- All e-books and audiobooks on The New Life Mission website are free
- Explore multilingual sermons in global languages
- Two new revised editions in English have been released
- Check out our website translated into 27 languages
Due to COVID-19 and disruption to international mail service
we have temporally suspended our ‘Free Print Book service’.
In the light of this situation we are not able to mail you the books at this time.
Pray that this pandemic will end soon and the resumption of the postal service.
Pray that this pandemic will end soon and the resumption of the postal service.
Temă 10: Apocalipsa (Comentarii asupra Apocalipsei)
[9-1] Chinul din adânc (Apocalipsa 9:1-21)
(Apocalipsa 9:1-21)
“Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului, şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii. Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului. Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu. Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om. În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei. Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni. Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion. Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea. Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: “Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni. Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul. Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă. A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau. Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble. Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.”
Exegeză
Versetul 1: Îngerul al cincilea a sunat din trâmbiţă. Şi am văzut o stea care căzuse din cer pe pământ. I s-a dat cheia fântânii Adâncului.
Faptul că Dumnezeu a dat îngerului cheia adâncului înseamnă că El S-a decis să aducă un chin teribil cum e iadul, asupra omenirii.
Adâncul mai este numit şi Abis, însemnând un loc de adâncime nesfârşită. Pentru a aduce suferinţă lui Anticristul care trăieşte pe pământ, acoliţilor săi şi celor care stau împotriva celor neprihăniţi, Dumnezeu va deschide adâncul. Cheia acestui adânc a fost dată celui de-al cincilea înger. Acesta este chinul terifiant care este la fel de oribil ca iadul însuşi.
Versetul 2: şi a deschis fântâna Adâncului. Din fântână s-a ridicat un fum, ca fumul unui cuptor mare. Şi soarele şi văzduhul s-au întunecat de fumul fântânii.
Când Dumnezeu a permis deschiderea adâncului, întreaga lume s-a umplut de fum ca fumul volcanic, aducând chinul întunericului. Acest chin al întunericului este rezervat pentru acei care iubesc întunericul. Dumnezeu este Dumnezeul luminii care străluceşte în noi, dând fiecăruia evanghelia apei şi a Duhului. Celor care cred în acest adevăr, Dumnezeu le-a dat harul mântuirii şi le-a permis să trăiască în lumina Sa strălucitoare. Dar cei care nu acceptă adevărul, întâmpină răsplata dreapta a lui Dumnezeu, deoarece El va aduce asupra lor chinul întunericului şi judecata Sa dreaptă.
Oameni se nasc în mod fundamental păcătoşi şi preferă întunericul în vieţile lor mai degrabă decât lumina. Astfel ei merită să primească chinul întunericului de la Dumnezeu pentru respingerea şi necredinţa în evanghelia apei şi a Duhului, dat de Domnul.
Versetul 3: Din fum au ieşit nişte lăcuste pe pământ. Şi li s-a dat o putere, ca puterea pe care o au scorpiile pământului.
Dumnezeu va trimite lăcuste pe acest pământ şi va pedepsi păcatelor celor care se opun adevărului lui Dumnezeu în gândurile lor instinctive. Acest chin al lăcustelor este capabil de a aduce o durere la fel de extremă ca cea a înţepatului unui scorpion. De aceea, toţi păcătoşii din această lume, trebuie să creadă în dragostea adevărată a lui Dumnezeu. Iar cei care nu cred, trebuie să primească experianţa de primă mână de a vedea cât de mari şi dureroase sunt păcatele respingerii lor a dragostei lui Dumnezeu şi de a sta împotriva Sa.
Dumnezeu a trimis lăcustele peste acest pământ şi i-a făcut pe oameni să plătească plata păcatelor lor de a sta împotriva Dumnezeului adevărului, cu gândurile lor instinctive. Acest preţ al păcatului este suferinţa lor în chinul lăcustelor.
Versetul 4: Li s-a zis să nu vatăme iarba pământului, nici vreo verdeaţă, nici vreun copac, ci numai pe oamenii, care n-aveau pe frunte pecetea lui Dumnezeu.
Când Dumnezeu aduce chinul teribil al lăscutelor, nu uită să-Şi arate mila celor care sunt pecetluiţi de El. De asemenea, El poruncelte lăcustei să nu lovească natura.
Versetul 5: Li s-a dat putere nu să-i omoare, ci să-i chinuiască cinci luni; şi chinul lor era cum e chinul scorpiei, când înţeapă pe un om.
În Cântarea Cântărilor 8:6, Dumnezeu vorbeşte despre dragostea şi mania Sa, spunând: “Dragostea este tare ca moartea, iar gelozia este gelozia este neînduplecată ca locuinţa morţilor jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.” La fel, acest chin ne spune cât de teribilă va fi pedeapsa petnru cei care resping dragostea lui Dumnezeu arătată prin evanghelia Sa a apei şi a Duhului. Acest chin îi va chinui pe oameni timp de cinci luni.
Versetul 6: În acele zile, oamenii vor căuta moartea, şi n-o vor găsi; vor dori să moară, şi moartea va fugi de ei.
