• All e-books and audiobooks on The New Life Mission website are free
  • Explore multilingual sermons in global languages
  • Two new revised editions in English have been released
  • Check out our website translated into 27 languages
Search

Sermons

Temă 10: Apocalipsa (Comentarii asupra Apocalipsei)

[15-1] Sfinţii care laudă în aer lucrările minunate ale Domnului (Apocalipsa 15:1-8)

(Apocalipsa 15:1-8)
“Am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, având ultimele şapte urgii - întrucât cu ele mânia lui Dumnezeu ia sfârşit. Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe cei care au fost victorioşi asupra fiarei, asupra imaginii ei şi asupra numărului numelui ei, stând lângă marea de sticlă, cu harpele lui Dumnezeu. Cântau cântecul lui Moise, sclavul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului, spunând: “Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al naţiunilor! Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va glorifica Numele Tău? Numai Tu eşti sfânt şi toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că faptele Tale drepte au fost revelate!” Apoi m-am uitat, şi în cer era deschis Templul, care este cortul mărturiei. Din Templu au ieşit şapte îngeri care aveau şapte urgii, îmbrăcaţi cu haine de in, strălucitoare şi curate şi având în jurul pieptului brâie de aur. Una dintre cele patru fiinţe vii le-a dat celor şapte îngeri şapte vase de aur, pline cu mânia Dumnezeului care este viu pentru totdeauna. Templul s-a umplut de fum din gloria lui Dumnezeu şi din puterea Sa. Nimeni nu putea să intre în Templu, până când nu se termină cele şapte urgii ale celor şapte îngeri.”
 
 
Exegeză
 
Versetul 1: Am văzut în cer un alt semn mare şi minunat: şapte îngeri, având ultimele şapte urgii - întrucât cu ele mânia lui Dumnezeu ia sfârşit.
Capitolul 15 ne spune despre sfârşitul lumii adus de chinurile celor şapte cupe, turnate de cei şapte îngeri. Ce este acest “alt semn mare şi minunat”, pe care l-a văzut Apostolul Ioan? Este scena sfinţilor care stau pe marea de sticlă şi laudă lucrările Domnului.
 
Versetul 2: Am văzut ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc şi pe cei care au fost victorioşi asupra fiarei, asupra imaginii ei şi asupra numărului numelui ei, stând lângă marea de sticlă, cu harpele lui Dumnezeu.
Fraza “ceva ca o mare de sticlă amestecată cu foc” aici ne spune că geamătul suferinţei de pe acest pământ va ajunge la apogeu în timp ce Dumnezeu toarnă peste el chinurile celor şapte cupe şi cea a sfinţilor, pe de altă parte, va fi de laudă a Domnului, în aer. Chinurile celor şapte cupe, turnate pe acest pământ de Dumnezeu, sunt aduse pentru a-i răzbuna pe sfinţi, împotriva duşmanilor lor.
În acest timp, sfinţii, participând în învierea şi răpirea lor de către Dumnezeu, vor sta pe această mare de sticlă, amestecată cu foc, pentru a-I lăuda lucrările. Sfinţii care sunt înviaţi şi răpiţi, fiind martirizaţi pe acest pământ, prin puterea Domnului, Îl vor lăuda pentru totdeauna pentru mântuirea şi puterea Sa. Sfinţii care laudă sunt cei care realizaseră victoria credinţei, învingându-l pe Anticrist cu felul de credinţă care îl respinge pe el, imaginea şi semnul numelui sau a numărului său.
 
