- All e-books and audiobooks on The New Life Mission website are free
- Explore multilingual sermons in global languages
- Two new revised editions in English have been released
- Check out our website translated into 27 languages
Due to COVID-19 and disruption to international mail service
we have temporally suspended our ‘Free Print Book service’.
In the light of this situation we are not able to mail you the books at this time.
Pray that this pandemic will end soon and the resumption of the postal service.
Pray that this pandemic will end soon and the resumption of the postal service.
Temă 10: Apocalipsa (Comentarii asupra Apocalipsei)
[21-1] Oraşul sfânt care coboară din Cer (Apocalipsa 21:1-27)
(Apocalipsa 21:1-27)
“Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei. Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: “Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: “Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.” Apoi mi-a zis: “S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii. Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu. Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.” Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: “Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!” Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul. Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel. Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi. Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului. Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei. Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă. I-a măsurat şi zidul, şi-a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul. Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată. Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald; a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist. Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie. În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea. Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.””
Exegeză
Versetul 1: Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
Acest Cuvânt ânseamnî că Domnul Dumnezeul nostrum va da în dar Noul Cer şi Pământ sfinţilor care au luat parte la prima înviere. Începând cu acest moment sfinţii nu vor trăi în primul cer şi pământ, ci în noul, cel de-al doilea cer şi pământ. Această binecuvântare este darul lui Dumnezeu pe care El îl va acorda sfinţilor Săi. Dumnezeu va da o astfel de binecuvântare doar sfinţilor care participaseră la prima înviere.
Cu alte cuvinte, cei care trebuie să se bucure de această binecuvântare sunt sfinţii care primiseră ştergerea de păcat crezând în evanghelia sfântă a apei şi a Duhului dat de Hristos. Domnul nostru este Mirele sfinţilor. De acum încolo, tot ceea ce o aşteaptă pe mireasă este să fie îmbrăcată în protecţia, binecuvântările şi purterea Mirelui şi să trăiască în glorie, în Împărăţia Sa Cerească.
Versetul 2: Şi eu am văzut coborându-se din cer de la Dumnezeu, cetatea sfântă, noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
Dumnezeu a pregătit un oraş sfânt pentru sfinţi. Acest Oraş este oraşul Noului Ierusalim, Palatul Sfânt al lui Dumnezeu. Acest Palat este pregătit în mod pur pentru sfinţii lui Dumnezeu. Şi aceasta a fost planificat în întregime în isus Hristos, chiar înainte ca Domnul nostru să creeze universal. De aceea sfinţii nu pot decât să-I mulţumească Domnului Dumnezeu pentru harul Său în dar şi să-L glorifice cu credinţa lor.
Versetul 3: Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie, şi zicea: “Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.”
De acum încolo, sfinţii trebuie să trăiască cu Domnul în Templul lui Dumnezeu pentru totdeauna. Toate acestea sunt prin harul Domnului Dumnezeu, un dar pe care sfinţii îl vor primi în Cuvântul mântuirii pentru credinţa lor în Cuvântul mântuirii apei şi a Duhului. De aceea, toţi cei care sunt îmbrăcaţi în binecuvântarea de a intra în Templul Domnului şi de a locui cu El, Îi vor mulţimi Şi-I vor da glorie Domnului Dumnezeu pentru totdeauna.
Versetul 4: “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
Acum când Dumnezeu locuieşte cu sfinţii, nu vor mai fi lacrimi de tristeţe, nici jale în urma pierderii celor dragi, nici plânset de tristeţe.
Toată tristeţea primului cer şi pământ va dispărea din vieţile sfinţilor şi tot ce-i aşteaptă pe sfinţi este de a-şi trăi vieţile binecuvântate şi glorificate cu Domnul Dumnezeul lor în noul Cer şi Pământ. Domnul Dumnezeul nostru, după ce a devenit propiul Dumnezeu al sfinţilor, va face toate lucrurile şi totul din jur să fie nou, astfel nu vor mai fi lacrimi, nici boală, nici orice altceva care îi chinuiseră pe primul pământ.
