţuri, lung de o palmă şi lat de o palmă. Pe el să aşezi o înfloritură de pietre scumpe, înşirate în patru rânduri. Un rând de pietre să fie: un sardeon, un topaz şi un smarald; acesta e rândul întâi. În rândul al doilea: un rubin, un safir şi un diamant; În rândul al treilea: un opal, o agată şi un ametist; Şi în rândul al patrulea: un hrisolit, un onix şi un iaspis. Acestea trebuie să fie aşezate după rânduiala lor în cuibuleţe de aur. Pietrele acestea trebuie să fie în număr de douăsprezece, după numărul numelor celor doisprezece fii ai lui Israel, înşirate pe cele două pietre de pe umeri, după numele lor şi după rânduiala în care s au născut ei. Pe fiecare trebuie să sapi, ca pe pecete, câte un nume din numărul celor douăsprezece seminţii. Apoi să faci pentru pieptar lănţişoare de aur curat, lucrat răsucit, ca sfoara. Să mai faci pentru pieptar două verigi de aur şi aceste două verigi de aur să le prinzi de cele două colţuri de sus ale pieptarului; Să introduci cele două lănţişoare împletite de aur în cele două verigi din cele două colţuri ale pieptarului şi să prinzi celelalte două capete ale lănţişoarelor de cuibuleţele efodului de pe umeri, în partea de dinainte. Şi să mai faci două verigi de aur şi să le prinzi de colţurile de jos ale pieptarului, care cad pe cingătoarea efodului. Apoi să mai faci încă două verigi de aur şi să le prinzi de cele două margini de jos ale efodului, pe partea de dinainte, deasupra cingătorii efodului şi să prinzi verigile pieptarului de verigile efodului cu un şnur de mătase albastră, ca să stea peste cingătoarea efodului şi ca pieptarul să nu se mişte de pe efod.

Şi va purta Aaron, când va intra în cortul adunării, numele fiilor lui Israel pe pieptarul judecăţii, la inima sa, spre veşnică pomenire înaintea Domnului. În pieptarul judecăţii să pui Urim şi Tumim; şi vor fi acestea la inima lui Aaron, când va intra el în cortul adunării să se înfăţişeze înaintea Domnului. Astfel va purta Aaron pururea la inima sa judecata fiilor lui Israel, înaintea Domnului.”



Haideţi să ne întoarcem atenţia către hoşen, pieptarul cu care Marele Preot judeca poporul lui Israel. Pasajul de mai sus ne spune că pieptarul judecăţii era făcută dintr-un material îndoit  într-un pătrat care era lung de o palmă şi lat de o palmă. Această ţesătură a fost artistic ţesută împreună cu fir de aur, fir albastru, purpuriu, şi cărămiziu şi inul subţire răsucit. Pe acest material, douăsprezece pietre preţioase au fost fixate, trei pe fiecare rând pentru un total de patru rânduri. Dumnezeu i-a spus lui Moise, de asemenea, să pună Urim şi Tumim în pieptarul judecăţii. Urim şi Tumim înseamnă aici ‘lumină şi perfecţiune.’ 



Standardul judecăţii Marelui Preot


După cum ştim, fiecare judecată poate fi pronunţată după ce se deliberează cazul cu ajutorul standardelor conexe, precum şi cu normele şi a reglementările în vigoare. Atunci, bazat pe ce standard judeca Marele Preot poporul său? El trebuia să judece poporul Său cu Urim-ul şi Tumim-ul din pieptarul său, adică cu ‘lumină şi perfecţiune.’ Credinţa de bază, care i-a permis să judece în mod corespunzător a fost credinţa în adevărul manifestat în cele cinci fire din care era făcut pieptarul judecăţii. Cu alte cuvinte, s-a bazat pe credinţa că a crezut în adevărul în firul de aur, în firul albastru, purpuriu, şi cărămiziu şi inul subţire răsucit şi astfel Marele Preot a făcut judecata pentru tot poporul lui Israel.

Altfel spus, standardul de judecată al Marelui Preot este adevărul, care este ‘lumină şi perfecţiune’, manifestat în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit utilizate pentru pieptar. Crezând în adevărul care se manifestă în cele cinci fire, Marele Preot ar putea ajunge la deciziile sale de autoritate pentru tot poporul lui Israel, indiferent dacă acestea au fost spiritual corecte sau greşite. 

Pieptarul a fost plasată deasupra inimii fiecărui Mare Preot, şi Urim şi Tumim au fost puse în interiorul lui. Acest lucru implică faptul că, în inima unui Mare Preot, adevărul luminii şi perfecţiunii a fost atât de ferm stabilit că el ar fi putut conduce mereu poporul lui Israel şi să-i judece dacă au avut sau nu credinţa dreaptă, dacă au dat jertfele în funcţie de sistemul de sacrificii dat de Dumnezeu sau nu, şi dacă au urmat sau nu poruncile Sale.

Astăzi, noi, preoţii regali ai lui Dumnezeu, trebuie, de asemenea, să suportăm acelaşi standard şi să judecăm poporul din această epocă. Noi trebuie să ajungem la aceeaşi concluzie că, dacă oamenii cred în adevărul manifestat în cele cinci fire utilizate pentru pieptar, atunci ei pot deveni lumina lumii în faţa lui Dumnezeu, iar în cazul în care nu cred, atunci aceştia trebuie să fie condamnaţi. 

Unii ar putea să nu fie de acord cu acest Cuvânt susţinând că pot fi multe rute de a atinge vârful muntelui. Alpiniştii ar putea zice, “Aţi luat-o pe drumul cel mai uşor data trecută, dar eu voi lua cursul din partea de est, cea mai dificilă stâncă ca să cuceresc acest munte.” Sigur, atunci când vine vorba despre alpinism, o astfel de cale alternativă este foarte posibilă. Cu toate acestea, atunci când vine vorba de tărâmul nostru spiritual, nu se admite nici un litigiu sau compromis. Singurul standard este ceea ce Dumnezeu a stabilit. Pentru noi, pentru a deveni lumina lumii în faţa lui Dumnezeu, nu avem mai multe metode, ci există o singură cale: această cale este de a cunoaşte şi a crede în adevărul luminos al mântuirii manifestat în aur, firul albastru, purpuriu, şi cărămiziu şi inul ţesut fin, care sunt materialele pieptarului şi ale efodului, şi astfel să primim iertarea păcatelor noastre şi să devenim copiii lui Dumnezeu. 

Nu există nici o altă cale de a deveni lumina lumii, decât crezând că Dumnezeu a spălat toate păcatele noastre şi ne-a făcut neprihăniţi cu aţa albastră, purpurie şi cărămizie. Numai crezând în adevărul materialelor utilizate pentru articole de îmbrăcăminte purtate de marii preoţi, pot păcătoşii deveni neprihăniţi şi cei imperfecţi pot deveni perfecţi. De asemenea, atunci când suntem judecaţi dacă am fost sau nu mântuiţi înaintea lui Dumnezeu, suntem judecaţi bazat pe Cuvântul evangheliei apei şi a Duhului, care a devenit lumina strălucitoare a Adevărului.

