- All e-books and audiobooks on The New Life Mission website are free
- Explore multilingual sermons in global languages
- Two new revised editions in English have been released
- Check out our website translated into 27 languages
Temă 10: Apocalipsa (Comentarii asupra Apocalipsei)
[12-2] Îmbrăţişează-ţi martirismul cu credinţă îndrăzneaţă (Apocalipsa 12:1-17)
(Apocalipsa 12:1-17)
Capitolul 12 ne arată că Biserica lui Dumnezeu va întâmpina necazurile ale vremurilor din urmă. Versetul 1 spune: “În cer s-a văzut un semn mare: o femeie învăluită în soare, având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele,” “Femeia învăluită în soare” aici se referă la Biserica lui Dumnezeu de pe pământ, iar fraza “având luna sub picioare, iar pe cap o coroană de douăsprezece stele” înseamnă că Biserica lui Dumnezeu este încă sub conducerea lumii. Aceasta ne spune că Biserica lui Dumnezeu din această lume, iar sfinţii care îi aparţin Îl vor glorifica pe Dumnezeu, fiind martirizaţi.
Fraza “pe cap o coroană de douăsprezece stele” arată că Biserica va lupta împotriva lui Satan în vremurile din urmă şi va fi martirizată prin credinţă. După cum ne spune Cuvântul lui Dumnezeu, Biserica lui Dumnezeu va triumfa într-adevăr. Deşi Satan ne va ameninţa în tot felul, pentru a ne distruge credinţa, ne va face să suferim, ne va lovi şi eventual chiar ne va cere vieţile, noi tot ne vom apăra credinţa şi vom fi martirizaţi în mod drept. Aceasta este victoria în credinţă.
În perioada Bisericii Timpurii, mulţi sfinţi care ne-au precedat au fost şi ei martirizaţi. Acest martirism nu vine din puterea noastră, ci prin Duhul Sfânt care locuieşte în inimile noastre.
Fraza “o femeie învăluită în soare”, “femeia” aici se referă la Biserica lui Dumnezeu, iar faptul că este “învăluită în soare” înseamnă că Biserica va fi mult persecutată. Chiar în mijlocul necazurilor înfricoşătoare şi a chinurilor din vremurile din urmă, sfinţii îşi vor apăra credinţa în mod curajos şi nu va ceva niciodată lui Satan. De ce? Deoarece Duhul Sfânt din inimile lor îi va face să stea şi să lupte împotriva lui Satan şi le va da credinţa care nu cedează niciodată oricărei ameninţări sau persecuţii, cu riscul vieţilor lor.
De asemenea, deoarece cei acei care şi-au pus speranţa în Împărăţia Cerurilor, cred în Cuvântul lui Dumnezeu care le spune că chinurile celor şpate trompete se vor sfârşi în curând şi vor fi urmate de chinurile celor şapte cupe care va şterge pământul, ei nu capitulează niciodată înaintea lui Satan.
Cei care ştiu şi cred că nu-i aşteaptă o lume mai bună dacă îi cedează lui Satan, nu se pot închina niciodată înaintea lui. Chinurile celor şapte cupe care vor fi turnate asupra lui Anticrist şi urmaşii săi, îi vor devora fără odihnă şi milă. Sfinţii care cunosc totul despre chinuri, 100% dintre ei nu-ţi vor lepăda niciodată credinţa datorită ameninţărilor, deoarece Duhul Sfânt la lucra în inimile lor. Duhul Sfânt care locuieşte în noi ne va da puterea de a sta împotriva lui Satan, de a-l învinge şi de a fi martirizaţi.
Când trece chinul celei de-a patra trompete şi vin chinurile celei de-a cincea şi a şasea trompetă, “martirismul” va veni la noi. Cei care îşi apără credinţa şi sunt martirizaţi, sunt doar cei care sunt născuţi din nou prin apă şi Duh. Când cobor chinurile celor şapte trompete, Anticrist va avea temporar autoritate peste lume, permisă de Dumnezeu.