Versetul 3: Cântau cântecul lui Moise, sclavul lui Dumnezeu, şi cântecul Mielului, spunând: Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne, Dumnezeule Atotputernic, drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al naţiunilor!
Sfinţii care stau pe marea de sticlă cântă cântecul lui Moise şi cântecul Mielului. Cuvintele sunt astfel: “Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Puternic! drepte şi adevărate sunt căile Tale, Împărate al naţiunilor! Cuvintele acestui cântec, aşa cum sunt scrise, Îl laudă pe Dumnezeu pentru faptul că, cu atotputernicia Sa, nu este nimic pe care El să nu-l poată face. De asemenea, este scris aici că “mari şi minunate sunt lucrările [Sale].”
Aici, cuvântul “minunat” înseamnă “ceva atât de minunat, încât cuvintele nu pot exprima.” Cu alte cuvinte, este simplu minunat şi extraordinary că Domnul i-a mântuit de păcatele sale, prin evanghelia apei şi a Duhului, pe toţi sfinţii, atât ai Vechiului Testament, cât şi a Noului Testament şi le-a permis acestor sfinţi, care sunt mântuiţi prin credinţă, să-L laude pe Domnul în aer, înviindu-i din moartea cărnii şi ridicându-i în aer. Aceşti sfinţi Îl laudă pe Domnul Dumnezeu că este Mântuitorul lor, Domnul lor şi Cel Atotputernic.
Crezi cu adevărat că Domnul Dumnezeu a creat universal şi toate lucrurile de pe el, inclusiv pe mine şi pe tine şi că este într-adevăr Domnul nostru? Doar cei care cred în acest cuvânt pot deveni credincioşi în evanghelia apei şi a Duhului, dată de Domnul. Cei care au această credinţă sunt cei care au cea mai adevărată credinţă. Creştinii trebuie să ştie şi să creadă că Isus este Creatorul care a făcut întregul univers şi totul de pe el. trebuie să-L luade şi să-L slujească pe Domnul Dumnezeu, cunoscând şi crezând în lucrările Sale: “Mari şi minunate sunt lucrările Tale, Doamne Dumnezeule Atotputernic!” Această laudă de credinţă arată credinţa adevărată a sfinţilor născuţi din nou, care cântă cântarea lui Moise şi cântecul Mielului.
Crezi că Domnul Isus este Dumnezeul Atotputernic? Cei care cred că Isus este Dumnezeu Însuşi care a creat întregul univers, cred şi că Domnul a venit pe acest pământ în carne de om, că la vârsta de 30 de ani a fost botezat de Ioan, pentru a lua asupra Sa păcatele omenirii, totul o singură dată şi că a sângerat şi a murit pe Cruce şi a înviat din morţi. Prin credinţa lor, primesc ştergerea păcatului şi devin sfinţi. Cei care cunosc acest adevăr şi au cedinţa adevărată în el, pot într-adevăr să fie descrişi ca oameni de mare credinţă.
Aici pasajul spune că sfinţii răpiţi Îl lăudau pe Dumnezeu în aer, spunând: “Mari şi minunate sunt lucrările Tale”. Cu alte cuvinte, ei Îl lăudau pe Domnul Dumnezeu, pentru că i-a mântuit pe sfinţii de pe acest pământ, curăţindu-le toate păcatele, totul o singură dată, cu botezul Domnului primit de la Ioan şi că le-a dat dreptul de a deveni copiii lui Dumnezeu—totul prin evanghelia apei şi a Duhului, date de Domnul. Că sfinţii pot lua parte la martirismul lor pentru Hristos, învierea, răpirea şi viaţa veşnică—toate acestea sunt binecuvântările acordate de Dumnezeu.
Toţi sfinţii trebuie să-I ofere laude lui Dumnezeu ce revelează întreaga Sa glorie petnru toate lucrările Sale neprihănite pe care le-a făcut Domnul pentru păcătoşi—adică, pentru a face ca toate păcatele să dispară, precum şi pentru toate celelalte lucrări pe care le-a făcut încă de pe acest pământ. Sfinţii cântă cântarea lui Moise şi cântecul Mielului, în aer. Ei Îl laudă pe Domnul, cântând cât de mare şi minunat este ceea ce-a făcut Domnul Dumnezeu cel Atotputernic pentru păcătoşi şi duşmanilor Săi.