Dacă credem cu adevărat că vom fi judecaţi în mod corespunzător în faţa lui Dumnezeu pentru a vedea dacă vom merge în Rai sau în iad, trebuie să avem această credinţă, care cunoaşte şi crede în materialele utilizate pentru a face pieptarul judecăţii. Pentru noi, pentru a-i vedea pe alţii şi a fi capabili să discernem dacă aceştia cred din toată inima în adevărul apei şi al Duhului, trebuie să credem mai întâi în evanghelia apei şi a Duhului noi înşine. Ceea ce trebuie să ne dăm seama este că adevărul manifestat în aur, în firul albastru, purpuriu, şi cel cărămiziu, şi în inul subţire răsucit este exact ceea ce ne permite să ajungem la judecată dreaptă despre iertarea păcatelor, şi acest adevăr este cel care poartă mărturie dreptei judecăţi. Puteţi să înţelegeţi acum aceasta?

Cine atunci este primul care poate judeca cu privire la dreptul de iertare a păcatelor astăzi? Este Isus Hristos, marele preotul în veci al cerului. Isus Hristos a luat asupra Sa toate păcatele noastre, luând păcatele omenirii pe trupul Lui cu botezul Său, şi prin moartea pe Cruce şi înviind din morţi, din nou, El ne-a eliberat pentru totdeauna de păcatele lumii. Deci, oricine crede în Isus Hristos conform acestui adevăr poate deveni un preot regal şi are dreptul de a judeca oamenii corect. Acum, noi cei născuţi din nou avem datoria de a-i judeca pe cei nemântuiţi în conformitate cu standardul dat de Dumnezeu, evanghelia apei şi a Duhului. Şi noi trebuie să efectuăm această sarcină cu fidelitate înaintea lui Isus Hristos, Judecătorul Suprem.

Există unele persoane cărora nu le place verdictul prestat de noi preoţii spirituali. Ei stau împotriva noastră, spunând: “Tu nu eşti Dumnezeu! Eşti doar o fiinţă umană care are defecte aşa cum am şi eu, cum poţi determina dacă am primit iertarea păcatelor mele sau nu? Judecata dreaptă pentru păcătoşi este dată numai de Dumnezeu! Cine crezi că eşti? Cum îndrăzneşti să judeci dacă am fost salvat sau nu? Numai Dumnezeu ştie acest lucru. Eşti Dumnezeu? Crezi că eşti mai bun decât toţi ceilalţi?” 

Dar motivul pentru care deciziile preoţilor spirituale sunt perfecte este, deoarece aceştia au fost încredinţaţi cu un astfel de drept de la Domnul. În cazul în care preoţii lui Dumnezeu determină ceea ce este bine şi rău, atunci trebuie să credem în această hotărâre, pentru că aceasta este judecata dreaptă. Aşa cum medicii pot diagnostica bolile pacienţilor lor, este datoria preoţilor spirituali să examineze sufletele şi să determine dacă oamenii sunt încă păcătoşi sau dacă au devenit neprihăniţi. 

Acesta este credinţa care crede în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit prin care putem deveni astfel de preoţi spirituali. Aceşti preoţi spirituali sunt cei care au fost iertaţi de toate păcatele lor şi care au primit Duhul Sfânt de la Dumnezeu, crezând în evanghelia Adevărului. Cei care astfel au devenit preoţii pot discerne păcătoşii de neprihăniţi. Pentru că am primit iertarea păcatelor auzind şi crezând în evanghelia manifestată în albastru, purpuriu şi cărămiziu, noi putem acum să-i vindecăm pe păcătoşi şi să-i conducem la Hristos.



Trebuie să fiţi curajoşi când oamenii vă pun la îndoială preoţia


Păcătoşii, în propriile gânduri, încearcă, de asemenea să reducă puterea de judecată pronunţată numai de către cei drepţi. Ce este mai rău, însă, este că noi nu s-ar putea să fim convinşi de preoţia noastră, chiar dacă am fost deja născuţi din nou. Când ne-am născut din nou şi judecăm, este posibil pentru noi să gândim, “Este vreo şansă să fiu cumva arogant? Nu greşesc eu aici?” Dar nu este nimic rău aici, căci doar cei care au devenit preoţi spirituali ai lui Dumnezeu pot face această judecată spirituală în mod corect. Deci, noi, cei născuţi din nou trebuie să fim curajoşi atunci când păcătoşii contestă autoritatea noastră de a-i judeca. Isus a dat un astfel de drept al ucenicilor Săi, zicând, “Dacă iertaţi păcatele cuiva, ele sunt iertate; dacă le ţineţi, ele nu-s iertate” (Ioan 20:23). Cei care au devenit preoţi spirituali îi pot conduce pe alţii cu Evanghelia, care le-a permis să primească iertarea păcatelor.

Peste tot în lume, sunt mulţi sfinţi care au primit iertarea păcatelor prin lucrarea noastră de literatură creştină. Odată cu aceasta iertare a păcatelor, Dumnezeu le-a dat puterea Duhului Sfânt, astfel încât aceştia de asemenea, să poată discerne spiritual dacă alţii au primit iertarea păcatelor sau nu. Cei care cunosc şi cred în ceea ce ne spune aurul, firul albastru, purpuriu, şi cărămiziu şi inul subţire răsucit sunt cei care au puterea de a-i judeca pe alţii prin credinţă. Prin aceşti preoţi, Dumnezeu a salvat poporul din păcatele lor şi de condamnare. Prin credinţa în evanghelia apei şi a Duhului noi am devenit copiii spirituali ai lui Dumnezeu.

După ce am devenit copiii lui Dumnezeu, am devenit preoţii spirituali, şi, prin urmare, avem dreptul de a judeca atât pe cei care au primit iertarea păcatelor cât şi pe cei care nu. Noi ar trebui să le spunem păcătoşilor fără ezitare că aceştia sunt gata de a ajunge în iad din cauza păcatelor lor şi că vor primi iertarea păcatelor lor, crezând în evanghelia apei şi a Duhului. De asemenea, ar trebui să-i judecăm pe fraţii noştri credincioşi, care s-au născut deja din nou din apă şi Duh, în scopul de a-i conduce pe calea corectă. 

Nu trebuie să credeţi că este greşit pentru noi, care am devenit preoţi spiritual, de a-i judeca pe păcătoşii care n-au primit încă iertarea păcatelor lor. Voi nu ar trebui să credeţi, cu alte cuvinte, că este arogant pentru voi de a discerne oamenii dacă sunt păcătoşi. Dimpotrivă, pentru că noi purtăm întotdeauna pieptarul judecăţii pe piepturile noastre ca preoţii spirituali, noi trebuie să ne îndeplinim sarcinile noastre, chiar mai puternic. Dând toate celelalte lucruri deoparte, trebuie să-i condamnăm, în numele lui Dumnezeu, pe aceşti păcătoşi să fie condamnaţi la iad. Aceşti păcătoşi vor recunoaşte apoi judecata preoţilor spirituali ca judecata lui Dumnezeu, vor accepta această hotărâre, vor crede în harul lui Dumnezeu care a spălat păcatul, care se manifestă în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul ţesut fin, şi astfel i-a salvat din toate păcatele lor. Acesta este motivul pentru care în cazul în care o judecată este pronunţată prin credinţă, atunci este judecată dreaptă.