Cunoscând că această autoritate va dura doar pentru puţin timp, slujitorul lui Satan, Anticrist, îi va persecuta pe cei care Îl slujesc pe Isus Hristos ca Domn al lor, pentru ca el să poată cât de mulţi oameni posibil cu el în iad. Dar cei care şi-au trecut toate păcatele asupra lui Isus, prin botezul Său, nu vor renunţa persecuţiei lui Anticrist, ci vor apăra curajos evanghelia dată de Isus Hristos şi vor fi martirizaţi.
Astfel, martirismul este evidenţa credinţei. Cei care au această evidenţă vor avea Împărăţia de o mie de ani şi Noul Cer şi Pământ, pregătit de Domnul. Aceasta se aplică celor care cred în evanghelia apei şi a Duhului, răspândită în întreaga lume. Biblia ne spune că aproape toţi sfinţii născuţi din nou vor fi martirizaţi în timpul acestor vremuri din urmă.
Dar cei care, pentru a evita martirismul, îşi abandonează credinţa apei şi a Duhului, stau de partea lui Antcrist şi-ţl servesc şi slujesc ca dumnezeu, vor fi ucişi de chinurile celor şapte cupe şi de mâna lui Anticrist însăşi. Moartea lor nu va constitui niciodată martirismul lor, cid oar o moarte fără speranţă, în zadar. Când Satan şi Anticrist sunt aruncaţi în iad, aceşti oameni vor cădea împreună în el.
A-L trăda pe Isus Hristos pentru a evita martirismul şi a micşora greutăţile necazurilor chiar şi puţin, va fi un lucru nebunesc de făcut. Când se sfârşesc chinurile celor şapte trompete, iar cei care şi-au apărat credinţa sunt martirizaţi, chinurile celor şapte cupe vor face ravagii în întregul pământul, lăsând câţiva supravieţuitori. Ceea ce este clar e că acei care au primit ştergerea păcatului, vor fi martirizaţi în mod sigur şi ca noi să nu-L trădăm pe Domnul în acest moment al martirismului, trebuie să ne pregătim acum credinţa, crezând cu cunoaşterea potrivită a vremurilor din urmă şi înţelegerea Cuvântului.
Noi am primit ştergerea păcatelor noastre, iar când suntem martirizaţi, vom experimenta o bucurie nemaicunoscută de noi înainte, deoarece Dumnezeu ne va întări. Să lăsăm credinţa să fie pusă în inimile noastre, că tu şi eu suntem sortiţi să fim martirizaţi de Domnul. Când trece acest moment al martirismului, Dumnezeu ne va da cu siguranţă învierea şi răpirea, ne va permite să fim glorificaţi în Împărăţia de o mie de ani, ne va da Noul Său Cer şi Pământ veşnic şi ne v aface să domnim şi ne va permite să trăim pentru totdeauna în bogăţie—dacă credem cu perseverenţă în toate acestea, suferinţa însăşi va fi transformată în bucurie.
Apostolul Pavel a spus: “Eu consider că suferinţele de acum nu merită să fie comparate cu gloria viitoare care ne va fi revelată” (Romani 8:18). În timp ce slujea această evanghelie, Pavel suferise mult, a fost bătut aproape până la moarte mai mult de câteva ori. Dar crezând că această suferinţă era pentru gloria lui Dumnezeu, durerea lui Pavel a devenit bucuria sa nemaipomenită. Şi potrivit înregistrărilor istorice şi a folclorului, aproape toţi apostolii, inclusive Pavel, au fost martirizaţi. Se spune că Petru fusese crucuificat pe dealul Vaticanului, cu capul în jos. Şi liderii Bisericii Primare, inclusive Policarp şi mulţi alţi sfinţi au cântat laude lui Dumnezeu chiar în timp ce erau arşi pe rug. Astfel de lucruri nu ar fi fost posibile dacă Dumnezeu nu Şi-ar fi întărit sfinţii.
Chiar şi când erau astfel de sfinţi credincioşi în acest timp, au fost şi cei care şi-au trădat credinţa. Origen, un teolog mult lăudat de teologii de astăzi, a fost cineva care a auzit evanghelia direct de la apostoli. Totuşi, când a venit timpul martirismului său, a scăpat de ea, astfel viaţa i-a fost scăpată chiar ăn timp ce ceilalţi sfinţi erau martirizaţi. Aceasta nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi negat tot ce făcuse Isus pentru el. Astfel Origen a fost reprezentantul celor care au negat divinitatea lui Isus. Dar în ciuda trădării sale, teologii de azi îl pun în loc înalt, printre cei mai recunoscuţi teologi.