Versetul 5: Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: “Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: “Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”
Acum Domnul va face toate lucrurile să fie noi şi va crea un nou cer şi pământ. Făcându.Şi creaţia primului cer şi pământ să dispară , El va face un al doilea nou cer şi pământ. Ceea ce ne spune acest verset nu este că Dumnezeu îl va recicla pe primul, ci în schimb va crea un nou univers. Astfel Dumnezeu va face Noul Cer şi Pământ şi va trăi cu sfinţii.
Sfinţii are făcuseră parte din prima înviere vor lua parte şi la această binecuvântare. Aceasta este ceva ce omenirea nu a putut nici măcar să viseze cu propriile gânduri, ci este ceva ce Dumnezeu a pregătit pentru sfinţii Săi. De aceea, sfinţii şi toate lucrurile îi dau lui Dumnezeu toată gloria, mulţumirile, cinstea şi lauda, pentru această lucrare măreaţă.
Versetul 6: Apoi mi-a zis: “S-a isprăvit! Eu sunt Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul. Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.”
Domnul Dumnezeul nostru a planificat şi a împlinit toate aceste lucruri, de la început până la sfârşit. Toate lucrurile pe care Domnul le-a făcut, le-a făcut pentru El Însuşi şi pentru sfinţii Săi. Sfinţii care acum sunt chemaţi să fie “ai lui Hristos” şi care sunt făcuţi oameni ai lui Dumnezeu. Cei care au devenit sfinţii lui Dumnezeu, crezând în evanghelia apei şi a Duhului realizează acum că deşi ei Îi mulţumesc şi-I dau laudă lui Dumnezeu pentru totdeauna, ei totuşi nu-I pot mulţumi îndeajuns pentru dragostea şi lucrările Domnului Dumnezeu.
“Celui ce îi este sete, îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.” În Noul Cer şi Pământ, Domnul nostru a dat sfinţilor fântâna apei vieţii. Acesta este cel mai mare dar din tot ce a dat Dumnezeu pe care l-a acordat sfinţilor. Acum sfinţii trebuie să trăiască pentru totdeauna în Noul Cer şi Pământ şi să bea din fântâna apei vieţii, din care nu le va mai fi sete pentru totdeauna. Cu alte cuvinte, sfinţii au devenit acum copiii lui Dumnezeu care vor avea viaţa veşnică, la fel ca Domnul Dumneze şi vor trăi în gloria Sa. Îi mulţumesc şi-I dau glorie din nou Domnului Dumnezeului nostru pentru că ne-a dat această mare binecuvântare. Aleluia!
Versetul 7: “Cel ce va birui, va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, şi el va fi fiul Meu.”
“Cel ce va birui” se referă aici la cei care şi-au apărat credinţa dată de Domnul. Această credinţă permite tuturor sfinţilor să învingă lumea şi duşmanii lui Dumnezeu. Credinţa noastră în Domnul Dumnezeu şi în credinţa adevărată a evangheliei apei şi a Duhului dată de El este ceea ce ne dă victorie peste toate păcatele lumii, peste judecata lui Dumnezeu şi peste persecuţia lui Anticrist.
Îi mulţumesc şi-I dau glorie Domnului Dumnezeului nostrum pentru că ne-a dat victorie peste tot. Sfinţii care cred în Domnul Dumnezeu îl înving suficient pe Anticrist cu credinţa lor. Fiecăruia dintre sfinţi, Domnul Dumnezeul nostrum a dat această credinţă cu care pot triumfa în lupta lor împotriva tuturor duşmanilor lor.
Dumnezeu le-a permis sfinţilor care astfel au învins lumea şi pe Anticrist cu credinţa lor, pentru a moşteni Noul Cer şi Pământ. Domnul Dumnezeul nostru a dat sfinţilor credinţa victoriei pentru ca ei să moştenească Împărăţia Sa. Deoarece Dumnezeu ne-a dat credinţa care triumfă asupra lui Anticrist. Dumnezeu a devenit acum Dumnezeul nostru şi am devenit copiii Săi Îi mulţumesc şi-L laud pe Domnul Dumnezeul nostru că ne-a dat această credinţă a victoriei asupra tuturor duşmanilor noştri.