Apoi, cu ceea ce criteriu putem determina dacă alţii au primit iertarea păcatelor sau nu? Putem determina acest lucru chiar pe baza credinţei cu care credem în cele cinci fire: firul de aur, firul albastru, purpuriu, şi cărămiziu, şi in subţire răsucit. Altfel spus, noi, preoţii regali îi putem judeca pe alţii, pe baza evangheliei apei şi a Duhului: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu a luat asupra toate păcatele noastre fiind botezat de Ioan Botezătorul, a murit pe Cruce, a fost îngropat şi apoi a înviat din morţi din nou, şi astfel a spălat toate păcatele noastre şi a purtat condamnarea tuturor acelor păcate. Cei care cred în acest Adevăr sunt cei care au primit iertarea păcatelor, şi cei care nu cred aşa merită să fie condamnaţi ca păcătoşi.

Standardul de judecată despre faptul dacă sunt neprihăniţi,  dacă şi-au trăit viaţa spirituală valoros sau nu, este, de asemenea, bazat pe cât de bine au slujit evanghelia apei şi a Duhului. Apropo, pentru toate judecăţile, întrebarea dacă cineva crede sau nu în evanghelia apei şi a Duhului constituie standardul de bază, care este cel mai important. Oricine care nu crede în această evanghelie autentică înaintea lui Dumnezeu va rămâne un păcătos. Oricine care lasă pe dinafară chiar şi unul singur din cele patru fire ale Vechiului Testament— fie că este firul albastru, purpuriu, şi cărămiziu şi inul subţire răsucit – din credinţa lui va rămâne pentru totdeauna nemântuit din păcat, pentru că mântuirea lui Dumnezeu necesită credinţa în toate aceste patru fire. 

Printre creştinii de astăzi, sunt mulţi care spun că au fost născuţi din nou, crezând în sângele de pe Cruce luat singur. Judecând credinţa acestor creştini care cred doar în sângele de pe Cruce, putem concluziona că credinţa lor este una insuficientă, pentru că credinţa lor a fost fabricată lăsând la o parte firul albastru (botezul lui Isus). Isus ar fi putut prelua păcatele omenirii atunci când a murit pe Cruce? Motivul pentru care a fost posibil ca Isus să fie răstignit, să-Şi verse sângele Său, şi să moară pe Cruce a fost pentru că El a luat mai întâi toate păcatele noastre fiind botezat de Ioan Botezătorul în Râul Iordan în prealabil. Dacă Isus nu ar fi fost botezat de Ioan, cum ar fi putut păcatele lumii să fie trecute asupra Lui? Datorită faptului că păcatele noastre au fost trecute pe trupul lui Isus Hristos prin botezul Său, Hristos a putut purta toate păcatele acestei lumi, a putut fi răstignit, a putut să-Şi verse sângele Său şi să moară pentru a desăvârşi mântuirea noastră. 

Isus a fost crucificat pentru că El a acceptat păcatele omenirii când a fost botezat de Ioan Botezătorul. Dacă nu ar fi fost botezul Lui, cum altfel ar fi putut El să ia asupra Sa păcatele noastre? Cine l-ar fi putut atârna pe El pe cruce pentru a îndeplini voinţa lui Dumnezeu Tatăl? Dacă Isus Hristos nu ar fi luat deja asupra Sa păcatele noastre fiind botezat, cu alte cuvinte, cum ar fi putut El muri, atunci pe Cruce? Nu este aşa? Dacă Isus Hristos nu ar fi fost botezat de Ioan Botezătorul, toate păcatele voastre vor rămâne intacte în inima voastră. În cazul în care trupul lui Isus Hristos nu a luat păcatele lumii, atunci care a fost motivul pentru care să moară pe Cruce în locul nostru?



Întrebări care se ridică din ignoranţa faţă de evanghelia apei şi a Duhului


Există unele persoane care întreabă: “Dacă este adevărat că Isus a luat toate păcatele noastre asupra Sa prin a fi botezat, atunci acest lucru înseamnă că Isus a avut păcatele în trupul Său, iar dacă acesta este cazul, cum ar putea acest Isus păcătos să devină Mântuitorul păcătoşilor?” 

Aceasta este o întrebare frustrantă care rezultă din ignoranţa completă a evangheliei apei şi a Duhului. Acest lucru s-a întâmplat fiindcă trupul Lui că Isus a luat păcatele omenirii când a fost botezat. El nu a luat, cu alte cuvinte, păcatele lumii asupra Duhul Său. Natura divină a lui Isus botezat a rămas perfect sfântă. El a fost botezat numai în trupul Lui, şi, prin urmare, El a luat păcatele lumii numai pe trupul Său. Datorită faptului că Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul, El a putut fi răstignit şi condamnat pentru toate păcatele, vărsându-Şi sângele Lui şi murind pe Cruce. Isus Însuşi nu a comis nici un păcat deloc în această lume (2 Corinteni 5:21). Dar pentru că Isus Hristos a luat asupra Sa păcatele lumii fiind botezat de Ioan Botezătorul, aceste păcate ale lumii au fost introduse în trupul Său. Dacă acest lucru nu a fost aşa, Isus Hristos nu ar fi putut deveni Mântuitorul nostru.

Ceea ce de fapt vreau să spun unor astfel de oameni ignoranţi este că Isus nu a luat asupra păcatele lumii pe cruce. Permiteţi-mi să spun aceasta dumneavoastră din nou: “Isus a murit pe Cruce fiindcă El a luat asupra păcatele lumii când a fost botezat de Ioan Botezătorul în Râul Iordan.” Dacă acest lucru nu este adevărat, atunci nu ar mai fi a fost nici o altă ocazie pentru ca Isus să ia asupra Sa păcatele lumii. Deşi Isus a devenit Mielul de sacrificiu pe toţi păcătoşii, fundamental vorbind, El a avut nici un păcat deloc în inima Lui. Nu este cazul că Isus a avut păcatul de la naşterea Sa, ci mai degrabă, fiind botezat de Ioan Botezătorul, El a acceptat păcatele lumii care au fost adoptate pe trupul Său. Acesta este modul în care Isus a devenit jertfa legală pentru toate păcatele lumii. Cu alte cuvinte, deoarece Isus a luat asupra Sa păcatele omenirii fiind botezat, El apoi a trebuit să-Şi verse sângele Său, să moară pe Cruce. La urma urmei, El a înviat din morţi din nou, şi, astfel, a devenit Mântuitorul nostru adevărat. Făcând aşa, El a purtat toată condamnarea păcatului. Prin urmare, trebuie să ai credinţa de a crede în evanghelia apei şi a Duhului, trebuie să fii mântuit de toate păcatele tale, dacă ai încă păcat în inima ta.