Într-adevăr, ceea ce-a făcut Domnul pentru sfinţi şi tuturor celor care stau împotriva Sa nu este doar minunat pentru noi, ci este chiar extraordinary. Scopul lui Dumnezeu în crearea acestei lumi a fost de a face omenirea, poporul Său. Astfel, toate lucrările Sale pe care le-a făcut pentru omenire, apar înaintea noastră ca minunate şi extraordinare. Noi Îi dăm glorie lui Dumnezeu, crezând în tot ce a făcut pentru noi şi-L lăudăm, crezând în toate lucrările Sale.
Faptul că Dumnezeu l-a creat pe om după asemănarea Sa este de asemenea extraordinary. Faptul că a dat fiecăruia Legea Sa şi că a lucrat prin Fecioara Maria pentru a-L trimite pe Isus Hristos pe acest pământ, sunt de asemenea extraordinare înaintea ochilor noştri. Dar noi credem, în acelaşi timp, că toate aceste lucrări au fost făcute pentru a-i mântui pe păcătoşi de păcatele lor. De asemenea este extraordinary faptul că Domnul Dumnezeul nostru a trecut toate păcatele lumii asupra trupului lui Isus Hristos, totul o singură dată, făcându-L să primească botezul de la Ioan, pentru a face ca fiecare păcat din omenire să dispară complet şi perfect.
Pentru cei care cred în evanghelia apei şi a Duhului, pe care Domnul Dumnezeu astfel le-a dat ştergerea veşnică de păcat şi Duhul Sfânt, este de asemenea minunat şi extraordinary. Şi că i-a făcut pe sfinţii Săi mântuiţi să predice evanghelia apei şi a Duhului, în întreaga lume, este altă binecuvântare minunată, ceva care este, încă odată, extraordinary pentru noi. Faptul că Domnul Dumnezeul nostrum va permite sfinţilor martirismul, le permite să fie înviaţi şi răpiţi şi să trăiască în glorie pentru totdeauna, în Cer—toate aceste lucrări sunt de asemenea binecuvântări extraordinare.
Planificând toate aceste lucruri, Dumnezeu le va împlini în întregime, întocmai, când vine timpul—aceste lucrări ale Domnului care îi fac pe sfinţi să-L glorifice şi să-L laude pe Dumnezeu, sunt preschimbate în mari binecuvântări în inimile noastre. De asemenea Îi mulţumim Domnului şi suntem binecuvântaţi de faptul că El va Se răzbuna împotriva oponenţilor Săi, cu Atotputernicia Sa, prin chinurile celor şapte cupe.
Deoarece toate lucrările lui Dumnezeu apar înaintea ochilor sfinţilor ca ceva cu mult dincolo de limitele lor, ei Îl laudă. De aceea, Îl laudă pe Domnul pentru omnipotenţa Sa, pentru lucrările şi puterea Sa extraordinară. Domnul Dumnezeul nostrum este vrednic să primească toată lauda nu doar din partea fiecărei omeniri, ci şi din partea fiecărei creaţii din univers. Aleluia!
Cei care au cunoscut, experimentat şi au fost martori cu proprii lor ochi la ceea ce Domnul Dumnezeu a făcut pentru ei, nu pot decât să-L laude pentru Atotputernicia Sa, înţelepciunea Sa perfectă, neprihănirea Sa, judecata Sa dreaptă, veşnică, neschimbătoare şi dragostea Sa eternă şi neschimbătoare. Domnul le-a permis sfinţilor să-L laude pentru totdeauna pentru lucrările Sale minunate.
Astfel, sfinţii Îl laudă veşnic pe Domnul Dumnezeu pentru toate lucrările pe care le-a făcut pentru ei, pentru bunătateaşi măreţia Sa. Domnul Dumnezeul nostru este vrednic să primească laudă din partea tuturor lucrurilor create din Univers, deoarece lucrările Sale sunt făcute posibile doar prin Atotputernicia Sa. Aleluia! Îl laud pe Domnul pentru puterea şi dragostea Sa veşnic, neschimbătoare şi binecuvântată!
 