Versetul 8: “Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, scârboşi, ucigaşi, curvari, vrăjitori, închinătorii la idoli, şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”
În esenţa Sa, Domnul Dumnezeul nostru este Dumnezeul adevărului şi Dumnezeul dragostei. Atunci cine sunt aceşti oameni care sunt laşi înaintea lui Dumnezeu în mod fundamental? Aceştia sunt cei ce s-au născut în păcatul original şi care s-au curăţit de toate păcatele cu Cuvântul evangheliei apei şi a Duhului, dat de Domnul. Deoarece în esenţă, ei slujesc celor răi, mai mult ca lui Dumnezeu, clar că au devenit slujitorii lui Satan. Deoarece e slujesc răului înaintea Domnului Dumnezeu şi deoarece iubesc şi urmează întunericul, mai mult ca lumina, ei nu pot decât să să fie laşi înaintea Domnului Dumnezeu.
Dumnezeu în esenţa Sa este lumină. De aceea, este un fapt stabilit că aceşti oameni care sunt în întuneric, să le fie frică de Dumnezeu. Deoarece sufletele celor care aparţin lui Satan iubesc întunericul, sunt laşi înaintea lui Dumnezeu care este lumina. De aceea ei trebuie să-şi aducă răul şi slăbiciunea înaintea lui Dumnezeu şi să primească de la El ştergerea păcatelor lor.
Cei “care nu cred”, ale căror inimi nu cred în mod fundamental în dragostea în dragostea Domnului Dumnezeului nostru şi în evanghelia Sa a apei şi a Duhului, sunt duşmanii Săi şi cei mai mari păcătoşi înaintea lui Dumnezeu. Sufletele lor aparţin mizerabilului şi stau împotriva lui Dumnezeu, iubesc şi comit fiecare păcat, urmează semne false, slujesc la tot felul de idoli şi vorbesc tot felul de minciuni. Astfel, prin judeacata neprihănită a lui Dumnezeu, ei vor fi aruncaţi în lacul ce arde cu foc şi pucioasă. Aceasta este pedeapsa lor a celei de-a doua moarte.
Dumnezeu nu a permis Nou, Cer şi Pământ acestor oameni care sunt laşi înaintea Lui, care nu cred în Cuvântul evangheliei Sale a apei şi a Duhului şi care, preschimbându-se în slujitori ai lui Satan, sunt mizerabili. În schimb, Domnul nostru le-a permis doar pedeapsa veşnică, aruncându-i pe toţi (inclusiv pe criminali, imorali sexuali, vrăjitori, idolatri şi toţi mincinoşii) în lacul de foc şi pucioasă. Iadul, pe care astfel li-l va da Dumnezeu, este cea de-a doua moarte a lor.
Versetul 9: Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, a venit şi a vorbit cu mine, şi mi-a zis: “Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!.”
Unul dintre îngerii care aduseseră unul dintre chinurile celor şapte cupe, i-a spus lui Jon: “Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului!.” Aici “soţia Mielului” se referă la cei care au devenit mireasa lui Isus Hristos, crezând din inimă în evanghelia apei şi a Duhului, dată de El.
Versetele 10-11: “Şi m-a dus, în Duhul, pe un munte mare şi înalt. Şi mi-a arătat cetatea sfântă, Ierusalimul, care se pogora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatră prea scumpă, ca o piatră de iaspis, străvezie ca cristalul.”
“Cetatea sfântă, Ierusalimul” se referă la la Oraşul sfânt unde sfinţii trebuie să trăiască cu Mirele lor. Acest Oraş pe care l-a văzut Ioan era într-adevăr frumos şi fantastic. Era maiestuos în mărime, ornat cu pietre preţioase pe dinăuntru şi pe dinafară, curat şi clar. Îngerul i-a arătat lui Ioan unde miresele lui Isus Hristos vor trăi cu Mirele lor. Acest oraş Sfânt al Ierusalimului ce coboară din cer este darul lui Dumnezeu pe care îl va acorda soţiei Mielului.