Istoria creştinismului corupt


În perioada Bisericii timpurii, fiindcă au crezut în botezul lui Isus şi în sângele de la Cruce, Apostolii, precum Petru şi şi Pavel şi primii sfinţi au putut deveni şi de asemenea, lucra ca preoţi spirituali. Istoric vorbind, după trecerea perioadei Bisericii timpurii şi epoca Părinţilor Bisericii, adevărul Evangheliei apei şi a Duhului a început să fie corupt, şi Edictul de la Milano, din 313 AD accelerat procesul unei astfel de descompuneri. Cred că din cauza acestei corupţii au apărut creştinii păcătoşi. De atunci, o mare mulţime de creştini nominali au apărut, şi ei pretind că au primit iertarea păcatelor chiar dacă ei cred doar în sângele de pe Cruce. De atunci până acum, Evanghelia manifestată în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu nu a fost mărturisită, ci a rămas ascunsă. Este un fapt deranjant, că au apărut mulţi păcătoşi creştini care consideră creştinismul numai ca o religie simplă a acestei lumi. 

Când vom judeca creştinii de astăzi bazat pe credinţa care ne-a permis să devenim preoţi spirituali, putem vedea că mulţi dintre ei au înţeles greşit şi au interpretat greşit mântuirea care le permite să primească iertarea păcatelor. Putem vedea că fiecare declaraţie de credinţă a tuturor cultelor creştinismului de astăzi este destul de similară una cu cealaltă. Ele diferă numai prin numele lor denominaţional; atunci când vine vorba de credinţe lor, ei cred tot că au fost eliberaţi de păcat, crezând doar în sângele de pe Cruce. Dar inimile lor nu au fost iertate cu adevărat de păcat. Chiar şi cât ei rămân ignoranţi faţă de Evanghelia lui Dumnezeu a apei şi a Duhului, ei se cred a fi buni creştini. Putem observa că, deşi aceşti oameni cred în Isus ca Mântuitor al lor şi în sângele de pe Cruce, aceştia sunt încă obsedaţi numai de rugăciunile lor de pocăinţă, pentru că ei încă nu ştiu Adevărul care le permite să-şi spele toate păcatele lor. Există, în alte cuvinte, oamenii care încearcă să-şi spele păcatele lor chiar dacă încă rămân orbi la puterea evangheliei apei şi a Duhului.

Acesta este motivul pentru care noi acum răspândim această evanghelie autentică a apei şi a Duhului din nou tuturor oamenilor din întreaga lume. Deoarece în întreaga lume oamenii sunt ignoranţi cu privire la botezul pe care Isus l-a primit de la Ioan Botezătorul, ne dăm seama că trebuie să le predicăm Evanghelia aceasta a apei şi a Duhului manifestată în firele albastre, purpurii şi cărămizii folosite ca materiale pentru Cort. Toţi dintre noi predicăm oamenilor acestei lumi întregi că, deoarece Isus a purtat păcatele lumii fiind botezat de Ioan Botezătorul, El a purtat toată condamnarea păcatului fiind răstignit şi murind. Datorăm acest lucru acestor oameni care nu cunosc evanghelia apei şi a Duhului de a le răspândi această evanghelie. Ne dăm seama, prin urmare, necesitatea de a le oferi posibilitatea de a asculta aceasta evanghelie autentică, astfel încât aceştia să poată ajunge să creadă.

În unele ţări, istoria credinţei creştine datează de peste 1.000 sau chiar 2.000 de ani. Dar este clar că majoritatea creştinilor nu au încă o înţelegere lucidă asupra evangheliei apei şi a Duhului. Când îi vom judeca pe baza adevărului Evangheliei manifestat în Cort, sunt mulţi care trebuie să creadă în Isus ca Mântuitor de la început, din nou. Ceea ce am încercat să spun aici este că, indiferent de cât de mult s-ar putea să fi crezut în Isus, în cazul în care încă nu au primit iertarea păcatelor, trebuie să îi conducem atunci să creadă în Isus din nou corect. Trebuie să-i învăţăm evanghelia apei şi a Duhului pe ei urgent. Apostolul Pavel a avut, de asemenea, acelaşi lucru în minte ca şi noi, zicând:, “Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!” (1 Corinteni 9:16). 



Isus Hristos este Dumnezeu care a venit în trup omenesc ca că mântuiască toţi păcătoşii


Unii oameni, deşi ei cred că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi a Mântuitorului lor, nu cred că Isus este Dumnezeu. Ei nu cred în lucrarea lui Hristos a firului purpuriu. Aceste persoane vor fi efectiv distruse, fiindcă în inimile lor nu au credinţa care crede în tot adevărul revelat în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit şi, prin urmare, nu au primit iertarea păcatelor. Cei care nu cred cu adevărat în inimile lor că Domnul a spălat toate păcatele lor nu au Duhul Sfânt în inimile lor, deoarece ei nu au Cuvântul care poartă mărturie la faptul că s-au spălat de păcatele lor. 

Când îl numim de Isus “Domnul” nostru, cuvântul “Domn” aici înseamnă Stăpân, ceea ce înseamnă că noi credem că Isus este Însuşi Dumnezeu. Acest Fiu al lui Dumnezeu este, de asemenea, adevăratul Dumnezeu. Pentru a explica acest lucru, eu folosesc adesea metafora de mai jos. Atunci când fiinţele umane concep, acestea dau naştere unei alte fiinţă umană. Atunci când câinii dau naştere, aceştia dau naştere puilor. Păsările dau naştere la păsări. Cu alte cuvinte, la fel cum există diferite tipuri şi specii, Dumnezeu Tatăl a dat naştere unui singur Fiu, şi El este, de asemenea, un Dumnezeu. (Psalmul 2:7). El este, de fapt: egal cu Însuşi Dumnezeu în esenţa Lui (Filipeni 2:6), dar El S-a golit pe Sine şi a devenit ca noi, oamenii. Pentru a ne salva din păcat, El a venit pe acest pământ, a fost botezat, a murit pe Cruce, a înviat din morţi din nou, şi, ca Mântuitorul nostru adevărat, prin urmare, ne-a dat credinţa cea adevărată a mântuirii.

Cu toate acestea, există atât de mulţi oameni care neagă faptul că Isus este Dumnezeu. În şcoli, ei învaţă public că Isus este unul dintre cei patru înţelepţi care au apărut din cele mai vechi timpuri. O astfel de noţiune îşi are originea chiar de la Sfinţii Părinţi. Chiar dacă au auzit evanghelia adevărată de la predecesorii lor de credinţă, unii dintre ei au avut o astfel de credinţă puternică, şi au făcut mărturisirea credinţei lor prin acceptarea martiriului, dar alţii a negat divinitatea lui Isus. Unii Părinţi ai Bisericii au scris chiar opere literare propunând că Isus este Fiul lui Dumnezeu dar nu Dumnezeu Însuşi.