Versetul 4: “Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va glorifica Numele Tău? Numai Tu eşti sfânt şi toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că faptele Tale drepte au fost revelate!”
Sfinţii din aer cântă cu gurile lor lauda lucrărilor Domnului “Cine nu se va teme, Doamne, şi cine nu va glorifica Numele Tău?” Aceasta este lauda umplută de convingere şi credinţă, proclamând în încredere că nimeni nu poate sta vreodată împotriva gloriei Domnului Dumnezeu şi că nimeni nu poate îndrăzni vreodată să-L oprească să primească laudă. Cine poate sta înaintea numelui Domnului, fără să tremure de frică? Nu este nimeni şi nimic în această lume, în întregul univers şi toate domeniile veşnice, care să poată sta împotriva Domnului Dumnezeului nostru şi să-L învingă, deoarece Isus este Regele regilor şi Dumnezeu cel Atotputernic.
Toate lucrurile din această lume şi sfinţii nu pot decât să tremure de frică înaintea numelui lui Isus Hristos, Atoputernicia Domnului Dumnezeu şi adevărul Său. Deoarece puterea Domnului Dumnezeu este infinit de mare şi deoarece El este adevărat şi perfect, toate creaturil Îi mulţumesc, Îi dau glorie şi-L laudă înaintea numelui Său. Fiecare trebuie să aibă o inimă care se teme de Domnul. Şi toate lucrurile din univers trebuie să laude numele Domnului. De ce? Pentru că Domnul nostru este sfânt şi a eliberat întreaga omenire de toate nelegiuirile sale.
Deoarece chinurile celor şapte cupe pe care le va turna asupra lui Anticrist, acoliţilor săi şi religioşilor care trăiesc pe acest pământ, vor manifesta neprihănirea Sa, nu pot decât să-L laude. Deoarece dreptatea neprihănită a Domnului este revelată prin marile chinuri ale celor şapte cupe, Domnul Dumnezeul nostru este vrednic să primească gloria, lauda şi slujirea din partea creaturilor vii, a îngerilor şi a sfinţilor din aer.
Cine poate îndrăzni să nu se teamă de numele Domnului Isus Hristos? Domnul nostrum nu este o creatură, cu Domnul Dumnezeu cel Atotputernic. Turnând chinurile înfricoşătoare ale celor şapte cupe asupra tuturor celor celor care stau împotriva Lui, Domnul Dumnezeu face simplu de neevitat că întreaga Sa creaţie să-L laude înaintea maiestăţii şi puterii Sale.
“Toate naţiunile vor veni şi se vor închina înaintea Ta, pentru că faptele Tale drepte au fost revelate!” De aceea, trebuie să realizăm că nimeni care stă împotriva numelui Domnului şi-L blasfemiază, nu va trăi fericit vreodată.
Doar îngenuchind înaintea numelui Domnului şi crezând în el, mulţumind-I şi lăudându-l pentru supremaţia Sa, omnipotenţa, mila, marea Sa mântuire şi dragostea Sa, sunt felul de slujire care este vrednic de numele Său. Toată creaţia trebuie de aceea să creadă în ceea ce Domnul a făcut încă de pe acest pământ, să-L laude şi să-L slujească. Domnul nostrum este vrednic să primească lauda din partea tuturor oamenilor şi a naţiunilor. Amin. Aleluia!
 