De ce a scăpat Origen de martirism, în timp ce ceilalţi sfinţi au îmbrăţişat-o? Nu deoarece puterea lui de voinţă era slabă, în timp ce cea a celorlalţi sfinţi martirizaţi era puternică. Sfinţii care au fost martirizaţi în timp ce-L lăudau pe Dumnezeu au făcut astfel deoarece au crezut în ceea ce Pavel le vorbise—adică în “că suferinţele de acum nu merită să fie comparate cu gloria viitoare care ne va fi revelată”. Cu alte cuvinte, ei au putut să-şi ducă suferinţa prezentă, deoare ceau crezut în Cuvântul lui Dumnezeu al promisiunii că El îi va învia şi răpi şi le va da Împărăţia de o mie de ani.
Noi trebuie să realizăm clar că martirismul va veni la noi. Cei care ăşi trăiesc vieţile de credinţă cu o clară cunoaştere a acestui fapt, sunt diferiţi de restul. Cei care cred că imaginea sfinţilor martirizaţi din perioada Bisericii Primare este propria lor imagine, pot avea o viaţi de creidnţă care este puternică, demnă şi îndrăzneaţă, deoarece tot Cuvântul Bibliei va fi atunci propria lor poveste. Ei trăiesc întotdeauna cu credinţa că pot îmbrăţişa martirismul—adică, ei trăiesc crezând întotdeauna că după martirism, Dumnezeu le va da învierea şi răpirea şi Noul Cer şi Pământ pe care El le-a planificat şi pregătit pentru ei, dinainte.
Cei care cred în aceasta, pot să trăiască întotdeauna o viaţă îndrăzneaţă de credinţă, deoarece ei ştiu că credinţa lor îi pregăteşte pentru sfârşit, când vor putea muri în timp ce-L laudă pe Dumnezeu. Şi deoarece aceasta nu e doar o simplă problemă de doctrină, ci de credinţă, cei care nu cred în întregime în acest Cuvânt şi evanghelie, vor fi primii care ne vor vinde lui Anticrist. De aceea, odată ce tu şi eu realizăm că trebuie să fim martirizaţi, fraţii şi surorile noastre din Biserica lui Dumnezeu, care au aceeaşi credinţă ca a noastră şi vor fi împreună cu noi pentru totdeauna, ne sunt atât de importanţi. Slujitorii lui Dumnezeu, poporul Său şi Biserica Sa—toate acestea ne sunt preţioase, de asemenea.
Sfinţii din perioada Bisericii Primare aveau o credinţă care era şi mai sinceră şi fermă decât a noastră, care locuim în vremurile din urmă. Ei au crezut în martirismul lor, în următoarea lor înviere şi răpire a lor şi în Împărăţia de o mie de ani şi Noul Cer şi Pământ. De aceea ei şi-au trăit vieţile de credinţă ca şi cum de fapt ar fi trăit în timpul Necazului cel Mare, ca şi cum întoarcerea Domnului ar fi iminentă. Astfel, când noi, care trăim în era sosirii iminente a erei Necazului, citim despre ei, poveştile lor ne apar realiste şi vii, deoarece şi ei au ştiut şi au crezut în tot Cuvântul lui Dumnezeu despre Necaz şi martirismul, învierea şi răpirea lor.
Deoarece noi de fapt ne trăim vieţile cu vreumurile din urmă apropiindu-se de noi chiar în faţa ochillor noştri, trebuie să ne pregătim bine credinţa martirismului, în inimile noastre. Satan îl va provoca pe fiecare care crede în apa şi sângele lui Hristos, încercând să le doboare credinţa. Pentru a nu ceda acestei provocări ale lui Satan, trebuie să legăm evanghelia apei şi a Duhului de inimile noastre, să reexaminăm aceasta cu speranţa în Noul Cer şi Pământ şi să ne asigurăm că această credinţă a noastră nu slăbeşte, până în momentul martirismului nostru.