Recent, mulţi teologi au început să sprijine pluralismului religios. Aserţiunile lor sunt că oameni pot fi salvaţi din păcat şi pot intra în Rai, chiar dacă ei cred în religii diferite, altele decât creştinismul. Catolicismul este primul care a declarat un astfel de crez public. Motivul pentru care aceşti creştini nominali sprijină astfel de punct de vedere, deoarece ei înşişi nu cred că Isus este Dumnezeu Însuşi şi Creatorul. Ei vor să creadă în El aşa cum Cuvântul vorbeşte, dar ei nu pot construi această credinţă adevărată pe o astfel de învăţătură falsă. Ei sunt oamenii care şi-au construit nechibzuit casele pe nisip (Matei 7:26). Le place să înveţe totul de la alte religii. De exemplu, unele biserici din vest practică programele de meditaţie budistă o dată pe săptămână. Din punct de vedere umanist, un astfel de program pare a fi frumos şi mai progresiv. Dar oricine nu crede că Isus este Dumnezeu Însuşi nu poate fi salvat din păcat. 

Dar dumneavoastră? Dumneavoastră în ce fel credeţi? Geneza 1:1-3 susţine, “La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Şi a zis Dumnezeu: ‘Să fie lumină!’ Şi a fost lumină.” Dumnezeu a creat cerurile şi pământul prin Cuvântul Său la început. Cuvântul a existat încă de la început, iar acest Cuvânt este Dumnezeu Însuşi. Prin urmare, lumea a fost făcută prin Isus Hristos, Întruparea Cuvântului. (1 Ioan 1:1, Ioan 1:10). Aceasta înseamnă că Isus Hristos este nimeni altul decât Dumnezeu Însuşi, Dumnezeul Cuvântului. Isus Hristos este Creatorul care a făcut acest univers şi Mântuitorul, care a venit pe acest pământ pentru a ne salva. Este doar corect ca noi să credem că acest Isus Hristos este Dumnezeu Însuşi, care a părăsit tronul slavei din Rai şi a venit personal pe acest pământ în trup de on. 

Prin slujitorii Săi, Dumnezeu Însuşi a proorocit despre venirea lui Mesia, şi în conformitate cu aceste profeţii Mântuitorul a fost conceput în trupul Fecioarei Maria şi S-a încarnat în trup de om. Aceasta înseamnă că, Cel care a fost conceput şi născut printr-un trup uman este Dumnezeu Însuşi. Iar când a împlinit 30, în calitate de Marele Preot al Cerului, El a luat toate păcatele noastre şi păcatele întregii omeniri pe trupul Său prin a fi botezat. El apoi a murit pe Cruce, a înviat din morţi, şi ne-a salvat astfel din toate păcatele noastre. Isus, în alte cuvinte, a devenit adevăratul şi veşnicul nostru Mântuitor.

În esenţa Sa fundamentală, Isus este Dumnezeu Însuşi, care este egal cu Dumnezeu Tatăl. Pentru noi, acest Isus care este fundamental egal cu Dumnezeu Tatăl, este acelaşi Dumnezeu. Tatăl lui Isus Hristos este, de asemenea, Dumnezeu pentru noi, şi aşa este şi Isus Hristos Însuşi. De ce? Pentru că lumea a fost făcută prin El, prin El şi noi am fost, de asemenea, făcuţi ca fiinţe umane. Dumnezeu a spus în Geneza 1:26, “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră.” Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, Isus Hristos a fost acolo. El este Cel care ne-a făcut. El este Cel care ne-a creat si El este Cel care ne-a salvat din păcat. Isus Hristos care a venit să ne mântuiască este Salvatorul nostru adevărat. Deoarece Isus Hristos ne-a dat mântuire, şi pentru că El este Dumnezeu Însuşi, de asemenea, noi credem că El este Domnul mântuirii noastre. Ca atare, dumneavoastră şi cu mine ar trebui să nu mai rătăcim în jurul confuziei noastre, ci în inimile noastre trebuie să credem în Domnul Dumnezeu, care a venit prin evanghelia apei şi a Duhului ca Mântuitor.

Există oameni care tot insistă asupra faptului că ei sunt copiii lui Dumnezeu, chiar dacă inimile lor rămân păcătoase. Pot fi ei cu adevărat poporul lui Dumnezeu chiar şi atunci când inimile lor au păcat? Pot ei să ajungă în Rai chiar şi atunci când inimile lor rămân păcătoase? Bineînţeles că nu! Nu contează dacă sunt creştini sau nu, în cazul în care nu au primit iertarea păcatelor din cauza ignoranţei lor faţă de evanghelia apei şi a Duhului, nici unul dintre ei poate intra în Rai. Cu toate acestea, în comunităţile creştine din întreaga această lume, sunt aşa de mulţi oameni care au acest fel de credinţă.

Cine, atunci trebuie să transmită Evanghelia corectă şi adevărată a apei şi a Duhului unor astfel de oameni? Noi, adică, dumneavoastră şi cu mine trebuie facem judecata corectă pentru ei şi să le predicăm adevărul Evangheliei apei şi al Duhului. Evanghelia manifestată în Cort, nu este genul de adevăr, care ar trebui să fie propovăduit doar o singură dată sau de două ori şi apoi să fie abandonat în întregime. Acesta este adevărul mântuirii reale care trebuie să continue să fie răspândit până în ziua în care Domnului nostru se întoarce. 

Cunoaşteţi această evanghelie a apei şi a Duhului care vă permite să primiţi iertarea păcatelor? Dacă oamenii au păcat, atunci ei nu sunt copii ai lui Dumnezeu. Aceştia trebuie să aibă credinţa care crede în adevărul Evanghelia mântuirii, care se manifestă în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu utilizat pentru Cort ca materiale ale sale. Noi trebuie să transmitem evanghelia apei şi a Duhului până la sfârşitul lumii. Suntem prea jenaţi să predicăm evanghelia apei şi a Duhului? În zilele de demult, atunci când Dumnezeu le-a spus slujitorilor săi: “Duceţi-vă şi să continuaţi să proorociţi”, atunci au continuat să facă acest lucru, iar atunci când Dumnezeu i-a spus lui Isaia, “Du-te şi prooroceşte gol”, a ieşit şi a profeţit gol (Isaia 20:2 -5). Doar atunci când predicăm această evanghelie a apei şi a Duhului, aşa cum se manifestă în Cort tuturor oamenilor atunci ei pot să scape de mânia lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care noi trebuie să continuăm să răspândim Evanghelia.

Dar voi atunci? Nu au inimile voastre, de fapt, Cuvântul credinţei care vă aduce adevărata mântuire? Când oamenii din întreaga lume nu au Cuvântul iertării păcatelor şi încă aparţin lui Satan, cum aţi putut doar sta pe loc şi nu aţi făcut nimic? Nu puteţi sta pe loc. Există mai mulţi parteneri de-ai noştri în întreaga lume. Ei cred în mod clar în evanghelia iertării păcatelor, evanghelia apei şi a Duhului. Unii dintre ei au mărturisit că au fost persecutaţi atunci când au vorbit despre evanghelia apei şi a Duhului colegilor lor. Ei i-au înfruntat pe adversarii evangheliei apei şi a Duhului, spunând: “Voi nu sunteţi poporul lui Dumnezeu, deoarece aveţi încă păcat în inimile voastre. Tu te îndrepţi către iad din cauza păcatelor tale murdare datorate necredinţei tale în evanghelia apei şi a Duhului. Acum, eu nu te pot numi “frate”, chiar dacă-mi spui “fratele meu”, pentru că nu mai sunt un păcătos ca şi tine.”

