- All e-books and audiobooks on The New Life Mission website are free
- Explore multilingual sermons in global languages
- Two new revised editions in English have been released
- Check out our website translated into 27 languages
Due to COVID-19 and disruption to international mail service
we have temporally suspended our ‘Free Print Book service’.
In the light of this situation we are not able to mail you the books at this time.
Pray that this pandemic will end soon and the resumption of the postal service.
Pray that this pandemic will end soon and the resumption of the postal service.
Temă 10: Apocalipsa (Comentarii asupra Apocalipsei)
[3-6] Adevărata credinţă pentru viaţa de ucenicie (Apocalipsa 3:14-22)
(Apocalipsa 3:14-22)
Credinţa bisericii din Laodicea era una care merita să fie vărsată din gura Domnului. De aceea, Domnul a sfătuit-o să cumpere de la El aur rafinat în foc, ca să se îmbogăţească în credinţa lor. Această credinţă călduţă poate de asemenea să-şi facă apariţia printre neprihăniţii acestei ere. Deoarece şi-au primit credinţa în mod gratuit, cei nu realizează cât de preţioasă este credinţa lor. Astfel Dumnezeu a vorbit Cuvântul Său de mustrare şi sfătuire celor neprihăniţi, pentru a le da credinţa care este ca aurul rafinat în foc. De asemenea aflăm din pasaj că Domnul a dorit ca toate cele şapte biserici din Asia să aibă aceeaşi singură credinţă. Domnul le-a poruncit tuturor celor care au urechi să audă, ceea ce spune Duhul Sfânt bisericilor Sale.
Din 3:17 vedem că biserica din Laodicea era adânc prinsă în cursa propriei sale decepţii, crezând că abundenţa sa materială este la fel ca binecuvântările spirituale ale lui Dumnezeu şi că le datora credinţei lor. Acestei biserici amăgite Dumnezeu a subliniat puternic sărăcia şi mizeria lor spirituală.
Biserica din Laodicea poate că părea bogată în credinţă, dar de fapt era o biserică necredincioasă, saracă. Credinţa sa era călduţă, era umplută de aroganţă spirituală şi îi plăcea lumea mai mult decât Isus.
Apocalipsa 3:14-22 vorbeşte despre viaţa unui ucenic. Ucenicii adevăraţi ai lui Isus sunt cei care se supun şi urmează Cuvântul lui Dumnezeu. Toţi cei care sunt născuţi din nou, crezând în Isus Hristos, sunt calificaţi să devină ucenicii Săi. Domnul doreşte ca noi toţi să trăim viaţa unui ucenic. Trebuie să realizăm că această viaţă de ucenic ne-a fost dată de fapt.
În pasaj, Domnul a spus că îi va vărsa din gură pe sfinţii care nu trăiesc viaţa de ucenic. Aşa cum este înregistrat în versetele 15-16: “Îţi cunosc faptele, ştiu că nu eşti nici rece, nici în clocot. Ce bine-ar fi să fii rece sau în clocot! Dar aşa, întrucât eşti călduţ - nici rece, nici în clocot - te voi vărsa din gura Mea!” Dacă cei mântuiţi nu sunt nici reci, nici fierbinţi înaintea Domnului, aceasta nu poate indica decât sărăcia lor spirituală. De asemenea, astfel de oameni nu ştiu încă despre viaţa de ucenic. Noi am fost răscumpăraţi de păcatele noastre, crezând în evanghelia apei şi a Duhului. Aceasta este mântuirea noastră.
Atunci ce ni s-a dat după mântuirea noastră şi după ce ne-am născut din nou? Ni s-a dat o viaţă care încearcă să devină ca Domnul, urmează şi ascultă de poruncile Sale şi caută Cuvântul Său. Aceasta este viaţa de ucenic. Cerând această ucenicie de la sfinţii Săi, Dumnezeu a mustrat biserica din Laodicea, spunând că nu e “nici rece, nici în clocot”.