Oraşul Ierusalim străluceşte sclipitor şi lumina sa este ca piatra cea mai preţioasă piatră, la piatra de iaspir, clar ca şi cristalul. De aceea, tuturor celor care trăiesc în el, gloria lui Dumnezeu este cu ei întotdeauna. Împărăţia lui Dumnezeu este cea a luminii şi astfel doar cei care au fost curăţaţi de tot întunericul, slăbiciunile şi păcatele lor pot intra în acest Oraş Sfânt, trebuie să învăţăm, să cunoaştem şi să credem în Cuvântul adevărat al evangheliei apei şi a Duhului pe care Domnul nostru ni l-a dat.
Versetul 12: “Era înconjurată cu un zid mare şi înalt. Avea douăsprezece porţi, şi la porţi, doisprezece îngeri. Şi pe ele erau scrise nişte nume: numele celor douăsprezece seminţii ale fiilor lui Israel:”
Porţile acestui Oraş erau păzite de douăsprezece îngeri şi pee le erau scrise numele celor douăsprezece triburi ale copiilor Israelului. Oraşul avea “un perete mare şi înalt”, spunându-ne că calea de a intra în acest Oraş Sfânt este chiar atât de dificil. Cu alte cuvinte, a fi mântuiţi de toate păcatele înaintea lui Dumnezeu este imposibil cu eforturile umane sau lucrurile materiale ale lumii din creaţia lui Dumnezeu.
A fi eliberaţi de toate păcatele noastre şi a intra în Oraşul lui Dumnezeu este absolut necesar să avem aceeaşi credinţă a celor doisprezece apostolic ai lui Isus, credinţa care crede în adevărul evangheliei apei şi a Duhului. Astfel, nimeni care nu are această credinţă în evanghelia apei şi a Duhului, nu poate intra în acest Oraş Sfânt. De aceea cei doisprezece îngeri stabiliţi de Domnul Dumnezeu îi păzesc porţile.
Fraza: “erau scrise nişte nume” pe de altă parte, ne spune că deţinătorii acestui Oraş au fost deja decişi. Deţinătorii săi nu sunt alţii decât Dumnezeu însuşi şi poporul Său, deoarece Oraşul aparţine poporului lui Dumnezeu care aa devenit acum copiii Săi.
Versetul 13: Spre răsărit erau trei porţi; spre miazănoapte, trei porţi; spre miazăzi, trei porţi; şi spre apus trei porţi.
Deoarece trei porţi erau plasate în estul Oraşului, la nord, sud şi vest mai erau plasate încă trei porţi. Aceasta ne arată că doar cei care au primit ştergerea păcatului, crezând în evanghelia apei şi a Duhului, cu inimile lor, pot intra în acest Oraş.
Versetul 14: “Zidul cetăţii avea douăsprezece temelii, şi pe ele erau cele douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului.”
Pietre uriaşe erau folosite ca bază a clădirilor sau a edificiilor. Cuvântul “piatră” este folosit în Biblie pentru a se referi la credinţa în Domnul Dumnezeu, trebuie să avem credinţa pe care a oferit-o omenirii, credinţa care crede în răscumpărarea Sa perfectă de toate păcatele noastre. Credinţa sfinţilor este mai preţioasă dcât chiar cele mai preţioase pietre ale Oraşului Sfânt. Versetul ne spune aici că peretele Oraşului era construit pe douăsprezece fundaţii şi pe ele erau scrise numele celor doisprezece apostoli ai Mielului. Aceasta ne spune că Oraşul lui Dumnezeu este permis doar celor care au aceeaşi credinţă pe care au avut-o cei doisprezece apostoli ai lui Isus Hristos.
Versetul 15: Îngerul, care vorbea cu mine, avea ca măsurătoare o trestie de aur, ca să măsoare cetatea, porţile şi zidul ei.