Noi nu i-am condus să acţioneze aşa, ci Duhul Sfânt din ei îi conduce spre ce să facă. Nu este necesar pentru voi să fiţi intimidaţi, pentru că aveţi în inimile voastre evanghelia apei şi a Duhului care constituie standardul de bază cu care sunteţi în stare să judecaţi toate celelalte. Această abilitate de a discerne în mod corect iertarea altora din păcate ţi-a revenit ţie, deoarece ai crezut în evanghelia Adevărului manifestat în special în Cort. Noi trebuie să stăm înaintea lui Dumnezeu cu credinţa în adevărul prin care, cu aceste trei fire de culori albastru, purpuriu şi cărămiziu, Domnul ne-a mântuit de toate păcatele noastre şi ne-a făcut neprihăniţi.



Haideţi să folosim nuiaua corectă de măsurare a mântuirii


Noi numim Cuvântul lui Dumnezeu ‘canonul.’ Cuvântul ‘canon’ deriva de la termenul ebraic qaneh şi de la termenul grecesc kanon, ambele care se referă la o nuia de măsurare. Când trebuie să măsurăm ceva, atunci trebuie să utilizăm o riglă sau o nuia de măsurare pentru a măsura în mod corect. Tot aşa, atunci când avem nevoie să discernem statutul spiritual al cuiva, adică, dacă o persoană a fost născută din nou sau nu, atunci trebuie să investigăm acea persoană cu nuiaua de măsurare a firului albastru, purpuriu, şi cărămiziu şi inul subţire răsucit. Precum un croitor foloseşte rigla pentru a măsura dimensiunea clienţilor săi, noi trebuie să investigăm dacă această persoană într-adevăr, a fost salvată din păcat. Modul de a face acest lucru este cu adevărul manifestat în firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit. Bazat pe acest Cuvânt al lui Dumnezeu, cu alte cuvinte, trebuie să selectaţi fiecare aspect al credinţei persoanei şi să distingeţi ceea ce scade sub standard şi ce îl depăşeşte.

În special, avem nevoie de a inspecta credinţa noastră foarte bine cu nuiaua de măsurare a aţei albastre, purpurii şi cărămizii, adică, cu evanghelia apei şi a Duhului. Dacă cineva crede în Isus doar cu aţa purpurie şi cărămizie, atunci salvarea lor nu poate fi aprobatăde către Dumnezeu, ca preoţi regali ai Bisericii Sale. Oricine vrea să fie iertat de păcatele sale trebuie să creadă în tot adevărul mântuirii manifestat în aţa albastră, purpurie şi cărămizie. Noi trebuie să credem în tot ce a făcut Isus când a venit pe acest pământ pentru a salva toată omenirea din păcat, a luat asupra toate păcatele noastre fiind botezat, a murit pe Cruce, a înviat din morţi din nou, şi a devenit astfel Mântuitorul nostru adevărat. Fiecare din noi trebuie să avem acest standard de judecată dreaptă. Ea se bazează pe Cuvântul lui Dumnezeu astfel încât să putem decide dacă oamenii sunt păcătoşi sau neprihăniţi. Noi nu putem face acest lucru pe baza cunoştinţelor noastre şi a emoţiilor într-o manieră ad-hoc. Acest lucru este necesar pentru preoţi spirituali de a-şi îndeplini obligaţia lor de a oferi jertfa de ispişire pentru oamenii lor.

Acum, în această epocă, dumneavoastră şi cu mine trebuie să judecăm toţi oamenii din lume cu un astfel de standard corect. Acelaşi standard se aplică în mod egal tuturor, copiilor noştri, soţiilor, soţilor, taţilor şi mamelor, socrilor, cumnaţilor şi nepoţilor. Trebuie să discernem credinţa altora cu Cuvântul lui Dumnezeu. Cei care au devenit preoţi trebuie să pună nuiaua de măsurare a judecăţii pe inima tuturor. “Cunoaşteţi şi credeţi în adevărul lui Isus din firul albastru, purpuriu şi cărămiziu şi pânză fin ţesută? Daca credeţi aşa, atunci sunteţi salvaţi, dar dacă nu, atunci nu sunteţi salvaţi.” A face o judecată clară de acest fel este lucrul cel mai corect pe care-l putem face.

Dacă aceasta este ceea ce a făcut Marele Preot înainte, atunci dumneavoastră şi cu mine, care am devenit preoţii spirituali de astăzi trebuie să facem acest lucru, de asemenea, fără eşec. Dacă nu facem ceea ce trebuie să facem ca preoţi ai Lui, atunci noi nu putem evita de a fi mustraţi de Dumnezeu. Unii oameni spun, “Asta nu e modul de a evangheliza pe cineva. Acesta este modul în care se evanghelizează! Dacă am evangheliza cu toţii oamenii ca tine, cine ar crede vreodată în Isus?” 

În teologie, există un curs de formare numit “Arta evanghelizări.” Acesta oferă un ghid asupra cum se evanghelizează. Mai demult, “evanghelizarea prietenoasă” a fost o frază care era pe buzele fiecărui predicator din acest domeniu. Adepţii săi încă mai învaţă că atunci când încercăm să evanghelizăm oameni, trebuie să ne împrietenim cu ei mai întâi şi apoi treptat, să-i ducem la biserica. Ei au dreptate. De asemenea, ei spun că atunci când persoana decide să creadă în Isus prin eforturile lor evanghelice, atunci ei fac persoană să repete aşa-numita rugăciune de primire a lui Isus, astfel încât Hristos să vină în inima acelei persoane şi ca ea să fie salvată.

Dar care este rezultatul final al acestei abordări? Face păcatele să dispară din inimile acestor noi convertiţi arunci? Nu, acest lucru nu se întâmplă. Ei merg la biserică, dar ei au încă păcat, cu alte cuvinte, noii convertiţi au devenit doar alţi practicanţi religioşi ai creştinismului. Iar aşa, făcând astfel de oameni să creadă în Isus, ei apoi îi fac să dea zeciuieli sau daruri de mulţumire. În cele din urmă, deşi au devenit creştini, ei nu pot scăpa de judecata lui Dumnezeu, pentru că ei au încă păcat. 