Credinţa care nu este nici rece, nici în clocot, este o credinţă călduţă. Atunci ce fel de credinţă este această credinţă călduţă care oferă atât de mult comfort omenirii, fiind nici rece, nici fierbinte? Este credinţa care încearcă să le aibă pe amândouă, să aiă prăjitura, şi să o şi mănânce. Este credinţa care nu trăieşte viaţa de ucenic. Cei a căror credinţă este călduţă, sunt acei care, deşi au fost mântuiţi, nu urmează voia lui Isus. Pot părea că-L urmează pe Isus, dar de fapt nu-L urmează—cu alte cuvinte, credinţa celor care călăresc pe ambele părţi ale gardului se numeşte credinţă călduţă.
Lumea descrie o astfel de credinţă ca fiind înţeleaptă. Această credinţă poate fi înţeleaptă în termeni lumeşti, dar este felul de credinţă care Îl face pe Domnul să vomite. Ceea ce este călduţ Îl face pe Domnul să vomite. Ar trebui să ai o idee destul de bună cum arată această credinţă care nu e nici rece, nici fierbinte. Cei a căror credinţă este călduţă, nici nu se uneşte, nici nu se separă de lucrările bisericilor lui Dumnezeu; da şi nu în acelaşi timp. Vieţile lor de credinţă este astfel că, dacă semnul de ciunţire este, să zicem la 60, atunci ei se adaptează exact la 60, nici mai mult, nici mai puţin.
Cei a căror viaţă de credinţă astfel, sunt săraci spiritual. După cum spun versetele 17-18: “Pentru că spui: Sunt bogat, am adunat avere şii n-am nevoie de nimic!, dar nu-ţi dai seama că eşti nenorocit, vrednic de milă, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc - ca să fii bogat, haine albe - ca să te îmbraci, ca să nu ţi se vadă goliciunea şi să fii expus ruşinii, şi alifie pentru ochi - ca să poţi vedea!”
Cei a căror credinţă este călduţă, îţi consideră prosperitatea lumească, ca ambundenţă spirituală. Deşi simt că de fapt sunt mizerabili, obosiţi şi săraci, ei nu realizează aceasta în întregime. Aceştia sunt oameni care nu se cunosc. Ei cred despre ei înşişi: „Am dreptate. Sunt sincer, deştept şi aproat de alţii şi este în regulă să trăiesc aşa, deşi am fost mântuit” şi îşi trăiesc vieţile după propriul lor standard. Aceşti oameni sunt credincioşi lumii, dar nu sunt credincioşi bisericii lui Dumnezeu. Credinţa lor este doar călduţă. De aceea Dumnezeu spune că îi va vomita.
Ei vin la biserică cu o ţintă nu mai mare decât să evite să fie daţi afară. Stau doar la slujba de biserică şi pleacă imediat după ce s-a terminat. Nu participă niciodată în lucrările bisericii în mod voluntar, şi dacă participă se asigură că este cea mai mică participare. Fac, dar nu fac, nu fac, dar fac. Aceştia sunt oamenii săraci spiritual.
Domnul a avut următorul sfat pentru astfel de oameni: “te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţat prin foc - ca să fii bogat, haine albe - ca să te îmbraci, ca să nu ţi se vadă goliciunea şi să fii expus ruşinii, şi alifie pentru ochi - ca să poţi vedea!” El le-a spus să cumpere aur rafinat în foc, pentru a fi bogaţi.
Dacă doreşti cu adevărat să-L urmezi pe Domnul şi dacă doreşti cu adevărat să-ţi poruncească cu privire la credinţa ta, trebuie să-ţi înveţi credinţa. Atunci cum poţi să-ţi înveţi credinţa? Trebuie să o înveţi, plătind un preţ şi crezând în Cuvânt. Pasajul ne spune să cumpărăm aur rafinat în foc. Aceasta înseamnă să urmăm Cuvântul lui Dumnezeu. Dar toate astfel de încercări şi necazuri pot fi învinse crezând şi urmând Cuvântul lui Dumnezeu. Făcând astfel, inimile noastre devin rafinate, dându-ne credinţa ce recunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu ca adevăr şi crede în El din toată inima. Aceasta este credinţa care e la fel ca aurul pur.