Acest Cuvânt înseamnă că a intra în Oraşul construit de Dumnezeu, trebuie să ai felul de credinţă care este aprobat de El, care îţi aduce ştergerea păcatului. Se spune aici că îngerul care i-a vorbit lui Ioan avea o trestie de aur pentru măsura Oraşul. Aceasta înseamnă că trebuie să credem că Domnul nostru ne-a dat toate aceste binecuvântări în interiorul evangheliei apei şi a Duhului. Deoarece “credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite” (Evrei 11:1), Dumnezeu ne-a dat într-adevăr Oraşul Sfânt şi Noul Cer şi Pământ, lucruri care sunt chiar mai mari decât cele în care speraserăm.
Versetul 16: “Cetatea era în patru colţuri, şi lungimea ei era cât lărgimea. A măsurat cetatea cu trestia, şi a găsit aproape douăsprezece mii de prăjini. Lungimea, lărgimea şi înălţimea erau deopotrivă.”
Oraşul era întins pe patru colţuri, cu lungimea, lăţimea şi înălţimea ce măsura la fel. Aceasta ne spune că trebuie să avem cu toţii credinţa de a ne naşte din nou ca popor al lui Dumnezeu, crezând în evanghelia apei şi a Duhului. De fapt, Domnul nostrum nu va permite nimănui care nu are această credinţă exactă în evanghelia apei şi a Duhului, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Există mulţi oameni care au o astfel de noţiune vagă a faptului că vor intra în Oraşul Sfânt doar fiind creştini, chiar dacă încă au păcat. Dar Domnul nostru a dat mântuirea de păcat şi Duhul Sfânt şi a făcut copiii ai Săi doar pe cei care cred în adevărul că El i-a iertat de toate păcatele lor prin botezul de pe acest pământ şi a sângerat pe Cruce. Aceasta este credinţa pe care o cere Domnului nostrum de la noi.
Versetul 17: I-a măsurat şi zidul, şi-a găsit o sută patruzeci şi patru de coţi, după măsura oamenilor, căci cu măsura aceasta măsura îngerul.
Înţelesul biblic al numărului patru este suferinţa. Credinţa pe care o cere Dumnezeu de la noi nu este ceva ce o poate avea oricine, dar această credinţa o poate avea doar cei care acceptă Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă nu o pot înţelege în întregime cu gândirea lor. Ca şi creştin, este imposibil să intrăm în Oraşul Sfânt daor crezând în crucea lui Isus şi faptul că Domnul este Dumnezeul şi Mântuitorul. Ştii ceea ce a vrut să spună Domnul când a zis în Ioan 3:5: “Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.” Cunoşti înţelesul Domnului nostru care a venit pe acest pământ, fiind botezat de Ioan, ducând păcatele lumii la Cruce şi vărsându-Şi sângele pe ea? Dacă poţi răspunde la această întrebare, vei înţelege despre ce vorbesc aici.
Versetul 18: “Zidul era zidit de iaspis, şi cetatea era de aur curat, ca sticla curată.”
Acest verset ne spune că credinţa care ne permite să intrăm în Oraşul Sfânt este pură şi nu are nimic de-a face cu lumea deloc.
Versetele 19-20: “Temeliile zidului cetăţii erau împodobite cu pietre scumpe de tot felul: cea dintâi temelie era de iaspis; a doua, de safir; a treia de halchedon; a patra, de smarald; a cincea de sardonix: a şasea, de sardiu; a şaptea, de hrisolit; a opta, de beril; a noua, de topaz; a zecea, de hrisopraz; a unsprezecea, de iacint; a douăsprezecea, de ametist.”
Temeliile zidului Oraşului erau împodobite cu tot felul de pietre preţioase. Acest Cuvânt ne spune că putem fi hrăniţi de diferite aspecte ale credinţei, din Cuvântul Domnului nostru. Şi aceste pietre preţioase ne arată tot felul de binecuvântări pe care Domnul nostrum le va da sfinţilor Săi.
Versetul 21: Cele douăsprezece porţi erau douăsprezece mărgăritare. Fiecare poartă era dintr-un singur mărgăritar. Uliţa cetăţii era de aur curat, ca sticla străvezie.