Chinul lăscutelor vor aduce astfel de suferinţe încât oamenii vor prefera să moară, decât să trăiască într-o astfel de durere şi totuşi nu vor putea muri, indiferent cât de mult doresc astfel. Acest chin a venit deoarece oamenii L-au ignorat pe Dumnezeu. Gândindu-ne că sfârşitul vieţii cărnii este finalul tuturor, ei L-au ignorat pe Dumnezeu, care domneşte atât peste viaţă, cât şi moarte. Dar prin acest chin al lăcustelor, Dumnezeu ne arată că, nici moartea nu poate veni decât prin permisiunea lui Dumnezeu.
Versetele 7-12: Lăcustele acelea semănau cu nişte cai pregătiţi de luptă. Pe capete aveau un fel de cununi, care păreau de aur. Feţele lor semănau cu nişte feţe de oameni. Aveau părul ca părul de femeie, şi dinţii lor erau ca dinţii de lei. Aveau nişte platoşe ca nişte platoşe de fier; şi vuietul, pe care-l făceau aripile lor, era ca vuietul unor care trase de mulţi cai, care se aruncă la luptă. Aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri. Şi în cozile lor stătea puterea, pe care o aveau ca să vatăme pe oameni cinci luni.Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon iar pe greceşte Apolion. Cea dintâi nenorocire a trecut. Iată că mai vin încă două nenorociri după ea.
Cozile lăcustelor din adânc au puterea de a-i lovi pe oameni, timp de cinci luni. Deşi în aparenţă seamănă cu femeile, aceste lăcuste sunt fiinţe extreme de înfricoşătoare şi crude. Aceasta arată cât de mari păcate au comis oamenii, căutând femeile mai mult decât pe Dumnezeu. Nu trebuie să uităm că Satan caută să ne facă să cădem în imoralitate sexuală şi să ne rupă de Dumnezeu, aducând un astfel de păcate ca pofta cărnii, adânc în vieţile noastre.
Versetele 13-15: Îngerul al şaselea a sunat din trâmbiţă. Şi am auzit un glas din cele patru coarne ale altarului de aur, care este înaintea lui Dumnezeu, şi zicând îngerului al şaselea, care avea trâmbiţa: “Dezleagă pe cei patru îngeri, care sunt legaţi la râul cel mare Eufrat!” Şi cei patru îngeri, care stăteau gata pentru ceasul, ziua, luna şi anul acela, au fost dezlegaţi, ca să omoare a treia parte din oameni.
Judecata de păcat al lui Dumnezeu, pe care El a aşteptat-o mult cu răbdare, de dragul omenirii, a sosit în final. Acum este timpul chinului războiului care va ucide o treime din omenire, la Râul Eufrat.
Versetul 16: Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul.
Aici este spus numărul armatei călăreţilor. Acest război se referă la lupta modernă electronică. Deşi o treime din omenire este ucisă în acest război, oamenii care supravieţuiesc vor continua totuşi să slujească idolilor, să stea împotriva lui Dumnezeu şi să refuze să se pocăiască de păcatele lor. Aceasta ne arată cât de întărită va fi inima cuiva, de păcatele sale, în vremurile din urmă.
Versetul 17: Şi iată cum mi s-au arătat în vedenie caii şi călăreţii: aveau platoşe ca focul, iacintul şi pucioasa. Capetele cailor erau ca nişte capete de lei, şi din gurile lor ieşea foc, fum şi pucioasă
Ceea ce apostolul Ioan a văzut, au fost armele terifiant de distructive ale secolului 21, cum ar fi tancurile, avioanele luptătoare şi ale arme din vremurile moderne.
Versetele 18-19: A treia parte din oameni au fost ucişi de aceste trei urgii: de focul, de fumul şi de pucioasa, care ieşeau din gurile lor. Căci puterea cailor stătea în gurile şi în cozile lor. Cozile lor erau ca nişte şerpi cu capete, şi cu ele vătămau
Va veni o luptă uriaşă dusă cu armament modern, în vremurile din urmă. Şi o treime din omenire va muri datorită chinului focului, a fumului şi a pucioasei ieşit din astfel de armament
Versetul 20: Ceilalţi oameni, care n-au fost ucişi de aceste urgii, nu s-au pocăit de faptele mâinilor lor, ca să nu se închine dracilor şi idolilor de aur, de argint, de aramă, de piatră şi de lemn, care nu pot nici să vadă, nici să audă, nici să umble.
În ciuda acestor chinuri, cei care au supravieţuit războiului, au slujit idolilor chiar şi mai mult şi au continuat să se închine înaintea lor, deoarece aceşti oameni au fost stabiliţi să fie distruşi.
Versetul 21: Şi nu s-au pocăit de uciderile lor, nici de vrăjitoriile lor, nici de curvia lor, nici de furtişagurile lor.
Aceasta ne arată că în vremurile din urmă omenirea nu se va pocăi niciodată de păcatele lor înaintea lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu îi va judeca pe aceşti păcătoşi, dar va permite o lume nouă şi binecuvântată celor neprihăniţi.