Ei ne spun că metoda noastră a Evangheliei de răspandire este greşită, spunând: “Cum puteţi să întrebaţi dacă oamenii au păcat sau nu atunci când doar îi întâlniţi pentru prima dată? Cum puteţi ridica problema mântuirii atât de repede, acordandând judecata dacă aceştia sunt salvaţi sau nu, atunci când abia îi cunoaşteţi?” Desigur, trebuie să acordăm ceva consideraţie la ceea ce spun ei, pentru că sufletul pe care dorim să-l salvăm are o personalitate care poate fi uşor rănită de buzele noastre. Dar, mai devreme sau mai târziu, noi trebuie să predicăm Evanghelia mântuirii celor necredincioşi cu care avem de-a face. Nu contează cât de strâns ne împrietenim cu ei, deoarece noi trebuie să le predicăm Evanghelia, mai devreme sau mai târziu, noi nu putem să ratăm şansa de a predica Evanghelia prin credinţă. De ce? Pentru că dacă noi nu le spunem despre acest Adevăr până la capăt, atunci noi nu am răspândi Evanghelia în mod corespunzător.

Prin urmare, trebuie să întrebăm toţi oamenii, indiferent dacă la începutul sau la sfârşitul conversaţiei noastre pentru evanghelizare, “Ai păcat în inima ta?” Dacă răspunsul este da, atunci noi trebuie să le predicăm evanghelia apei şi a Duhului acestora. Desigur, putem fi certaţi de ei pentru agresivitatea noastră aparentă. Dar, pentru că suntem preoţii spirituali la urma urmei, trebuie să ne amintim că este de datoria noastră solemnă de a suna trompeta evangheliei apei şi a Duhului pentru toţi oamenii în mod clar.



Un singur Domn, un singur botez, un singur Dumnezeu


Am fost iertaţi de toate păcatele noastre, şi scopul vieţii noastre constă în răspândirea Evangheliei în întreaga lume. Din moment ce ni s-au dat aceleaşi datorii de evanghelişti care predică evanghelia apei şi a Duhului, noi lucrăm împreună. De ce facem asta? Pentru că noi credem în acelaşi Dumnezeu, am primit aceeaşi viaţă veşnică, şi ne vom bucura de aceeaşi glorie. Toţi suntem diferiţi unul de celălalt, fiecare cu personalitatea şi caracterul lui propriu, dar motivul pentru care ne punem deoparte şi ne unim unii cu alţii este pentru a ne duce vieţile noastre doar pentru Dumnezeu. 

Dumnezeu a pus pieptarul judecăţii peste inimile celor care au devenit preoţii de astăzi. Şi pieptarul a trebuit să fie fixată: “Şi să prinzi verigile pieptarului de verigile efodului cu un şnur de mătase albastră, ca să stea peste cingătoarea efodului şi ca pieptarul să nu se mişte de pe efod.” (Exod 28:28). Această frază subliniază încă o dată cât de indispensabil este botezul lui Isus în fiecare judecată pe care o facem. Deci, apostolul Pavel declară, de asemenea, importanţa botezului lui Isus, spunând, “Este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre Este un Domn, o credinţă, un botez” (Efeseni 4:4-5). 

Avem responsabilitatea de a judeca dacă sufletele oamenilor sunt salvate sau nu bazat pe faptul dacă ei cred în evanghelia apei şi a Duhului. Şi pentru cei care încă n-au primit iertarea păcatelor, noi trebuie să predicăm Evanghelia, şi celor care au primit deja iertarea păcatelor, noi trebuie să le dăm recunoaştere şi să-i ajutăm să crească în credinţa lor. Când am fost iertaţi de păcat, este potrivit pentru noi de a pune pieptarul judecăţii spirituale sau nu? Altfel spus, este drept pentru noi să evităm judecata corectă a mântuirii cuiva? Acest lucru nu este drept. Noi trebuie să transmitem evanghelia apei şi a Duhului în întreaga lume tuturor celor care încă nu au fost salvaţi.



Atunci, suntem noi perfecţi în trupul nostru?


Când îi judecăm pe cei păcătoşi, noi nu judecăm faptele lor. Mai degrabă, noi îi discernem cu lumina acestei Evanghelii adevărate şi cu ajutorul dreptăţii lui Dumnezeu. Care este adevărata lumină pentru ei? Devenind copiii lui Dumnezeu, crezând în evanghelia apei şi a Duhului este aceasta lumina pentru ei. Copiii lui Dumnezeu sunt lumină pentru această lume. Oare acest lucru atunci înseamnă că cei care au fost iertaţi în totalitate de păcat sunt perfecţi în faptele lor? În inimile lor, desigur, ei sunt perfecţi. Dar în trupul lor, ei sunt nespus de insuficienţi. 

În trupul nostru, suntem cu toţii egoişti, răi, insuficienţi şi slabi, dar înaintea lui Dumnezeu noi suntem poporul Lui perfect. Sunt cei ale căror acte sunt insuficiente, dar care cred în evanghelia apei şi a Duhului, copiii lui Dumnezeu sau nu? Noi, cei care credem în evanghelia apei şi a Duhului sunt copii ai lui Dumnezeu a căror mântuire este perfect spiritual. Cu alte cuvinte, nu faptele celor care au primit iertarea păcatelor, crezând în firul albastră, purpurie şi cărămizie, sunt perfecte, ci mântuirea lor este cea care e perfectă. Deoarece credinţa noastră că ne-a mântuit este întreagă, putem avea părtăşie unii cu alţii în harul lui Dumnezeu. Şi pentru că ajungem la decizia noastră cu adevărul exact al firului albastru, purpuriu şi cărămiziu, credinţa noastră şi judecata noastră nu sunt niciodată viciate.

Dumnezeu ne-a spus să punem acest standard de judecată peste inimile preoţilor întotdeauna. Noi trebuie să îmbrăţişăm toţi oamenii din această lume în inimile noastre. Noi trebuie să îmbrăţişăm sufletele lor, să ne rugăm pentru ei, şi să le răspândim de fapt evanghelia apei şi a Duhului. Acesta este motivul pentru care trebuie să avem întotdeauna pieptarul judecăţii în inimile noastre. Şi astăzi şi mâine, noi trebuie să judecăm întotdeauna pe toţi păcătoşii ca fiind păcătoşi, în scopul de a le predica evanghelia apei şi a Duhului.

Este dorinţa mea sinceră ca acest adevăr de credinţă să se găsească în inimile voastre. Dacă acest adevăr este în inimile voastre, înseamnă că dreptul de a judeca totul v-a fost dat. Credeţi în acest Cuvânt al adevărului. Asiguraţi-vă că judecata se bazează întotdeauna pe Cuvântul lui Dumnezeu în acest fel, şi în orice moment şi credeţi în răspândirea evanghelia apei şi a Duhului, din toată inima voastră.

În fiecare zi, îmi amintesc acest pieptar al judecăţii în inima mea, judec totul în faţa lui Dumnezeu, şi continui să răspândesc Evanghelia. Repetiţia, în fapt, este un mijloc extrem de eficient de răspândire a Evangheliei. Cât de uituci suntem noi! Pedagogii insistă că educaţia prin repetiţie este modul cel mai tradiţional şi mai efectiv de educaţie. Un lingvist a afirmat o dată că un copil poate emite un cuvânt în mod corect prin repetarea cuvântului peste o mie de ori. De asemenea, atunci când continuăm şi în mod repetat a răspândi Cuvântul adevărului apei şi a Duhului, acesta devine gravat în inimile noastre. Am scris acest adevăr al Evangheliei din nou şi din nou, astfel încât atunci când oamenii citesc cărţile noastre ei pot ajunge la o înţelegere clară a adevărului firului albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire răsucit, şi să creadă în ele. De aceea, vom continua să predicăm Evanghelia acestui Adevăr. 