Perla implică “Adevărul” în Biblie (Matei 13:46). Un căutător adevărat al adevărului îşi va abandona cu bucurie posesiunile sale petnru a poseda Adevărul care-i dă viaţa veşnică. Acest verset ne spune că sfinţii care vor intra în Oraşul Sfânt au nevoie de multă răbdare pe acest pământ, stând ferm ancoraţi în centrul credinţei lor în adevăr. Cu alte cuvinte, cei care cred în Cuvântul adevărului vorbit de Domnul Dumnezeu, au nevoie de o amre perseverenţă pentru a-şi apăra credinţa.
Versetele 22-23: În cetate n-am văzut nici un Templu; pentru că Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, ca şi Mielul, sunt Templul ei. Cetatea n-are trebuinţă nici de soare, nici de lună, ca s-o lumineze; căci o luminează slava lui Dumnezeu, şi făclia ei este Mielul.
Acest pasaj înseamnă că toţi sfinţii vor fi îmbrăţişaţi în braţele lui Isus Hristos, Regele regilor. Iar Oraşul Sfânt al Ierusalimului nu are nevoie de lumina primului soare sau lună, deoarece Isus Hristos, lumina lumii, o va lumina.
Versetul 24: “Neamurile vor umbla în lumina ei, şi împăraţii pământului îşi vor aduce slava şi cinstea lor în ea”
Acest pasaj ne spune că oamenii care trăiseră în Împărăţia de o mie de ani vor intra acum în Noul Cer şi Pământ. “Regii pământului” se rferă aici la sfinţii care au locuit în Împărăţia de o mie de ani. Aceşti regi ai pământului, continuă versetul, “vor aduce slava şi cinstea lor în ea”. Aceasta înseamnă că sfinţii care deja trăiseră în trupurile lor glorificate se vor muta acum din Împărăţia de o mie de ani, în Împărăţia nou creeată a lui Dumnezeu, a Noului Cer şi Pământ.
Astfel, doar cei care s-au născut din nou, crezând în evanghelia apei şi a Duhuli încă de pe acest pământ şi astfel au fost răpiţi să trăiască în Împărăţia lui Hristos, timp de o mie de ani, vor putea intra în Oraşul Sfânt al Ierusalimului.
Versetul 25: Porţile ei nu se vor închide ziua, fiindcă în ea nu va mai fi noapte.
Deoarece Noul Cer şi Pământ, unde este localizat Oraşul Sfânt, este umplut de lumina sfântă, nu poate fi noapte în el, nici cei răi.
Versetul 26: În ea vor aduce slava şi cinstea Neamurilor.
Aceasta ne spune că prin puterea uimitoare a Domnului Dumnezeu, cei care trăiseră în Împărăţia lui Hristos timp de o mie de ani, sunt acum calificaţi să se mute în Împărăţia Noului Cer şi Pământ, Împărăţia unde stă Oraşul Sfânt.
Versetul 27: Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună; ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului.
Atât printre creştinii, cât şi necreştinii acestei lumi, toţi cei care nu cunosc adevărul evangheliei apei şi a Duhului sunt mizerabili, profanatori şi mincinoşi. De aceea ei nu pot intra în Oraşul Sfânt.
Aici Cuvântul lui Dumnezeu ne permite să confirmăm cât de mare este puterea evangheliei apei şi a Duhului pe care ne-a dat-o Domnul pe acest pământ. Deşi evanghelia apei şi a Duhului a fost predicată multor oameni pe acest pământ, au fpst momente când această evanghelie a fost ignorată şi dispreţuită chiar şi de cei aşa numiţi creştini. Dar doar prin credinţa în evanghelia apei şi a Duhului, dată de Domnul, este cheia Cerului.
Mulţi oameni încă rămân ignoranţi la acest adevăr, dar trebuie să ştii că oricine realizează şi crede că, cu evanghelia apei şi a Duhului i s-a dat cheia Cerului şi a ştergerii păcatului, va avea numele săi scris în Cartea Vieţii.
Dacă accepţi şi crezi în adevărul evangheliei apei şi a Duhului, vei fi îmbrăcat în binecuvântarea de a intra în Oraşul Sfânt.