Pentru a câştiga credinţa adevărată, trebuie astfel să plătim preţul sacrificiului, deoarece fără să plătim preţul sacrificiului, nu putem învăţa credinţa. Cu alte cuvinte, nu putem niciodată învăţa credinţa fără să trecem prin greutăţi. Dacă dorim cu adevărat să devenim oameni ai credinţei, să trăim viaţa de ucenicic al Domnului şi să fim binecuvântaţi pentru creidnţa noastră, atunci trebuie să plătim preţil sacrificiului. Fără sacrificiu nu poate fi niciodată obţinută aceasta.
Cine are credinţa puternică de la început? Nimeni. Deoarece oamenii ignoră credinţa, faptul că biserica îi învaţă Cuvântul şi îi călăuzeşte cu el. Noi trebuie să ascultăm ceea ce ne călăuzeşze biserica şi să urmăm prin credinţă. Făcând astfel, face necesar necazul; uneori e nevoie de răbdare. De aceea, devenirea de oameni ai credinţei, primirea călăuzirii Cuvântului, părtăşia şi învăţarea, este însoţită de sacrificiu. Dar, deoarece oamenii nu doresc să se sacrifice, deşi doresc să înveţe credinţa, nu pot avea credinţa adevărată a rafinării. De aceea Domnul ne spune să cumpărăm de la El aur rafinat prin foc, pentru a fi bogaţi în credinţă.
Poţi înţelege ce înseamnă acest Cuvânt doar când înveţi de la credinţa sfinţilor de dinainte şi le urmezi vieţile. Dacă auzi Cuvântul doar în teorie şi nu urmezi de fapt ceea ce îţi porunceşte şi dacă participi în mărturisire, rugăciuni sau adunări, dar de fapt nu le pui în practică, nu poţi învăţa credinţa. Deoarece ai puţină credinţă, îţi măsori credinţa pentru a nu fi chiar aşa rău, după standardul tău propriu al lumii. Te gândeşti: “Am fost mântuit, am bani şi sunt bine în termeni seculari aşa că trebuie că sunt mai bine decât alţii. Da, sunt sgur mai ine decât aceşti oameni.”
Dacă doreşti cu adevărat să înveţi credinţa adevărată care e la fel ca aurul, trebuie să plăteşti preţul sacrificiului. E uşor să asculţi şi să urmezi? Trebuie sacrificiu pentru a asculta. E uţor să te sacrifici? Bineînţeles că nu. Dacă dacă doreşti să eviţi să fii vărsat, trebuie să asculţi, sacrificându-te.
Dar cei care, neînvăţând credinţa adevărată, sunt săraci spiritual, nu doresc niciodată să se sacrifice. Pentru a asculta, trebuie ca el/ea să-şi înfrâneze mintea mai întâi. Neputând face astfel, inimile lor continuă să fie mizerie spirituală, chiar în timp ce trece timpul. Nerealizându-şi propria lor lipsă de credinţă, ei sfârşesc doar învinovăţind-i pe sfinţi care au înaintat în credinţă, din urma lor. Trebuie să înveţi credinţa adevărată. Când intri în bătălii spirituale şi te lupţi de partea lui Dumnezeu, credinţa ta va fi rafinată şi realizezi că trebuie să trăieşti viaţa de victorie spirituală. Poţi cunoaşte această credinţă doar când de fapt o experimentezi.
Dumnezeu l-a mustrat pe slujitorul bisericii din Laodicea, scriind: “Nu-ţi cunoşti nici goliciunea, nici sărăcia. Ai fost mântuit, dar credinţa ta este călduţă—nici aceasta, nici cealaltă. Singurul lucrur pe care îl ai este mântuirea ta, pe care ai înfundat-o. În afară de aceasta, nu ai nimic altceva.”
Au devenit slujitorii lui Dumnezeu sau precursorii noştri spirituali, predecesorii noştri ai credinţei, doar cu trecerea timpului, fără să trăiască viaţa de ucenicie? Bineînţeles că nu! Ei au trecut prin tot felul de probleme pentru Domnul, atât în bucurie, cât şi în întristare. Dumnezeu te călăuzeşte, făcându-i pe cei dinaintea ta să treacă prin toate lucrurile prin care şi tu vei trece eventual. Trebuie de aceea să crezi în faptul că Dumnezeu te învaţă şi te călăuzeşte prin cei care au urmat calea credinţei, înaintea ta.