Versetul 5: Apoi m-am uitat, şi în cer era deschis Templul, care este cortul mărturiei.
Acest verset ne spune că, atunci când se sfârşesc chinurile celor şapte cupe pe care Domnul Dumnezeul nostru le va turna pe acest pământ, Dumnezeu va da sfinţilor casa Sa din Cer. Toate aceste lucruri vor fi împlinite de Domnul Dumnezeul nostrum. Atunci ce este acest cort al mărturiei? Este casa lui Dumnezeu, asemănătoare cortului de pe acest pământ. Fraza: “în cer era deschis Templul, care este cortul mărturiei.” Înseamnă că era Împărăţiei Domnului Dumnezeu se va deschide de atunci încolo.
Odată cu deschiderea uşii templului din cortul mărturiei, chinurile finale şi Împărăţia Domnului Dumnezeu va fi adusă pe acest pământ. Fără a cunoaşte evanghelia apei şi a Duhului, nici o credinţă nu va fi admisă înaintea lui Dumnezeu. Astfel, trebuie să ştim şi să credem în această evanghelie a adevărului şi să realizăm şi să credem de asemenea că se apropie de noi timpul să mergem şi să trăim în Împărăţia lui Hristos.
 
Versetul 6: Din Templu au ieşit şapte îngeri care aveau şapte urgii, îmbrăcaţi cu haine de in, strălucitoare şi curate şi având în jurul pieptului brâie de aur.
Acest Cuvânt ne arată că atunci când Dumnezeu toarnă chinurile celor şapte cupe pe acest pământ, El va lucra prin îngerii care cred în justiţia esenţială şi dreptatea acestor şapte chinuri. Cu alte cuvinte, aceasta ne spune că slujitorii lui Dumnezeu pot deveni calificaţi să slujească Domnului, ca slujitori ai Săi doar când cred întotdeauna în neprihănirea Sa şi îşi pun încrederea completă în bunătatea Sa.
Doar când cred că lucrările Domnului sunt drepte întotdeauna, slujitorii lui Dumnezeu pot face astfel de lucrări ale Domnului. Astfel sfinţii pot fi folosiţi ca slujitori preţioşi ai lui Dumnezeu, doar când sunt întotdeauna îmbrăcaţi în neprihănirea Domnului, îşi pun speranţa mântuiri ca şi coif, ăşi apără credinţa şi trăiesc o viaţă care Îl glorifică pe Domnul.
 
Versetul 7: Una dintre cele patru fiinţe vii le-a dat celor şapte îngeri şapte vase de aur, pline cu mânia Dumnezeului care este viu pentru totdeauna.
Aceasta ne spune că, atunci când lucrează Dumnezeu prin slujitorii Săi, El îi face să lucreze într-un mod organizat şi că astfel de lucrări sunt de asemenea împlinite într-o ordine bună. Fraza: “una dintre cele patru fiinţe vii”, ne arată că Domnul are slujitorii Săi preţioşi pentru scopurile Sale şi că El lucrează prin ei. Cele patru creaturi care apar aici sunt patru cei mai preţioşi slujitori ai Domnului care stau întotdeauna alături de El şi care sunt primii care slujesc scopurilor Sale. Noi trebuie să realizăm supremaţia lui Dumnezeu şi omnipotenţa Sa şi de asemenea trebuie să credem că El lucrează prin slujitorii Săi.
 
Versetul 8: Templul s-a umplut de fum din gloria lui Dumnezeu şi din puterea Sa. Nimeni nu putea să intre în Templu, până când nu se termină cele şapte urgii ale celor şapte îngeri
Înainte ca Domnul Dumnezeu să-Şi sfârşească judecata pe acest pământ, nimeni nu poate intra în Împărăţia Sa. Aceasta ne spune cât de perfectă este sfinţenia lui Dumnezeu. De asemenea ne spune că El nu este un Dumnezeu care găseşte plăcere în răutate (Psalmi 5:4). De aceea, noi trebuie să ne amintim că oricine doreşte să intre în Împărăţia lui Dumnezeu, trebuie să creadă în evanghelia apei şi a Duhului pe care a dat-o Domnul omenirii. Domnul Dumnezeul nostru permite doar celor care cred în această evanghelie a apei şi a Duhului, să intre în Împărăţia Sa.
Sfinţilor care au primit ştergerea păcatului, Dumnezeu le-a dat binecuvântarea de a trăi pentru totdeauna în Împărăţia Sa, după ce i-a distrus pe duşmani, turnând chinurile celor şapte cupe. Toate lucrările lui Dumnezeu sunt departe de imaginaţia omului, revelând măreţia şi supremaţia Sa. Judecându-Şi duşmanii, Dumnezeu Îşi manifestă omnipotenţa. Dacă Dumnezeu nu ar avea puterea să-i pedepsească pe duşmanii Săi pentru păcatul lor de a sta împotriva Sa, El nu ar putea să primească laude din partea tuturor.
Dar deoarece Dumnezeu are mai mult decât destulă putere de a-i pedepsi pe cei care stau împotriva Lui, Domnul Dumnezeu va aduce judecata Sa asupra duşmanilor Săi şi de a-i condamna cu pedeapsa veşnică a iadului.
Domnul Dumnezeul nostru este mai mult decât vrednic de a fi lăudat pentru totdeauna, de poporul fiecărei naţiuni. Astfel Dumnezeu va completa judecata Sa asupra duţmanilor, pentru toate păcatele lor şi va deschide Împărăţia Sa. Amin. Îi mulţumim Domnului Dumnezeului nostrum pentru marea Sa puterea, gloria şi sfinţenia Sa. Aleluia!