Dragi fraţi şi surori, noi sfinţii trebuie să mărturisim credinţa noastră unii altora. Când ne mărturisim credinţa noastră şi împărtăşim harul lui Dumnezeu unii cu ceilalţi, inimile noastre pot cu adevărat avea părtăşie unii cu alţii, precum şi orice cunoştinţe greşite sau neînţelegeri pe care le putea avea pot fi corectate şi rectificate. Şi prin aceasta noi putem creşte spiritual. Aşa cum credinţa noastră creşte, viaţa noastră de credinţă, de asemenea, va progresa înainte. Doar câte ori am gândit greşit? Cam cât de multe din cunoştinţele noastre anterioare au fost viciate? Şi cât de mult cunoştinţelor noastre anterioare au fost viciate? Şi cât de multe au fi fost doar teoretice, în realitate? Toate credinţele pe care le-am avut înainte de am ajunge să cunoaştem evanghelia apei şi a Duhului au fost doar teoretice.

Apostolul Pavel a spus că oricine predică o altă Evanghelie decât evanghelia pe care a vestit-o el va fi blestemat (Galateni 1:9). Pavel, de asemenea, a spus că el a ştia şi considera totul în afară adevărului lui Dumnezeu, este gunoi. Cu toate acestea, în creştinismul de azi, cei care se laudă doar cu privire la propriile lor de cunoştinţe religioase care sunt gunoi au deveni puternici. 

Pentru că noi, cei care au fost mântuiţi, prin materialele albastre, purpurii şi cărămizii şi inul subţire răsucit ţesute unul de altul, ne putem uni, împreună, cu inimile noastre. Şi nu ne este ruşine de Evanghelia aceasta a apei şi a Duhului, pentru acest adevăr ne-a eliberat de pedeapsa veşnică a iadului. Mai degrabă, nu putem decât să predicăm Evanghelia Adevărului, care este ascunsă în materialul albastru, purpuriu, şi cărămiziu până la sfârşitul lumii fără nici o ezitare. Această misiune este ceea ce avem de făcut în regim de urgenţă.

Când am ajuns prima dată să realizeze că această evanghelie a apei şi a Duhului este singurul adevăr, am fost foarte şocat. “Ah, asta este! Acesta este şi încă nu l-am cunoscut până acum. Creştini din lumea întreagă nu ştiu acest lucru? Teologii nu vorbesc despre el.” Îmi doresc să fi existat cineva printre teologi care să fi cunoscut şi vorbit despre acest Adevăr? Aşa că am investigat toate ramurile teologice din creştinism, atâta timp cât am putut pentru a afla dacă a existat o uşoară urmă de evanghelia apei şi a Duhului în ele, dar totul a fost în zadar.

Deci, prima rugăciune pe care am făcut-o după realizarea acestui adevărul Evangheliei a fost aceasta: “Doamne, eu cred în această evanghelie a apei şi a Duhului. Eu cred că ai luat asupra Ta toate păcatele mele, fiind botezat, că ai murit pe Cruce, ai înviat din morţi din nou, şi că acum m-ai salvat. Dar Doamne, toţi oamenii din această lume întreagă nu ştiu încă acest Adevăr. Lasă-mă să răspândesc acest Adevăr în întreaga lume. Permite-mi să predic Evanghelia Ta originală aşa cum este.” 

Este o binecuvântare minunată că v-am întâlnit pe voi fraţii mei lucrători. Este mult mai bine a întâlni câţiva căutători de adevăr care sunt în căutarea lui Dumnezeu, pentru a le predica adevărul firului albastru, purpuriu şi cărămiziu şi inul subţire ţesut, şi să credem în El şi se servim împreună cu ei aşa, decât a întâlni şi învăţa o mie de oameni care nici nu ascultă şi nici nu cred în Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt atât de recunoscător lui Dumnezeu din moment ce toţi cred în Cuvântul Său!

Într-adevăr, puţini în lume sunt la fel de fericiţi ca tine şi ca mine. Cine din această lume are ca mulţi fraţi şi surori autentice aşa ca noi? Toate aceste lucruri într-adevăr provin de la Dumnezeul adevărului. Când Dumnezeu ne-a dat astfel de binecuvântări preţioase, atunci când Dumnezeu ne-a dat o aşa mântuire preţioasă, şi atunci când Dumnezeu ne-a încredinţat cu o astfel de preoţie preţioasă, cum am putea să nu lucrăm pentru Evanghelia Sa, cum am putea să nu-i judecăm pe păcătoşi, şi cum am putea să nu răspândiţi evanghelia apei şi a Duhului? Când răspândim Evanghelia, cum ar putea să nu-i separăm pe cei care au primit iertarea păcatelor de cei care nu au primit-o? Aşa cum Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric atunci când El a creat cerurile şi pământul, şi noi, de asemenea, îi separăm pe păcătoşi în mod clar de cei drepţi. Dumnezeu nu este mulţumit atunci când amesteca adevărul cu minciuna. Şi aşa spune El, “Să nu semeni via ta cu două feluri de seminţe, ca să nu-ţi faci blestemată strângerea seminţelor, pe care tu le semeni împreună cu roadele viei tale. Să nu ari cu un bou şi cu un asin. Să nu te îmbraci cu haină făcută din două feluri de fire: de lână şi de în. hall not plow with an ox and a donkey together.” (Deuteronom 22:9-11). De aceea noi trebuie să separăm păcătoşii, şi să judecăm pentru ei cu claritate.

Acum este momentul pentru cei care au auzit Cuvântul lui Dumnezeu să-l creadă ca adevăr, chiar dacă acesta nu se potriveşte cu preferinţele lor. Cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu au devenit lumina lumii în harul Lui, dar cei care nu cred nu pot scăpa de întuneric. Fiindcă noi credem în evanghelia apei şi a Duhului, am devenit Urim şi Tumim, care este, “lumină şi perfecţiune.” Am devenit cei care au fost în totalitate salvaţi din păcat, în Dumnezeu. 

Aţi devenit în întregime copiii lui Dumnezeu, crezând în evanghelia apei şi a Duhului? Noi ne conducem acum viaţa noastră în calitate de preoţie împărătească, totul datorită lui Isus Hristos, care a devenit Regele regilor în această lume. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru că ne-a dat nouă această evanghelie a mântuirii. Mă rog ca Dumnezeu să ne permită să îndeplinim cu succes sarcinile noastre de preoţi împărăteşti în timp ce noi rămânem pe acest pământ.

Aleluia! Îl slăvesc pe Dumnezeul nostru în vecii vecilor.