Motivul pentru care sfinţii din perioada Bisericii Primare şi-au apărat disperat credinţa, este deoarece şi ei ştiuseră şi crezuseră în tot Cuvântul Scripturii cu privire la Necaz şi martirismul, învierea şi răpirea lor. La fel eu şi tu vom fi martirizaţi. Voi muri, la fel şi tu—vom muri cu toţii pentru a ne apăra credinţa. Probabil voi fi primul care voi fi tras şi omorît. Aceasta poate apărea în sine însăşi ca o perspectivă terifiantă, dar în final, nu e nimic de care să ne fie frică, deoarece concluzia logică de a evita martirismul ar fi să ne negăm credinţa, ceva ce nu putem face.
Până la toată urma, Dumnezeu trebuie să fie gorificat prin martirismul nostru, iar El a stabilit aceasta ca soartă a noastră. Deci aceasta e ceva prin care trebuie să trecem cel puţin o dată. Din moment ce nu putem nici evita, nici scăpa să trecem prin aceasta, să alergăm în schimb din plin şi să sărim peste aceasta, cu îndrăzneală. Noi avem autoritatea Regelui pe care nimeni altcineva nu le are şi de asemenea avem speranţa binecuvântărilor veşnice. Astfel, noi putem să ne rugăm întodeauna lui Dumnezeu să ne întărească şi pentru a-I da şi mai multă glorie. Crezând, fără să ne fie frică de martirismul nostrum, noi vom primi o bucurie şi mai mare. Aceasta este o mare glorie pentru Dumnezeu şi o mare binecuvântare pentru noi.
Dumnezeu a scris Cartea Apocalipsa pentru a ne vorbi despre martirismul sfinţilor, învierea şi răpirea, Împărăţia de o mie de ani şi Noul Cer şi Pământ. De aceea, dacă ai cunoaşterea corectă a cărţii Apocalipsa, poţi să-ţi trăieşti credinţa în această lume decăzută. Drumul spre Noul Cer şi Pământ, scris în Apocalipsa, nu poate fi dus fără evanghelia apei şi a Duhului. Şi această credinţă nu poate fi confirmată fără a trece prin martirism. Eu sper şi mă rog, de aceea, ca tu să-ţi legi strâns credinţa de inimă, crezând că nu vei trăda evanghelia, ci vei fi martirizat când vine timpul şi te vei uita înainte prin credinţă. Viata ta de credinţă se va schimba atunci drastic, chiar din acest moment.
Noi nu vom muri în zadar, prinşi în capcana lui Satan. După lucrarea Duhului Sfânt în inimile noastre, noi vom muri pentru a ne apăra credinţa. Aceasta este chiar martirismul nostru. Ziua martirismului nostru va veni cu siguranţă. Dar nouă nun e e frică de aceasta, deoarece ştim că deşi trupurile noastre vor fi ucise de Satan, Dumnezeu ne va reînvia în curnd în trupuri noi, glorioase. De asemenea noi ştim că martirismul nostrum va fi la scurt timp urmat de învierea şi răpirea noastră şi că tot ce ne aşteaptă de atunci încolo, este binecuvântarea de a domni în Împărăţia de o mie de ani şi domnia noastră veşnică în Cer.
Cu mult timp în urmă, Împăratul roman Nero a dat foc Romei pentru a reconstrui oraşul. Când s-au infuriate cetăţenii romani datorită acestui lucru, el a dat vina pe creştini şi i-au masacrat fără discriminare. La fel, când lovesc dezastrele naturale peste lume în timpul Necazului cel Mare, Anticrist va da vina pe noi sfinţii, pentru toate chinurile, ne va acuza în mod fals şi ne va omorî.
Astfel, trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu, de acum încolo, pentru a ne da credinţa martirismului, credinţa cu care putem muri. Dacă nu ne abandonăm credinţa şi suntem martirizaţi, va apărea gloria lui Dumnezeu. Dar dacă ne abandonăm credinţa, cedăm lui Anticrist şi Îl acceptăm ca Dumnezeu, vom fi aruncaţi în focul veşnic. Dacă ne rugăm lui Dumnezeu credinţa cu care putem să-L învingem pe Anticrist, cu alte cuvinte, Domnul nostru ne va da putere şi tărie, dar dacă nu stabilim inimile neclintit şi ne trădăm credinţa, El nu va avea să ne dea decât iadul.
Să vă spun o povestioară din Războiul Coreean. Trupele din Corea de Nord au veni într-o anume biserică de la ţară, în partea de sud, unde un diacon numit Chudal Bae avea grijă de ea. Văzând curtea bisericii fiind murdară, un soldat ce invadase i-a spus diaconului să o cureţe- Dar acest diacon a refuzat aceasta, spunând că trebuia să ţină sfântă ziua Domnului. Soldaţii, devenind nerăbdători, au ameninţat că-l omoară imediat înaintea întregii congregaţii dacă nu curăţă curtea. Dar diaconul a continuat să refuse, spunând că trebuie să-ţi apere credinţa şi a fost ucis. Mai târziu, unii creştini i-au numit credinţa martirism, dar aceasta nu este martirism. De ce? Deoarece martirism este a muri pentru lucrarea neprihănită—adică, a revela gloria lui Dumnezeu. Murind pentru încăpăţânarea ta, sub pretextul lui Dumnezeu, este departe de a constitui martirism.
Putem să ne aruncăm dragostea mântuirii pe care Dumnezeu ne-a dat-o? Datorită petelor şi a păcatelor noastre, Isus Hristos a luat asupra Sa toate păcatele noastre, cu botezul Său şi a fost crucificat până la moarte. Dacă nu putem să ne dăm întreaga devoţiune acestei iubiri ale Domnului nostru, până la moarte, putem arunca evanghelia care ne dă Noul Cer şi Pământ de dragul cărnii care ar dispărea simplu cu moartea nostră. Noi ne-am născut în această lume sortiţi să fim mântuiţi, de a predica evanghelia mântuirii fiecăruia de pe acest pământ şi pentru a muri în timp ce predicăm. Nu uita că soarte sfinţilor care au primit ştergerea păcatului, adică, propria noastră soartă este de a trăi prin credinţă şi de a fi martirizaţi pentru a învinge provocarea credinţei a lui Satan, de dragul gloriei pe care Dumnezeu ne-o va acorda.
Noi avem atâtea greşeli şi suntem atât de plini de pete, încât nu putem să-L glorificăm pe Dumnezeu cu nimic. Unor astfel de oameni ca noi, Dumnezeu a dat oportunitatea de a-L glorica pe Domnul şi aceasta nu este alta decât martirismul. Nu evita aceasta. Să credem în Dumnezeu care va micşora timpul Necazului dacă Îi cerem şi ţinându-ne speranţa în moştenirea Noului Cer şi Pământ, să ne învingem suferinţa trecătoare care se va sfârşi în curând. Să trăim, crezând că Domnul nu va permite o suferinţă prea mare celor care au trăit cu credincioşi pentru El, nici nu le va permite orice care îi va face să-şi trădeze credinţa, ci că îi va proteja şi le va acorda chiar şi mai mult har abundent.
Realizând că trebuie să fim martirizaţi, trebuie să trecem prin greutăţi, perseverând prin suferinţă şi lucrând pentru Domnul. Prin astfel de lucruri, noi ne vom creşte credinţa prin experienţa umblării cu Domnul, iar când vin timpurile din urmă, ne vom putea întâmpina martirismul cu puterea dată de Domnul. Dacă rămânem fără să avem vreo experienţă de suferinţă pentru El, frica ne va copleşi atunci când vine timpul martirismului nostru, cu sosirea Necazului cel Mare. Doar cei care au mai suferit şi au învins durerea, pot să-şi înfrângă suferinţa încă odată.
Eu mă rog lui Dumnezeu ca viaţa ta de credinţă să fie cea a suferinţei pentru Domnul şi a victoriei asupra acesteia şi că, atunci când soseşte momentul martirismului, şi tu să fii printre cei credincioşi care-şi amintesc inimilor lor şi mărturisesc cu buzele lor că toate aceste lucruri sunt gloria lor, promise lor, prin binecuvântarea şi harul lui Dumnezeu.
Dacă doreşti disperat să iei Împărăţia Cerurilor cu credinţa ta, Noul Cer şi Pământ va fi cu siguranţă ale tale. Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungem la cunoaşterea adevărului (1 Timotei 2:4).
Copyright © 2021 by The New Life Mission
